Principală  —  Reporter Special  —  Reportaje   —   Pământul de pe malul Nistrului

Pământul de pe malul Nistrului

280-molovataOamenii spun că pământul de pe malul acestui râu are mare valoare în satul Molovata, raionul Dubăsari. Câţiva locuitori din acest sat sunt nemulţumiţi că li se ia terenul de lângă case, invocându-se diferite pretexte, iar apoi pământul se vinde.

De un an de zile, Nina Terinti este în proces de judecată cu primarul satului, Serafim Bejenari.

Ea se plânge că nu mai are linişte în casă de când acesta încearcă să o lase fără pământ.

Nina Terinti povesteşte că moştenise de la părinţi 0.11 ha pe lângă casă. Când au fost privatizate pământurile, de la primărie i s-au mai dat vreo 3 ari, care se aflau lângă lăptăria din preajma casei sale. Din 1994, familia Terinti deţine acasă aproape 14 ari de pământ. După titlul de autentificare a dreptului deţinătorului de teren, lui Sergiu Terinti, soţul Ninei, prin decizia Primăriei Molovata, i s-a repartizat în proprietate privată pâmânt cu o suprafaţă totală de 0.1351 ha. Pământul a fost trecut în Registrul cadastral al deţinătorilor de terenuri, având nr. 33 şi datând din 26.08.1994.

Numai că primarul şi inginerul cadastral nu recunosc acest act, spunând că familia Terinti a intrat abuziv pe teritoriul fostei lăptării din preajma casei lor. Gheorghe Popa, inginerul cadastral din sat, afirmă că familia Terinte trebuie să aibă pe lângă casă numai 7 ari, fiindcă în 1993 primăria i-a dat pământul doar provizoriu. „Au construit acolo fără să întrebe pe nimeni, dar acela nu-i pământul lor, li s-a dat să-l folosească doar temporar.” Nina Terinti are altă poveste. Atunci când i s-au dat aproape 3 ari de pământ lângă casă, i s-au luat de pe deal 20 de ari. „Ne-au amăgit atunci, ne-au spus că ne iau puţin pământ de pe deal, dar ne-au luat foarte mult. Am lăsat lucrurile aşa, nu aveam cu cine ne bate. Acum primăria a vândut lăptăria unui om de afaceri, care nu vrea doar clădirea, ci şi mai mult pământ. Iată de ce primarul ne ia pământul chiar de sub casă. Astfel îl vinde, iar cumpărătorul se întinde până la Nistru. Tot pământul de pe malul râului este vândut de primărie. Îi minte pe toţi. Cu noi nu îi va merge, vom lupta până la capăt.”
Primarul spune că pământul, despre care familia Terinti susţine că ar fi al ei, este, de fapt, al lăptăriei. „Nicio clădire nu poate fi vândută fără un teren adiacent lângă ea. Acestei clădiri i se cuvine şi pământ. De aceea am dat această familie în judecată, pentru a recupera pământul care aparţine primăriei.”

La 3 iunie, a avut loc o nouă şedinţă de judecată, care, din lipsă de probe, a fost amânată. La şedinţa de judecată, primăria era reprezentată de inginerul cadastral, căruia judecătorul Boris Talpă i-a cerut actul de inventariere a lăptăriei vândute. Gheorghe Popa declară că nu cunoaşte nimic despre acest act. Judecătorul a amânat procesul, dându-i răgaz primăriei pentru a face rost de actul de inventariere, un document obligatoriu într-un proces de vânzare-cumpărare a unui imobil.

Sediul de producere al Lăptăriei a fost vândut de către Primăria Molovata, în persoana primarului Serafim Bejenari, lui Ilie Catarău. Potrivit contracturlui de vânzare-cumpărare, imobilul comercializat constă dintr-o construcţie cu suprafaţa de 74,5 m.p. Bunul aparţine vânzătorului cu drept de proprietate în baza Actului de inventariere din 01.10.2003 şi este vândut contra sumei de 12000 lei.

Deşi acest act a fost întocmit în momentul achiziţionării, la procesul de judecată documentul nu a fost prezentat. Anume din această cauză şedinţa a fost contramandată pentru 10 iunie 2010.

Nina Terinti speră că, la următoarea şedinţă de la Judecătoria Dubăsari, cu sediul în satul Ustia, va fi luată o hotărâre, astfel încât să nu mai fie purtată pe drumuri, deoarece, spune ea, e deja la a 14-ea şedinţă de judecată. „Ne poartă prin judecăţi fără vreun rezultat. Suntem ameninţaţi de primar şi de inginerul cadastral că, dacă nu le dăm pământul, judecăţile nu se vor termina.”

Şi Tamara Popa, din acelaşi sat, se plânge de nelegiuirea făcută de primar. Ea spune că primarul împreună cu sora ei au vândut casa părintească, care se află pe malul Nistrului. „Nici până astăzi nu am văzut vreun act de vânzare sau vreun ban, primarul face ce vrea în satul nostru.”

Lida Izban, sora Tamarei Popa, neagă acuzaţiile. „Primarul nu are nicio legătură cu această tranzacţie. Casa părintească a fost dată prin testament de fratele meu, Mihail Negară, fiicei mele, Olga Turuta. Fata a găsit un cumpărător şi a vândut casa. Sora mea spune minciuni.”

În sat, mai mulţi oameni se plâng că au necazuri din cauza primarului. „Consătenii nu mai ştiu cui să se adreseze, se vinde pământul în sat ca pâinea caldă, iar vilele apar ca ciupercile după ploaie.”

Lilia Zaharia