Pacientul oncologic — un pacient deosebit

Săptămâna «Anticancer» a fost organizată cu scopul sensibilizării societăţii. Medicii subliniază importanţa unei consultaţii medicale efectuate la timp. Frica, iar uneori indiferenţa faţă de propria persoană şi faţă de propriul organism pot duce la un sfârşit tragic.

În conformitate cu prevederile Programului naţional de promovare a modului sănătos de viaţă, în perioada 4-10 iunie se desfăşoară Săptămâna «Anticancer» cu genericul «Screeningul profilactic în depistarea precoce a cancerului», organizată de Ministerul Sănătăţii în colaborare cu Centrul Naţional de Sănătate Publică şi IMSP Institutul Oncologic.

Nu m-am dus la medic pentru că nu mă durea

Elena Jovmir (nume modificat), 46 de ani, are cancer mamar. Femeia a fost operată în martie, când i-a fost înlăturat un sân. A făcut şi chimioterapie, care, spune femeia, «este foarte dureroasă». Acum însă iarăşi are dureri, la celălalt sâ, şi trebuie să se adreseze din nou la medic. Primele simptome au apărut acum şapte ani, o umflătură despre care a aflat în urma unei consultaţii ordinare. Atunci însă n-a crezut că ar fi ceva serios şi n-a continuat consultările de rigoare: «Nu mă durea şi trebuia să muncesc, să pun copiii pe picioare».

În toţi aceşti ani Elena nu s-a plâns c-ar simţi vreo durere sau incomoditate, iar în vara anului 2011 a decis să plece la muncă peste hotare, ca să poată achita studiile copiilor săi la facultate. Acolo femeia spune că a lucrat «cu chimicale. Am muncit mult şi m-au plătit bine, doar că acum niciun ban nu mă poate ajuta. Cât am lucrat cu chimicalele celea, mă simţeam tot mai rău». La întoarcere, Elena s-a adresat la medic, iar diagnoza n-a fost îmbucurătoare, căci maladia avansase mult.

Medicii oncologi atenţionează că această maladie – cancerul – nu apare peste noapte, ci evoluează. Astfel, e nevoie ca pacientul să facă o consultare la timp. În stadiul I sau II, boala poate fi tratată. Gheorghe Ţâbârnă, medic chirurg, specialist în tratarea tumorilor capului şi gâtului, spune că «doar 30% dintre pacienţi se adresează la timp şi aceştia pot fi salvaţi, pentru că maladia n-a avansat», iar atunci când pacienţii sunt întrebaţi de ce n-au făcut o consultare la apariţia primelor simptome, de fiecare dată dau acelaşi răspuns: «Am crezut că va trece».

Cancerul nu este întotdeauna fatal

Domna Zlatovcina, 59 de ani, s-a adresat la oncolog la recomandarea medicului de familie. La început a simţit durere în piciorul drept, apoi, brusc, în mâna dreaptă. La puţin timp, a observat o mică umflătură pe gât, tot pe partea dreaptă. A decis să consulte medicul, care i-a dat îndreptare la  Institutul Oncologic. Acum femeia este operată şi se află în aşteptarea rezultatelor biopsiei, iar cei care o susţin în aceste momente grele sunt copiii, care o vizitează în fiecare zi.
Medicii spun că, în primul rând, încearcă să încurajeze pacienţii, fiindcă aceştia vin speriaţi, gândindu-se doar la rău. Gheorghe Ţâbârnă spune că pacientul oncologic este un pacient deosebit, deoarece şi maladia este extrem de severă: «Însăşi trimiterea la Institutul Oncologic este deja un stres. Este stresată şi persoana în cauză, şi familia acesteia. De ani buni există o frică patologică faţă de această boală, deoarece în popor a apărut sentinţa – dacă te-ai îmbolnăvit de cancer, este fatal. Succesele medicinei, însă, au demonstrat că acest lucru nu este adevărat».

Medicii enumeră trei metode de tratament în cazul cancerului: chirurgicală, radiologică şi chimioterapică. Fiecare dintre acestea este utilizată în funcţie de stadiul bolii. Metoda chirurgicală este considerată cea mai eficientă, pentru că are câteva direcţii: diagnostică, adică biopsia; profilactică, adică tratamentul activ chirurgical al tumorilor benigne şi al proceselor pretumorale, şi tratamentul chirurgical al cancerului.

Trebuie să fie bine

Tatiana Coţofan, 26 de ani, nu s-a plâns că ar avea dureri, dar în una dintre zile a observat o umflătură pe gât: «Nu eram atunci acasă, eram la Moscova. Când am revenit, m-am adresat la medicul de familie, care mi-a spus să fac mai multe analize. În final, m-au trimis aici şi m-au operat». Tatiana, ca şi Domna, este în aşteptarea rezultatelor biopsiei. Toate pacientele din salon sunt binevoitoare, se bucură când una dintre ele este externată. Femeile se susţin cu cuvinte bune, cu glume, dar şi cu muzică energică, ce răsună din salon.

Acum, la câteva zile de la operaţie, Tatiana este optimistă. Ochii îi zâmbesc şi se gândeşte doar la bine: «Trebuie să fie bine». Pe de altă parte, recunoaşte că soţul său este cel care o susţine mult şi o încurajează în momentele deprimante. În acest timp, o altă pacientă se pregăteşte pentru operaţie. Ea glumeşte, îi pozează medicului, care-i face câteva fotografii pentru a le compara ulterior cu cele de după operaţie, apoi urcă în «limuzină», aşa numeşte ea targa ce o duce în sala de operaţie, şi, pentru o clipă, în salon se lasă liniştea, fiecare dintre colegele sale dorindu-i, în sinea ei, succes.

Tratamentul unui bolnav oncologic este foarte costisitor, mai ales dacă procesul e răspândit în organism şi pacientul trebuie să urmeze tratamentul radioterapic sau chimioterapic. Aceste cheltuieli sunt însă acoperite de Ministerul Sănătăţii şi Compania de Asigurări, ceea ce înseamnă că pacientul nu achită nimic. E nevoie doar de poliţa de asigurare. Totuşi, oamenii recunosc că vor să le mulţumească medicilor care le-au salvat viaţa şi cărora le sunt recunoscători.

Vedeam că se măreşte, dar frica era mai mare

Dorina Ciobu, 41 de ani, s-a adresat la medic acum patru ani, pentru că simţea «un fel de nod în gât, dar nu s-a depistat nimic atunci». La scurt timp, tatăl Dorinei a avut nevoie de o consultare medicală şi, astfel, fiica s-a mai adresat la un medic. Acesta i-a spus că ar avea o pată pe palatul moale al gurii şi i-a recomandat să se adreseze la un chirurg. Atunci nu exista vreun motiv de a recurge la intervenţie chirurgicală, însă i s-a spus să urmărească dacă pata se va schimba: «Mi-au spus că, dacă se va mări sau îmi va provoca dureri, să mă adresez de urgenţă la medic».

Femeia zice că n-o durea, dar «atunci când era mai rece afară, parcă mă zvâcâia în gât». Acum un an, pata a început să se extindă: «Era parcă o glandă rotundă, roşietică. Vedeam că se măreşte, dar frica era mai mare. Nu mă puteam decide să mă duc la medic». Dorina recunoaşte că n-ar fi făcut o consultare nici azi dacă n-ar fi întâlnit o colegă de clasă, care a lucrat anterior la Institutul Oncologic. Aceasta s-a dovedit a fi foarte insistentă, dar şi convingătoare, căci Dorina s-a decis totuşi să consulte medicul oncolog.

Săptămâna de combatere a cancerului este organizată pentru sensibilizarea societăţii, formarea unei culturi a populaţiei de a se adresa la medic la primele simptome: prezenţa unei tumori, a unei dureri, a unui ulcer, orice incomoditate pe piele. Gheorghe Ţâbârnă, medic chirurg în domeniul tumorilor capului şi gâtului, spune că «Săptămâna «Anticancer» este o direcţie specială – educaţia sanitară a populaţiei», însă remarcă totodată că la noi în ţară «combaterea cancerului se face în fiecare zi, în fiecare minut, în fiecare clipă».

În structura mortalităţii prin tumori maligne, în R. Moldova, cancerul pulmonar se află pe primul loc, cu 15,1%, urmat de cancerul colorectal – 13,1%, cancerul stomacului – 8,9% şi cancerul glandei mamare – 8,5%.

Olga BULAT

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

17 comentarii

  1. vera

    Nici nu-i de mirare, ca lumea se inbolnaveste de cancer!
    Controalele, in privinta deservirii populatiei sunt facute de mintuiala:nu vor sa-si strice relatiile unul cu altul!
    A T E N T I E !
    Se permite comercializarea produselor alimentare,de diferite feluri,pe la toate colturile de strada,pe la autogari, unde atmosfera din jur e imprejurata mai des cu fum de la masini, care acopera cu un strat subtire produsul…
    De exemplu, sa luam:Gara auto din centrul Chisinaului,str.M.Varlaam;in jurul ei, sub cerul liber, din gherete si asa, se vind bomboane, biscuiti ets., care lasa amprente pe degetele, care dezvelesc bomboana,introducind in organizm o cantitate mica de praf de motorina, dar periculoasa,in viitor, pentru sanatatea consumatorului.
    Cine i-si bate capul de protectia populatiei? NIMENI!!
    Chiar si atunci, cind cetateanul depisteaza si informeaza aceste abateri de la normele sanitare, acei, care vin cu controlul, scriu in raspunsul lor, ca faptele nu se adeveresc s-au acei cu vina au fost preveniti, dar nu se i-a nici o masura concreta de a lichida aceste consecinte grave – parte a iresponsabilitatii statului si acelor, care elibereaza autorizatii de comercializare,prin contract, ci continua sa inmulteasca numarul acestor unitati de comerti!
    De se nu se i-a o decizie, in privinta sanctionarii acelor demnitari de stat care elibereaza, in asa conditii antisanitare, autorizatii de comercializare?
    Ce face consilierul d-lui primar de Chisinau care se ocupa cu asa intrebari de tirguila, in aceasta privinta?
    Cind ultima data a trecut in teritoriu ca sa-si dee interesul de cele ce au loc,dare de seama, la real??
    Asteapta tot Chirtoaca, sa-l impinga ,sa i-a vederi de ce ce se intimpla, s-au o sa lasam,in aceasta antisanitarie ca cancerul sa distruga alte veti omenesti?
    Consilierilor municipali,tot trebuie ca sa le majoreze salariul ca si judecatorilor, pentru a lucra cinstit:in conformitate cu legea?

    D-le,D.GHIRTOACA!

    1. Pentru ce avem consiliu municipal si cand o sa va ocupati cu aceasta problema serioasa?

    2. Da-ti, va rog, semne de viata,daca cititi aceste rinduri,ca dl.Filat se lauda,ca citeste, cu creionul in maina ,presa, dar maria D-stre..?

  2. vera

    Vreau sa subliniez, ca DEZASTRUL ista nu-l face omul de la tara, dar acei de sus, cu scopul de a se imbogati, pe spinarea poporului de jos!

  3. p/d.Ministru a sanatatii

    In saptamina anticancer am vizitat si eu citiva specialisti la policlinica oncologica si am vazut cum unii medici nici capul n-au ridicat cind am intrat si nici n-au raspuns la buna ziua.Degeaba sa te lecuesti pe degeaba.Desi la registratura am fost intimpinati foarte amabil.

  4. fanprofan

    1.Insànàtosirea de la cancru CU medicina CLASICà sau alopatica,se optine prin distrugerea celulelor”maligne”.

    2.Insànàtosirea de la cancru Cu Noua Medicinà Germanicà(dr.Ryke Geerd Hamer) se ajunge identifichind conflictul care este si originea lui,se cautà o solutie potrività si se aplicà aceastà solutie.

    3.Insànàtosirea de la cancru Cu Metamedicina se obtine prin identificarea sentimentului tràit,care si este originea emotiei,care la rindul sàu au crea o tulburare(creerul-organul) manifestind patologia relativà sentimentului.

    de ex:”cancer mamar”-sinul(aspectul matern)-A tràt cu greu o separare,un divort,o inmormintare??? aceastà durere ia creat o senzatie cà a perdut o parte din sine insàsi.

    alt ex:”glanda teroidà”(dificultate de asi exprima necesitàtile personale) sau(dorinta de a demonstra cuiva de ce sintem capabili)
    “cistà la teroidà”:Se simte incapabil de a exista in asa fel cum ghindeste,ce zice sau in aceea ce este important pentru el???s.a.m.d

    TRANSFORMAREA SENTIMENTULUI NEGATIV care este si sursa emotiei negative IN un sentiment pozitiv,care este milt mai favorabil linistei interioare!!! Eliberare emotiei negative opreste tulburarea care a provocat boala.
    Tecnica insànàtosirei cu Metamedicina consiste in capacitatea de a ajuta persoana(pacientul) sà gàseascà sentimentul care la inundat si al transforma,DECI A FACE CURàTENIE PE TERENUL PSIHOLOGIC.

    ORICE BOALà ARE UN SENS,ARE O LOGICà si nu se produce,nu apare fàrà nici un sens si fàrà nici o logicà.(HAMER)

  5. un pacient

    DAAA, LA INSTITUTUL ONCOLOGIC NUMAI GRATIS SA NU NIMERESTI. EU AM FOST OPERATA ACOLO IN SECTIA MAMOLOGIE 1 LA SEFUL SECTIEI CORNEL URECHE.OPERATIA M-A COSTAT 7 MII DE LEI, BANI PE CARE MI I-A CERUT URECHE PERSONAL. M-AU MULS ACOLO DE TOTI BANII PE CARE I-AM AVUT. LA FEL A PROCEDAT URECHE SI CU CELELALTE PACIENTE ALE LUI DIN SALON. MAI MULT DE CIT ATIT, NOUA NE ERA INTERZIS SA DISCUTAM CU PACIENTELE ALTOR DOCTORI DIN ALTE SALOANE. PE URMA AM INTELES SI DE CE: CA SA NU AFLAM CA LA URECHE SINT CELE MAI MARI TAXE DIN TOATA SECTIA. ACOLO ESTE O SISTEMA INTREGA DE CORUPERE: URECHE ITI PUNE TAXA PE CARE TREBUIE S-O ACHITI INAINTE DE OPERATIE CA DE ALTFEL NU TE IA LA OPERATIE, IAR APOI SE APROPIE SORA MEDICALA PRINCIPALA SI ITI SPUNE UNDE EXACT SA-I PUI BANII CIND II ADUCI. DUPA CE NE-AM EXTERNAT DIN SPITAL, AM INDRAZNIT SA SCRIEM PLINGERE LA DIRECTORUL SPITALULUI SI LA CCCEC. ACOLO AM INDICAT TOATE FAPTELE SI CHIAR AM DAT SI NUMELE NOASTRE, DAR CU PARERE DE RAU MAI TIRZIU AM AFLAT CA ACEST URECHE ESTE FINUL DEPUTATULUI HOTINEANU DIN PARLAMENT SI RESPECTIV TOTUL A FOST STOPAT, TOATE COMISIILE AU FOST STOPATE SI S-A PUS PUNCT. PINA IN PREZENT NU NE-AU FOST RESTITUITI BANII ESTORCATI DE CHIRURGUL URECHE, BA MAI MULT: AM FOST SI AMENINTATE LA TELEFON SA NE OPRIM CU PLINGERILE CA DE ALTFEL O SA NE PARA RAU. IACA CU CE TE ALEGI CIND TE LECUIESTI LA ONCOINSTITUT. NIMIC NU-I GRATIS

  6. pacienta

    In sectia aceea trebuie de cumparat totul: medicamente, pansamente, chiar si dusul cu brancarda costa 50 de lei intr-o directie. Sarmanele paciente is jupite de bani, mai ales acelea care nimeresc la Ureche. Acolo intradevar taxele sint exagerate. Se ajunge chiar si la 15 000 de lei.Este intradevar un bandit, dar nu-l atinge nimeni pentru ca se spune ca are spete pe sus. El niciodata nu da buna ziua pacientelor sale, este mereu inervat si glumeste urit pe seama pacientelor. Asa ca sint povesti toate astea cu tratamente gratuite.

  7. diana

    si eu am fost operata de domnul Ureche, nu zic ca operatia a fost gratuita, dar de rezultate sunt suta la suta multumita. Cred ca in situatia asta sanatatea, iar pt unii chiar viata e mai importanta decit banii. Oriunde platesti daca doresti rezultate bune. Chiar cind am nascut operatia m-a costat mult mai mult decit am planuit din start, dar sunt constienta ca daca nu acel doctor miticuta mea fiica nu m-ar fi incurcat acum la scris acest mesaj. Asa ca fiecare decide in functie de necesitatile sale…. Fiecare e stapin pe viata sa.

  8. o pacienta

    am citit ce se scrie de domnu Ureche. Sa stiti ca totul e o minciuna. am stat in sectia ceia o luna de zile. am fost operata de dumnealui, si sunt foarte multumita. sai dea domnul sanatate. ma scos de pe lumea cealalta. are miini de aur

  9. Mariana

    Pe mine tot Cornel m a operat am avut fibroadenoma bilaterala, operatia a avut la o clinica privata am achitat tot in casa cam scump dar cred ca conditiile si atarnarea s a meritat. Am ramas multumita de atarnaea tuturor mai ales de domnul doctor. Nustiu de ce scriti ca el cere bani mie nu mi a cerut absolut nimic in plus

  10. Marina (23 febuarie 2013)

    Pe mine tot Cornel m a operat am avut fibroadenoma bilaterala, operatia a avut la o clinica privata am achitat tot in casa cam scump dar cred ca conditiile si atarnarea s a meritat. Am ramas multumita de atarnaea tuturor mai ales de domnul doctor. Nustiu de ce scriti ca el cere bani mie nu mi a cerut absolut nimic in plus un om cu suflet mare si miini de aur!!!

  11. Elena

    Si eu am fost operata de doctorul Cornel Ureche, am ramasa foarte multumita de rezultat. Este un profesionalist, are un comportament foarte frumos fata de pacientele sale. Operata am foat intr-o clinica privata, banii au fost achitati in casa, mai mult nimeni nimic nu mi-a cerut.

  12. DD

    Domnul Corneliu Ureche se poarta asa frumos cu pacientele tocmai pentru ca astfel mai usor femeile sa scoata banii din buzunar. Si eu am fost operata de dumnealui cu trei saptamini in urma,pentru o operatie de 20 minute la fibroadenoma de 0,5cm. mi-a luat 4500 lei.Si asta numi lui,ir in afara de asta…

  13. cristi

    domnul ureche are maini de aur ,ii multumesc ca ma operat is multumita de lucrul lui,,si in plus ii foarte amabil,.

  14. sergiu

    Ce naive sînteți! V-a învîrtit în jurul degetelor cum a putut! Dar știați că de fapt la spitalul oncologic așa operații se fac gratis??? dar voi va bucurați că ați achitat la casă. Dar mai știați că fibroadenoamele care au fost înlăturate la voi, nu s-au dat la analize dar au fost aruncate la gunoi??? Sora mea tot s-a operat la nesăturatul ăsta, i-o pus diagnoza la ochi, tumoarea o aruncat-o la gunoi, iar după asta s-a constatat că era cancer!!!!!!!!!! Dar Ureche asta n-o putut stabili la ochi. pPe urmă am ajuns la Oncoinstitut și am înțeles că Ureche m-o fraierit ca pe o proastă. Feriți-vă de el

  15. ana

    si eu am fost la Ureche la o vizita la sani,m-a palpat si in 2 min mi-a pus diagnostic(trebuiesc urgent operata)fara a da nici o analiza s.a.m,am consultat alti medici si sint perfect sanatoasa,daca era dupa el trebuia sa-mi golesc buzunarele….

  16. cristina

    Din cît se vede mesajele de laudă pentru acest neom sînt scrise de aceași persoană că toate conțin expresia că are mîni de aur. El este o jîgodie care o cerut pentru operația de cancer a mamei mele o mie de euro și m-o impus so fac la repromed clinica privată, e urmă nu venea nici să facă pansamentul. Cred că scrisoarea de plîngere o fost ascunsă pe undeva. Gîndiți-vă de două ori înainte ca să vă duceți la Ureche la consultație

  17. carolina

    Eu m-am externat acasă nu demult din spital. M-o operat Urechi Corneliu. Din ce mi-a zis- pe poliță operează numai doctorii mai slabi, care abia au venit la lucru, iar doctorii asa buni ca el opereaza numai contra plată. Operația m-a costat opt mii de lei. Nu în toate secțiile este așa

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *