„Optimiştii se tratează mai repede de tuberculoză”
Tuberculoza este o boală destul de răspândită în toate regiunile R. Moldova. Chiar dacă tratamentul de TBC este complet gratuit şi garantat de stat, mulţi dintre pacienşi se tratează parţial sau ajung să se infecteze repetat, din cauza condiţiilor neadecvate de trai, de muncă, a alimentaţiei proaste şi a informării insuficiente. Tot mai mulţi specialişti vorbesc de iresponsabilitatea unor fanmilii, dar şi de indiferenţa societăţii ca factori care contribuie la menţinerea staisticelorîngrijorătoare a numărului de persoane cu TBC pe ambele maluri ale Nistrului.
Tuberculoza în TOP
Deja de câţiva ani, orăşelul Râbniţa este în topul localităţilor din regiunea transnistreană cu cel mai mare număr de îmbolnăviri de TBC. Conform declaraţiilor Nataliei Antoniuc, de la Dispensarul Antituberculoză din raionul Râbniţa, se atestă o uşoară scădere a cazurilor noi, dar situaţia rămâne îngriojorătoare: “În anul 2013 s-au îmbolnăvit de tuberculoză 103 persoane. În 2012 numărul lor era de 127 persoane. Cu toate că s-au înregistrat şi anumite succese, Râbniţa continuă să rămână, cu părere de rău, pe primul loc”. Specialiştii susţin că alimentaţia proastă, traiul mizer, munca grea, nivelul scăzut de cultură socială şi sanitară duc la scăderea imunităţii în faţa bolilor şi în primul rând, la infectarea cu tuberculoză.
Ludmila este una dintre pacientele Dispensarului Antituberculoză din Râbniţa. Neavând un loc de trai permanent, ea a locuit deseori în locuri neadecvate, deseori în subsoluri, răcea deseori. S-a adresat la medic prea târziu, având un grad prea avansat al bolii. Tratamentul şi recomandările medicilor i-au prelungit viaţa. Acum ea suferă de o formă deschisă de tuberculoză, se tratează pe cât este posibil, şi, se iau toate măsurile pentru a nu fi un pericol pentru cei din jur.
Specialiştii afirmă că tratarea tuberculozei este garantată în proporţie de 90%, dacă se face la timp şi corect. Este obligfatorie respectarea strictă a schemei de tratament, alimentarea corectă şi modul de viaţă adecvat. Succesul tratamentului poate fi atins dacă există o colaborare strânsă între medic şi pacient.
În regiunea transnistreană tratamentul e gratis
“Dacă pacientul nu este pregătit pentru un rezultat pozitiv al tratamentului, atunci nici cel mai talentat medic din lume nu-l va putea ajuta să se lupte cu boala. Optimiştii se tratează cu mult mai repede. E nevoie de răbdare, putere de voinţă, refuzul de a intra în contact cu alţi bolnavi şi a alcoolului. Mai ales pe perioada tratamentului. Ce este jumătate de an din viaţa noastră? Aceasta nu este o boală mortală. Ea se tratează. Iată eu, sunt un exemplu viu” – explică Oleg, unul dintre pacienţii dispensarului de la Râbniţa.
Tuberculoza este lider printre infecţiile respiratorii în Transnistria. Situaţia epidemiologică referitoare la această boală, rămâne a fi nesatisfăcătoare în toate raioanele. Potrivit Nataliei Antoniuc de la Dispensarul Antituberculoză din Râbniţa, din 2013 pentru toţi cetăţenii din regiune este obligatorie trecerea examenului radiologic o dată pe an. “Acestor metode de examinare vor fi supuşi peste 50% de adulţi, bolnavi de tuberculoză. Riscurile cercetărilor radiologice sunt minore, ele practic sunt inofensive, iar rezultatele primite îi ajută pe medici să depisteze cayurile la timp”.
Testări radiologice se fac şi în satele raionului Râbniţa, unde se deplasează câte un echipaj radiologic mobil. Mai mult ca atât, bolnavilor li se oferă preparate gratuite pentru tratament. Bolnavii se pot trata în două staţionare, la Dubăsari şi la Tighina. La Râbniţa se construieşte un nou dispensar antituberculoză.
Muncitorii migranţi aduc TBC la Chişinău
Şi la Chişinău se înregistrează numeroase cayuri de tuberculoză. Medicii spun că pe lângă factorii traduiţionali, care ţin de igienă şi alimentaţie proastă, tuberculoza este şi maladia muncitorilor migranţi, care muncesc şi trăiesc în condiţii complicate. Nicolae C. are 45 de ani. La sfârşitul lunii august, anul curent, el a finalizat tratamentul de tuberculoză. Timp de un an, el s-a aflat la tratament, sub supravegherea medicilor, la Spitalul Institutului Ftiziopneumologic din Chişinău, unde a beneficiat de tratament gratuit, aşa cum prevede legea. După care a urmat, încă jumătate de an, tratamantul la domiciliu.
Acum un an, a simţit că are probleme de respiraţie şi o tuse permanentă. A fost diagnosticat cu TBC. Acum doi ani, Nicolae a fost timp de 3 luni în Rusia, unde a lucrat la negru în construcţii, alături de alţi moldoveni. Aici, îşi aminteşte el, au locuit mai multe persoane, absolut străine, într-o încăpere improvizată, chiar pe şantierul de construcţii. Lipsa luminii, igiena proastă, mâncarea săracă, crede el, au şi fost factorii care au dus la îmbolnăvire.
A înţeles că trebuie să se trateze neapărat, mai ales că are acasă o soţie şi 5 copii (minori), la care ţine mult. Bărbatul ştie că tuberculoza este o boală contagioasă şi s-a străduit pe perioada tratamentului să fie cât mai disciplinat. Revenit din spital, Nicolae a luat în continuare pastilele, oferite gratis, până la însănătoşirea completă, până când medicul de sector, care se ocupă de el a înscris în cartela sa medicală – „sănătos”. Acum se simte bine şi este în căutarea unui serviciu.
Aliona David este medic ftiziopneumolog şi şefa secţiei Consultative din cadrul Institutului de Ftiziopneumologie Chiril Draganiuc din Chişinău. Ea confirmă faptul că în ultimul timp, tuberculoza se înregistrează mai des în rândurile persoanelor ce revin de peste hotare, de la munci grele. „Însă, avem printre pacienţi chiar şi studenţi, aflaţi în ţară, medici, chiar şi academicieni am avut… În ultimul timp tuberculoza nu mai este “boala sărăciei” cum se considera până nu demult. Acum ea poate afecta pe oricine” spune ftiziopneumologa David.
Medicii şi primarii trebuie să coopereze mai strâns
Medicul Aliona David spune că deşi tratamentul e gratuit, uneori se confruntă şi cu abandonul tratamentului din partea pacienţilor care nu conştientizează pericolul acestei boli, atât pentru sănătatea lor, cât şi pentru cei din jur. Aceasta se întâmplă, în mare parte, deoarece pacienţii nu sunt ţinuţi strict la evidenţă, nu sunt pe deplin informaţi, mai ales în localităţi îndepărtate. “Se cere conlucrarea mai multor factori: administraţia publică locală, medicii de sector şi organizaţiile ce acordă suport bolnavilor de tuberculoză. Dacă această conlucrare ar fi cât mai eficientă, ar fi şi rezultate cu mult mai bune. În unele raioane, ea şi există.”
Pacientul cu tuberculoza prezintă riscuri pentru cei din jur în primele două luni după îmbolnăvire. Dar odată ce este urmat tratamentul adecvat, chiar după două luni de tratament, pacientul se poate întoarce la locul de muncă sau în familie deoarece nu mai prezintă vreun pericol pentru cei din jur. Cu atât mai mult după terminarea tratamentului, pacientul este absolut inofensiv. El poate activa în condiţii obişnuite, însă trebuie să evite umiditatea, să urmeze o alimentaţie şi un mod de viaţă sănătos.
Pe parcursul perioadei de tratament, pacienţii, pe lângă pastilele şi tratamentul prevăzut, trebuie să beneficieze de o alimentaţie bogată în vitamine şi grăsimi. Se recomandă abandonarea fumatului, cât şi a băuturilor alcoolice. Potrivit medicilor, tuberculoza este o boală care astăzi se tratează foarte eficient şi chiar într-un timp limitat. În grupa de risc pentru reîmbolnăvire nu sunt foştii pacienţi, dar, oricine nu respectă un mod de viaţă sănătos şi nu are grijă de sine.
Ina Puşoi, asistentă socială la o organizaţie neguvernamentală care acordă suport în tratament bolnavilor de TBC, spune că ajutorul statului pentru aceşti bolnavi este insuficient. De aceea apar şi desele cazuri de abandon al tratamentului. Ţinând cont de faptul că pe lângă pastilele pe care trebuie să le administreze zilnic, un bolnav de tuberculoză trebuie să se alimenteze foarte bine. „Organizaţia pe care o reprezint, a oferit în acest an, fiecărui pacient aflat la evidenţă, în aria unde activăm (în cazul dat raionul Anenii Noi) câte 350 lei lunar pe parcursul unui an, până la încheierea tratamentului. Acest suport, poate nu e atât de mare, dar a ajutat la îmbunătăţirea, cel puţin a alimentaţiei pacienţilor pe tot parcursul perioadei de tratament. Noi mergem permanent pe la casele bolnavilor încercând să aflăm cu ce probleme se confruntă, după care încercăm să gasim soluţii conlucrând şi cu alţi factori responsabili,” explică Ina.
Asistenţă socială pentru persoanele cu TBC
Ea spune că organizaţia pe care o reprezintă comunică, în primul rând, cu autorităţile publice locale, pentru a le face să înţeleagă că lupta cu tuberculoza nu trebuie să fie doar a medicilor şi asistenţilor sociali, dar şi a întregii societăţi. Autorităţile trebuie să conştientizeze pericolul pe care îl reprezintă această boală, nu doar pentru cei care s-au îmbolnăvit, dar şi pentru cei din jur, ţinând cont de faptul că tuberculoza poate fi o boală contagioasă şi se poate răspândi, în prezent, indiferent de vîrstă, profesie, clasă socială etc.n Organizaţia sa nu acordă asistenţă foştilor beneficiari pentru incluziunea posttratament în viaţa socială, s-au în căutarea unui serviciu etc, şi nici nu monitorizează ce se întâmplă cu ei după ce se tratează. Ea consideră că statul ar trebui să se ocupe mai mult de acest aspect. Pentru că, majoritatea foştilor bolnavi de TBC, în circumstanţele în care condiţiile sociale, de trai nu se îmbunătăţesc, e inutil să vorbim despre o schimbare pozitivă: “Din câte cunosc, majoritatea dintre ei, o iau de la capăt: iarăşi merg să lucreze în Rusia la construcţii, continuând să locuiască în condiţii deplorabile, de umiditate şi igienă proastă. Alţii, rămaşi aici, continuă să meargă cu ziua, duc un mod de viaţă nesănătos, antisanitar şi cel mai adesea nu încetează consumul bauturilor alcoolice şi a fumatului.”
Nicolae C., bărbatul care s-a tratat recent de tuberculoză, după ce a revenit din Rusia de la construcţii, spune că în prezent este în căutarea unui serviciu şi că îi este frică să spună cuiva că s-a tratat de TBC, pentru a nu fi respins la angajare, deoarece ştie că „lumea la noi reacţionează bolnăvicios când aude de tuberculoză, chiar dacă cineva s-a tratat, şi e absolut sănătos”. Nicolae spune că păstrează foarte confidenţial faptul că s-a tratat de tuberculoză, în primul rând, pentru a-şi proteja familia. Vera, soţia lui Nicolae, spune că „şi aşa e greu să găseşti un loc de muncă, mai ales stabil, iar dacă se mai află că ai fost bolnav de tuberculoză, cu atât şansele tale scad. Avem acasă cinci copii pe care trebuie să-i dăm la şcoală, şi o ducem greu. Dacă nu va gasi aici de lucru, şi, se va ivi ocazia să plece în Rusia cred că va pleca. Chiar dacă medicii i-au spus să aibă grijă de sănătate mai mult ca înainte.”
Discriminare pe criterii de sănătate
Nicolae C. spune că încearcă să-şi caute de lucru, nu în localitatea de unde este, deoarece acolo toţi îl cunosc, şi deja a fost refuzat în repetate rânduri să fie luat la lucru, cu toate că nu i s-a spus deschis că este vorba de faptul că a fost bolnav de tuberculoză, dar el simte că anume aceasta a stat la bază. Potenţialii angajatori au încercat să-i argumenteze prin tot felul de motive refuzul.
Avocata Violeta Gaşiţoi, menţionează că în asemenea cazuri este vorba despre discriminare pe criterii de sănătate. „Aici el are două soluţii, din punct de vedere juridic: prima, depune o plângere în adresa Consiliului pentru Eliminarea si Prevenirea Discriminării, sau direct in instanţă, dar trebuie să aibă probe. Prima întrebare în instanţă se va referi la faptul cum probează că a fost refuzat anume din acest motiv? Dacă are un refuz în scris, sau dacă a fost refuzat verbal, va fi întrebat dacă are vreo înregistrare. Deci, dânsul, trebuie să probeze că anume acesta a fost motivul reieşind din care a fost refuzat la angajare. Prima întrebare adresată va fi: de unde a ajuns la concluzia că a fost refuzat din cauza bolii?”, susţine avocata.
Acest articol a fost publicat în cadrul proiectului „Promovarea drepturilor minorităţilor şi ale grupurilor marginalizate din regiunea transnistreană şi UTA Gagauz-Yeri prin intermediul mass-media”, implementat de Centrul pentru Jurnalism Independent, în parteneriat şi cu suportul organizaţiei Civil Rights Defenders din Suedia.Responsabilitatea pentru opiniile exprimate în articol aparţine autorilor acestora şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al Centrului pentru Jurnalism Independent sau Civil Rights Defenders sau al instituţiei media care publică acest produs.
Autori: Tatiana Mîrza, Irina Şlaeva
