Principală  —  Reporter Special  —  Reportaje   —   Omor pedepsit cu libertate

Omor pedepsit cu libertate

Zilnic, în R. Moldova se produc în medie 6 accidente rutiere. Doar în primele 4 luni ale acestui an, nu mai puţin de 86 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma greşelilor şoferilor din trafic. Ce se întâmplă însă după producerea accidentelor? Cine şi cum este pedepsit pentru că omoară oameni?

Larisa Taşca umblă deja de 3 ani prin instanţele de judecată, în încercarea de a face dreptate în urma morţii mamei sale, Ana, care a decedat în seara zilei de 11 noiembrie 2009, lovită de un automobil condus de Andrei Salcuţan în timp ce mergea regulamentar pe un drum din Ialoveni. În urma accidentului, şi-a pierdut viaţa şi Valentina Sulă, care la fel mergea regulamentar. În dosarul penal se spune că accidentul s-a produs exclusiv din vina şoferului, care, circulând cu o viteză excesivă, a pierdut controlul volanului, a ieşit pe banda destinată circulaţiei din sens opus şi pe acostament, lovind mortal 2 pietoni. Tot atunci, şoferul automobilului, având scopul de a se eschiva de răspunderea penală, a părăsit locul accidentului rutier, se mai spune în dosarul penal intentat pe marginea acestui caz.

2 morţi = închisoare cu suspendare

La ultima şedinţă de judecată, care a avut loc la Curtea de Apel Chişinău, Larisa Taşca nu şi-a mai putut păstra calmul, pentru că cel acuzat de moartea mamei sale nu s-a prezentat din nou la proces. Nici el, dar nici avocatul său, pe care judecătorii au promis să-l denunţe la Colegiul Avocaţilor, pentru că a lipsit nemotivat de la şedinţa de judecată.

“Dle judecător, deja a doua oară el nu vine. Dacă inculpatul nu vine, nu este problema noastră. Dle judecător, noi nu suntem de acord cu atâtea amânări. Păi, dacă d-lui are de prăşit, eu nu sunt datoare să vin şi să merg acasă fără rezultat. Deja de 3 ani se tot întinde. Faceţi ceva… Eu tot nu pot să-mi las mereu cei 3 copii şi să vin, iar d-lui nu are când sau nu vrea să vină…”, s-a revoltat Larisa Taşca în faţa magistraţilor, care au dispus ca la următoarea şedinţă Salcuţan să fie adus forţat.

Procesul de judecată continuă deja de 3 ani, asta în condiţiile în care a trecut de două ori şi pe la Curtea Supremă de Justiţie (CSJ). Magistraţii de acolo au întors în cele din urmă dosarul la rejudecare, după ce au admis recursul în anulare declarat de către Procurorul General, Valeriu Zubco, care considera inechitabilă pedeapsa de 6,6 ani de închisoare cu suspendarea executării.

“Doi oameni au decedat şi i-au dat închisoare cu suspendare. Oare nu-i prea puţin pentru un om în stare de ebrietate, care omoară şi fuge şi care nici măcar nu şi-a cerut scuze?”, se întreabă Taşca.

„Eu i-aş dori celui care mi-a ucis fiul să fie sănătos…“

Într-o situaţie practic similară s-a pomenit şi familia Dovganiuc, care şi-a pierdut unicul fiu, anul trecut, în urma unui grav accident rutier petrecut pe bd Ştefan Cel Mare din Chişinău, chiar la trecerea de pietoni. Prima instanţă îl condamnase pe autorul accidentului, Alexandru Mihaşan, la 4 ani şi jumătate de închisoare cu suspendare, asta după ce acesta şi-a lăsat maşina distrusă şi a dispărut de la locul accidentului, fiind găsit abia a doua zi.

“Eu i-aş dori celui care mi-a ucis fiul să fie sănătos… Dar dacă s-a întâmplat aşa, şi ţinând cont de faptul că a distrus viaţa întregii noastre familii, mi-aş dori ca el să stea măcar puţin închis, pentru a simţi cât este de greu şi pentru a se gândi la faptul că nu se poate să te comporţi la drum aşa cum a făcut-o el. Nu se poate de mers prin oraş cu viteză excesivă. Eu cred că pedeapsa aplicată – închisoare cu suspendare – este prea blândă pentru o asemenea faptă, iar atunci când astfel de pedepse sunt aplicate în special şoferilor tineri, eu cred că ei conduc în continuare fără nicio responsabilitate. Prin închisoare cu suspendare, el trăieşte şi se bucură de viaţă. De aceea, măcar puţin, măcar jumătate de an aş vrea să stea închis pentru a simţi cât este de greu şi pentru ca părinţii lui să simtă cât este de greu când copilul tău nu este lângă tine”, ne spune Tatiana Dovganiuc, mama victimei.

„Pedepse mai dure pentru asemenea şoferi”

Insistenţele familiei Dovganiuc au dat roade. Săptămâna trecută, magistraţii Curţii de Apel Chişinău au trimis la rejudecare dosarul morţii lui Victor Dovganiuc, iar Judecătoria Centru urmează să se pronunţe din nou pe marginea acestui caz.

“În momentul de faţă, conform Codului Penal al R. Moldova, pentru un accident soldat cu omor, este prevăzută o pedeapsă de la 3 la 7 ani de închisoare”, susţine Dana Andronic, purtător de cuvânt al Direcţiei Poliţie Rutieră. ”Faptul că sunt cazuri când unii şoferi care omoară rămân în libertate îi face pe ceilalţi să spere că pot scăpa şi ei de pedeapsă. Nu au răspundere, frică, deoarece, din păcate, pentru şoferii noştri, cea mai bună măsură de prevenire este o pedeapsă mai aspră. Probabil, dacă ar fi pedepse mai dure pentru asemenea şoferi, închisoare măcar pe 3 ani, lucrurile s-ar putea schimba. Dar… avem situaţia pe care o avem”, a precizat Andronic.

În anul 2011, pe străzile din R. Moldova s-au produs 2825 de accidente rutiere, soldate cu moartea a 433 de persoane şi traumatizarea altor 3543. Fiecare al treilea accident s-a produs prin tamponarea pietonilor, în majoritatea cazurilor, aceştia traversând regulamentar.

Victor MOŞNEAG