Oamenii din mlaştina mohorâtă de la Criva

După aproximativ 230 de km depărtare de Chişinău, în nord-vesti, ajung în localitatea Criva din raionul Briceni. Satul este situat între două dealuri. De pe un deal se vede România, iar de pe celălalt – Ucraina.

După cum spun oamenii de aici, este cel mai frumos sat, pentru că din acest loc poţi spune că vezi trei ţări. Stai în Moldova, pe dealul din dreapta-vezi România, iar pe cel din stânga – Ucraina. Criva este împărţită în jumătate de şoseaua centrală care duce spre cel mai mare punct vamal al R. Moldova, cel de la hotarul cu Ucraina, în regiunea Cernăuţi. Sătenii le numesc partea din deal şi partea din vale a satului. Dacă acum câteva săptămâni acest sat era ca o gură de rai, acum partea din vale s-a transformat într-un loc pustiu, într-o mlaştină. Apele s-au retras, dar consecinţele au rămas. Acestea nu pot fi şterse uşor din gândurile şi din viaţa oamenilor. Nici nu-şi pot imagina, cum casele lor, în care până mai ieri te puteai odihni în linişte după o zi de muncă, acum s-au transformat în ruine sau sunt gata-gata să se prăbuşească. Pe sătenii din Criva i-am găsit stând grămăjoară în faţa clubului din sat, aşteptând să primească ajutoare umanitare, ajunse aici din toate zonele Moldovei. Lacrimi. Durere. Strângeri din umeri, a neputinţă. Aceasta este imaginea care mi s-a perindat în faţa ochilor, aflându-mă în acest sat.

“Atunci când a venit apa, tocmai încleiam nişte colţunaşi. Nici nu am reuşit să-i fac până la sfârşit. Apa nu aşteaptă, să termini de gătit mâncarea. Ea vine şi gata. Aşa şi i-am lăsat pe un prosop”, îşi începe povestea Larisa Ursu, una dintre sinistratele din Criva. Larisa spune că această casă i-a fost dăruită de nişte oameni din Lipcani.

“Nici nu am reuşit să scot lucrurile mai importante. Am încercat să adun câte ceva, dar când am vrut să ies din casă, apa era până la gât. Nu am mai putut face nimic. Apa mi-a dărâmat totul. Nimic nu mi-a mai rămas”, povesteşte femeia, arătându-mi casa pe jumătate ruinată. Unii oamenii din sat îi spun că degeaba plânge, că oricum casa îi fusese dăruită. “Dar pe mine mă doare, că până acum aveam unde trăi cu copilaşii, dar acum unde să ne ducem, ce să facem”, se întreabă femeia. Pe sub gardul casei, o pisică mieuna jalnic. ” A avut câţiva pisicuţi, dar i-a pierdut. De atunci miaună neîncetat, căutându-i. E speriată, nici la mine nu vrea să mai vină”, spune Larisa Ursu.

În zonele sinistraţilor afacerile cresc

“Mi-am construit casa acum 16 ani. Mă gândeam că muncesc până la 50 de ani, după care să trăiesc şi să mă bucur de munca vieţii mele. Dar apa a venit şi mi-a luat totul”, povesteşte Lidia Ghiriliuc. “Nici nu ştiu ce să facem acum. Trebuie să muncim pentru un acoperiş deasupra capului. Nici de cumpărat nu prea e posibil. Casele aici, în zonă, sunt foarte scumpe. Dacă, până la inundaţii, costau vreo două mii de dolari, acum preţurile sunt de opt mii de euro. Şi nici nu ai ce cumpăra. Dar să arunci banii în vânt, acum când fiecare bănuţ trebuie socotit, tot nu vrem”. Lidia Ghiriliuc spune că mai bine de această sumă îşi construieşte o căsuţă în deal, unde să poată trăi cu familia.

Chiar dacă primarul a anunţat, în prealabil, despre riscul inundaţiilor, oamenii nu prea au reuşit să salveze multe lucruri. “Animalele, păsările de pe lângă casă le-am scăpat, dar pâinea, grâul, porumbul le-au luat apele. Apele au pustiit tot în calea lor, dar asta nu a fost de ajuns. Acum şi soţul, şi nora, şi nepoata sunt internaţi în spital. Când vin greutăţile, vin toate odată”, spune Ghiriliuc printre lacrimi.

Durerea din ochii femeii e de nedescris. Singurul lucru pe care şi-l doreşte e ca promisiunile făcute de către autorităţi să se îndeplinească.

Apele au venit repede, zgomotos, ca niciodată

Pe moş Sergiu Daniliuc l-am găsit aşteptând cuminte să primească şi el nişte sticle cu apă, din ajutoarele aduse în sat. În urma inundaţiilor, autorităţile locale le-au interzis locuitorilor să bea apă din fâtâni, pentru că există pericol de îmbolnăvire. În fiecare zi vine câte o maşină şi le împarte sinistraţilor zeci de sticle cu apă.

“Apa mai venea şi în alţi ani, dar se răspândea încet, prin case nu pătrundea. Acum a fost ca un potop, a venit repede, zgomotos, ca niciodată”, spune Sergiu Daniliuc. “Să construieşti o casă e foarte greu, aproape jumătate de viaţă îţi trebuie. În trei zile, însă, s-a distrus totul. În acest răstimp, cât a stat apa în casă, pereţii s-au înmuiat şi s-au format nişte crăpături mari în ei. În casă nici nu poţi să te odihneşti din cauza mirosului neplăcut”. Daniliuc mulţumeşte Domnului că apa a venit ziua şi nu noaptea. “Dacă venea noaptea cu aceeaşi repeziciune, sigur erau şi morţi”.

Rugăminţi să ţină casa

Cei care au rude în partea din deal noptează la ele. Cei care nu au unde nopta, stau în casele pe jumătate dărâmate. Pe Veronica Arhip am văzut-o ducând nişte sticle cu apă spre casă. Ea mi-a spus că nu are unde pleca cu cei patru copii ai săi, iar casă nu-şi poate cumpăra pentru că sunt foarte scumpe şi nici nu se merită să dai atâţea bani. “Cu o lună în urmă, am împrumutat bani din bancă şi mi-am cumpărat o casă. Nu am reuşit să achit toţi banii, că apa m-a şi nenorocit”, spune Veronica Arhip. “Am spălat tot mâlul din casă şi trăim aşa. Pereţii s-au lăsat în pământ, dar noi ne rugăm să ţină casa, până când ne vor da alta”. Femeia îmi spune că nici în grădină nu i-a rămas nimic. “Cu o seară înainte am vrut să fac un borş la copii. Am umblat şi am cerut o mână de pătrunjel şi câţiva morcovi şi cartof de la săteni pentru a-mi hrăni copiii”.

O parte din suflet clădit în casă

Mătuşa Vera Cugut este cea mai bătrână sinistrată din sat. În septembrie împlineşte 90 de ani. Mătuşa Vera venea spre casă ducând în mână nişte cutii. Ea spune că aceste cutii la va folosi undeva, mai ales că după ce au înecat apele şi au luat tot, “fiecare lucru prinde bine la gospodărie”. De 60 de ani este văduvă. Sătenii îi mai spun “Vera Harnica” pentru că de când a rămas vădană, singură şi-a crescut cei doi copii şi a lucrat tot timpul. Chiar şi acum, la această vârstă, nu stă locului nicio clipă. “Acum, când am ajuns la bătrâneţe, în loc să am o viaţă liniştită, uite ce mi-a dat Domnul să văd. Tare multe am îndurat în viaţa asta, dar aşa neorocire nu am avut”, spune mătuşa Vera.

Fiul mătuşii Vera, Tudor Cugut, a venit de la Chişinău în sat. “M-am îngrozit de ceea ce am văzut. Din acel sat pitoresc, acea gură de rai care era Criva, a rămas o grozăvie” povesteşte Tudor Cugut. “Eram student în anul II, când am construit această casă. Am făcut-o din lampaci, împreună cu un meşter, doar noi doi. Pe timpul acela nu se făceau case din cotileţ”, îşi aminteşte Tudor.

“Am clădit o parte din suflet în aceasta casă şi sufleteşte mă doare”, spune fiul mătuşii Vera, privind cu tristeţe la casa afectată de ploi. Apa a stat 4-5 zile în casă. Mâlul s-a aşezat de câţiva centimetri. “Nici nu-l poţi spăla, parcă e clei”, îmi zice Tudor Cugut arătându-mi casa. El nu-şi poate explica cum de nu a fost anunţată toată lumea. După bătrână au venit atunci când apa intra deacum în casă. “Nimeni nu mi-a spus că vine apa”, mă priveşte bătrâna neputiincioasă. “Multe lucruri nu prea am reuşit să scot din casă. Am reuşit nişte găinuşe să le salvez. Nici nu m-am gândit că o să scape. Cinci zile au stat fără mâncare. Acum văd că au început să se ouă”, spune mătuşa.

Mergem în grădină, unde Tudor îmi arată că nu a mai rămas nimic. Totul e uscat. Pe tulpinile pomilor este vizibil până unde a fost apă. “În acest an mama a pus foarte mulţi cartofi. Nu a mai rămas nimic. Şi nu îmi pare rău după un sac de cartofi, dar e vorba de munca depusă de mama”, povesteşte Tudor Cugut, dând din mână cu deznădejde. Apoi, ca o consolare, îşi cuprinde mama de umeri şi zice că va cumpăra o căsuţă în deal, unde pericolul apelor nu-i paşte. Dar e foarte dureros să laşi locul unde ţi-ai petrecut copilăria, unde ai muncit o viaţă întreagă.

Veronica RUSSU

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *