O zi la frontieră

Ora 8 dimineaţa. Aştept în faţa unui mall maşina cu reprezentanţii Serviciului Grăniceri(SG) pentru a petrece o zi la frontiera moldo-ucraineană, urmărind cum lucrează grănicerii, care sunt condiţiile lor de muncă şi, nu în ultimul rând, pentru a cunoaşte problemele cu care se confruntă, protejând frontiera de stat a R. Moldova.

Cu o întârziere de câteva minute faţă de ora stabilită, şi-au făcut apariţia cei care aveau să mă însoţească în tentativa de a descoperi realitatea de la graniţă. O Nivă albastră care, vrând-nevrând, m-a făcut să-mi amintesc de 7 aprilie 2009 şi de Valeriu Boboc, ne-a dus  prin Bălţi, cu un popas la Edineţ, de unde am fost preluaţi de Sergiu Ene, supleantul şefului Direcţiei Supraveghere a Frontierei de stat Edineţ, şi de Andrei Revenco, supleantul şefului Secţiei de pregătire continuă a personalului. Prin Briceni, am ajuns la punctul de frontieră Criva, cea mai cunoscută localitate din R. Moldova, datorită faptului că se află în cel mai nordic loc al R. Moldova. Acolo constatam că, deşi era o ceaţă densă, datorită grănicerului şofer, distanţa de 271 km dintre Chişinău şi Criva am parcurs-o mai rapid decât mă aşteptam.

10 ani de frontieră moldo-ucraineană

Era pentru prima dată când, ajuns la frontiera moldo-ucraineană şi aflându-mă  într-un punct vamal, aveam libertate fizică şi psihică mai multă decât oricând. Anterior, trebuia să nu vorbesc mult, să nu pun multe întrebări, pentru a nu-i enerva pe vameşi şi pe grăniceri, pentru a ajunge fără peripeţii la destinaţie. Acum, însă, rolurile se schimbaseră.
Calm şi rutină. Acestea au fost primele impresii de la frontieră. Câteva maşini treceau prin punctul de trecere. Cele mai multe – dinspre Ucraina. Am văzut şi oameni simpli, care treceau graniţa pe jos, ducând nişte genţi încărcate. Veneau şi ei din Ucraina… După ce le erau verificate actele cu o rapiditate ispititoare, aceştia mergeau mai departe fericiţi. Zilnic, în medie 570 de cetăţeni au ieşit din R. Moldova şi alţi 600 au intrat în luna aprilie prin acest punct de trecere.
După câteva poze, însoţit de Sergiu Ene şi Andrei Revenco, am mers la frontiera „verde”, acolo unde „am  făcut cunoştinţă” cu primul semn de frontieră dintre Moldova şi Ucraina, instalat abia la 29 ianuarie 2003. De fapt, oficial, frontiera dintre R. Moldova şi Ucraina este şi ea „nouă”. Peste o lună, se vor împlini exact 10 ani de când aceasta există oficial.

Tehnică este, profesionişti nu-s

Ulterior, la o cafea, am avut ocazia să-i luăm la întrebări pe angajaţii punctului de trecere Criva. Am aflat astfel că aproape 70% dintre angajaţi sunt femei, că există doar 70% din personalul necesar unui punct de trecere şi că, deşi acum au tehnica necesară pentru a-şi face meseria profesionist, nu există destul personal calificat pentru a o folosi. „Dacă mai înainte aveam oameni dar nu aveam tehnică, acum avem tehnică dar nu avem oameni competenţi care s-o folosească. Toţi angajaţii trebuie să fie cu studii superioare”, ne-a spus Andrei Revenco, locţiitor-şef în Secţia de pregătire continuă a personalului din cadrul Direcţiei Supraveghere a Frontierei de stat Edineţ.

La graniţă, acum 10 ani

„La început, acum 10 ani, era foarte greu aici! Am luat sub control frontiera de stat cu Ucraina de la poliţia de frontieră. Atunci, controlul se efectua foarte superficial, infrastructura era foarte slab dezvoltată, militarii în termen şi ofiţerii trăiau în grădiniţe părăsite şi făceau mâncare în bucătărie de câmp. În 2001, controlorul verifica actele doar pe baza intuiţiei şi a profesionalismului, neavând o tehnică specială. Atunci, infractorii aveau tehnică mai performantă decât a noastră. Încet-încet, cu ajutorul autorităţilor şi al Misiunii Uniunii Europene de Asistenţă la Frontieră în Moldova şi Ucraina (EUBAM), lucrurile s-au schimbat”, ne-a făcut o scurtă incursiune în istoria punctului de trecere Criva Sergiu Ene, locţiitor-şef în Direcţia Supraveghere a Frontierei de Stat Edineţ.

„În 2001, cele mai frecvente infracţiuni erau trecerea ilegală a frontierei cu paşapoarte false. Acum, însă, cele mai frecvente sunt trecerea ilegală a frontierei a maşinilor fără acte sau cu acte false. Din 2006, de când avem statistica, au fost depistate asemenea ilegalităţi în valoare de 1, 6 milioane de lei. Sperăm că procentajul e de 100%”, a continuat Ene, care a precizat că „nu prea există ucraineni care trec ilegal frontiera în R. Moldova”.

O viaţă „de veghe”

Aliona Cîşlaru lucrează la Graniţa dintre R. Moldova şi Ucraina din 2002. Spune că soţul ei, şi el grănicer, „i-a indus dragostea faţă de această meserie”. „Văzându-l pe el, am hotărât să devin şi eu grănicer… Îmi plăcuse şi uniforma, şi serviciul. Era interesant”, spune aceasta. „Atunci era altfel. Nu aveam mijloace tehnice, iar infractorul putea fi depistat doar cu ajutorul cunoştinţelor noastre. Aveam doar o lupă. Apoi ne-au adus un calculator vechi, cu care înregistram doar fluxul de pasageri. Baza de date era într-o mapă”, îşi aminteşte grănicera. Avea 26 de ani când a început să lucreze. A ajuns la punctul de trecere a frontierei Criva după 3 luni de studii la Chişinău. Primul salariu – 800 de lei. Lucrează 12 ore din 36. „Am  un copil mic, care spune că va fi grănicer.” Zice că lumea nu o priveşte ciudat atunci când află că lucrează la graniţă, o îndeletnicire altădată specifică bărbaţilor. „Femeile sunt mai răbdătoare, rezolvă mai uşor un conflict decât bărbaţii”, afirmă Aliona Cîşlaru.

Despre corupţie

Inevitabil, discuţiile au ajuns şi la corupţie. „Oamenii se uită la tine şi văd: pot sau nu să-ţi propună bani. Dacă deodată eşti scurt şi la obiect, nimeni nu-i va propune nimic”, afirmă şefa de schimb al punctului de trecere Criva, Aliona Cîşlaru.

„Nu au fost cazuri când angajaţii au venit la noi să ne spună că li s-a oferit mită. Dar luptăm cu corupţia şi credem că noi suntem cei mai cinstiţi”, ne-a spus, cu un zâmbet şugubăţ, Sergiu Ene. Salariul unui grănicer se „zbate” în jurul sumei de 2700 de lei.

Meseria de grănicer nu este uşoară. De aceasta au încercat să mă convingă toţi cei cu care am discutat în acea zi. „Graniţa este vie, nu avem ore de odihnă sau sărbători. Cred că, în ultimii 10 ani, nu am petrecut decât de două ori Anul Nou acasă, cu familia. Când e sărbătoare, la noi e lucrul cel mai mare. Primii care întâmpină duşmanii la graniţă suntem noi”, afirmă cu un fel de mândrie în voce Sergiu Ene.

Despre pichete, drumuri şi drumul spre casă

După ce am vizitat punctul de trecere Criva, am mers să vedem şi două pichete de grăniceri, aflate în apropiere, Larga şi Medveja. Primul popas l-am făcut la „Medveja”. Acum câţiva ani, acesta se afla în brigada de tractoare din localitate. În prezent, este unul modern, cu toate condiţiile necesare pentru militarii în termen, cei sub contract, dar şi pentru grăniceri, doar ca să-şi facă treaba demn. Pentru a ne convinge că respectă meseria şi condiţiile pe care le au, ne-au făcut şi o demonstraţie despre felul cum sunt „pândiţi” duşmanii la graniţă.

Spre pichetul „Larga”, şi el construit recent, a trebuit, inevitabil, să mergem prin satul cu aceeaşi denumire. Pe lângă faptul că se mândreşte cu un pichet de grăniceri, localitatea Larga este cunoscută şi de aceea că aici s-a născut Serafim Urechean. Nici unul dintre aceste motive însă nu i-a făcut pe cei care conduc satul să repare drumurile, care arată ca în secolul XIX, fapt ce a dus, probabil, la numărul extrem de mare de biciclişti din zonă. Probabil, nu se încumetă oamenii să-şi distrugă automobilele!

După o masă soldăţească, de-ţi venea să nu mai pleci acasă, ne-am luat totuşi rămas bun de la cei care ne-au introdus în tainele frontierei. Ne-au rugat să revenim, pentru a ne arăta şi alte dedesubturi ale meseriei de grănicer.

Dacă în drum spre Criva, din cauza ceţii dense, nu am putut observa frumuseţile nordului, la întoarcere, în drum spre Chişinău, ne-au sărit în ochi zeci de lacuri, râuri şi râuleţe, dar şi un peisaj care nu te lasă indiferent, chiar dacă în acele momente îţi doreşti să nu vezi nimic altceva decât casa…

Victor MOŞNEAG