O şansă pentru cei uitaţi de soartă

Copiii, în lipsa părinţilor, sunt lăsaţi în voia sorţii. Aceştia caută cu disperare un loc unde ar putea cel puţin să comunice. Oamenii care-i adăpostesc zilnic pentru câteva ore au devenit, în scurt timp, la fel de importanţi ca şi părinţii acestora.

Centrul de Protecţie Socială “Prometeu”, din Străşeni, şi-a început activitatea în 1999. În această perioadă, un număr mare de copii au reuşit să-şi găsească prieteni şi o a doua mamă, care-i îngrijeşte în absenţa celei biologice. Unii dintre foştii discipoli ai centrului continuă s-o viziteze pe cea care le-a înlocuit căldura maternă, venind totodată cu un sfat pentru actualii discipoli.

E greu când nu-s mama şi tata acasă

Surorile Lia (8 ani) şi Elena (12 ani) participă la activităţile centrului de doi ani. Elena a aflat despre această posibilitate de la o prietenă. După ce a venit aici şi a cunoscut mai mulţi copii, a decis să-şi aducă şi sora. Fetelor le place aici, pentru că participă la diverse activităţi şi pentru că pot învăţa multe lucruri noi, cum ar fi cântecul, uratul, computerul. “În prima jumătate a zilei, suntem la şcoală, apoi venim încoace. La ora 14.00, luăm masa, apoi ne facem temele şi ne ocupăm deja de alte activităţi”, ne explică Elena programul său de la centru. Fetiţele rămân aici până la ora 17.00, după care pleacă spre casă.

Mama şi tatăl salută faptul că Lia şi Elena nu colindă drumurile şi ştiu exact unde le pot găsi după ore. Părinţii muncesc peste hotare, în speranţa că astfel vor reuşi să le pună pe picioare pe cele două fiice şi vor reuşi să finalizeze construcţia casei. Copilele, însă, simt nevoia de a fi alături de cineva care să le înţeleagă durerea şi să le aline stările legate de separarea de părinţi. “E greu când nu-s mama şi tata acasă. Lor le e dor de noi şi nouă de ei”, mărturiseşte sora mai mare. Părinţii îşi fac timp o dată la trei luni să îşi viziteze fiicele. La început de an şcolar au venit pentru o perioadă mai îndelungată, ca le pregătească pentru studii.

Copilele însă realizează că, în curând, iarăşi vor rămâne singure. Acest gând le întristează. Vor rămâne în grija unei mătuşe, care ţine la fete, însă dorul de părinţi oricum le macină. De aceea, s-au ataşat foarte mult de conducătoarea centrului. Aceasta, la rândul său, încearcă să aline durerea fiecărui copil care i se adresează după ajutor. “Este pentru noi ca o a doua mamă”, spune Elena despre cea care le este alături în ultimii doi ani. Lia preferă să se ţină aproape de sora mai mare, care o ajută să-şi facă temele. Speranţele de viitor ale surorilor nu coincid, Lia vrea să devină frizeriţă, iar Elena să cânte pe scena mare. Visul cel mare, însă, este “să fim împreună”, mărturiseşte sora mai mică.

Crearea centrului

La Centrul de Protecţie Socială “Prometeu” vin atât elevi, cât şi copii de vârstă preşcolară. Centrul nu are angajaţi, pentru că nu are un venit care să permită salarizarea angajaţilor. În schimb, se găsesc oameni cu suflet mare care nu pot lăsa copiii în voia sorţii. Astfel, funcţionarea centrului se bazează pe voluntariat, voluntari fiind, în mare parte, profesorii de la liceul din Străşeni. Ei îi ajută pe copii să-şi facă temele, dar le şi gătesc o masă săţioasă, care este atât de necesară pentru un organism în creştere. Ca şi ceilalţi voluntari, conducătoarea centrului, Alexandra Boligari, este pedagog de profesie. Soţul său a fost profesor universitar. Când s-a îmbolnăvit, n-a mai putut preda la facultate, însă a remarcat copiii din jur care aveau nevoie de ajutor.

Atunci, în 1999, au decis să deschidă un centru pentru aceşti copii. Iniţial, micuţii se adunau la ei acasă, unde erau serviţi cu bunătăţi, iar bărbatul îi ajuta să-şi facă temele, în special la limba franceză, fiind specialist în domeniu. După doi ani, preotul le-a oferit o încăpere în incinta bisericii, pentru că numărul de copii creştea. Aici s-au aflat în decurs de opt ani. Apoi, au reuşit să obţină, printr-un proiect, o altă încăpere pentru copii, una mai spaţioasă. Deşi conducătoarea centrului recunoaşte că unii copii ar avea necesitatea să rămână peste noapte, centrul este unul de zi şi, deocamdată, nu există posibilitate de extindere.

Alexandra Boligari susţine că a reuşit să-şi realizeze visul, în primul rând, datorită propriilor săi copii, care au susţinut-o mereu. Mai mult, ei au fost cei care au pus bazele acestei idei. “Deja mari fiind, când veneau la noi în vizită, aduceau hăinuţe cumpărate la mâna a doua, încălţăminte şi le duceau copiilor nevoiaşi”, îşi aminteşte Alexandra Boligari. Copiii le-au dat un imbold să creeze acest centru. Aici micuţii iau prânzul, îşi pregătesc temele pentru acasă, dar au şi alte ocupaţii care nu le permit să se plictisească, dar care, totodată, le pot fi de folos în viitor. Au posibilitatea să înveţe croşetatul, broderia, incrustarea în lemn, arta plastică, computerul etc.

Noile utilaje, pe banii Germaniei

Fraţii Marin (22 de ani), Pavel (20 de ani), Ion (20 de ani) frecventează centrul din adolescenţă. Au aflat despre existenţa lui de la alţi copii, care i-au îndrumat aici. Tinerii spun că erau timpuri grele, dar aici se simţeau ca şi acasă. Mama lor a decedat pe când erau adolescenţi. De aceea, duceau mare lipsă de căldura maternă, pe care au primit-o, în schimb, la centru. În prezent, fraţii deja muncesc şi nu pot veni zilnic aici. Reuşesc totuşi să-şi facă timp s-o viziteze pe cea care le-a alinat durerea. “A fost şi rămâne alături de noi”, spune Marin. Totodată, fraţii îi îndrumă pe cei mici, în special pe băieţi, în alegerea unei profesii.

Recent, cu suportul Ambasadei germane, în incinta centrului a fost construită baia şi bucătăria pentru copii, dar şi atelierele. De curând, a fost achiziţionat şi echipament modern pentru prelucrarea lemnului: ferestrău mecanic, maşină de dat la rindea, maşină de frezat şi maşină de găurit. Alexandra Boligari spune că aceste utilaje sunt binevenite pentru copiii de la centru, care vor putea astfel asimila o meserie. “E complicat să-şi continuie studiile. Lipsa de finanţe nu le permite acest fapt”, explică femeia.

Deocamdată, nu sunt mulţi cei care se pot folosi de aceste utilaje, deoarece copiii care frecventează centrul sunt încă micuţi. De aceea, Marin, Pavel şi Ion, foştii discipoli ai centrului, au decis să întindă o mână de ajutor şi au început să facă ştachete, ca să poată schimba gardul, utilizând aceste utilaje. Între timp, cei mici se învârt în jurul lor cu interes. În scurt timp, ei vor fi cei care vor putea să folosească echipamentul obţinut, iar fraţii promit să le transmită cunoştinţele acumulate. Pentru realizarea acestui proiect Ambasada germană a pus la dispoziţie o sumă totală de 10 mii de euro.