O candelă aprinsă pentru eroii români necunoscuţi

În timp ce, sâm­bă­ta tre­cu­tă, la Chi­şi­nău, comu­ni­ş­tii săr­bă­to­reau 15 ani de acti­vi­ta­te, în s. Micle­u­şe­ni, r. Stră­şe­ni, răsu­na “Hai­de, hai­de, fra­te, mer­gem pes­te Prut,/ Să luăm pămân­tul care l-am avut”. Şi asta pen­tru că, în ziua de 23 octom­brie curent, în loca­li­ta­tea res­pec­ti­vă a fost rei­nau­gu­rat Cimi­ti­rul de Onoa­re al Ero­i­lor Româ­ni. Ast­fel, după mai bine de 60 de ani de uita­re forţa­tă, cei pes­te 200 de sol­da­ţi înmor­mân­ta­ţi la Micle­u­şe­ni au avut par­te de o slu­j­bă reli­gi­oa­să şi de cuvin­te de recu­noş­tinţă din par­tea celor pre­zenţi.

Renăscut din cherestea

Chiar la intra­rea în sat, din­spre Chi­şi­nău, stau par­ca­te mai mul­te maşi­ni, micro­bu­ze şi auto­bu­ze. Câte­va sute de oame­ni se adu­na­se deja pe ale­i­le proas­păt pava­te din cimi­tir. Într-o par­te, în spa­te­le unei tro­iţe din lemn, fâl­fâie patru stea­gu­ri: al R. Mol­do­va, al Româ­ni­ei, al raio­nu­lui Stră­şe­ni şi al Uniu­nii Euro­pe­ne. De cea­lal­tă par­te, în 7 rân­du­ri, sunt ame­na­ja­te 84 de cru­ci cu inscri­pţia “Eroi româ­ni necu­nos­cu­ţi”. În faţa aces­to­ra este pus un şter­gar, un colac şi o lumâ­na­re. Ală­tu­ri de cru­ci stă­teau flo­ri, ardea câte o can­de­lă, iar câte un copil “făcea de stra­jă”. Cam aşa ară­ta sâm­bă­tă locul în care, acum câte­va zeci de ani, au fost ame­na­ja­te 11 mor­min­te comu­ne, în care şi-au găsit locul de veci 223 de mili­ta­ri româ­ni căzu­ţi în lup­te­le de pe Valea Dol­nei, între Micle­u­şe­ni şi Văr­ză­reş­ti, în ziua de 8 iulie 1941.

“Aşa cum stau acum şer­ve­te­le în rând, aşa şedeau româ­nii morţi. Au mai murit şi ruşi, şi nemţi, dar cei mai mulţi erau româ­ni”, poves­teş­te Para­sco­via Jor­za de 76 de ani. Bătrâ­na mai spu­ne că, dato­ri­tă ei, unul din­tre sol­da­ţii româ­ni a ajuns să fie îngro­pat în cimi­ti­rul res­pec­tiv. “La o lună de zile după lup­tă, mama m-a tri­mis la gră­di­nă să aduc pătlă­ge­le, chi­pe­ri… M-am dus pe malul râpei, da’ aco­lo un sol­dat român mort. M-am spe­ri­at şi m-am dus aca­să cu cât am reu­şit să pun în trai­stă şi i-am spus mamei. Mama s-a dus la pri­mă­rie şi, după ace­ea, au fost şi l-au luat cu căru­ţa şi l-au îngro­pat aici”, îşi amin­teş­te, cu oare­ca­re mân­drie, micle­u­şean­ca. Tot ea zice că a plâns atun­ci când, după răz­boi, comu­ni­ş­tii au dis­trus cimi­ti­rul şi au con­stru­it pe locul lui un ate­li­er de che­res­tea. “Poa­te aşa şi tatăl meu o fi stând într-un mal de râpă”, spu­ne, prin­tre lacri­mi, Para­sco­via Jor­za, des­pre părin­te­le său care nu s-a mai întors din răz­boi.

Ţărani în uniformă

În ziua rei­nau­gu­ră­rii cimi­ti­ru­lui, care a coincis cu Ziua Arma­tei Româ­ne, ală­tu­ri de micle­u­şe­ni şi de locu­i­to­rii din regiu­ne au fost şi repre­zen­tanţi ai admi­nis­tra­ţi­ei publi­ce loca­le, per­so­na­li­tă­ţi poli­ti­ce autoh­to­ne şi ofi­ci­a­li­tă­ţi din dreap­ta Pru­tu­lui. Fie­ca­re din­tre ei a avut câte ceva de spus, pe lân­gă mulţu­mi­ri­le adu­se celor care au pus umă­rul la ame­na­ja­rea locu­lui.

“Cred că cei care şi-au găsit sfârşi­tul aici şi sunt înmor­mân­ta­ţi în Cimi­ti­rul de Onoa­re de la Micle­u­şe­ni sunt mulţu­mi­ţi măcar acum, după zeci de ani, de aceas­tă slu­j­bă reli­gi­oa­să”, a decla­rat Cris­ti­an Scar­lat, direc­to­rul Ofi­ci­u­lui Naţio­nal pen­tru Cul­tul Ero­i­lor (ONCE), Româ­nia, după ce un sobor de pre­o­ţi, în frun­te cu pro­to­ie­re­ul Ioan Ciun­tu, parohul Bise­ri­cii “Sfân­ta Teo­do­ra” din Chi­şi­nău, a ofi­ci­at un ser­vi­ciu divin. Chiar dacă afa­ră era frig, Scar­lat s-a ară­tat încre­ză­tor în fap­tul că e “cald în sufle­te­le noas­tre şi sper că şi în sufle­te­le copiilor-îngeraşilor care stră­ju­iesc cru­ci­le ero­i­lor necu­nos­cu­ţi”. Direc­to­rul ONCE i-a asi­gu­rat pe cei pre­zenţi că osta­şii necu­nos­cu­ţi înhu­ma­ţi la Micle­u­şe­ni au pur­tat nume­le de Ion, Ghe­or­ghe, Ilie, Nico­lae, Vasi­le şi a menţio­nat că aceş­tia au fost ţăra­ni, căro­ra dem­ni­ta­tea le-a fost reda­tă prin ame­na­ja­rea cimi­ti­ru­lui.

Coman­do­rul Vale­riu Matei, ata­şat la Amba­sa­da Româ­ni­ei în R. Mol­do­va, con­si­de­ră că tre­bu­ie să “ne amin­tim cu pioşe­nie de aceş­ti sol­da­ţi care au pie­rit într-o acţiu­ne mili­ta­ră nere­u­şi­tă, par­te a unei ofen­si­ve mili­ta­re reu­şi­te”. Mili­ta­rul a mai ţinut să sub­li­ni­e­ze că apre­cia­ză foar­te mult fap­tul că “aceş­ti copii stau lân­gă cru­ci­le sol­da­ţi­lor noş­tri – ţăra­ni în uni­for­mă”.

Între timp, copi­ii se zgri­bu­leau, dar stă­teau neclin­ti­ţi. Din când în când, luau în pal­me can­de­le­le pen­tru a-şi dezmorţi dege­te­le.

Restanţă ruşinoasă

Cimi­ti­rul de la Micle­u­şe­ni este cel de-al cin­ci­lea pro­iect de recon­stru­cţie a cimi­ti­re­lor de onoa­re româ­neş­ti din R. Mol­do­va, după Ţigan­ca, Nico­lă­ie­u­ca, Feş­te­li­ţa şi Văr­vă­re­u­ca. Ca şi în alte cazu­ri, actu­a­lul Cimi­tir de Onoa­re al Ero­i­lor Româ­ni din s. Micle­u­şe­ni nu a scă­pat nea­tins în peri­oa­da ocu­pa­ţi­ei sovi­e­ti­ce. Potri­vit local­ni­ci­lor, chiar în pri­mii ani de după răz­boi, aces­ta a fost nive­lat, ca, ulte­ri­or, pe acel loc să fie con­stru­it un ate­li­er de che­res­tea. “În 1952, când am venit în sat să lucrez pro­fe­sor de mate­ma­ti­că, cimi­ti­rul deja nu mai era”, spu­ne Eli­sei Bal­ta, de 83 de ani.

“Oare nu s-a şti­ut că în aceas­tă buca­tă de pământ au fost îngro­pa­ţi lao­lal­tă osta­şi româ­ni, care s-au avân­tat în lup­tă pen­tru că asta le-a cerut patria? Totul s-a şti­ut, totul s-a văzut, totul s-a auzit, dar s-a pro­ce­dat con­tra cre­dinţei”, cali­fi­că Ion Mun­tea­nu, preşe­din­te­le r. Nis­po­re­ni, acţiu­ni­le pute­rii sovi­e­ti­ce. Mun­tea­nu con­si­de­ră că inau­gu­ra­rea cimi­ti­ru­lui repre­zin­tă “o res­tanţă ruşi­noa­să şi jig­ni­toa­re a isto­ri­ei noas­tre îndoc­tri­na­te”, şi “dacă nu ar fi tăbă­rât comu­nis­mul pes­te copi­lă­ria, juneţea şi matu­ri­ta­tea noas­tră, eram azi o naţiu­ne inte­gră, care-şi ono­rea­ză la timp dato­ri­i­le faţă de cei tre­cu­ţi în lumea de din­co­lo”.

Valen­tin Pal­pa­la­ru, mem­bru al Uniu­nii Scri­i­to­ri­lor din Iaşi, Româ­nia, con­si­de­ră, însă, că “cei care se odih­ne­sc sub cru­ci şi-au găsit nu sfârşi­tul, ci un nou înce­put”. Dorin Chir­toa­că, pri­ma­rul gene­ral al mun. Chi­şi­nău, pre­zent la eve­ni­ment, spu­ne că, prin ast­fel de cimi­ti­re “au fost clă­di­ţi ade­vă­ra­ţi pilo­ni ai rea­fir­mă­rii noas­tre naţio­na­le şi ai rea­fir­mă­rii ade­vă­ru­lui”.

Cu un cuvânt de salut din par­tea lui Tra­ian Băsescu, preşe­din­te­le Româ­ni­ei, a venit Eugen Toma, con­si­li­e­rul aces­tu­ia. “Mă închin în faţa osta­şi­lor româ­ni care şi-au dat jert­fa supre­mă pen­tru a apă­ra isto­ria noas­tră, cre­dinţa noas­tră şi tot ceea ce avem mai de preţ”, a decla­rat ofi­ci­a­lul. Con­si­li­e­rul a mai menţio­nat că preţu­ieş­te tre­cu­tul naţiu­nii româ­ne, pen­tru că doar aşa aceas­ta poa­te pri­vi cu încre­de­re şi spe­ranţă în vii­tor.

Valea Plângerii

Ast­fel a fost numi­tă Valea Dol­nei de către unul din­tre par­ti­ci­panţii la inau­gu­ra­re. Poves­ti­ri­le săte­ni­lor par­că vin să adu­că un argu­ment în susţi­ne­rea aces­tei rede­nu­mi­ri. “Eram băi­at de şcoa­lă când a tre­cut răz­bo­i­ul pe aici”, spu­ne Andrei Paras­chiv de 80 de ani, după ce vreo 15 secun­de s-a chi­nu­it să-şi stă­vi­leas­că lacri­mi­le. Bătrâ­nul ne-a rela­tat că a văzut cum sol­da­ţii româ­ni se retră­geau înspre bise­ri­că, iar osta­şii Arma­tei Roşii au înce­put să sară gar­du­ri­le şi să se ţină de urme­le lor. “Româ­nii fugeau, iar ruşii i-au ucis pe toţi”, zice cu amă­ră­ciu­ne în glas Andrei Paras­chiv, în timp ce câte­va lacri­mi i se pre­lin­geau pe obraz.

Şi isto­ria Mari­ei Micle­u­şa­nu este lega­tă de bise­ri­ca din sat. Aceas­ta susţi­ne că, în învăl­mă­şe­a­la lup­te­lor din Valea Dol­nei, mili­ta­rii româ­ni ar fi tras asu­pra pro­pri­i­lor cama­ra­zi. Drept răs­puns, aceş­tia ar fi înce­put să bată clo­po­te­le şi să stri­ge: “Nu tra­geţi, măi, că sun­tem de-ai noş­tri, măi!”.

Ana­tol Marin, pro­fe­sor de isto­rie, spu­ne că buni­ca lui a simţit toa­tă via­ţa un fel de vină, după bătă­li­i­le din Valea Dol­nei. Şi asta pen­tru că, după cum ne-a rela­tat pro­fe­so­rul, aceas­ta se întâl­ni­se în ziua de 8 iulie 1941 cu trei cer­ce­ta­şi româ­ni, care o între­ba­se­ră des­pre sol­da­ţii ruşi. Pen­tru că ea nu ştia nimic, aceş­tia s-au întors lini­ş­ti­ţi îna­poi. În scurt timp, a avut loc “măce­lul”, după cum spu­ne Marin. “O mie şi ceva de morţi, unul pes­te altul. Buni­ca poves­tea că oame­ni au fost măce­lă­ri­ţi în faţa ei. După acea zi, ea se simţea vino­va­tă, dar ce fel de vină fără vină, dacă ea într-adevăr nu-i văzu­se pe ruşi?”, întrea­bă, nedu­me­rit, pro­fe­so­rul.

Nico­lae Oni­ca, însă, fiind mai tânăr, ţine min­te doar cimi­ti­rul, unde era adus, împre­u­nă cu alţi cole­gi de şcoa­lă, să pli­veas­că flo­ri­le, să gre­ble­ze iar­ba. Ceea ce pare că Nico­lae nu va uita nici­o­da­tă este poar­ta cimitirului.”Era pe aici un pârău şi, când eram copil, adu­ceam vaci­le la adă­pat. Mi-a rămas în memo­rie cât de fru­mos era aici, dar, în spe­cial, cele două puş­ti din lemn care stă­teau dea­su­pra porţii”, spu­ne, învă­lu­it de amin­ti­ri, Nico­lae Oni­ca.

Ştefan şi Eminescu

Atun­ci când, spre fine­le eve­ni­men­tu­lui, oame­nii au înce­put să depu­nă flo­ri la mor­min­te, Igor Pre­pe­li­ţă s-a îndrep­tat spre monu­men­tul patru din rân­dul trei. “Făceam tabă­ră de mun­că în acest cimi­tir şi când se săpa şanţul pen­tru fun­damen­tul de la gard, am găsit un os şi l-am îngro­pat aici”, îşi moti­vea­ză tână­rul chi­şi­nă­u­ian ges­tul. Aces­ta mai spu­ne că vechiul cimi­tir era mai mare, din care cau­ză cre­de că ar fi bine să se mai efec­tu­e­ze niş­te săpă­tu­ri, pen­tru a găsi şi ose­min­te­le celor­la­lţi sol­da­ţi şi a le îngro­pa în noul cimi­tir.

Cla­u­dia Semio­nov din s. Gro­zeş­ti, r. Nis­po­re­ni, zice că a venit la rei­nau­gu­ra­rea cimi­ti­ru­lui pen­tru că în regiu­nea res­pec­ti­vă au murit mulţi sol­da­ţi, iar ea este mamă şi sim­te. Deşi soţul ei a par­ti­ci­pat la răz­boi şi i-a poves­tit mai mul­te întâm­plă­ri, bătrâ­na susţi­ne că nu-şi adu­ce amin­te de niciu­na. “Ţin min­te doar că am rămas cu dure­rea în suflet”, spu­ne Cla­u­dia Semio­nov.

“Tre­bu­ie să laşi ceva în urma ta, pen­tru că şi aşa tră­im puţin”. Afir­ma­ţia apa­rţi­ne lui Şte­fan Jur­ja, par­ti­ci­pant la răz­bo­i­ul de pe Nis­tru, cava­le­rul ordi­nu­lui “Şte­fan cel Mare”, una din­tre per­soa­ne­le care au lup­tat, meta­fo­ric vor­bind, pen­tru res­ta­bi­li­rea cimi­ti­ru­lui. Aces­ta spu­ne că de vreo 6 ani a tot bătut pra­gu­ri­le mai mul­tor insti­tu­ţii cu spe­ranţa că va vedea “scoa­să che­res­tea­ua de pe piep­tul osta­şi­lor”, dar era hră­nit doar cu pro­mi­siu­ni. Şi, abia anul tre­cut, a fost anu­nţat de către niş­te cunos­cu­ţi din Nis­po­re­ni că Guver­nul Româ­ni­ei va finanţa pro­iec­tul de rea­me­na­ja­re a cimi­ti­ru­lui, ceea ce ulte­ri­or s-a şi întâm­plat.

Com­ba­tan­tul bănu­ieş­te că ati­tu­di­nea indi­fe­ren­tă a unor oame­ni faţă de tre­cut se răsfrân­ge asu­pra între­gu­lui popor. “Poa­te de atâ­ta şi tră­im rău, ne pedep­seş­te Dum­ne­zeu pen­tru că nu avem nimic sfânt în noi”, spu­ne Jur­ja, adă­u­gând că cei care scui­pă în tre­cut nu au vii­tor.

De la aces­ta am aflat că cei doi ste­ja­ri sădi­ţi de ambe­le părţi ale porţii cimi­ti­ru­lui şi teii plan­ta­ţi de-a lun­gul gar­du­lui nu sunt o sim­plă întâm­pla­re. Potri­vit com­ba­tan­tu­lui, ste­ja­rii îl repre­zin­tă pe domni­to­rul Şte­fan cel Mare, iar teii pe poe­tul Mihai Emi­ne­scu.

Nicolae Cuşchevici


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

2 comentarii

  1. gabriel

    Ziua buna! Se poa­te cunoas­te nume­le roma­ni­lor, cazu­ti pen­tru tara in 1940-1942 ingro­pa­ti la Tigan­ca?
    Mul­tu­mesc!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *