Principală  —  Reporter Special  —  Reportaje   —   Nu mai fug victimele, sunt…

Nu mai fug victimele, sunt fugăriţi agresorii

289-victimDe doi ani, victimele violenţei în familie au posibilitatea legală de a înainta cerere în instanţă pentru a obligarea agresorului să stea departe de ele. Practica cunoscută de moldoveni doar din filmele străine este posibilă şi la noi, odată cu adoptarea Legii privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie, acum doi ani. Din păcate, atât victimele, cât şi autorităţile cunosc prea puţin sau nimic despre ordonanţa de protecţie. Dacă în primul an de la adoptarea legii nici o victimă nu a solicitat această modalitate de protecţie, în anul curent, au fost eliberate în jur de 30 de asemenea ordonanţe.

Orice persoană care este supusă violenţei fizice, psihologice sau economice, în cadrul familiei poate depune o cerere în baza căreia, în decurs de 24 de ore, instanţa de judecată îi va emite o ordonanţă de protecţie, care este valabilă de la o zi până la 3 luni, cu posibilitatea prelungirii termenului. Ordonanţa obligă agresorul să stea departe de victimă şi să părăsească temporar locuinţa comună, să plătească cheltuielile şi daunele cauzate prin actele de violenţă, să nu viziteze locul de muncă şi de trai al victimei şi altele. În cazul în care agresorul nu se conformează, el riscă răspundere administrativă sau penală.

Când i s-au pus condiţiile… a spus că mai mult nu bea

Elena este o femeie dintr-un sat din nordul ţării. Este căsătorită de 20 de ani şi o bună parte a acestei perioade a fost victimă a violenţei în familie. Din cauza neajunsurilor, soţul a început să bea. Suferea nu doar ea, ci şi cele două fiice ale lor, dintre care una încă minoră. „La început, făcea câteodată scandal la cinste, dar pe urmă s-au îndesit scandalurile până am ajuns în starea că nu dormeam acasă câte o săptămână. Numai intra el pe poartă şi noi fugeam. Fetele alergau de-a valma, alături de mine. Mergeam în alt sat, la tata. A fost o situaţie când m-a lovit şi în stradă, în faţa vecinilor. Au intrat cu toţii în ogrăzi. Fără milă pălea, şi în faţă, şi în cap, cu ce nimerea, cu toată puterea. Anul trecut mi-am făcut tomografie la cap după o traumă în urma bătăilor şi medicii mi-au spus să nu se mai repete, că poate fi fatal”, povesteşte femeia despre chinul cu care a trăit atâţia ani.

La poliţie s-a adresat de mai multe ori şi de fiecare dată soţului bătăuş i se punea amendă. „700, 1000 de lei. El vindea ceva din gospodărie, plătea amenda şi venea acasă satisfăcut şi continua să bată. De aceşti bani eu cumpăr de mâncare pentru copii o bucată de an. N-am vrut să ne despărţim, pentru că fetele au nevoie de tată, de educaţia ambilor părinţi. Suferă şi ele foarte mult. Dar pe cât de tare îl urăsc când e beat, pe atât de tare îl iubesc când e treaz „, spune Elena.

Disperată că problema lor, de atâţia ani, nu poate fi soluţionată nici prin intermediul poliţiei, a mers la primarul din sat, care i-a făcut legătura cu o organizaţie neguvernamentală. Aceştia au ajutat-o să obţină ordonanţa. Deja de trei săptămâni, Elena şi fiicele ei sunt sub protecţia acesteia. Soţul, când i s-au pus condiţiile să nu se mai apropie de casă, să nu mai bea, să plătească 500 de lei pentru fata mai mică, a mai băut o zi, vreo două nu a fost acasă, după care a venit şi s-a pus în genunchi în faţa soţiei şi a copiilor şi a spus că mai mult nu bea. „E prima dată când a făcut astfel de promisiuni. Neamurile îmi spun că n-are nicio şansă, dar eu sper să se corecteze. Au fost multe momente de maltratare, dar îl iert”. După o pauză de câteva secunde, Elena îşi continuă gândurile: „Să spun sincer, îl iubesc. Cred că şi el mă iubeşte. Când este treaz, face tot ce-i spun şi este alt om”. Acum, soţii locuiesc în aceeaşi gospodărie, dar în case diferite. Soţia speră ca tatăl copiilor ei să se ţină de promisiuni, în caz contrar, nu vede posibilă o viaţă comună.

„Problemele sociale sunt lăsate într-o parte”

Primarul din satul în care locuieşte Elena a înţeles că violenţa în familie este o problemă care nu trebuie să mai fie ascunsă între pereţii casei, ci trebuie să se implice toţi cei din jur ca să ajute la soluţionarea ei. „Fenomenul acesta – violenţa – este privit ca ceva obişnuit la noi. Vreau să vă spun că nu toţi ştiu despre ordonanţele de protecţie, nici chiar primarii. La noi cum e – preocuparea principală a primarului este infrastructura, iar problemele sociale sunt lăsate într-o parte. Noi însă trebuie să mergem paralel – şi drumuri, dar şi sprijin social celor care au nevoie.” Primarul acceptă că schimbarea de mentalitate cere mult timp, la fel cum este nevoie şi de mai multă voinţă din partea victimelor, lucru posibil doar în cazul în care ele vor simţi un sprijin real din partea autorităţilor.

„Ordonanţele au început să dea roade”

„Suntem bucuroşi că ordonanţele au început să dea roade, agresorii încep să-şi schimbe comportamentul, să adopte unul nonviolent. În mai bine de 80% dintre cazuri, interdicţiile ordonanţei de protecţie, emise cu sprijinul asistenţilor juridici ai Centrului de Drept Căuşeni, sunt respectate. În totalitate, după părerea mea, nimeni nu-şi execută acţiunile şi responsabilităţile conform fişelor de post. E vorba despre poliţistul de sector, primar, asistentul social, medicul de familie, persoanele din instituţiile de învăţământ şi, nu în ultimul rând, comunitatea, care demonstrează şi ea indiferenţă faţă de această problemă. Şi sistemul judiciar, care nu prea vrea să coopereze”, explică situaţia Ion Oboroceanu, ex-preşedintele Centrului de drept din Căuşeni, mai nou, şi procuror al raionului.

„Am înţeles că trebuie să fug”

Dacă Elena mai crede într-un viitor alături de soţul ei, Natalia, o femeie de 42 de ani dintr-un oraş din nordul Moldovei, nici nu-şi poate imagina să mai trăiască cu tatăl copilului ei de şase luni, care a bătut-o şi umilit-o timp de 3 ani. L-a primit în casa ei, era o iubire din copilărie. Acum, când se uită în urmă, înţelege că au fost multe semnale care-i indicau că este violent şi nu-i „om de viaţă”. La început a sperat că se va schimba, dar, pe parcurs, el a dat de bine şi nu se dădea dus. „Îl rugam: lasă-mă, pleacă. Dacă tu mă baţi, ce fel de dragoste, ce fel de viaţă e asta? Mă pupă în stradă, dar mă bate noaptea. Asta-i făţărnicie, îi spuneam. Lumea zice: alungă-l. Da’ el nu se duce. Şi el nu vine ziua, da’ noaptea. Prima dată cînd am fost bătută am stat în casă, pe urmă am înţeles că trebuie să fug, în văzul lumii, să am martori”, îşi aminteşte Natalia momentele peste care încearcă acum să treacă.

Fetiţa ei are jumătate de an. Femeia ştie că, deşi copilul nu poate vorbi, simte totul şi este afectat. Faptul că urma să aducă pe lume un copil nu a scutit-o de bătaie. Pe întreaga perioadă a sarcinii a fost bătută şi cu burta mare fugea de acasă. După naştere, o bătea chiar şi atunci când era cu copilul în braţe.

„Tu ai născut un copil sănătos, ai să-l distrugi psihologic. Vrei asta?” a întrebat-o într-o zi medicul de familie, care aflase despre ceea ce i se întâmplă Nataliei şi s-a oferit s-o ajute. Ordonanţa de protecţie a Nataliei este expirată, iar concubinul a plecat din casa ei. Nu-i sigură că abuzatorul a înţeles că lucrurile s-au schimbat, deoarece el niciodată nu şi-a recunoscut vina. Dacă până la aplicarea ordonanţei femeia credea că singura ei scăpare este să-şi lase gospodăria şi să fugă, acum ştie că se poate şi altfel. „Eu mă simt mai încrezută. Este hotărârea judecăţii, sunt centrele de asistenţă, unde pot să mă adresez şi să primesc susţinere. Deja ştiu că nu mai sunt singură şi că există oameni care mă vor ajuta în rezolvarea problemei mele. Eu simt deja protecţie”, spune Natalia zâmbind.

NB Pentru asigurarea confidenţialităţii, numele victimelor au fost schimbate

Tatiana EŢCO