Nici viu, nici mort…

268-niciviuAnii ei cei mai frumoşi au fost mistuiţi ca de foc. Atunci când se considera împlinită, la casa ei din Corjova, cu soţul şi cu cei doi copii, a venit primăvara lui 1992. “Îl ţineam strâns de mână, dar ei l-au luat din ochii mei şi nu l-am mai văzut”, e refrenul vieţii Liliei Zavtur. De 18 ani nu l-a mai văzut viu, dar nimeni nu i-a dat dovezi că e mort. O aşteptare care durează o viaţă.

La 38 de ani a rămas singură cu doi copii. Andrei avea 16 ani, iar Alexandru – abia 11. Văduvă de război nu se poate numi fiindcă din ziua dispariţiei soţului său nu ştie nimic despre el. “Nu ştiu, e mort sau poate mai trăieşte. Am în suflet o disperare permanentă. Dacă mai trăia pe undeva, venea acasă, nu mă lăsa să mă chinui.”

Săptămâna Patimilor din 1992

De când a început războiul, pe 2 martie, Nicolae Zavtur, soţul Liliei, a plecat la datorie, pentru a-și apăra Patria.

Era Postul Paştelui. Săptămâna Floriilor era foarte însorită, chiar şi la război. Mirosea a grădini în aşteptare să fie lucrate. “Nicolae a venit acasă pe câteva zile. Se gândea că e periculos pentru copii. L-a luat pe cel mai mic, l-a dus până la un punct de trecere de pe malul stâng pe malul drept al Nistrului. De acolo, l-a luat o rudă şi l-a dus la Mereni, Anenii Noi, la nişte cunoscuţi, fiindcă toate rudele noastre sunt în partea aceasta de Nistru.”

Când se întorcea înapoi, bucuros că era în siguranţă copilul, un coleg de al său i-a transmis că l-au căutat acasă gardiştii, şi dacă nu se duce la ei, o vor lua pe soţie.

“Am dormit cu paşaportul în buzunar”

În noaptea de 17 aprilie, familia Zavtur a dormit iepureşte, căci mesajul despre vizita gardiştilor nu prevestea nimic bun. Nicolae dormea cu paşaportul în buzunar, în caz că va fi luat – să poată măcar proba cine e. Când, în sfârşit, s-a luminat, soţii au decis să se ocupe puţin de grădină, să cureţe via, căci cine ştie ce se mai întâmplă, şi să nu rămână via nelucrată. “Îl aşteptau camarazii de luptă şi a zis că pleacă, doar să pună via la cale”.

Ultimele ore alături de soţul ei sunt ca un film viu, care îi stăruie în memorie. În dimineaţa ceea au mers la tatăl lui Andrei să ia un foarfece de vie. “Am intrat în ograda socrului, am stat câteva minute pe prispă. S-a auzit poarta. Au intrat cinci gardişti înarmaţi, i-au sucit mâinile la spate şi l-au urcat într-o salvare. Eu m-am lipit de el, dar un soldat a ridicat arma să mă lovească. M-am ferit, dar îl ţineam strâns pe Colea. Un tânăr gardist m-a izbit cu forţă şi a pornit maşina”. A alergat din urma maşinii, sperând că va putea opri ceva în loc, dar gardiştii n-aveau de gând să oprească, au deschis focuri de armă, trăgeau în pământ ca s-o oprească pe Lilia. “Nu mai aveam puteri, mă gândeam la copii…”, asta e ultima imagine a filmului vieţii Liliei pe când avea familia întreagă.

Călăul familiei stă la Dubăsari

“Şi acum îl văd prin Dubăsari pe acel bărbat care mi l-a luat. Mă uit cu dispreţ la el, el nu mă mai recunoaşte, pesemne a pricinuit multe necazuri pe atunci şi nu le mai tine minte pe toate”, continuă femeia să povestească durerea care nu a mai sfârşit de atunci.

Din ziua aceea nu l-a mai văzut. I-au rămas ultimele cuvinte în minte: ,,Dacă nu mă mai întorc, să te duci la Pocotilă, el te va ajuta”. Pocotilă era şeful său. “Până astăzi nu am văzut nici un ajutor, nici o îndemnizaţie la copii. Nu am beneficiat de nici o înlesnire, fiindcă nu era declarat mort.”

Şi-a crescut băieţii cum a putut, din salariul de profesoară. Unul a absolvit Colegiul de Poliţie, altul Colegiul de Muzică “Ştefan Neaga”. Acum băieţii sunt în Italia, şi-au făcut familii, au şi copii. “Aceasta este bucuria mea cea mai mare. Cu toate că-i văd rar, dar mă bucur pentru ei că s-au realizat, în pofida greutăţilor.”

Lilia Zavtur participă în fiecare an la Marşul Păcii, organizat în sat. Acesta este un drum parcurs de locuitori de la un capăt al satului până la cimitir. Tradiţia se păstrează din 1999, de când oamenii s-au întors acasă, de pe unde se refugiaseră.

Anul acesta la comemorarea celor dispăruţi în conflictul de pe Nistru a participat multă lume, băştinaşi şi oaspeţi din localităţile învecinate. Elevii Liceului “Mihai Eminescu” din Dubăsari au pregătit un moment artistic în memoria eroilor. Nu a fost prezent însă nici un reprezentant al guvernului, pentru a le aduce un omagiu celor care au luptat pentru independenţa şi integritatea patriei.

Lilia ZAHARIA



Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

1 comentariu

  1. Gheorghe

    Acestia sunt rusii. Si sa mai spuna cineva ca sunt crestini si ei. Criminali. Cred ca si Rusia se va dezintegra odata ca si Uniunea Sovietica. Si asta din cauza ca rusii tin sub calcaiul lor sute de popoare si poarta razboaie interminabile prin Kaucaz. Nu-i mai satura naiba de teritorii straine. De asta sunt pedepsiti cu patima betiilor. Iacutii si udmurtii si alti tineri, reprezentanti ai altor nationalitati decat rusii se tem acum sa se duca la studii in Moskova. Ei pot fi ucisi oricind. Doar din simplu motiv ca nu sunt rusi. Un georgian mi-a spus odata ca pe pamant va fi pace atunci, cind va disparea statul rus. Rusii nu merita statalitate. Ei de fapt nici nu au o republica rusa a lor in cadrul Federatiei.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *