Morari, brutari, proprietari cu 4 mâini

286-morarTamara şi Vitalie erau în floarea vârstei când au părăsit capitala şi au mers într-un sat din Criuleni, ca să o ia de la capăt. Au construit o casă, au crescut patru fete şi au avut curajul să înceapă o afacere la ţară. Bucuria succesului a venit greu, însă după 24 de ani petrecuţi împreună, cei doi soţi au cu ce se mândri.

Tamara Boaghe a visat de mică să devină profesoară de matematică sau medic. Însă a fost al şaselea din cei şapte copii ai familiei şi părinţii nu au avut nici măcar câteva ruble să-i dea de drum, spune femeia de 47 de ani. Vitalie a fost cel mai mic din familia lui, adică al zecelea, şi nici nu a putut să ceară ceva. Când s-au întâlnit, cei doi şi-au promis că vor avea o casă mare şi copiii lor nu vor duce lipsă de nimic.

“Aveam idei multe, ca şi acum”

Când avea 23 de ani, Tamara lucra la fabrica de covoare din Chişinău. Într-o zi, în cantina fabricii a zărit un tânăr necunoscut. Era un nou angajat, care venise prima zi la muncă. Vitalie se întorsese de curând din armată şi era nespus de bucuros că şi-a găsit de lucru în capitală. Au făcut o nuntă şi cu banii adunaţi şi-au luat prima maşină. Vitalie zice că s-au pus în rând şi aşteptau să primească un apartament. Când s-au văzut în cele două odăiţe mult râvnite, şi-au dat seama că sunt neîncăpătoare pentru cei patru membri ai familiei. Aveau deja două fetiţe şi o aşteptau pe a treia, spune Tamara.

După ’90, la fabrică au început reducerile de cadre şi Vitalie a rămas fără lucru. Soţia sa zice că anul ’93 a fost cel mai greu pentru ei. “Nu aveam de mâncare, fiindcă nu puteam să cumpărăm nimic. Din cauza stresului, am pierdut laptele şi nici pe cea mică nu o puteam alăpta. Mi-amintesc că într-o zi au venit nanele fetei să o vadă, iar eu nu aveam o bucăţică de pâine în casă.”

Atunci au hotărât să lase oraşul şi şomajul. Vitalie a cumpărat o căsuţă la ţară. „Mai întâi am lucrat grădina. Aşa am avut şi legume şi fructe din belşug”, spune soţia. Apoi, au vândut apartamentul şi s-au mutat definitiv la sat. După puţin timp, şi-au dat seama că în sat lipseşte un magazin. Într-o vară, au deschis primul magazin alimentar din localitate. Munceau fără întrerupere, ca să poată pune pe roate afacerea. „Întotdeauna există momente grele, mi-amintesc că într-o iarnă am stat toată ziua în magazin, singură, în frig, şi nici un om nu a intrat măcar să vadă ce fac. Dar treceam peste toate”, spune Tamara.

Stela, Rodica, Alina şi Liliana erau cele care le luminau zilele părinţilor şi îi ajutau cu ce puteau. Cei doi soţi povestesc că acasă ţineau animale, la deal creşteau porumb, aveau vie, şi reuşeau să se descurce. „Eram tineri şi plini de forţe. Aveam idei multe, ca şi acum”.

Racketul te încărunţeşte

După ce au mai prins la puteri, soţii Boaghe au hotărât să deschidă o moară în sat, fiindcă, zic ei, prin părţile Criuleniului nu era aşa ceva. „Am luat un credit de la bancă şi am pornit în Ucraina să cumpărăm moară”, povesteşte Vitalie. Nimeni nu ştia ce planuri aveam, doar banca, şi totuşi au apărut probleme, adaugă soţia. “După ce Vitalie a plecat, m-au sunat acasă nişte persoane şi m-au înştiinţat că pe soţul meu l-a prins racketu’ din Moldova şi că trebuie să plătim bani. Atunci, pe loc, mi-a apărut păr alb în cap. Am tras o sperietură foarte mare”, îşi aminteşte Tamara.

Dar tot greul a început după ce au adus moara acasă. În prima zi când au încercat să facă făină, nu prea le-a reuşit. Însă la 22 martie, de Ziua celor 40 de Sfinţi, au copt nişte sfinţişori de toată frumuseţea. Sătenii erau foarte mulţumiţi şi atunci au înţeles că bucuria muncii vine de la oameni, de la mulţumirea lor, spune femeia.

“Oamenii stăteau în rând la moara noastră, şi vestea s-a răspândit în toate satele din împrejurimi”, povesteşte Vitalie. Odată cu cererea crescândă, cei doi au construit şi un adăpost în care se puteau depozita până la 100 de tone de grâu. “Oamenii care veneau de departe nu stăteau la rând, ci lăsau grâul şi primeau un talon, în care scria ziua şi ora la care îşi vor lua făina”, spune Tamara. Erau săptămâni în care moara nu se oprea nici noaptea, spun soţii, adăugând că au petrecut mai mult timp în clădirea morii decât acasă.

Odată cu brutăria, a venit invidia

Tamara şi Vitalie Boaghe au avut multe idei de afaceri. „Chiar acum aş putea începe încă vreo trei-patru afaceri în sat care ar avea succes”, spune Vitalie. După moară a urmat brutăria. De la început, oamenii erau bucuroşi de pâinea pe care o aveau în sat, de colacii frumoşi de pe masa mirilor, de rapiditatea cu care se executa orice comandă la brutărie. Treptat au angajat mai multe persoane din sat. „Plăteam salarii. Pe lângă toate acestea, angajaţii primeau câte două pâini, făină sau alte produse de la magazin. Desigur că întotdeauna se găsesc persoane care îţi înşeală încrederea, atât printre angajaţi, cât şi printre prieteni”, povesteşte Vitalie. „Aveam un cunoscut care venea în fiecare zi la moară şi privea cum decurge totul. Apoi a deschis şi el o moară, la 200 de metri de a mea.” După ce au deschis şi brutăria, cineva le-a furat ideea şi a adus în sat un cuptor de coacere a pâinii.

Dar soţii sunt mândri că pâinea făcută de ei era prezentă la orice ceremonie, iar colacii de la brutăria lor au ocupat chiar primul loc pe raion, fiind cei mai frumoşi. “Eram mândria satului, cu afacerea şi cu pâinea noastră”, spun Vitalie şi Tamara.

“Dacă vedeam undeva un colac mai frumos, nu dormeam toată noaptea. Mă gândeam cum să coc şi eu unul la fel, frământam aluatul toată noaptea, până nu făceam o jemnă nouă sau un colac deosebit. Nu ai succes dacă nu-ţi place ocupaţia ta şi dacă nu te dedici cu tot sufletul”, e de părere femeia. Acum, după atâta experienţă, poate să aprecieze după grâul din sac dacă va ieşi făina bună, la fel cum poate spune cu exactitate câte pâini poţi face dintr-o căldare de făină.

Şi hoţii din sat le-au trecut pragul de câteva ori. “Furau până şi sacii goi, furau şi ziua, unii dintre angajaţi”, spun cei doi. Chiar şi aşa, nu s-au oprit din lucru şi se gândeau să facă ceva şi pentru copiii din sat – o sală de calculatoare. Însă ideea nu a mai ajuns să fie realizată, deoarece puterea fizică a celor doi soţi a ajuns la limită.

Cumpene din viaţă

Pe lângă moară, magazin şi brutărie, Tamara şi Vitalie au crescut animale acasă şi au făcut vin. “Când ne mergea mai prost, vindeam câţiva porci şi plăteam creditul de la bancă. Acum vindem vin, mai avem vreo două tone”, zice soţul.
Două fete s-au măritat anul trecut şi familia a avut bucurii mari, dar şi cheltuieli. Acum, cu doi gineri în casă, Vitalie speră că cineva îi va prelua afacerea. Însă, după cum susţine soţia, cei doi au profesiile lor şi nu vor să vină la ţară. “Cel mai mare este poliţist, iar celălalt – sculptor şi pictor. De ce să le stăm în cale?”

Nici fetele nu se apucă de moară sau de brutărie, fiindcă şi-au ales să studieze sau să muncească în alte domenii. Înainte de nunta celor două fete, Vitalie şi-a rupt piciorul, iar la puţin timp şi Tamara. Brutăria şi moara au fost închise, fiindcă nu avea cine lucra.

“Mă mai duceam, aşa, cu piciorul bolnav, să fac câte o comandă de colaci, însă nu mai rezist fizic, nu pot sta în picioare”, spune Tamara. În 2008 grâul a fost de proastă calitate şi, respectiv, în 2009, făină nu prea făceam, continuă soţii. Tamara a lăsat totul şi a plecat în Italia. Prima dată a stat jumătate de an, iar a doua oară – a fost arestată în Polonia şi închisă. Soţul mai glumeşte şi zice că nu s-au despărţit niciodată în aceşti 24 de ani, decât în perioada cât Tamara „a fost în vacanţă”, în Polonia. “Of, multe am tras de când am venit în sat”, conchide femeia, însă momentele de bucurie, când oamenii îţi mulţumesc pentru pâine, nu se compară cu nimic. Visul lor din tinereţe, să aibă o casă mare şi încăpătoare, s-a împlinit: au o casă, masă, copii şi nepoţi, peste o sută de fini şi ani de muncă în spate, ceea ce le permite acum un trai împlinit.

Natalia Dabija



Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

1 comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *