Principală  —  Reporter Special  —  Reportaje   —   Moldova sec. XXI: Oamenii trăiesc…

Moldova sec. XXI: Oamenii trăiesc în grajd cu animalele

276-grajd1Nouă suflete, dintre care cinci minori, sunt nevoite să se afle sub acelaşi acoperiş cu sute de vaci, şi asta pentru că locuiesc într-un grajd. Singura diferenţă e că cei nouă au o cameruţă separată, care însă nu e mai mare de trei metri pătraţi, şi trei paturi, în care sunt nevoiţi să doarmă câte trei. Se întâmplă asta într-un sat care, de facto, aparţine R. Moldova.

Familia Andrei Mazur şi Natalia Badicico s-au mutat în anul 2002 cu traiul în satul Stroieşti, raionul Râbniţa (Transnistria). Cei doi soţi au ajuns în acest sătuc pentru a munci şi pentru a încerca să-şi câştige o bucată de pâine. Atunci aveau de întreţinut mai mulţi copii minori. Au venit în regiune cu promisiuni că li se va da o casă. Li s-a dat în schimb o încăpere dintr-un grajd de vaci, de care şi îngrijesc. Acum, în familia Mazur sunt nu mai puţin de 5 minori, asta după ce una dintre fetele familiei a născut doi copii, iar ulterior a fost nevoită să divorţeze.

Copiii nu frecventează şcoala

Toţi membrii familiei sunt nevoiţi să lucreze la fermă pentru a se întreţine, inclusiv minorii, care nu frecventează şcoala, pentru că în Stroieşti nu există decât instituţii în limba română. Nici unul dintre membrii familiei nu cunoaşte limba română. Copiii afirmă la unison că şi-ar dori enorm să poată merge la ore, şi să fie în rând cu ceilalţi. Unul dintre ei chiar a plâns zile în şir că nu poate merge la lecţii. Singura care a frecventat, pentru o perioadă scurtă de timp, şcoala a fost Ludmila Badicico, acum în vârstă de 22 de ani. Ludmila este copilul cel mai mare al familiei Mazur, iar cu puţin timp în urmă a adus şi ea pe lume doi prunci. Din cauza neînţelegerilor, aceasta s-a despărţit de tatăl micuţilor, însă i-a păstrat în grija sa. De fiecare dată când are posibilitatea, pleacă cu copiii la rude, pentru că îi este imposibil să trăiască într-o încăpere cu doar 3 paturi şi care nu are o suprafaţă mai mare de 3 metri pătraţi.

Singura sursă de venit a familiei Mazur o reprezintă ferma, al cărei proprietar le plăteşte salariu. Comunitatea locală refuză să-i ajute, motivând prin faptul că familia Mazur nu merită atenţie, pentru că le place prea mult alcoolul.

276-grajd2Unii dorm afară

Dacă sătenii nu le întind colacul de salvare, nici autorităţile locale nu sunt mai interesate. „Nici nu-l ştiu pe primarul localităţii”, ne povesteşte Ludmila Badicico, singura membră a familiei care are telefon. „Părinţii mei ar dori să cumpere o casă, acum caută, dar nimeni nu este de acord cu preţul pe care îl propun”, mai spune Ludmila, care este nevoită să locuiască pe la rude. „Eu am ajuns aseară la o mătuşă, pentru că e imposibil să stăm cu toţii în aceeaşi cameră. Acum acolo au rămas 6 persoane, care trebuie să împartă 3 paturi”, ne mai spune Badicico. Tânăra mamă afirmă că de multe ori, în special când este şi ea la părinţi, fraţii săi dorm pe unde apucă, uneori chiar şi afară, pe jos. „Iarna este cu adevărat greu. Acum, că s-a mai încălzit vremea, e mai uşor puţin. Liderii locali nu se uită la toate astea, nu îi interesează pe ei problemele noastre”, mai spune tânăra de 22 de ani. „Nimeni nu ni s-a adresat niciodată pentru a ne ajuta”, ne mărturiseşte Ludmila, care admite că familia sa, în special fraţii şi copiii săi minori, ar avea nevoie de ajutor, oricât de mic.

276-grajd3Oamenii, singurii care pot ajuta

Ion Manole, preşedintele Asociaţiei Promo-Lex, organizaţie care promovează şi reflectă apărarea drepturilor omului, inclusiv în regiunea transnistreană, consideră că acest caz nu este unul singular. „Cu siguranţă, mai sunt asemenea cazuri”, afirmă preşedintele Promo-Lex. „În mod normal, autorităţile constituţionale ar trebui să-i ajute pe aceşti oameni, doar că ele nu au acces direct în acea zonă. Societatea civilă, împreună cu autorităţile, dar şi cu cei care pretind a fi mediatori şi garanţi în rezolvarea problemei transnistrene, ar trebui să se implice şi să acorde atenţie şi aspectului uman, în ceea ce priveşte drepturile şi condiţiile în care trăiesc oamenii acolo”, menţionează Manole.

Acesta afirmă că administraţia locală nu intervine pentru că nu are nici posibilitate şi nici libertate în acţiuni, fiind supusă organelor ierarhic superioare de acolo. „Trebuie dezvoltată şi fortificată societatea civilă în regiunea transnistreană. Anume organizaţiile nonguvernamentale ar putea să preia unele funcţii în ceea ce priveşte apărarea şi promovarea drepturilor unei anumite categorii de persoane”, declară Manole. Acesta însă este de părere că o asemenea probabilitate este minoră, pentru că în Transnistria ONG-urile sunt persecutate, astfel că nu există doritori de a activa. „Le este îngrădită libertatea de acţiune. În cazul de faţă, singurii care pot ajuta sunt oamenii care au această posibilitate, începând chiar cu preşedintele ţării şi terminând cu diferite structuri internaţionale, care ar putea contribui la susţinerea unor asemenea persoane”, conchide Manole.

Victor MOŞNEAG