“Mi-am dat seama că-i mama

257-mama“Priveam în jur, dar nu o vedeam. La un moment dat, a venit o doamnă şi a început a plânge. Mi-am dat seama că-i mama. De emoţie nu ştiam ce să fac. Am început să plâng, să râd. Mă uitam la ea… ea este joasă, iar eu înaltă. Ne-am îmbrăţişat”, îşi aminteşte Galea despre prima ei întâlnire cu mama biologică.

La vârsta de 30 de ani, Galea Rusnac şi-a împlinit dorinţa. După 3 decenii într-o familie adoptivă, şi-a cunoscut părinţii biologici. “Ba unul, ba altul mă întrebau de ce nu-mi caut părinţii. Cu vreo şase ani în urmă am scris la emisiunea “Jdi menea” din Moscova. Nu am primit niciun răspuns. După câteva încercări, un om din sat, Catălin, m-a ajutat să scriu la emisiunea “Jdi menea” din Chişinău. La scurt timp mi-au telefonat şi m-au invitat la emisiune. Era 21 octombrie. Mi-au arătat fotografii cu gospodăria părinţilor. L-am văzut pe fratele plecat la armată, pe o soră de a mea. M-am mirat. Eu am fraţi şi surori?!”, povesteşte Galina despre primii paşi în descoperirea acestei familii.

Deoarece nu-şi cunoştea ma-ma, Galea nu ştia pe cine să caute în mulţimea de oameni. „Priveam în jur, dar nu o vedeam. La un moment dat a venit o doamnă şi a început a plânge. M-am dat seama că-i mama. De emoţie nu ştiam ce să fac. Am început să plâng, să râd. Ne-am îmbrăţişat”, descrie ea primele clipe ale reîntâlnirii după 30 de ani de neştire.

Claudia Cuzic, mama biologică a Galei, nu va uita nici ea clipele în care s-au întâlnit. “Când am văzut-o, am recunoscut-o îndată. Presupuneam că seamănă cu mine. Mă bucur că-i sănătoasă, că are familie şi e fericită”, spune Claudia.

“Am aflat la şcoală că am fost înfiată”

Pentru a înţelege ce simte un copil abandonat atunci când află acest lucru şi de ce decide să îşi caute părinţii biologici, am recurs la explicaţiile unui psiholog. Ana Chirsanov este de părere că atunci când o persoană află că are părinţi pe care nu i-a cunoscut, aceasta îşi pune ca scop să îşi găsească familia biologică cu orice preţ. “Nimic nu poate să stea în calea unui copil abandonat. Inconştient, el se consideră vinovat pentru că a fost abandonat şi găseşte diverse motive care îi explică de ce a fost lăsat: fie că nu a fost bun, frumos, cuminte. Imaginea lor de sine este atât de destrămată, încât ei vor să o refacă cu orice preţ”, consideră psihologul.

La vârsta de doi ani, Galina a fost lăsată la o casă de copii din Chişinău. Cu un an mai târziu, a fost înfiată de familia Rusnac din s. Clocuşna, r. Ocniţa. Galina a aflat mai târziu, de la colegii de şcoală, că Elena şi Vasile sunt părinţi adop-tivi. “Colegii îmi spuneau că sunt luată de la casa de copii, dar eu nu-i credeam. Când am întrebat-o pe mama, ea mi-a zis că-i adevărat, şi că mai târziu am să aflu totul”, mărturiseşte eroina. Ana Chirsanov este de părere că un copil trebuie să afle adevărul cât mai timpuriu, pe la vârsta de trei ani, desigur pe măsura înţelegerii lor. De asemenea, părinţii adoptivi trebuie să vorbească despre familia biologică în termeni pozitivi, chiar dacă nu este adevărat. “Atunci când cineva află că a fost lăsat la o casă de copii, absolut totul se prăbuşeşte în jurul său. Dar mai grea e prăbuşirea interioară. De aceea, e important ca să le explice cât mai devreme, în termeni pozitivi, adevărul despre trecutul lor. Spunându-le că au fost concepuţi din dragoste, că a existat dorinţa unui bărbat şi a unei femei ca ei să apară pe lume”, explică psihologul.

“El mai strigă, eu mai tac”

„Părinţii mei adoptivi m-au îmbrăcat cu ce am vrut şi m-au hrănit cu toate bunătăţurile”, zice Galea. La şase ani părinţii i-au făcut o cumetrie bogată, mare, iar la şapte ani a mers la şcoală. A făcut opt clase, iar după ce i-a murit tatăl, nu şi-a continuat studiile. “Să fi fost tata, mă bătea şi mă duceam la şcoală. La optsprezece ani m-am măritat. Mama plângea să n-o fac. Dar eu, hai să mă mărit. Am făcut-o din dragoste. Bărbatul mi-a murit la puţin timp după căsătorie. Am crescut-o singură pe fiica Cristina. N-am înţeles nimic din viaţă. Peste vreo jumătate de an, m-am căsătorit iarăşi. Am trăit opt ani cu cel de-al doilea soţ, dar nici cu el n-a mers. După ce am născut-o pe cea de -a doua fiică, Valeria, am şi divorţat. La un an de zile l-am întâlnit pe Nicolae. Al treilea soţ. Ne împăcăm foarte bine. El mai strigă, eu mai tac. În viaţă se întâmplă de toate. Aşteptăm al treilea copil”, îşi deapănă Galea istoria vieţii.

“Am cerut paşaportul, să văd că e mama”

După ce Galea şi Claudia s-au cunoscut, fiica abandonată a mers să-şi vadă întreaga familie biologică. „Mama m-a luat acasă. Am stat la masă cu fraţii şi surorile, cu tata. Suntem în total şapte. I-am cerut mamei paşaportul, să văd dacă cu adevărat îi mama mea. Lumea spune că eu semăn cu ea, dar când mă uit la ea, nu-mi dau seama. Din primele momente am întrebat-o de ce nu am încăput alături de ceilalţi fraţi, surori, de ce m-a lăsat. Mi-a spus că bunica m-a dus la casa de copii în timp ce ea era la serviciu. M-a căutat după aceea, însă nu m-a găsit”, povesteşte Galea. “Numai văzându-şi mama biologică în carne şi oase, ei se regăsesc ca fiinţe umane. Chiar dacă aceasta între timp a degradat, un copil înfiat trebuie să o vadă ca să-şi trăiască doliul după acea maternitate care i-a fost refuzată”, este de părere psihologul.

Claudia a refuzat să ne povestească istoria vieţii. “Este o istorie grea. Mă priveşte pe mine şi pe familia mea”, spune ea. “Mă bucur foarte mult să-mi văd fata după atâta timp”, continuă ea. Ana Chirsanov a mai adăugat că “copiii abandonaţi au nevoie de o explicaţie, oricât de dureroasă ar fi, despre ceea ce s-a petrecut atunci când au fost lăsaţi. Şi nu are importanţă dacă copilul va “ierta” sau nu fapta mamei, important este că el s-a confruntat cu adevărul. Este important pentru integritatea sa psihologică şi pentru a-şi putea trăi viaţa mai departe, împăcat cu sine însuşi”.

“A fost o persoană mult aşteptată. Însă a fost o întâlnire care s-a scurs foarte repede. Aproape că n-am reuşit să vedem, să înţelegem ceea ce se întâmplă. Avem nevoie de timp ca să ne cunoaştem”, adaugă Lidia, fata cea mai mică a familiei Cuzic.

Astăzi Galea arată mai fericită. “Acum am şi eu neamurile mele”, încheie ea.

Ruxandra TEODOR


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

1 comentariu

  1. Perjunca Valerii

    Fie ca D-zeu sa binecuvinteze pe cei care iau ajutat sase reintilneasca este greu sa traesti asa momente mie misa umplut ochii de lacrmi cind am citit acest mesaj e gred dar tre sa mergem inainte si unica sp[eranta pentru copii si parinti este sase apropie de D-zeu si sa ii caute fata doar El ii va putea ajuta

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *