Principală  —  Reporter Special  —  Reportaje   —   Mesagera de 71 de ani

Mesagera de 71 de ani

250-mesgPoştaşii sunt cei mai vechi mesageri din lume. Pare simplu, la prima vedere, să mergi din casă în casă ca să duci scrisori şi telegrame. Dar cum e să străbaţi zeci de kilometri pe jos în fiecare zi? Valentina Uşurelu are 71 de ani şi e mesagera orăşelului Ialoveni de un deceniu. Aduce  zilnic facturi, ziare şi scrisori la 2000 de case.

Pe înserate, când zgomotul oraşului dispare, când praful străzilor se potoleşte, se aud doar paşii grăbiţi ai poştăriţei şi foşnetul ziarelor, pe care le alege la fiecare poartă din geanta plină cu presă, scrisori şi facturi. Este ora cinci seara, iar ea îmi spune că mai are să ajungă la vreo sută de case. Este obosită, are ochii înroşiţi, mâinile ridate de cărat geanta, dar e cu chef de vorbă.

Tanti Valea, cum este cunoscută în Ialoveni, a venit din raionul Slobozia, satul Hlinaia, în Ialoveni încă din anul 1978. A lucrat la staţia sanitaro – epidemiologică locală timp de 10 ani. Îi place foarte mult să lucreze cu oamenii şi astfel şi-a făcut repede prieteni. În 1999 i s-a propus să muncească la poştă. A acceptat deodată, căci cunoştea foarte multă lume din localitate. De atunci, tanti Valea nu şi-a luat concediu niciodată, zice că nu a avut nevoie. Poate că o să îşi ia nişte zile libere acum, să meargă la mormântul soţului ei în Transnistria, decedat cu 8 ani în urmă.

Parcuge zilnic mulţi kilometri pe jos. „Dacă am de dus facturile pentru lumină, atunci fac şi câte 10 km pe zi”. Spune că s-a obişnuit cu traseul şi nu are probleme de sănătate. „Nu mă dor picioarele. Nici spatele. Am doar o singură problemă: diabetul zaharat”.

Vinerea geanta e mai grea

Deşi drumurile pe la cele câteva sute de case, puse cap la cap, sunt foarte lungi, nu ar risca să îşi ia o bicicletă. Chiar a primit una cu câţiva ani în urmă şi a cedat-o unui invalid, care la fel lucrează factor poştal. Se ajută între ei, când nu reuşesc să acopere tot oraşul cu distribuirea corespondenţei. „Avem 6 sectoare la 4 poştaşi. Nu are cine lucra. Tineretul nu vrea să muncească cu un salariu de 800 de lei”, explică ea originea problemelor acestei meserii.
Geanta poştăriţei este ca un sac, mare şi neagră, cu o curea lată şi ruptă la margini. „Uneori are şi 16 kg, mai ales vinerea. Dar eu mă străduiesc să nu car totul deodată. Câteodată mai merg şi sâmbăta prin sat să împart ce nu am reuşit.”.

Cea mai mare răspundere pentru Valentina este împărţirea pensiilor şi a banilor ce vin de peste hotare. La întrebarea dacă nu se teme să umble seara cu geanta plină de bani, spune că ce a avut de tras a trecut deja. Cu 3 ani în urmă, într-o noapte de septembrie, când aşezase frumos ultimul ziar în ultima poartă, a simţit că cineva o pândeşte. Prima mişcare a ei a fost să strângă geanta în braţe, ca să nu-i ia cineva banii. Avea pensii de vreo 6000 de lei. Însă bărbatul era pregătit pentru atac, căci o lovi cu ceva foarte tare în cap. Tanti Valea spune că şi acum ar vrea să-l întâlnească ca să-l întrebe cu ce a lovit-o. După mai multe lovituri, geanta i-a fost smulsă din mână şi dusă a fost cu tot cu pensii. Poştăriţa a fost transportată la spital, direct în sala de operaţii. S-a trezit a doua zi, cu tot capul bandajat, dar cu gândul la pensionarii ce o aşteaptă. A lăsat spitalul în aceeaşi zi şi s-a întors la muncă.

„Am venit la serviciu repede şi primul lucru pe care l-am făcut: am scos banii de la cărticica de economii. Aveam strânşi ceva bani pentru construcţia casei. Nu puteam să las bieţii oameni fără pensii din cauza mea.” Hoţul nu a mai fost prins, deoarece nimeni nu s-a interesat, spune tanti Valea. Dar cu toate astea, îi place ceea ce face şi nu se gândeşte încă să renunţe. Banii din pensie şi din salariu îi strânge pentru iarnă, când cumpără lemne şi cărbuni. Nu se plânge de nimic, ba chiar îşi compară ritmul de viaţă cu cel al unei studente. „Vin seara acasă şi parcă îmi vine să zbor. Mănânc cartofi prăjiţi sau crenvurşti, doar sâmbăta şi duminica fac supă sau borş. Apoi mă pregătesc de ziua următoare: pun toate scrisorile în rând, după case, ca să-mi vină mai uşor.”

Poştăriţa are o propunere pentru a uşura munca de poştaş, în general: să fie create puncte locale ( lădiţe) pentru fiecare sector, unde totul să fie adus cu maşina. Apoi poştaşul să distribuie totul. Este consumat mai puţin timp şi se obţine o mai bună organizare a muncii de poştaş.

„Există şi oameni nemulţumiţi. Dar eu îi respect pe toţi şi le răspund frumos”. Se supără când poştăriţa întârzie cu o zi să le aducă ziarul. Dar tanti Valea îi înţelege. Cel mai plăcut şi surprinzător lucru i s-a întâmplat anul trecut, într-o seară de aprilie, când terminase de împărţit ziarele, câţiva localnici au ieşit în stradă şi au felicitat-o cu ocazia zilei de naştere.” Mi-au urat multă sănătate şi mi-au spus că le place cum muncesc”.

De ziua Poştei, Valentina a lucrat ca de obicei. ” Poşta nu are bani să ne felicite, dar eu sunt mulţumită cu ce ne dau”. „Câteodată, şoferii de microbuz mai glumesc şi spun că merg mai repede ca rutiera”.

Natalia Dabija,
Şcoala de Studii Avansate în Jurnalism