Medicina şi Controlul de Stat: Ce este necesar într-o societate democratică?

Fiecare dintre noi face uneori controale medicale obligatorii. Deseori nici nu le acordăm o atenţie deosebită: ce rău ar putea fi într-un control medical, mai ales dacă e gratis, sau e oferit de vreo instituţie? Totuşi, controlul medical obligatoriu şi impactul acestuia asupra drepturilor fundamentale ale omului – merită a fi discutate, în special în contextul reformelor ce ţin de cursul nostru european.

Recent, candidaţilor la Preşedinţia R. Moldova li s-a cerut sa facă examinări medicale la oftalmolog, chirurg, ORL, psihiatru, narcolog şi la alţi specialişti. La ce anume serveşte această examinare? Tudor Deliu, preşedintele Comisiei speciale privind alegerea preşedintelui, a explicat că acest control ţine de prevederile unei legi din 2000 şi că, în orice caz, “dacă o persoană are miopie sau o dizabilitate fizică, acestea nu sunt impedimente pentru a candida la Preşedinţie”. Apoi a precizat: “Să ne amintim de Roosevelt”.[1] Într-adevăr, să ne amintim de Roosevelt, unul dintre cei mai iluştri preşedinţi din istoria SUA, care a condus excelent, în pofida consecinţei debilitante a poliomielitei. Şi dacă Deliu are dreptate, atunci care este scopul examenului medical pentru candidaţi?

Examinarea medicală e o intruziune serioasă în viaţa privată a omului, uneori şi în integritatea sa. Conform standardelor drepturilor omului, o intervenţie forţată în viaţa privată a unei persoane e justificată doar atunci când aceasta serveşte unui scop legitim, după cum se stipulează în art. 8 (2) al Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului, şi este necesară într-o societate democratică, fiind proporţională scopului urmărit, îndeplinind o necesitate socială presantă. În general, o asemenea măsură poate fi acceptată doar dacă nu există una alternativă, mai puţin intruzivă pentru rezultatul scontat.

Astfel, este justificat examenul medical pentru obţinerea permisului de conducere – este o necesitate  pentru securitatea publică şi pentru protejarea sănătăţii altora. Pentru conformitate cu principiul proporţionalităţii, această examinare trebuie limitată la cerinţele medicale specifice pentru a conduce un automobil, cum ar fi examinarea văzului. Evident, controlul unui pilot de avion ar solicita alte exigenţe.

La angajare, un control medical este justificat doar atunci când munca va implica activităţi în condiţii periculoase, cu standarde înalte de conformitate sau atunci când poate afecta siguranţa altor persoane. La modul general, ar fi suficient un chestionar de evaluare a sănătăţii, care nu ar trebui sa includă aplicarea standardelor fizice sau mintale irelevante pentru funcţiile de bază ale postului de muncă.

Conform datelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), examinarea medicală la angajare e condiţionată mai mult de cultură decât de necesităţi. Nu există dovezi concludente în sprijinul examinărilor medicale înainte de angajare atât în plan economic, cât şi pentru sănătate. Unii cercetători în domeniul medicinii ocupaţionale susţin că folosirea rituală a examinărilor medicale înainte de angajare s-ar putea datora aşa-numitei „mentalităţi de conformitate”.[2] OMS subliniază că testarea excesivă duce şi la depistarea problemelor de sănătate nerelevante. Abordarea lor poate întârzia angajarea, poate duce la respingerea vicioasă a candidaţilor, cauzând şi cheltuieli nejustificate.

Există o legătură strânsă între stigmă şi percepţia bolii. Naziştii exploatau cu succes această percepţie, trasând legături directe, cum ar fi între evrei şi tifos. Următorul pas – carantina în condiţii degradante, care într-adevăr prezenta pericol pentru sănătatea publică. Acum trăim, totuşi,  în condiţii diferite de cele din Germania nazistă şi totuşi depăşirea limitei între medical şi social se întrevede ca o moştenire a practicilor sovietice. Până la prăbuşirea URSS, disidenţa politică şi devierea socială erau cu regularitate definite în termeni medicali, iar măsurile care urmau presupuneau detenţie şi segregarea de societate. Controlul medical obligatoriu a fost folosit şi la excluderea persoanelor stigmatizate de la participarea deplină în societate. În perioada sovietică au fost elaborate liste complexe de profesii care nu puteau fi practicate fără a trece un control medical riguros – fie oftalmologic, psihiatric, ortopedic sau la infecţionist. Verdictul era înspăimântător: INVALID.

Într-adevăr, exista o legătura directă între obligativitatea controlului medical, pe de o parte, şi excluziunea aproape totală din societate a unor persoane, pe de altă parte. Argumentul unui angajator şcolar privind examinarea la psihiatru este: “Cum altfel să-mi protejez copiii de o persoană care îşi ascunde anamneza psihiatrică – dar dacă are schizofrenie şi este periculoasă pentru elevi?”. De fapt, evidenţele demonstrează că evaluarea sănătăţii mintale înainte de angajarea la muncă – chiar cu folosirea unor chestionare de screening moderne, utilizate în SUA şi în Canada, la fel ca şi anamneza (istoricul) de boală mintală, sunt inconcludente pentru măsurarea performanţei de lucru.[3] Cele mai importante elemente în prezicerea riscului de violenţă la locul de muncă sunt antecedentele de agresiune slab controlată şi nu un test psihologic.[4]

De la stigmă până la discriminare e un drum scurt. Persoanele cu HIV pozitiv sunt foarte stigmatizate şi discriminate – în familie, în comunitate, în instituţii. Efectele discriminării sunt cunoscute: standarde reduse de servicii medicale, acces limitat sau interzis la tratament şi îngrijiri, neglijarea confidenţialităţii (foarte răspândită în R. Moldova); la locul de muncă – refuz de angajare bazat pe statutul HIV pozitiv, testare obligatorie la HIV; la şcoală – refuzul de a încadra copiii cu HIV pozitiv sau concedierea profesorilor; în închisori – segregarea indivizilor HIV pozitivi, excluderea din activităţi colective.

Examinarea medicală obligatorie este uneori legată de practici dubioase. De exemplu, conform legislaţiei R. Moldova, copiii pot fi daţi spre adopţie internaţională doar după vârsta de doi ani. Dacă însă sunt diagnosticaţi cu anumite maladii, deosebit de grave, pot fi adoptaţi internaţional imediat. În ce mod ar putea fi satisfăcut interesul suprem al copilului dacă i se permite accesul la posibilii părinţi iubitori doar dacă se demonstrează că el e grav bolnav? De ce nu ar putea fi adoptaţi în orice moment, de orice persoană care demonstrează că este grijulie şi iubitoare?

Totodată, un rezultat negativ dintr-un şir lung de teste poate împiedica un străin să aibă reşedinţă în R. Moldova. Examinarea medicală impusă, în combinaţie cu alte criterii, fac ca Moldova să fie unul dintre cele mai dificile locuri din lume pentru stabilirea şi integrarea unui străin. În contextul în care, estimativ, 700 000 de moldoveni au părăsit acest stat, cum ar servi intereselor Moldovei o reţea atât de densă de obstacole pentru stabilirea cu traiul aici?

Impunerea prin lege a controalelor medicale obligatorii ne face să ne întrebăm despre limita dintre stat şi individ într-o societate democratică. În prezent, bunăoară, e obligatorie examinarea medicală a tinerilor înainte de căsătorie. Justificarea acestui control este tot atât de neclară ca şi cea legată de examinarea candidaţilor la preşedinţie. Ar trebui statul să forţeze oamenii înainte de căsătorie ca aceştia să cunoască toate aspectele stării lor de sănătate? De ce? Nu ar trebui să se lase la discreţia şi responsabilitatea celor doi, care au decis să aibă încredere unul în altul într-un viitor comun? Nu ar fi mai bine ca statul să-i ajute să cunoască unde ar beneficia de o astfel de examinare în orice moment?

În prezent, medicina din R. Moldova este antrenată într-o activitate de excludere a celor deosebiţi dintr-o normă definită artificial, dar bine afirmată. Această ecuaţie trebuie rezolvată. Medicina trebuie plasată în serviciul oamenilor, pentru a putea face alegeri deliberate în ce priveşte viaţa şi sănătatea lor, bazate pe valori proprii. Acesta este adevăratul rol al medicinii. Doar atunci putem spera că vom avea printre noi un Stephen Hawking sau un Ludwig van Beethoven, un Galileo Galilei sau un Stevie Wonder, o Agatha Christie sau un Franklin Delano Roosevelt – personalităţi care şi-au asigurat nemurirea în pofida infirmităţii sau a problemelor lor de sănătate.

[1] Ziarul de Garda, nr. 348 (3 noiembrie 2011)
[2] Carter T. The application of the methods of evidence based practice to occupational health. Occup Med (Chic Ill) 2000; 50: 231-6.
[3] Robbins DB. Psychiatric conditions in worker fitness and risk evaluation. Occup Med (Chic Ill) 1988; 3: 309-21.
[4] Ibid
Arcadie ASTRAHAN, consultant PNUD în drepturile omului şi sănătate
Claude CAHN, consilier ONU în drepturile omului

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *