Mariana Țâbuleac: „Sunt obsacole de tot felul, dar depinde de tine dacă vrei să le treci”

Mereu i-a plăcut să aştearnă pe hârtie ceea ce gândeşte. A vrut să facă jurnalism, dar s-a gândit că, în situaţia ei, îi va fi mai complicat să-l practice. A ales facultatea de istorie, iar anul trecut a absolvit şi doctoratul. În prezent activează la Institutul de Istorie al Academiei de ştiinţe. Mariana Țâbuleac zilnic ne demonstrează că dizabilitatea locomotorie nu este un impediment pentru a te dezvolta intelectual. Astfel, a ajuns să aibă un CV impresionant, cu zeci de diplome la activ.

Mariana este unicul copil al familiei Țâbuleac din satul Ciuciulea, raionul Glodeni. Spune că a avut nenorocul să se nască într-o zi de duminică, atunci când, la maternitate nu prea erau medici, iar lipsa de ajutor la naştere a cauzat dizabilitatea locomotorie pe care o are. Acest fapt, însă, nu a încurcat-o să-şi demostreze capacităţile intelectuale de care dispune. Din contra. „Poate, dacă nu aş fi avut problema aceasta, nu eram la fel de dotată şi perseverentă”, crede Mariana, care a reuşit să demonstreze de atâtea ori că până şi în condiţiile în care se deplasează cu dificultate şi nu poate să alerge alături de colegi, viteza gândirii este de neîntrecut.

„Spre deosebire de alţii, care pot lucra cu mâinile şi picioarele, eu o să reuşesc cu capul”

Îşi aminteşte cu drag de şcoala din sat. Au fost momente când s-a simţit rău din cauza stării în care se afla, dar reuşea să compensese alt fel. Făcea scenariile pentru aproape toate serbările sau concursurile care se organizau sau se implica în altceva unde putea să facă faţă. În clasă, era printre elevii eminenţi şi toţi 11 ani de studii a stat în prima bancă, în faţa profesorului, ca să fie atentă şi să poată scrie în linişte. „Profesorii au avut o atitudine bună. Nu pot să spun că am fost hiper-tutelată sau că aş fi obţinut note pentru ochi frumoşi. Rezultatele de la şcoală sunt susţinute şi de celelate rezultate. Cred că se datorează perseverenţei mele şi efortului depus, în primul rând, ca să-mi demonstrez mie că pot, dar şi să demonstrez colegilor că nu sunt diferită, chiar dacă mă deplasez cu greu”, menţionează Mariana, fiind întrebată ce a motivat-o să înveţe şi să fie atât de activă.

Părinţii Marianei au fost categoric împotrivă să-şi lase copilul atunci când a venit cineva de la primărie şi le-a recomandat să o dea la o şcoala internat. Aceştia au fost încurajaţi şi de bunelul copilei, care a insistat ca fata să meargă la şcoală, alături de ceilalţi copii. „Bunelul a fost şi cel care m-a ajutat să învăţ alfabelul latin, el fiind trecut prin şcoala românească. Mi-a zis că, spre deosebire de alţii, care pot lucra cu mâinile şi picioarele, eu o să reuşesc cu capul”, îşi aminteşte Mariana, zâmbind.

Și reuşeşte. În sertarul din mica ei cameră de la căminul în care mai locuieşte, a adunat peste 30 de diplome de la diverse cursuri şi concursuri la care a participat. Literatura, cultura şi problemele sociale sunt domeniile ce o interesează şi de unde obţine rezultate bune. Pe lângă studii, Mariana s-a implicat mereu şi în diverse activităţi extra-curriculare. A participat la multiple traininguri, atât privind interesele persoanelor cu dizabilităţi, cât şi subiecte generale, precum integrarea R. Moldova în Uniunea Europeană; „Feminismul – utopie sau realitate”; „Egalitatea de şanse sau Educaţie”. Este şi coautoarea volumului II şi VI de poezii „Nu e om să nu fi scris o poezie”, Editura USM. A activat şi în mai multe organizaţii non-guvernamentale.

„Caracterul a ajutat-o să depăşească toate obstacolele”

Fosta ei dirigintă şi profesoară de limba română o descrie ca pe o persoană sociabilă şi responsabilă. „La şcoală a fost primită la fel ca ceilalţi copii. A fost o elevă lider, foarte conştientă şi responsabilă de tot ceea ce a făcut. Caracterul ei timid şi optimist a ajutat-o să depăşească toate obstacolele, cu care s-a confruntat la nivel fizic. Era o elevă care depăşea limitele programului singură, fără să fie impusă de profesori. Sigur că un rol aparte l-a avut şi mama ei, care o aducea în braţe şi o ducea înapoi tot în braţe”, spune Veronica Iaţcun, fostă profesoară de română şi actuala directoare a Liceului din Ciuciulea.

A ales facultatea de istorie la îndemnul profesorului de la şcoala din sat, Ion Baghici, pe care-l admira şi-l urmărea cu drag din prima bancă. Însă, gândul de a fi ziaristă a curtat-o încă mult timp. Astfel, după facultate, a decis să înveţe la Școala de Studii Avansate în Jurnalism şi toată activitatea ei de până acum a ţinut de jurnalismul social. Are şi blog, unde îşi publică ideile şi diverse subiecte.

I-ar place să lucreze profesoară, însă nu e sigură că va face faţă reacţiilor intolerante. A avut o asemenea experienţă la practică. Din această cauză, a ales cercetarea şi poate că ar rămâne să lucreze în acest domeniu, dacă ar fi remunerat mai bine. Însă, cu indemnizaţia pe care o primeşte nu prea face faţă. Odată cu finisarea studiilor, se termină şi posibilitatea ei de a locui în cămin. Acum e preocupată să găsească o gazdă, însă nu prea ştie cum va face faţă cheltuielelor. Cu toate acestea, Mariana spune că-i pare rău să plece din ţară.

Mai multe posibilităţi pentru persoanele cu dizabilităţi

„Este important ca copiii să se obişnuiască de mici cu un mediu în care văd oameni diferiţi, pentru că, astfel, învaţă mai uşor să se adapteze. Oricine dintre noi poate ajunge în situaţii dificile şi, fiind obişnuit să vezi oameni de tot felul în preajmă, reacţionezi mai adecvat”, menţionează Mariana, făcând referire la nevoia de integrare a copiilor cu cerinţe educaţionale speciale în şcolile masă. Tânăra spune că observă şi schimbări pozitive în acest sens. „În comparaţie cu 15 ani în urmă, când am venit la facultate şi cum erau văzuţi atunci studenţii cu dizabilităţi, pot să spun că acum sunt mult mai multe posibilităţi şi oportunităţi de a se dezvolta. Este nevoie numai de dorinţă. Există calculatoare şi softuri chiar şi pentru persoanele cu probleme de vedere. Putem să ne documentăm fără a sta în rând la bibliotecă pentru a lua o carte. Totul depinde de tine. Sunt şi obsacole emoţionale, şi de tot felul, dar depinde de tine dacă vrei să le treci”, conchide Mariana.