Principală  —  Reporter Special  —  Reportaje   —   Mărarul de la frontiera moldo–română

Mărarul de la frontiera moldo–română

285-mararDe cum treci de satul Manta, raionul Cahul, în fiecare dimineaţă vezi femei, bărbaţi, copii cu sacoşe, lăzi, saci pe care abia îi cară. Se opintesc din greu până îi urcă în autobuz. Sacii sunt plini cu fructe şi legume. Toţi pleacă la Galaţi.

La staţia din satul Vadul lui Isac urcă o femeie cu o ladă şi cu două genţi mari. O cheamă Maria Florea. Îmi spune că merge la Galaţi. În ladă are prune, într-o geantă două borcane cu nuci curăţate, iar în cealaltă geantă – mărar.

„Mă duc să vând aceste bunătăţi. Acolo sunt mai scumpe. În România nu se făcea dulceaţă de nuci, i-am învăţat noi. Sunt foarte întrebate nucile, dar e adevărat că te chinui mult până le strângi, apoi le cureţi”. Maria se uită la mâini. Sunt negre-negre. Îmi spune: „Vedeţi ce mâini am? Sunt arse de acum de la iodul din nucă, dar ce să-i faci, pentru un ban în plus suntem în stare să ne sacrificăm sănătatea”.

Aşa şi-au ridicat casele

Anul trecut, Maria Florea îşi vindea marfa la Cahul. De când are permis de mic trafic la frontieră, pleacă mai des la Galaţi decât la Cahul, cu toate că e mai departe. „Mi-am făcut acest permis, am stat în rând o zi întreagă la Consulatul României din Chişinău, dar nu-mi pare rău, acum trec fără probleme graniţa”.

Femeia a lucrat bucătăreasă în sat, apoi vânzătoare. Rămasă văduvă, acum nouă ani, a învăţat să lupte de una singură cu greutăţile vieţii. „De cum vine primăvara, vând ridichi, fiindcă am seră, apoi castraveţi şi tot aşa până se termină sezonul. Credeţi că-mi place să car aceste lăzi? Dar asta-i viaţa.”

Ajungem la Giurgiuleşti. Acolo aşteaptă mai mulţi oameni un transport spre Galaţi. Majoritatea au genţi, cutii, saci. Maria îmi spune la ureche: „Ei sunt din Slobozia Mare, Câşliţa-Prut sau Giurgiuleşti. Şi-au ridicat nişte case frumoase numai din vânzarea produselor alimentare peste Prut. Când era mai greu de trecut în România, vindeau la Reni. Acum le este mult mai uşor. Au început aşa, cu torba, ca şi mine, dar încet-încet şi-au cumpărat câte o maşină şi şi-au făcut afacerea lor de familie. Uite aşa trăiesc aproape toţi oamenii de pe malul Prutului”.

Lângă frontieră stau mai mulţi oameni cu lăzi cu roşii, castraveţi, ceapă. Cei care nu au maşini se urcă în taxiurile ce aşteaptă în preajmă. Aici, la Giurgiuleşi, maşinile stau în rând, iar şoferii te îndeamnă să mergi cu ei. Un bărbat din satul Brânza, acelaşi raion, care se duce la Galaţi pentru a-şi depune actele pentru redobândirea cetăţeniei române, îmi explică: „Uite şi acesta-i un business pentru mulţi şoferi din Giurgiuleşti. Când au timp liber, fac câte o cursă la Galaţi. Dacă iau câte 40 de lei de persoană şi în maşină sunt patru pasageri, în două ore fac aproape 200 de lei”.

Ne-am urcat într-o maşină. Şoferul, Ion Nevodari din satul Slobozia Mare, zice că atunci când nu este la serviciu merge la Galaţi. „Eu lucrez ca pompier în portul de la Giurgiuleşti. Am văzut că sunt mulţi oameni aici, la vamă, şi am venit să mai fac un ban. Decât să stau degeaba acasă, mai bine lucrez.”

Spre „Piaţa Ruşilor”

La vamă am stat aproape trei ore. Se verifica orice produs. Maria Florea, supărată că timpul trece, îi spune unui vameş român: „Mai repede, măi băieţel, fiindcă mi se veştejeşte mărarul. Ajung la amiază la piaţă, când e cald, şi nu mai sunt cumpărători”.

Vameşul are o explicaţie plauzibilă: „Ce să vă fac, dacă tot voi, moldovenii, sunteţi vinovaţi, ascundeţi ţigări peste tot. Suntem nevoiţi să vă verificăm marfa foarte atent…”.

În sfârşit, am trecut frontiera. Chiar la intrarea în Galaţi, în regiunea Bodulan, este un loc unde vând cetăţenii din R. Moldova. Acest loc este numit „Piaţa Ruşilor”. În piaţă vindeau cetăţeni moldoveni care aveau mai multă marfă. Pe marginea drumului stăteau femeile care aveau nevoie de vânzare mai rapidă, mai ales cele cu găleţi cu fructe. Cumpărători nu prea erau. Sanda Ungureanu, locuitoare a oraşului Galaţi, spune că rareori pleacă la piaţa din centrul oraşului: „Vin aici, că fructele sunt mult mai ieftine decât în centru. Cu basarabenii mă înţeleg foarte bine, ei mai lasă din preţ, ai noştri sunt mai avari…”.

Doamna Maria şi-a descărcat marfa, i-a plătit şoferului şi a plecat să-şi găsească un loc mai potrivit pentru vânzare. „Vreau să vând mai repede şi să plec. Poate voi avea noroc să ajung acasă mai devreme.”

La Bodulan, maşini din R. Moldova aşteaptă primii pasageri ca să-i ducă înapoi acasă. Cei care s-au trezit dis-de-dimineaţă, de acum au genţile şi căldările deşarte. Se grăbesc spre casele lor, ca să-şi poată pregăti marfa pentru a doua zi.

Permis pentru comerţ

Silvia Popov, locotenent în Serviciul de Grăniceri din Giurgiuleşti, a declarat că pe la frontiera moldo-română trec zilnic aproximativ 700 de unităţi de transport. Ea confirmă faptul că mulţi dintre oamenii care fac naveta în România au permise de mic trafic de frontieră. „Chiar dacă este perioada estivală, puţini sunt cei care pleacă în vacanţă la odihnă în România. Moldovenii trec frontiera pentru a face comerţ sau pentru a-şi depune actele pentru cetăţenie”, explică ea rostul acestui flux de cetăţeni.

Ion Magu, şeful serviciului de presă din cadrul Serviciului Vamal din R. Moldova, confirmă că mulţi dintre cei care fac comerţ la frontieră sunt posesori ai permiselor de mic trafic.

„Majoritatea lor se duc cu fructe şi legume, dar se întorc cu îmbrăcăminte sau produse cosmetice. Se mai încearcă şi trecerea frauduloasă a frontierei, dar facem faţă”, susţine Magu.

Amintim că permisul de mic trafic este eliberat cetăţenilor din R. Moldova care au domiciliul de cel puţin un an într-o localitate aflată la cel mult 50 km de frontieră. Acordul pentru micul trafic la frontieră a intrat în vigoare pe 26 februarie curent. Potrivit estimărilor, de această facilitate beneficiază aproximativ 1,25 mln cetăţeni ai R. Moldova, cu domiciliul în 361 de localităţi.

Lilia Zaharia-Cravcenco