Măcelul câinilor

Măcelul câinilor care a avut loc recent, la 24 noiembrie, în satul Pârâta, raionul Dubăsari, a declanşat o răsturnare de valori în minţile şi sufletele celor care s-au pomenit de faţă în acel moment. Unii s-au pomenit din întâmplare, alţii – din “interes profesional” în faţa acestui spectacol al morţii, dar ceea ce s-a produs n-a trecut fără urme.

Se spune că a fost un ordin de la primărie cu privire la “curăţirea” satului de câini vagabonzi. Un grup de persoane a ieşit în stradă cu arme de vânătoare şi cu o căruţă – pentru a încărca câinii masacraţi. Cu părere de rău, nu au fost omorâţi doar câinii vagabonzi, dar şi cei care, ispitiţi de hărmălaie, ieşeau din ogrăzi să vadă ce se întâmplă, să vadă dacă nu e nevoie să îşi apere familiile, curţile, consătenii. Această calitate a lor, câinească, de a sări în apărarea omului, i-a dus la pieire. Poate că printre patrupezii masacraţi a fost câinele care a alinat copilăria unuia dintre noi, care a alergat bucuros în întâmpinarea noastră sau care ne aştepta la joacă?

Ultimul tablou pe care l-au văzut aceşti câini  a fost trist: bătrâni îngroziţi, copii cu ochii în lacrimi, dar şi trecători indiferenţi pe drumurile pline de sânge. Unii ieşeau în stradă şi priveau cu mâinile încrucişate scena care se derula ca într-un film de groază, pe când alţii se ascundeau dezgustaţi, înţelegând că nu sunt capabili să schimbe situaţia. M-am simţit ca în perioada regimului sovietic, mi-a părut că s-a instaurat deja un regim represiv împotriva câinilor.

Îmi amintesc de scena din “Fraţii Karamazov” de F. M. Dostoievski, când în faţa unui copil a fost bătut cu bestialitate un cal, şi de şocul suportat de copil pentru toată viaţa. Ştiu că acest mesaj nu va stopa tendinţa omului de a-şi demonstra superioritatea asupra animalelor, dar cel puţin voi dovedi că sunt oameni care condamnă aceste fapte şi că văd în ele ceva inuman, chiar o degradare umană.

Dorina VIERU, elevă în clasa a XII-a, satul Pârâta, r. Dubăsari