Lupta persoanelor HIV pozitive

Drepturile persoanelor HIV pozitive sunt încălcate frecvent. Acestea nu pot să se angajeze la serviciu, copiii lor sunt exmatriculaţi din şcoli, personalul medical refuză să le acorde ajutor, iar societatea le respinge. În consecinţă, acestea rămân izolate, cu gândul la suicid. În R. Moldova, cetăţenii continuă să fie neinformaţi în privinţa persoanelor HIV pozitive, crezând că această maladie se transmite prin aer, strângere de mână sau sărut. Pe de altă parte, persoanele HIV pozitive s-au divizat în cele care luptă pentru dreptul lor la un trai decent, cele resemnate cu atitudinea societăţii şi cele care îşi camuflează statutul de HIV pozitiv.

“Se uitau la mine ca la un extraterestru”

“Să nu faceţi prostia pe care am făcut-o eu”, au fost primele cuvinte pe care mi le-a spus Igor, un tânăr de 35 de ani, îndreptându-se spre un scăunel şi făcându-mi semn să-l urmez. Privea trecătorii cu o oarecare frică. Dacă cineva vorbea cu o voce mai ridicată, tresărea, îl privea cu atenţie şi doar după ce acesta pleca, răsufla uşurat. Făptura sa emana neîncredere şi, într-un fel, agresivitate. I-am dat răgaz să-şi adune gândurile, să se obişnuiască cu prezenţa mea. În final, mi-a şoptit: “Nu ştiu ce să spun. Am fost prost… Am încercat, dar n-am putut să mă las, iar acum e prea târziu”.

Igor se droghează de 21 de ani, perioadă în care a fost infectat cu HIV. Presupune că s-a infectat de la seringa altuia. Trăieşte cu HIV de 15 ani şi refuză să se trateze: “Cred că organismul trebuie să lupte singur. Totul vine de la cap, spune Igor, lovindu-şi fruntea. Dacă nu-i ordine în gânduri, nu-i şi gata”. Tânărul n-a ascuns de prieteni problema sa: “Iniţial se uitau la mine ca la un extraterestru. Acum s-au obişnuit. Astăzi, asemenea extratereştri sunt mulţi”. Igor nu-şi face planuri de viitor: „Când eram mic şi mama îmi spunea poveşti, credeam că aşa va fi şi în viaţă. Acum nu mai cred în nimic”.

Mama lui Igor este distrusă de durere. Ea nu-şi poate explica de ce fiul său a început să se drogheze şi de ce nu renunţă la droguri acum, când starea sănătăţii sale se agravează pe zi ce trece. În timp ce mama încearcă să-i explice situaţia, el tace, priveşte în depărtare, de parcă ar fi lipsă. Lilia Fiodorova, medic psihiatru narcolog, spune că aceste persoane, de regulă, nu mai pot renunţa la droguri, dar pentru astfel de pacienţi există programe speciale: “Pentru cei care trăiesc cu HIV şi continuă să se drogheze există terapia cu metadonă (substituent al drogului). Metoda e recomandată persoanelor care se confruntă cu complicaţii. Totuşi, cel mai important e suportul moral, de care pacienţii au mare nevoie, suportul din partea medicilor, a familiei, pentru a se reintegra în societate”.

Frica de a-şi recunoaşte statutul

În situaţii precum cea a lui Igor sunt multe persoane în R. Moldova. Unele dintre acestea îşi ascund statutul de HIV pozitiv, pentru a nu fi discriminate, altele luptă pentru drepturi. Acestor persoane li se alătură şi cele neinfectate, dar care înţeleg cât de important e să-ţi trăieşti viaţa precum doreşti. Ludmila Malcoci, doctor habilitat în sociologie, a elaborat studiul “Statutul socio-economic al persoanelor HIV în R. Moldova”, evidenţiind numeroasele probleme cu care se confruntă acestea.

Problemele sociale ale persoanelor HIV pozitive sunt cauzate în special de atitudinea stigmatizantă şi discriminatorie faţă de ele. Potrivit studiului, mai bine de 2/3 dintre aceste persoane sunt depresive, nedorind să trăiască. Ele se simt izolate de societate. La o bună parte le este frică să le spună membrilor familiei, colegilor, prietenilor despre statutul lor de HIV pozitiv, iar cei care au recunoscut au constatat că au apărut probleme în relaţiile lor cu familia şi în relaţiile de serviciu. Ludmila Malcoci îşi aminteşte că una dintre intervievate a încercat repetat să se sinucidă: “Fac asta când sunt beată, dar beau când sunt în depresie”.

Aceste persoane subliniază că au nevoie de suport pentru a-şi depăşi stările psiho-emoţionale, însă o mare parte susţine că mizează pe ele însele în soluţionarea problemelor. Puţini recunosc că beneficiază de suportul familiei şi al ONG-urilor. De susţinere au nevoie atât persoanele HIV pozitive, cât şi apropiaţii lor. Chiar dacă nu sunt infectaţi, când se află că părinţii lor sunt HIV pozitivi, copiii sunt exmatriculaţi din şcoală.  Igor Chilcevschi, preşedintele Ligii Persoanelor care Trăiesc cu HIV, spune că “persoanele cu HIV se simt în nesiguranţă, având acces limitat la instituţiile statului”.

“M-au numit căţea”

Ludmila Malcoci, doctor habilitat în sociologie, a remarcat că mai bine de jumătate dintre respondenţi sunt nemulţumiţi de nivelul lor de trai, ponderea acestora fiind mai mare în mediul rural. Veniturile a mai bine de 2/3 dintre personele HIV pozitive sunt infime şi nu le ajung nici pentru strictul necesar. Fiecare a doua persoană împrumută bani pentru a supravieţui. O parte încearcă să se descurce pe cont propriu, pe când 30% sunt ajutaţi de familii sau de partenerii de viaţă. Statul şi ONG-urile, la rândul lor, îi ajută la procurarea medicamentelor pentru tratamentul maladiilor asociate sau le achită serviciile medicale. Totuşi, Ludmila Untură, preşedinta Organizaţiei Obşteşti “Credinţa”, susţine că cei infectaţi cu HIV ar avea nevoie de mai mult ajutor de la stat, nu doar de la ONG-uri.

O bună parte dintre persoanele HIV pozitive au întâmpinat dificultăţi în accesarea serviciilor medicale din cauza statutului lor, confruntându-se cu atitudinea discriminatorie a unor medici. Pe lângă calitatea redusă a serviciilor medicale, nu le-a fost asigurată confidenţialitatea statutului de HIV pozitiv. Ludmila Malcoci aduce exemplul unei tinere care a născut fiind HIV pozitivă: “La naştere, s-au comportat urât. M-au numit “căţea”. Condiţiile erau proaste. Era frig şi nu mi-au dat nici cearşaf, nimic. Am pus copilul în şubuliţa mea, iar sub el am pus apă caldă”. Aceeaşi discriminare e frecventă şi la locul de muncă, unde toţi se feresc de ei sau insistă ca aceştia să fie concediaţi. Doar 1/3 dintre cei cu HIV sunt angajaţi pe un salariu integral şi foarte puţini consideră că drepturile lor la muncă şi la un trai decent sunt respectate.

Natalia Mardari, coordonatoare a Programului de Litigare, susţine cât de important e ca, încă în şcoală, copiii să fie informaţi despre existenţa unor astfel de cazuri, pentru a fi pregătiţi atunci când întâlnesc persoane HIV pozitive, dar şi pentru a se proteja pe viitor: “Lipsesc cursuri serioase în programele şcolare”. Drept răspuns, Galina Gavriliţă, reprezentanta Ministerului Educaţiei, spune că modulul “Deprinderi pentru viaţă” a fost introdus în şcoală, dar că există „problema formării cadrelor didactice, care trebuie să predea aceste teme”, dar care nu sunt pregătite s-o facă.

Căile de infectare cu HIV

În baza studiului “Statutul socio-economic al persoanelor cu HIV”, Ludmila Malcoci remarcă faptul că cel mai important factor de infectare cu HIV este contactul sexual neprotejat, apoi utilizarea aceleiaşi seringi pentru injectare. 5% dintre persoanele HIV pozitive s-au infectat prin utilizarea instrumentelor medicale, a acelor nesterile, prin transfuzie de sânge, iar la 1% s-a transmis de la mamă la făt. Totodată, sociologul subliniază că ponderea femeilor infectate pe cale sexuală cu parteneri ocazionali este de două ori mai mică decât cea a bărbaţilor, ceea ce denotă că “femeia are un risc mai mare să se infecteze în urma contactelor sexuale cu parteneri permanenţi sau cu soţul”.

Dintre persoanele HIV pozitive, mai mult de 1/3 susţine că s-ar fi molipsit în Moldova, 17% în Rusia, 3% în Ucraina, 2% în Turcia etc. S-a observant o tangenţă între infectarea HIV şi migraţie, mai ales în cazul bărbaţilor şi al celor din zone rurale şi din oraşe mici, precum şi în mediul celor cu un nivel redus de studii. Majoritatea persoanelor HIV pozitive au aflat să sunt infectate întâmplător, fiind forţate de anumite circumstanţe să facă teste HIV: au fost internate în spital, erau bolnave de boli sexual-transmisibile, aveau tuberculoză, erau gravide, au aflat că partenerul lor este HIV pozitiv, au stat la închisoare etc. Doar 1% a făcut testul din iniţiativă proprie.

Fiecare a treia persoană testată la HIV nu a fost informată despre acest lucru, iar 60% nu şi-au dat acordul scris pentru testare. Aceste date arată că în instituţiile medicale continuă practica testării la HIV fără consimţământul persoanei. Cea mai mare problemă, însă, potrivit psihologilor, este că o bună parte dintre persoanele HIV pozitive nu vor să recunoască faptul infectării şi refuză să urmeze tratamentul indicat, acesta fiind şi cazul lui Igor, care însă cedează în faţa bolii. Aceste persoane consideră că, dacă iau pastile, înseamnă că starea lor e gravă şi nu mai există o cale de întoarcere. La 1 noiembrie 2011 pe teritoriul R. Moldova erau înregistrate 7014 persoane cu HIV, inclusiv 2025 în stânga Nistrului.

Olga BULAT

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *