Lupoaica chelboasă şi copiile sale

Sculptura este uneori considerată a fi o formă de artă în mod special rezistentă la reproducere.
Antony Hughes (Sculptura şi reproducerile sale)

De cum am văzut prima fotografie a noii Lupe Capitoline popoţată în faţa Muzeului Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei (a treia copie la număr instalată la Chişinău în mai puţin de un veac) am presimţit că nu va sta mult timp acolo.

În primul rând, copia numărul 3 e prost realizată. Pe de o parte, în loc să fie neagră, lupoaica este turnată dintr-un aliaj de nuanţă şargă, pe de alta – gemenii Romulus şi Remus sunt dintr-un aliaj de culoare arămie. Coama originală cârlionţată a lupoaicei, atât de discutată în literatura de specialitate, mai că nu se mai zărea în fotografie, spurca părând să sufere de chelbe! Când am mers să văd cu ochii mei această copie, am constatat că decalajul coloristic nu e atât de săritor în ochi. Probabil, fotografiile pe care le-am văzut pe pagina web a Jurnal.md au fost făcute cu opţiunea automată de „sporire a culorii”, citeşte „exagerare”, disponibilă, chiar automatizată, în mai toate aparatele digitale de fotografiat. Nici chelbea lupei, nici gălbeaţa ei şi roşeaţa gemenilor nu sunt atât de pronunţate. Privită mai de departe, replica lupoaicei cu nr. 3 instalată la Chişinău pare să fie o copie cât de cât decentă.

În al doilea rând, copia nu era să stea în oraşul nostru, căci se pare că Chişinăul face alergie la imaginea lupoaicei. Poate că fiece oraş posedă ceva de genul unui sistem imuno-estetic, de genul celui imunologic din organismele noastre, care e întotdeauna pregătit să lupte cu viruşii şi cu bacteriile nocive care ne atacă. Uneori, însă, sistemul clachează, reacţionând puternic şi împotriva unor alte particule, care nu sunt nici viruşi şi nici bacterii, ca de ex. în cazul alergenilor. În fine, Chişinăului, pur şi simplu, par să nu-i priască lupoaicele şi basta!

Eram atât de convins că această copie nu va poposi mult în centrul capitalei basarabene, încât mă tot jucam cu gândul să iau eu un baros, să merg în faţa Muzeului şi să-i trăsnesc una lupoaicei cu nr. 3 peste botul ei rânjit, ca, deformându-i-l, să accelerez puţin înlăturarea ei din centrul Chişinăului. În oraş, însă, au avut loc recent două alte distrugeri efective de monumente, a unei menore evreieşti, instalată în preajma statuii lui Ştefan cel Mare, şi a plăcii de bronz din scuarul Europei. Având în spate acest context de distrugeri în serie, m-am gândit că nu e cazul să mă fac şi eu de râsul lumii. Am decis să distrug lupoaica în glumă. Mă gândeam să scriu un text năstruşnic despre cum am de gând să distrug lupoaica pentru că şi pentru că… Am rugat chiar un tânăr şi promiţător ilustrator să-mi schiţeze o caricatură, în care aş fi fost reprezentat eu cum lovesc zdravăn în copia nr. 3. Un fel de na-ţi-o bună că ţi-am dres-o! Ilustratorul, care până nu demult era întotdeauna gata să mă ajute, de data asta s-a nămolit. Sau nu avea inspiraţie, sau nu avea timp, sau nu avea imagini suficient de bune cu copia lupoaicei. În fine, nu şi-a terminat bruionul, deşi îl pisez la cap de vreo jumătate de an. Până acum a reuşit doar să mă deseneze pe mine şi, foarte vag, statuia distrusă, dar nu m-a putut pricopsi cu nicio armă de distrugere de monumente. După mai multe nereuşite, a ajuns să-mi declare că bruionul nu e bun de nimic, că ar fi o dovadă a faptului că nu e un desenator bun. Ceea ce, desigur, nu este adevărat. Pur şi simplu, în mintea amicului meu ilustrator funcţionează mecanismul imuno-estetic al Chişinăului, secându-i toată inspiraţia de a desena, face noi copii de lupoaice, chiar dacă acestea apar într-o postură descompusă, distrusă.

Aşadar, textul n-a mai fost scris, miştoul n-a mai fost făcut. Dar iată, aflu de pe pagina Unimedia că Lupoaica nr. 3 urmează să fie demontată şi dusă la Edineţ! (De ce anume la Edineţ şi nu la Taraclia rămâne un mister. Ce să facă edineţenii cu o copie proastă a Lupei Capitoline? S-o topească poate?) Motivul citat este unul absurd, şi nu ştiu dacă e vorba despre incompetenţa textierilor de la Unimedia sau a ministrului culturii, Boris Focşa, care ar fi afirmat, la solicitarea Unimedia, că actualul monument nu este cel original, ci îi ţine locul celui original până pe 5 septembrie. Această afirmaţie nu poate fi adevărată, monumentul original nu se poate afla la Chişinău în restaurare, căci se află la Roma! La Chişinău avem/am avut doar REPLICI!!! Unele dintre ele dispărute, altele despicate, altele proaste. Presupun că în comunicatul Unimedia, când se vorbeşte despre original, se are în vedere copia nr. 2 a lupoaicei (care între timp s-a transformat în copia nr. 4. Încercările anterioare de restaurare a copiei nr. 2, scria Anastasia Nani în ZdG, s-au executat fără a se lua în vedere greşelile de producere, interiorul sculpturii, bunăoară, nu a fost curăţat de deşeurile formate în urma turnării monumentului. SA «Restauratorul» – prima companie care s-a ocupat de restaurarea copiei nr. 2, de exemplu, a utilizat proceduri de sudură, astfel sculptura a fost deteriorată şi mai grav. Vasile Şelaru, directorul general Anstec Met SRL, compania care s-a ocupat ulterior de restaurarea copiei nr. 2, mai bine zis de transformarea ei în copia nr. 4, declara că monumentul a ajuns în laboratorul său deteriorat în proporţie de 80—85 %!). Iar dacă tot instalăm copii şi nu lucrări originale, ar trebui să avem motive foarte convingătoare pentru a o face, iar calitatea acestora e mai puţin importantă. În cazul lupoaicei, în opinia mea, nu avem astfel de motive. De fapt, avem toate motivele să alungăm lupoaica din Chişinău! Imaginea Lupei Capitoline a împânzit lumea mai dihai decat gripa porcină, cu toate jertfele de rigoare. Poate chiar nu e vorba despre o reacţie alergică a Chişinăului, ci chiar de lupta cu un virus vechi de mama focului. (Am sentimentul că şi eu sunt manipulat de sistemul imuno-estetic al Chişinăului!) Cu atât mai mult nu există motive de a arunca banii în vânt pe restaurări de copii sau pe suporturi noi pentru copii noi! Domnul Focşa a anunţat că pentru restaurarea statuii originale (repet, probabil e vorba despre copia cu nr. 2 sau, şi mai bine spus, copia nr. 4), precum şi pentru un nou suport au fost cheltuiţi bani din bugetul rezervat Ministerului Culturii, deşi nu a specificat cât exact s-a cheltuit.

În artă şi în cultură, indubitabil, merită să investim bani. Doar că copiile Lupoaicei nu au nimic nici cu arta, nici cu cultura, respectiv, nu au nimic nici cu identitatea de roman/latin, despre care se vorbeşte atâta! Iar în ce priveşte Chişinăul, mi se pare că oraşul nostru va continua să le respingă, precum a făcut-o şi până acum, atât în forma lor tradiţională, turnate în bronz, cât şi în altfel de medii de exprimare artistică, bunăoară, schiţe, foi volante etc. Recent, imaginea reciclată-resuscitată a Lupei Capitoline figurează în galeria de imagini propagandistice ale mişcării naţional-bolşevice din Rusia, a noilor fascişti. (Lupoaica e reprezentată până la brâu, fără gemeni.) Autorul schiţei cu lupoaica este Aleksei Beliaev-Gintovt, un pictor controversat, în special pentru declaraţiile sale şovine.

Teodor AJDER