Libertate dulce-amară: Sârma ghimpată din sufletul foștilor deţinuți

Când a ieşit din detenţie, avea o geantă cu cărţi, lucruri personale şi o pisică. Privea în jur şi nu ştia încotro să o ia. Nu avea nici casă, nici masă. Undeva îl aştepta fiica, dar înţelegea că nu poate veni la ea aşa, pur şi simplu. Trebuie iarăşi să stea ferm pe picioare, să fie un stâlp de neclintit pentru propriul copil.

Anatol Cobolschi se află în libertate de circa un an. Ultima oară, tânărul s-a aflat în detenţie timp de cinci ani. Anterior, însă, a mai fost condamnat la alţi cinci ani.

Anatol Cobolschi se află în libertate de circa un an de zile. În penitenciar, bărbatul l-a descoperit pe Dumnezeu. Astăzi, este student la Universitatea Teologică „Divitia Gratiae”

Anatol Cobolschi se află în libertate de circa un an de zile. În penitenciar, bărbatul l-a descoperit pe Dumnezeu. Astăzi, este student la Universitatea Teologică „Divitia Gratiae”

„Acolo te simţi străin, şi aici te simţi străin”

Pe Anatol l-am cunoscut la sfârşit de 2012… Eu eram spectator, el – actor. Dar nu un actor obişnuit, ci unul venit de după sârma ghimpată, să se confeseze din scenă. 24 de deţinuţi din 5 penitenciare şi-au etalat talentele pe scena Teatrului „Eugene Ionesco” în cadrul unui concurs de actorie. Îmi amintesc bărbatul ieşit să recite o poezie, creaţie proprie. Când şi-a încheiat prezentarea şi s-a retras în culise, strigătul timid al unei fetiţe din sală l-a ajuns din urmă: „Tatăăăăăăă”! „E greu să te afli la o distanţă atât de mică de copilul tău şi să nu te poţi apropia de el, să nu-l poţi lua în braţe, chiar dacă el te strigă, te cheamă”, mărturisi atunci tânărul care, astăzi, după ani de detenţie, se află în libertate. Dacă în 2012 cea mai mare dorinţă a sa era să fie alături de copil, astăzi, la aceasta s-au adăugat multe altele, la realizarea cărora tânărul nu încetează să muncească.

Ajunsese după gratii, fiind condamnat pentru furt. Nu este, însă, prima sa condamnare, anterior fiind întemniţat, tot pe cinci ani, pentru alte infracţiuni. Spune că fiecare deţinut trăieşte diferit detenţia. „Dacă eşti un om care respectă legile şi s-a întâmplat că ai ajuns după gratii, alături de oameni care încalcă legea zilnic şi consideră acest fapt unul firesc, nu ţi-i deloc uşor. Dacă tu însuţi eşti o atare persoană, îndeplinind cerinţele acelei lumi în care ai nimerit, vei ocupa o anumită nişă. Dacă, însă, nu te-ai reformat şi ţi-ai creat o percepţie a vieţii corespunzătoare, ajungând în libertate, unde sunt alte reguli, trebuie să faci alegerea: fie te schimbi, fie renunţi. Respectiv, şi acolo te simţi străin, şi aici la fel. Nu înţelegi cum să trăieşti”, explică Anatol Cobolschi.

Unii comit nelegiuiri doar pentru a reveni la modul obişnuit de viaţă

Din moment ce tânărul a avut antecedente, recunoaşte că, pentru a nu repeta aceeaşi greşeală, e nevoie să-ţi revizuieşti priorităţile, dar şi să doreşti să te schimbi. „Singura problemă cu care se confruntă persoana ieşită la libertate e conştientizarea că trebuie să achite pentru orice, pentru că, aflându-se o perioadă îndelungată acolo (în detenţie, n.r.), ea se dezobişnuieşte cu acest fapt”, continuă tânărul. Astfel, unii au tendinţa de a reveni după gratii, săvârşind orice nelegiuire doar pentru a se întoarce la modul lor obişnuit de viaţă.

Părinţii lui Anatol erau funcţionari la Ministerul Finanţelor. Copil fiind, a frecventat şcoala de muzică, dar simţea cum interesul său începea să se evapore. „Îmi doream cumva să ies în evidenţă, dar nu prea aveam idee cum să mă realizez. Am început să fac sport. Am absolvit şcoala începătoare de kickboxing. Dar am vrut bani obţinuţi uşor”, relatează bărbatul, care spune că, deseori, tinerii cad pradă unor adulţi care ştiu cum să-i ademenească. „Să ştiţi că nu-i ademeneşte ţuica sau altceva, ci atitudinea. Acolo sunt consideraţi de-ai lor, iar atitudinea este de la egal la egal. Noi tindem să mergem acolo unde suntem întâmpinaţi cu bucurie”, explică bărbatul.

„Cândva mă foloseam de Dumnezeu ca de un telefon mobil”

Anatol a continuat să ducă un mod activ de viaţă şi după gratii. A însuşit meseriile de depanator auto şi tencuitor, s-a angajat la serviciu, ca să-şi ajute cumva fetiţa, căreia îi ducea dorul. Totodată, participa la diverse concursuri, precum cel la care l-am cunoscut. Toate împreună l-au ajutat să fie eliberat condiţionat înainte de termen. Acolo, în penitenciar, bărbatul l-a descoperit pe Dumnezeu. „Cândva, mă foloseam de Dumnezeu ca de un telefon mobil. Dacă aveam nevoie de El, Îl scoteam din buzunar. Dacă nu, Îl lăsam să stea acolo unde stă. Viaţa, însă, le pune pe toate la locurile lor”, accentuează acesta.

Acum câţiva ani, în Bulgaria, Anatol s-a aflat în mijlocul unui schimb de focuri. Atunci se rugase la Dumnezeu să-l lase în viaţă. Mai târziu, când ajunsese la spital în urma unui accident, cu fractură de şold, medicii i-au spus că, fără intervenţie chirurgicală, nu va putea merge niciodată. „După cum vedeţi, merg, şi fără vreo intervenţie. Ce-i drept, şapte luni de zile am stat în ghips. Toate acestea te duc cu gândul la faptul că există o putere capabilă să ajute, dar eu n-am conştientizat acest lucru atunci. Doar când am ajuns repetat după gratii, am început să mă întreb dacă e ceea ce mi-am dorit”, relatează Cobolschi.

Persoanele din detenţie te studiază „după miros”

Acum a terminat primul an de studii la Universitatea Teologică „Divitia Gratiae”. Totodată, s-a angajat la biserică în calitate de administrator. Coordonează diverse programe destinate tinerilor şi persoanelor hipoacuzice. Nu uită, însă, nici de cei rămaşi în detenţie. „Mergem în vizită cu studenţii în penitenciare, pentru că acele persoane au nevoie de suport, îndeosebi de suportul celor care ştiu din propria experienţă, nu din auzite, cum este viaţa de după gratii”, remarcă Anatol. În penitenciare lucrează „oameni cu studii superioare, care au cunoştinţe în domeniu, dar care nu au experienţă de viaţă şi, respectiv, nu sunt luate în serios. Când vii să discuţi cu ei (cu deţinuţii, n.r.), te studiază nu vizual, dar după miros. Dacă ai deja o anumită experienţă de viaţă, dacă ştii nu din auzite ceea ce trăiesc ei zilnic, te privesc cu alţi ochi”, explică Anatol.

„Oare noi, oameni intelectuali, nu putem găsi o soluţie, astfel încât aceste persoane să fie de folos societăţii?”, se întreabă bărbatul. „Să ştiţi că nu sunt prost hrăniţi. Multe bunicuţe nu se alimentează aşa de bine precum deţinuţii. Ei, însă, au nevoie să-şi folosească potenţialul şi necesită o activitate. Mulţi dintre ei sunt colerici, au traumă psihică, sunt foşti narcomani, iubitori de adrenalină. Dacă li se va oferi o activitate pasivă, nu este nicio garanţie că o să le fie de folos”, continuă acesta.

„Persoanele, fiind în detenţie, deseori, îşi pierd multe capacităţi, deoarece acolo, după gratii, este o societate diferită. De aceea, implicarea noastră în viaţa unui deţinut, dar şi programul de pregătire pentru libertate sunt foarte importante”, susţine Vladimir Popa, director interimar al Institutului de Reforme Penale.

Olga Babina este în libertate de circa un an și jumătate. Astăzi, este angajată la o fabrică de confecționare a hainelor. S-a aflat în detenție timp de opt ani, fiind învinuită de trafic de persoane, deși susține că ea însăși a fost traficată

Olga Babina este în libertate de circa un an și jumătate. Astăzi, este angajată la o fabrică de confecționare a hainelor. S-a aflat în detenție timp de opt ani, fiind învinuită de trafic de persoane, deși susține că ea însăși a fost traficată

„Mai bine să pleci capul şi să ceri ajutor, decât să nu faci nimic”

Olga Babina e la libertate de vreun an şi jumătate. Nu-şi aminteşte cu exactitate termenul, pentru că „sunt prea ocupată să-mi organizez propria viaţă. Încerc să privesc în viitor şi să nu mă axez pe trecut”. De vreun an, Olga este angajată la o fabrică de confecţionare a hainelor. Anterior, a avut alt loc de muncă, dar nu se împăcase cu colegii. „Nu-şi doreau un nou angajat. Erau răutăcioşi. Îi interesa mai mult trecutul meu decât dacă aş putea fi de folos. Eu nu am rezistat şi am plecat de acolo”, spune tânăra.

Actualul loc de muncă l-a găsit prin intermediul Biroului de Probaţiune. Colectivul a acceptat-o, iar Olga e mulţumită că are un job care-i place. Mai mult, „după lucru, pot face un duş”, spune femeia zâmbind. Potrivit ei, după detenţie, e important să nu renunţi, ci să-ţi continui calea spre un scop. „Nu trebuie să refuzi locurile de muncă recomandate. E mai bine să pleci capul şi să ceri ajutor, decât să nu faci nimic”, crede Olga.

„Cei care ajung întemniţaţi spun că sunt nevinovaţi”

S-a aflat în detenţie timp de opt ani. Aştepta nerăbdătoare clipa eliberării, pentru a fi iarăşi alături de copilul ei, în viaţa căruia, deocamdată, s-a implicat prea puţin. „Reuniunea noastră a fost una dificilă, pentru că se obişnuise deja cu bunica. Ea l-a educat altfel, l-a alintat, ca orice bunică, şi, brusc, a apărut mama. În plus, a apărut şi un bărbat. Îi este greu să accepte acest fapt. El mai luptă cu ecourile trecutului, deşi începe să se obişnuiască”, spune tânăra. „Dacă anterior bunica făcea lecţiile pentru el, acum le face singur. Nici nu mai trebuie să-i verifici temele. Se înţelege cu partenerul meu de viaţă, care e un bărbat cumsecade, ţine la el şi îi oferă tot ce are nevoie”, continuă femeia, care este în aşteptarea celui de-al doilea copil.

Olga susţine că dosarul ei continuă şi îşi neagă vinovăţia. „Toţi cei care ajung întemniţaţi spun că sunt nevinovaţi, dar unii dintre ei chiar nu au vreo vină. Cred că am fost pedepsită prea dur. Pe când eram deja închisă, în acelaşi dosar, am trecut din inculpată în victimă”, povesteşte Olga, care fusese învinuită de trafic de persoane, deşi, susţine, chiar ea a fost traficată. „O tânără demonstra până în ultima clipă că eu am traficat-o, deşi ea se afla în casă, iar eu în maşină, fiind eu însămi dusă în alt oraş (în Turcia, n.r.)”, spune Olga, susţinând că a reuşit să revină acasă datorită unui client care i-a oferit telefonul mobil şi, astfel, a putut să-i scrie un sms mamei, anunţând unde se află.

„Dacă am analiza infracţiunile comise de persoanele din detenţie, am constata că multe sunt izolate neargumentat pentru perioade prea îndelungate. Ministerul Justiţiei a venit cu un proiect de lege care ar trebui să ducă la o recalificare a unor fapte sau dosare… În consecinţă, un anumit număr de deţinuţi ar urma să fie eliberaţi”, afirmă Vladimir Cebotari, ministru al Justiţiei.

„Curiozitatea îi macină atât de mult, încât devin sâcâitori”

Cei opt ani de detenţie şi-au lăsat amprenta. „E greu să revii în aşa-zisa lume civilizată. Când am ieşit la libertate, pentru mine, un simplu telefon touchscreen era din domeniul fantasticului”, îşi aminteşte femeia. Cel mai dificil, însă, în primul rând, i-a fost să se obişnuiască cu oamenii, care sunt „prea curioşi să afle de ce ştii atâtea, de unde ştii atâtea, unde ai învăţat aşa ceva. Această curiozitate îi macină atât de mult, încât devin sâcâitori”, spune tânăra, care multe lucruri le-a însuşit în detenţie. „Am terminat cursuri de manichiură, cursuri de croitorie, cursuri la computer, în cadrul cărora profesorul ne-a predat ore de web design, ş.a.”, enumeră Babina. Tânăra ar vrea să muncească în domeniul proiectării modelelor vestimentare la computer. Deocamdată, însă, e mulţumită de actualul loc de muncă. „Eram bucuroasă să lucrez oriunde şi orice, doar să nu stau acasă şi să înnebunesc”, recunoaşte ea.

„Olga s-a obişnuit repede cu colectivul. E disciplinată, nu am avut deloc probleme cu ea. Ştie a munci. Dacă e nevoie, rămâne şi după program. Niciodată nu a refuzat… Am auzit de detenţie, dar n-am acordat atenţie la asta. Pretenţii la ea nu am avut şi nu avem”, spune Aurica Beregoi, şefa de echipă a Olgăi.

„Oamenii de acolo nu se gândesc cum să-ţi dea ceva, dar cum să-ţi ia”

Deşi i-a fost dificil să se reacomodeze la libertate, spune că, ajunsă în detenţie, a trăit şocul vieţii sale. „Oamenii de acolo nu se gândesc cum să-ţi dea ceva, dar cum să-ţi ia. E foarte greu să găseşti pe cineva care se străduie pentru tine. Trăieşti trădarea, pierderea familiei etc.”, explică tânăra. Pe de altă parte, aceasta spune că e posibil să-ţi continui viaţa şi în detenţie. „Dacă rămâi om şi nu intri în cârdăşie cu poliţiştii, totul e posibil. Totodată, te poţi angaja la serviciu şi, astfel, poţi face un ban ca să-ţi ajuţi familia”, remarcă femeia.

„Doar împreună, prin implementarea practicilor internaţionale, putem integra deţinuţii în societate, asigurându-i cu locuri de trai, cu locuri de muncă, restabilindu-le relaţiile cu familia, diminuând fenomenul recidivei. E importantă şi antrenarea lor în câmpul muncii, făcându-i utili societăţii”, spune Igor Guja, director adjunct cu exercitarea atribuţiilor de director DIP.

„Biroul de Probaţiune lucrează cu foşti deţinuţi care au fost eliberaţi condiţionat înainte de termen, cărora instanţa de judecată le-a acordat o şansă de reintegrare în societate şi de a demonstra că au conştientizat fapta pentru care au fost condamnaţi”, explică Oleg Zamşa, consilier principal de probaţiune, sectorul Buiucani. La Biroul de Probaţiune de la Buiucani, anual, sunt înregistrate circa 17-22 de persoane.

Eugen (din spate) se află în libertate timp de un an de zile. Bărbatul nu-și poate găsi un loc de muncă, pentru că nimeni nu vrea să angajeze un fost deținut. Oleg Zamșa, consilier principal de probațiune, sectorul Buiucani, promite să-l ajute în căutarea unui job

Eugen (din spate) se află în libertate timp de un an de zile. Bărbatul nu-și poate găsi un loc de muncă, pentru că nimeni nu vrea să angajeze un fost deținut. Oleg Zamșa, consilier principal de probațiune, sectorul Buiucani, promite să-l ajute în căutarea unui job

Senzaţia de om liber vine după un timp

Eugen se află în libertate timp de un an de zile. „Acolo timpul decurge foarte greu: o lună cât un an. Aici, în libertate, timpul trece mult mai repede”, susţine acesta. Bărbatul s-a aflat după gratii 12,5 ani. A fost condamnat la 15 ani de detenţie pentru omucidere, însă a fost eliberat condiţionat înainte de termen. „Când am păşit după poartă, nu-mi venea să cred. În toţi aceşti ani, începeam deja să-mi pierd nădejdea că voi gusta iarăşi aerul libertăţii. Nu mai credeam că o să vină acea zi”, spune bărbatul. Recunoaşte că, deşi aştepta cu nerăbdare ziua când se va simţi iarăşi liber, adevărata senzaţie de om liber vine după un timp, perioadă în care lupţi cu tine însuţi, cu temniţa din propriul suflet. „Nu puteam să circul cu rutiera. Aveam senzaţia că mă înăbuş, că toată lumea priveşte în direcţia mea, că toţi ştiu cine sunt şi de unde vin. Nu puteam să mă apropii de un chioşc să cumpăr pâine. Mi se părea că o să fiu refuzat pe motiv că vânzătorul ar şti cine sunt şi n-o să vrea să mă servească”, explică Eugen.

Astfel, o perioadă, bărbatul s-a aflat mai mult acasă. L-a ajutat soţia, care, iniţial, nu înţelegea acest comportament. Cei doi au avut o discuţie, după care femeia a început să acţioneze, ca să-şi scoată soţul din starea de angoasă în care se afla. Ieşeau în piaţă, mergeau împreună în ospeţie. „Eu nu voiam, dar ea insista. La început, după atâţia ani, nu e vorba că ţi-ar fi incomod faţă de oameni, e o stare de frică, pe care nu e atât de uşor s-o depăşeşti”, explică bărbatul. Totuşi, această senzaţie nu este specifică fiecărui deţinut ieşit la libertate, lucru pe care îl confirmă şi Eugen: „Unii se obişnuiesc mai repede, alţii mai greu. Sunt şi cazuri când oamenii nu se simt bine în libertate şi vor înapoi”.

„Nu mai vreau să mă întorc unde am fost”

În iarnă, fusese eliberată o cunoştinţă de-a sa, care a pierdut legătura cu familia. Astfel, a rămas în drum. Eugen l-a primit în propria casă, însă, la scurt timp, a regretat această decizie. „În vreo două luni, a început să spună: mai bine rămâneam acolo, că e mult mai bine, nu trebuie să-ţi baţi capul… Păi, dacă el aşa gândeşte, mâine-poimâine, o să mai facă vreo nebunie. I-am spus să-şi strângă lucrurile şi să meargă unde-l duc ochii, pentru că eu nu mai vreau să mă întorc unde am fost”, relatează bărbatul.

Departamentul Instituţiilor Penitenciare pune accent pe importanţa resocializării deţinuţilor. „Noi, echipa DIP, ne-am propus să punem accent pe resocializarea condamnaţilor, deoarece considerăm că societatea nu poate fi sancţionată sau supusă pericolului de două ori: prima oară, când persoana încalcă legea şi, respectiv, încalcă drepturile anumitor persoane, apoi, cât se află în detenţie, întreţinerea sa, de asemenea, este asigurată de persoanele care au avut de suferit. Ulterior, avem un grad mare de recidivă”, punctează Igor Guja, director adjunct DIP.

„Au aflat că soţul ei a stat în puşcărie şi au dat-o afară şi pe ea”

Aflat în penitenciar, Eugen muncea unde i se spunea. „Ne scoteau la curăţit via, să facem lăzi, să coasem încălţăminte”, îşi aminteşte acesta. Meseria de cizmar a însuşit-o în detenţie. „Vrei, nu vrei, înveţi. Trebuie să lucrezi. Nu pot cei de acasă sa-ţi trimită mereu colete. Şi la libertate totul e scump. Dar aşa, îţi faci de un ceai, de zahăr”, spune bărbatul. Însă, dacă în penitenciar deţinuţii sunt alimentaţi din contul statului, în libertate, aceştia trebuie să-şi asigure singuri fiecare cheltuială şi, în acest caz, se confruntă cu o altă problemă. Nimeni nu vrea să angajeze un fost deţinut, chiar dacă acesta are o specialitate, Eugen fiind tencuitor de categoria a III-a.

„Acum, vara, lucrez la deal, dar pe timp de iarnă va trebui să-mi caut de lucru”, spune acesta. Toamna trecută, bărbatul a văzut un anunţ pe un site că ar fi nevoie de un angajat la o benzinărie şi a încercat să se angajeze. „Le-am spus din start că am fost judecat. Mi-au spus că nu au nevoie de probleme şi nu m-au luat”, îşi aminteşte Eugen. Ulterior, împreună cu un alt bărbat s-au angajat la o spălătorie de maşini, unde au ascuns adevărul despre trecutul lor. „Am lucrat circa o oră. Nu ştiu cum a aflat, dar a venit stăpânul val-vârtej, cu o falcă-n cer şi una în pământ: de ce nu aţi spus că aţi fost judecaţi?”, relatează bărbatul. Acesta a încercat să-l convingă de faptul că şi-a ispăşit pedeapsa şi că nu vrea să revină la modul anterior de viaţă, însă angajatorul a rămas de neclintit.

Imposibilitatea de angajare, însă, îl afectează nu doar pe Eugen, ci şi pe soţia acestuia, care a fost concediată de la fostul loc de muncă fără a i se oferi un motiv cert. „Acolo au aflat că soţul ei a stat în puşcărie şi au dat-o afară şi pe ea”, spune cu convingere Eugen. Ulterior, femeia a încercat să se angajeze la alte joburi, dar nu i-a reuşit. „De ce trebuie să sufere ea din cauza mea?”, se întreabă soţul, care nu ştie cum să-şi ajute jumătatea. „Nu trebuie să te temi doar de omul care a stat în puşcărie. Oricine poate fi capabil de multe. Dar, totodată, nu toţi care au ajuns în închisoare şi-au dorit să comită acea crimă”, continuă Eugen.

„Pată” pentru toată viaţa

În schimb, bărbatul se înţelege bine cu vecinii. Deşi aceştia cunosc istoria familiei, atitudinea lor faţă de Eugen nu s-a schimbat, mai ales că bărbatul nu refuză niciodată să întindă o mână de ajutor celui ce are nevoie, iar vecinii îl văd mereu muncind. Spune că e gata de orice, doar să nu revină în detenţie. „Aveam 25 de ani când m-au închis şi am ieşit la 37. Atâţia ani am pierdut… Nu mai vreau să mă întorc acolo”, ne spune bărbatul.

Eugen preferă să nu-şi amintească de trecut. Condamnat pentru omucidere, bărbatul spune că a fost un accident. „Asta a fost sluceaino (întâmplător, n.r.). Mi-au spus că trebuie să ţin minte ce am făcut şi să nu mai repet. Rudele mi-au întors spatele, nici nu vor să mă ştie”, spune Eugen, încercând să-şi ascundă privirea, apoi ţintindu-şi ochii în zare. Totuşi, era pregătit că va fi dificil să se integreze. „Locurile de unde vin te pregătesc de greutăţi. E clar că asta rămâne pată pentru toată viaţa, care o să pună încă multe piedici. Însă, trebuie să rezişti, ne padat’ duhom (să nu te descurajezi, n.r.), şi să nu te apuci iar de furat sau altceva, ca să te întorci în închisoare, unde, cum spun unii, eşti hrănit de trei ori pe zi, gândindu-te că acolo nu trebuie să ai grijă de nimic: nu trebuie să plăteşti lumina, gazul ş.a.m.d. Astea-s prostii. Mai bine plăteşti lumina, dar eşti în libertate. Dacă vrei pâine albă, munceşte mai mult şi o să ai pe masă pâine albă. Dacă o să munceşti mai puţin, o să fie pâine mai neagră, mai mucegăită. Aşa e dat de la Dumnezeu: cine va munci, aceluia i se va da”, continuă Eugen. Acum, bărbatul spune că speranţa lui este Biroul de Probaţiune, iar Oleg Zamşa promite să-l ajute, dar, totodată, să găsească o soluţie şi pentru soţia lui Eugen.

Nimeni nu vrea să angajeze un fost deţinut

Consilierul principal de probaţiune din sectorul Buiucani recunoaşte că mulţi angajatori nu doresc să angajeze foşti deţinuţi. „Avem acord de parteneriat cu toate structurile care vor să acorde ajutor, asistenţă şi consiliere”, punctează Zamşa. El susţine că foştii deţinuţi care apelează la Biroul de Probaţiune, de regulă, nu recidivează: „În practica mea, cunosc trei persoane, dintre care uneia i-a fost schimbată măsura de pedeapsă la demersul Biroului de Probaţiune, iar două au comis crimă repetată, fiind reţinute pe un nou dosar”.

Acum doi ani, în octombrie 2014, la Floreşti, a fost deschis primul centru de reabilitare socială a persoanelor eliberate de pedeapsă penală. În cadrul acestuia, subiecţii probaţiunii urmează cursuri de pregătire profesională, oferite de câteva şcoli de meserii din Bălţi, au sesiuni de consiliere psihologică individuală şi de grup, şi pot primi consultaţii juridice şi asistenţă de altă natură.

Anual, circa 1500 de persoane sunt eliberate din penitenciarele din R. Moldova, inclusiv aproximativ 250 de persoane eliberate condiţionat înainte de termen. În aprilie 2016, în evidenţa consilierilor de probaţiune erau 316 persoane eliberate condiţionat, inclusiv 35 de femei.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

1 comentariu

  1. =Marghita din Dobrica=

    Re-Unire cu neamurile noastre vest-moldovenii
    și toți bucovinenii români !
    Re-Venirea la Normalitate !
    Re-Unire cu România Mare europeană
    – vechea Dacie Stră-Bună !

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *