Legume fără chimicale de la Taxobeni

În Taxobeni, oamenii îşi construiesc case de pe urma muncii agricole. Fiecare gospodărie are mai multe sere pentru cultivarea diferitor legume, care, ulterior, sunt vândute la piaţă. Deşi pe timp de iarnă munca se reduce semnificativ, ea nu încetează în totalitate, ţăranii sădind ceea ce ar putea creşte şi iarna.

Taxobenenii spun că se ocupă cu grădinăritul de când se ţin minte. La ei, această îndeletnicire se transmite din generaţie în generaţie. Tinerii preiau cu mult interes cunoştinţele de la părinţii şi buneii lor, la care adaugă şi cunoştinţele căpătate de la vecini, pentru ca, într-un final, să aibă roade bune şi să poată transmite această experienţă şi copiilor lor.

Concurenţa este indispensabilă

Victor Onofrei, primar de Taxobeni, este mândru că face parte şi el din cultura Taxobeniului. Aici fiecare om are grădină şi sere, fiecare om este un mic întreprinzător, îşi are o mică afacere: “Eu m-am născut în grădinărit, iar arta grădinăritului, cu toate secretele ei, se transmite din tată în fiu”. Cel mai mare secret însă rămâne a fi munca. Victor Onofrei îşi aminteşte cum în copilărie părinţii săi aruncau răsadul de care nu aveau nevoie, iar “eu luam şi-l răsădeam. Încă atunci mă gândeam să-mi fac propria grădină şi să am de toate în ea. Grădinăritul a devenit o sursă de existenţă a sătenilor. Nu este foarte mult, dar nici fără asta nu putem”.

Deşi oamenii se mai sfătuiesc unii cu alţii şi se susţin la nevoie, concurenţa dintre ei oricum este prezentă. O privesc însă ca pe un lucru indispensabil, spunând că sentimentul competitiv e ceva normal, pentru că, astfel, oamenii tind să muncească mai mult şi au şi rezultate mai bune: “Da’ unde nu-i concurenţă? Ea trebuie să fie, este necesară. De exemplu, cineva a sădit un soi de roşii şi a avut recoltă bună. Îl vezi cum se duce la piaţă cu cinci cutii, iar tu te duci numai cu două. Acest fapt te face să cauţi şi tu astfel de seminţe. Chiar oamenii pot să ţi le împrumute, dar oricum trebuie să munceşti mult. Trebuie să fii gospodar. În caz contrar, nu te ajută nicio concurenţă”.

Roşii taxobenene

Gospodarii din Taxobeni se mândresc cu faptul că produsele lor sunt ecologice – fără chimicale şi alte “mizerii”, care ar putea afecta calitatea legumelor. Victor Onofrei, primar de Taxobeni, mărturiseşte că se supără mult atunci când vânzătorii de la piaţă mint oamenii precum că ar vinde roşii de la Taxobeni: “De fapt, sunt roşii aduse de peste hotare, dar ei ştiu că cei care au auzit de roşiile noastre vor dori neapărat să le cumpere şi-i mint. Oamenii care nu doar au auzit de produsele noastre, dar care le cunosc, ştiu că cele aduse din alte părţi sunt frumoase, parcă-s desenate, dar ale noastre sunt mai sucite, o parte poate fi roşie, alta mai verzuie. În schimb, ale noastre sunt ecologice, dar şi mai gustoase, şi cei care cunosc acest lucru cumpără de ale noastre”.

Taxobenenii cresc legume atât pentru familie, pentru consumul propriu, cât şi pentru a-şi vinde produsul la piaţă, venitul obţinut fiind, practic, singurul mijloc de venit. Circa 60% din produse sunt vândute la piaţa din Făleşti, aproximativ 30% la Ungheni, care este foarte aproape de sat. Se mai duc şi la piaţa din Bălţi. Primarul spune că sătenii preferă totuşi piaţa din Făleşti, care este “mai ieftină, dar şi mai liniştită. Tot acasă te simţi mai bine”. Pe de altă parte, oamenii întâmpină şi anumite greutăţi în comercializarea produsului lor. Nu întotdeauna au loc la piaţă, căci ei vin doar atunci când au roadă şi locurile sunt ocupate de cei care sunt prezenţi permanent la piaţă. Acest fapt îi întristează, dar oamenii se conformează.

Produse ecologice

Taxobenenii cultivă doar ceea ce se cere pe piaţă şi ceea ce consideră ei că este util. Victor Onofrei spune că şi-ar fi dorit să crească flori, îndeosebi trandafiri, care-i plac mult, dar soţia sa nu-i împărtăşeşte pasiunea. După părerea ei, florile nu vor aduce venit. În sat, cu grădinăritul se ocupă de la mic la mare. Mulţi dintre tinerii satului şi-au construit case şi şi-au ridicat gospodării într-o mahala numită a tineretului. Nicolae Noni, unul dintre tinerii stabiliţi cu traiul în această mahala, este şi unul dintre gospodarii fruntaşi ai satului. Tot ce a obţinut, a fost prin perseverenţă şi muncă asiduă. Primarul satului spune că tânărul şi familia sa n-au fost ajutaţi de nimeni: “Îi stimez. Şi-au ridicat singuri gospodăria şi n-au umblat cu cerutul niciodată”.

Iarna, pe frig, nu orice plantă rezistă. Nicolae a sădit în una dintre serele sale varză, care, spune el, este mai rezistentă. Cum se va încălzi puţin, vor sădi şi alte legume. Totuşi, pe ger, ca să nu îngheţe solul şi nici seminţele sădite, oamenii recurg la încălzirea lui. Deoarece în sat nu este gaz, pentru încălzire folosesc bălegar de vacă, amestecat cu paie, cu frunze ş. a. Este aşezat un strat de bălegar de circa 40 cm, deasupra se pune o peliculă şi pe urmă ţărână. Astfel, el se aprinde dedesubt şi, timp de o lună de zile, dă căldură. Primarul satului spune că oamenii nu simt lipsa gazului: “Consătenii mei s-au obişnuit deja fără gaz. Folosesc metode mai vechi”.

Grădinile de lângă graniţă

Taxobenenii au cote şi pe malul Prutului. Ei spun că le este convenabil, întrucât pot să tragă apă din Prut şi nu sunt nevoiţi să târâie cu căldările pentru a-şi uda grădinile. Pentru a evita pericolul unei inundaţii, este construit un baraj de 6 m înălţime. Totuşi, oamenii spun că urmăresc nivelul apei: “Tot timpul trebuie să ne păzim. Nu dă Doamne să se rupă digul, că-i prăpăd”. Mici inundaţii, totuşi, au mai avut loc. Primarul Victor Onofrei susţine că “n-au fost consecinţe tragice. A fost inundată o margine, dar am trecut şi de asta”. Oamenii spun că-şi vând marfa la piaţă, uneori însă se mai duc şi prin satele din apropiere. Alteori, vin cumpărătorii la ei acasă. În acest caz, produsul e mai ieftin, iar aceştia, ulterior, pot mări preţul.

Unul dintre gospodarii care au grădini pe malul Prutului este Grigore Fuior. A început să cultive legume aici, la o distanţă de 100 m de la râu, acum patru ani: “Deodată sădeam aşa, câte puţin, dar cu timpul am realizat ceva parcă mai serios”. Grigore foloseşte tehnică modernă, cum ar fi motocultorul sau picurătoarea, dar rămâne fidel tradiţiilor vechi – legume fără chimicale. Bărbatul  cultivă roşii, ardei şi vinete: “Este ceea ce se cere mai mult şi pe piaţă, ceea ce se întreabă şi se vinde mai bine”. Pentru udat, foloseşte apa din Prut, care este considerată “o apă bună pentru a uda grădina. E controlată. Şi pământul e bun. Am un furtun prin care trag apă”. Un alt benefiu este acela că grădinile se află lângă graniţă şi, respectiv, “e mai păzit aici, nu se vâră nimeni”.

Olga BULAT