Principală  —  Reporter Special  —  Reportaje   —   Lanuri de hrişcă în amintiri

Lanuri de hrişcă în amintiri

Hrişca, marele dispărut al pieţelor moldoveneşti, se cultivă în 10 raioane din R. Moldova. Totuşi, suprafeţele lanurilor de hrişcă se reduc în fiecare an, iar hrişca de import atacă tot mai dur bugetele unor categorii de cetăţeni care au nevoie de această cereală chiar din indicaţii medicale. Cum se cultivă hrişca şi de ce dispare această cultură agricolă?

Lanuri înflorite de hrişcă, case frumoase, oameni mulţumiţi, acestea sunt amintirile locuitorilor satului Pecişte, raionul Rezina, despre satul lor de acum 5-10 ani. Astăzi, casele sunt delăsate, tinerii – plecaţi peste hotare, iar câmpurile înflorite de hrişcă sunt de fapt terenuri în paragină. Doar preţurile actuale la hrişcă readuc în atenţie dispariţia producătorilor acestei culturi.

Lanurile de hrişcă erau cea mai mare bogăţie a peciştenilor. Acum lucrurile s-au schimbat mult. Cei câţiva şefi ai asociaţiilor de terenuri agricole din sat nici nu vor să audă de asemenea cultură cerealieră.

Tudor Bivol este primarul satului Pecişte, dar şi unul dintre liderii locali, responsabil de  peste 200 de hectare de pământ. Aşa a înţeles că agricultura nu e o ocupaţie care să asigure oamenilor un trai îndestulat. „La început am avut doar câteva hectare, am luat seminţe de la stat şi m-am apucat de cultivat. A fost o muncă foarte grea. Pământul era nelucrat, lipsea şi tehnica agricolă, dar nu m-am oprit din ceea ce mi-am propus”, astfel îşi motivează Tudor Bivol insistenţa.

Deşi satul are o tradiţie mai veche de a cultiva hrişcă, primarul spune că în ultimii ani aceasta devenise şi o mare bătaie de cap pentru săteni. „Este o cultură foarte pretenţioasă şi e foarte greu de lucrat cu ea. Deşi cândva câmpurile erau pline de hrişcă, noi în sat nu aveam tehnologii speciale de prelucrare a acesteia, eram nevoiţi să o ducem la câţiva kilometri la treierătoare”.

Abia acum, când preţul ridicat al acestui produs pe piaţa din R.Moldova a readus în interes general cultivarea de hrişcă, Tudor Bivol a revenit în gând la lanurile de altădată. Totuşi, el spune că nu-l motivează nici preţul  ridicat de la piaţă a unui kilogram de hrişcă ca să revină la cultivarea acesteia. „Trebuie de analizat bine, îmi dau seama că sămânţa este scumpă, ea nu rezistă la temperaturi joase, dar cum în ultimii ani ba este cald, ba este frig, nu prea cred că este o afacere rentabilă”.

Carnea, mai ieftină decât hrişca

Acum, locuitorii satului simt lipsa acestui produs mai mult ca niciodată. Pentru că nu o mai au pe lanurile proprii, „ca pe gratis”, şi pentru că a dispărut chiar şi hrişca importată, care, de altfel, e vândută la trei preţuri.

Familia lui Leonid Balan este mare, din şapte persoane. Cândva hrişca era un aliment nelipsit de pe masa lor, chiar şi păsările din curte erau hrănite cu boabe de hrişcă. „Aveam multă, ne dădeau cu sacii de pe cote, mâncam noi, mâncau şoarecii şi la păsări dădeam. Acum, chiar să vreau să mănânc hrişcă, nu am de unde. La magazin nu este, iar în pod s-a terminat de mult”, spune dl Leonid. Între timp, şi familia sa s-a rărit, unii dintre copii plecând în străinătate.

Vera Rusu îşi aduce aminte cu nostalgie de acele timpuri. „Într-o vreme, hrişca aşa, simplă, nu se prea mânca, făceam pârjoale din ea. Erau foarte bune şi la toţi le plăceau. Acuma fac pârjoale din carne, căci diferenţa de preţ nu este mare. Mai ales că animalele le creştem în gospodărie, şi ne iese mai ieftin”.

Venit am avea, dacă ne-ar susţine statul

Totuşi sunt unele localităţi în care se cultivă hrişcă, doar că pe spaţii foarte mici.

Gheorghe Stan este agronom în satul Cioburciu,  raionul Ştefan-Vodă.  Face parte dintr-un SRL care se ocupă de cultivarea hriştii. Spune că se cultivă în cantităţi mici, doar pentru necesităţile gospodăriei. „Noi asigurăm doar necesităţile noastre, cât să hrănim oamenii, să dăm la şcoala şi la grădiniţa din sat”, spune agronomul, adăugând că an de an cantităţile se reduc, pentru că efortul depus nu se răscumpără. „Nu se ocupă nimeni de colectarea acestui produs. La noi e mai bine să importăm ceva decât să producem. Asta-i vina statului”, conchide el.

O problemă semnalată de Gheorghe Stan rezidă în cele două etape de colectare a boabelor de hrişcă. „Hrişca este înflorită mereu. Trebuie să prinzi momentul când 70%-80% fac boabe şi să o recoltezi, altfel o pierzi”, explică Stan. După părerea sa, un alt obstacol este şi treieratul acesteia, căci cea mai apropiată batoză e tocmai la Căuşeni, şi în fiecare an trebuie să parcurgă aceste distanţe.

Gheorghe Stan ne-a spus că anii trecuţi semănau între 5 şi 10 hectare cu hrişcă, pe când în primăvară vor semăna doar două. „Sămânţa este scumpă şi, după cum v-am spus, noi creştem hrişcă doar pentru gospodăria noastră”.

Chiar dacă am cultiva, oricum ar trebui să importăm

La Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare am fost informaţi că hrişca nu este o cultură tradiţională în Moldova. Cerinţele acestei culturi faţă de condiţiile de mediu sunt specifice, iar productivitatea unui hectar de hrişcă, după finisare, nu depăşeşte nivelul de 0,5-0,7 tone. În al doilea rând, practic, nu există capacităţi industriale pentru procesarea (decortificarea) boabelor. Din aceste considerente, preţul de comercializare a unui kilogram de hrişcă autohtonă este cu mult mai mare decât pentru cea de import.

Specialiştii de la minister susţin că anterior au fost încercări de a extinde suprafeţele cu hrişcă (în anul 2000 până la 11,0 mii ha), însă această intenţie nu a avut priză la producători din cauza ineficienţei economice. În altimii ani, suprafaţa cultivată cu hrişcă constituie în jur de 500-600 ha, iar recolta de boabe –  până la 500 tone. Astfel, necesităţile populaţiei sunt asigurate din importul crupelor de hrişcă din Rusia şi Ucraina în volum de cca 7 mii de tone.

Mihail Suvac, şeful  Direcţiei politici de piaţă pentru produsele de origine vegetală din cadrul Ministerului Agriculturii, a ţinut să menţioneze că extinderea suprafeţelor poate fi realizată numai de către producătorii agricoli, în cazul în care aceştia vor avea o motivaţie economică – cheltuieli de producere reduse şi preţ de comercializare bun. „Ministerul poate veni cu un suport financiar la procurarea echipamentului şi utilajului pentru decortificarea boabelor de hrişcă”, a specificat Mihail Suvac, adăugând că o soluţie ar fi asocierea producătorilor în vederea producerii acestei culturi în cantităţi mai considerabile.

Ar fi bine să ne apucăm de cultivat, obstacole sunt puţine

„R. Moldova nu întruneşte toate condiţiile necesare pentru cultivarea hriştii, dar riscurile nu sunt mari”, spune directorul Serviciului Hidrometeorologic de Stat, Ilie Boian. Tot el precizează că problema acestei culturi este sensibilitatea la îngheţuri. „Este o plantă iubitoare de căldură. Pentru a se dezvolta îi trebuie o temperatură de 15—30°C. Sub 15°C ea creşte slab, iar temperaturile mai mari de 30°C tot nu-i fac bine. Cei mai buni predecesori pentru hrişcă sunt porumbul, cartoful şi sfecla de zahăr, de aceea se şi cultivă hrişca la nordul Moldovei. Nu se recomandă semănarea boabelor de hrişcă după recoltarea ovăzului”.

Conform informaţiei prezentate de Ministerul Mediului, în R. Moldova se cultivă doar 400 de hectare de hrişcă, aceasta fiind pe ultimul loc printre spaţiile ocupate de culturile cerealiere. Cea mai cultivată cultură cerealieră în Moldova este porumbul, ocupând o suprafaţă  de 430 de mii de hectare, locul doi fiind ocupat de grâu – cu 277 de mii de hectare.

Natalia Coşer, 
ŞSAJ