La 1 aprilie 2011, la Mănăstirea Putna, a avut loc ceremonia de sfinţire a unei Troiţe în memoria victimelor masacrului de la Fântâna Albă (regiunea Cernăuţi). În acest an se împlinesc 70 de ani de la tragicul eveniment de la 1 aprilie 1941.
Slujba de pomenire a victimelor de la Fântâna Albă a fost urmată de slujba de sfinţire a Troiţei, oficiată de către Înaltpreasfinţitul Pimen, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, Arhimandritul Melchisedec Velnic, stareţul Mănăstirii Putna, de clerici din mănăstirile bucovinene.
La eveniment au luat cuvântul Eugen Tomac, secretar de stat la Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, senatorul Viorel Badea şi deputatul Tudor Panţâru.
În discursul său, Eugen Tomac şi-a exprimat speranţa că ziua de 1 aprilie le va reaminti tuturor românilor, oriunde s-ar afla, de acei români curajoşi care n-au dorit decât să-şi poată găsi normalitatea, revenind acasă. El a subliniat că, în urmă cu 70 de ani, aproape 3000 de români au plătit această jertfă pentru demnitatea neamului românesc doar pentru că vroiau să revină în ţară. “Este de datoria noastră să ne reamintim aceste lucruri”, a spus Tomac, manifestându-şi bucuria în legătură cu sfinţirea Troiţei la Mănăstirea Putna, capitala spirituală a românităţii, lângă Ştefan cel Mare, locul unde trebuie să ne amintim de sacrificiul românilor din Bucovina şi din Basarabia.
Troiţa, amplasată în curtea Mănăstirii Putna a fost ridicată cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, pentru a cinsti memoria celor peste 3000 de români din satele de pe valea Siretului din Bucovina, care doreau să fie repatriaţi şi care au fost împuşcaţi de către trupele sovietice în localitatea Fântâna Albă, în Duminica Paştelui (1 aprilie 1941).
costel
doamne ocroteste pe romani,uite frate cite comentari la acest atricol!!!!! cit interes pt stramosi si eroii neamului romanaesc , aa uitasem basarabia e locuita de eschimezi nu de romanii ,rusine ,mare rusine
GORITZA
MESAJ DE LA ZAMOLXE:
ROMANIA MARE VA RE-INVIA IN CURAND !
Angela
Desi cunosc bine istoria, de fiecare data cînd citesc despre nelegiuirile comunismului ramîn fara cuvinte. Un lucru nu-l înteleg. De ce despre suferintele evreilor în urma represiilor lui Hitler se vorbeste atît de mult (carti, filme, relatari) la nivel international si nimic nu se povesteste despre genocidul pe care l-au facut rusii? În tarile europene si nu numai nu se stie nimic despre genocidul moldovenilor, ukrainenilor s. a popoare. Cred ca ar trebui sa ne puna pe gînduri