Principală  —  Reporter Special  —  Reportaje   —   La Holercani, bătrâni lăsaţi să…

La Holercani, bătrâni lăsaţi să moară de foame

Părăsite de toată lumea, persoanele în etate din Holercani sunt acum lipsite de singura lor masă asigurată – prânzul, oferit zilnic de Centrul social pentru bătrâni. Deşi proiectul care vizează soarta acestor oameni a fost câştigat, autorităţile publice locale se opun realizării acestuia. Principalul impediment pentru aplicarea proiectului este lipsa unui spaţiu unde ar putea fi plasat centrul.

Proiectul, care prevede crearea unei cantine sociale pentru bătrânii şi copiii din familiile social-vulnerabile din s. Holercani, r. Dubăsari, a fost obţinut acum patru ani. Până în prezent, însă, nu a fost soluţionată problema spaţiului, clădirea în care se află centrul fiind o ofertă temporară. Lipsa unui document care să ateste că centrul social este plasat într-un sediu anume nu permite nici reparaţia încăperii şi nici crearea unor condiţii prielnice pentru muncă.

Mănâncă “răbdări fripte”

Moş Vasile, deşi are copii, a rămas singur, la fel ca şi mulţi alţii de vârsta sa, deoarece copiii îi sunt plecaţi peste hotare în căutarea unui trai decent. Soţia i-a decedat acum cinci ani. Astfel, rămas singur-singurel, pe lângă faptul că nu are cine-l îngriji, nu are nici cu cine schimba o vorbă. Singurul mijloc de comunicare este acest centru, unde bărbatul vine zi de zi, din clipa în care s-a deschis. Acum, când centrul nu funcţionează, moş Vasile zice că nu-i rămâne decât să mănânce “răbdări fripte”, căci pentru celelalte e nevoie de bani. “Am lucrat 48 de ani în colhoz. Casa aceasta a fost făcută ca s-o avem la bătrâneţe şi nimeni n-are dreptul astăzi să o ia”, spune bătrânul cu ochii trişti.

Timp de patru ani, circa 70 de bătrâni şi 20 de copii din familii social-vulnerabile erau hrăniţi zilnic la cantina socială de la Holercani. În septembrie, curent, aceasta s-a închis pe motiv că ar lipsi un document care ar demonstra că acea clădire în care se află centrul este destinată anume acestui scop şi nimeni nu poate s-o folosească în alte scopuri. Lucrătorii centrului sunt deranjaţi de faptul că pot rămâne fără serviciu în orice moment. Pe de altă parte, însă, aceştia mărturisesc că şi-ar putea găsi totuşi de lucru în sat, de aceea, cel mai mult îi nelinişteşte soarta bătrânilor care au rămas fără o bucăţică de pâine.

În căutarea unei soluţii, oamenii au bătut la uşa primăriei şi a consilierilor locali, dar fără niciun rezultat. Singura care le-a luat apărarea a fost Vera Cârnaţ, consilier local şi vicepreşedintele Asociaţiei Veteranilor de Muncă şi Război. Aceasta spune că nu poate înţelege de ce primarul, în toţi aceşti ani, nu le-a pus la dispoziţie o încăpere care să fie destinată legal acestui centru. Această neînţelegere este accentuată şi de faptul că primăria nu trebuie să scoată niciun ban în acest scop, proiectul fiind câştigat, prin intermediul unui ONG, de o companie din Austria, care îl finanţează. Aceeaşi companie ar finanţa şi reparaţia încăperii, însă, pentru aceasta, e nevoie de documente, pe care primarul, după cum spun sătenii, nu vrea să le elibereze.

O rază de speranţă care se stinge

Cantina socială le oferea oamenilor nu doar un prânz zilnic, ci şi posibilitatea de comunicare, de care aceştia sunt lipsiţi, copiii lor fiind departe de casa părintească, iar rudele având propriile lor probleme. Pentru micuţii din familii vulnerabile se organizau ore de lucru manual sau erau învăţaţi să lucreze la computer. Bătrânii, la rândul lor, au decis să organizeze un cor, participând ulterior la Concursul Republican al corurilor de bătrâni, ce s-a desfăşurat la Orhei. Au participat 26 de colective, iar bătrânii din Holercani au obţinut locul V, un lucru foarte important şi motivant. “Când ne uităm la ei în astfel de clipe, parcă vedeam cum apare o scânteie de viaţă în ochii lor”, mărturiseşte Vera Cârnaţ.

Ana Moisei, lucrătoare la centrul social, duce de mâncare celor care nu pot veni la centru. Aceştia sunt cei care nu se pot deplasa de sine stătător sau care nu văd. Deşi nu face parte din sarcinile pe care trebuie să le îndeplinească, Ana îi ajută şi la munca în ogradă sau în casă. “Vin, slavă Domnului. Ba îmi dau cu var, ba îmi spală o perdea, îmi aduc de mâncare”, spune Filip Plăcintă, de 71 de ani. Bărbatul nu poate merge la centru, pentru că are radiculită, care i-a afectat picioarele. Medicii i-au recomandat să-l opereze, ceea ce ar fi însemnat să rămână fără picior, bătrânul însă n-a fost de acord: “Aşa, măcar cât de puţin, dar mă mişc. Dar fără picior ce să fac?”.

Moş Filip a rămas singur acum doi ani, când soţia sa a plecat în lumea celor drepţi. Îşi aminteşte cu gingăşie de femeia iubită, care era nevăzătoare şi avea nevoie de îngrijire permanentă: “O spălam, o pieptănam, o conduceam la drum”. Acum, însă, când are nevoie şi el de o mână de ajutor, n-are cine să i-o întindă. Lucrătorii de la centru sunt, practic, singurii care-i mai calcă pragul. Bărbatul continuă să spere că problema va fi soluţionată în viitorul apropiat. “Avem şeful statului, avem nacialnici. S-a rezolva cumva”, spune el cu o rază de speranţă în privire.

Niciun răspuns pozitiv de la primar

Eugenia Cojocari are doar 57 de ani, dar nici ea nu se poate deplasa singură la centru, pentru că este slab văzătoare şi o dor mult picioarele. Nu poate nici să-şi gătească din aceleaşi motive. Cu puţin timp în urmă, când încerca să-şi facă ceva de mâncare, şi-a rănit piciorul, cel care deja era bolnav. “Când am vrut să iau ceaunul cu apă de pe foc, n-am văzut cum să-l apuc şi l-am scăpat peste picior”, îşi aminteşte femeia, arătând arsurile de la picior. Eugenia este şi ea singură. Vecinii rareori îi păşesc pragul, pentru că şi ei au problemele lor. Doar femeile de la centru mai veneau s-o ajute. Acum, însă, nici ele nu mai vin. Când ne conducea la poartă, mătuşa Eugenia a izbucnit în plâns, întrebându-se dacă va mai veni vreodată cineva la ea.

Lucrătorii de la Centru au fost în luna august în concediu, iar când au revenit, s-au dus direct la primar, să afle dacă li se dă sau nu o încăpere pentru cantină. Atunci au aflat că problema nu era soluţionată. Au încercat şi altă dată să intre la primar, însă spun că nu l-au găsit. Nici echipa ZdG nu l-a putut găsi la locul de muncă, deşi primarul avea zi de audienţă. Mai târziu, la telefon, Tudor Tanasiev, primar de Holercani, şi-a motivat absenţa prin soluţionarea unei probleme legate de apă. Maria Petco, director al Centrului social din Holercani, spune că s-a adresat nu o singură dată “la primar şi la consiliu cu mai multe demersuri, ca să ni se aloce spaţiu să putem funcţiona. Cu părere de rău, însă, până azi nu avem un răspuns pozitiv”. Tudor Tanasiev, la rândul său, spune că el, în calitate de primar, a făcut mai mult decât trebuia, încălcând “drepturile deţinătorilor de cote patrimoniale, şi le-am permis să plaseze centrul acolo pentru o perioadă, până va fi soluţionată problema”.

Condiţii necesare pentru plasarea centrului există în două edificii ale satului. În primul caz, este vorba de fostul ambulatoriu, care, anterior, aparţinea Ministerului Sănătăţii, dar, după ce punctul medical a trecut într-un alt centru, încăperea a rămas în vânt. “După ce o vom recăpăta, prin instanţa de judecată, vom vedea ce va fi amplasat acolo”, spune primarul. În al doilea caz, e nevoie să fie adunate semnăturile cu permisiunea tuturor oamenilor deţinători de cote patrimoniale pentru plasarea cantinei sociale, care, potrivit lui Tudor Tanasiev, urmează să fie aprobată la adunarea generală: “La mine n-au ajuns încă aceste semnături. Ştiu că mulţi refuză să semneze”. Lucrătorii centrului, în mare parte, au adunat deja aceste semnături, dar se tem că oricum vor fi refuzaţi de primar.

Olga BULAT