“La badante moldava”

«Ne vedem copiii numai în poze. Suntem nostalgice şi ducem dorul pământului străbun», spun aproape în glas cele care sunt numite în limba italiană badante moldava. «Fiecare familie din R.Moldova are cel puţin o persoană plecată peste hotarele ţării. O mare problemă rămâne procurarea unei locuinţe. În Moldova preţurile pentru o casă ajung până la 100 de mii de euro: ceva imposibil pentru salariile de acolo».

Pesaro. Italia. Badanta. Persoane care asistă bătrâni sau bolnavi 24 din 24 de ore.

Acasă de sărbători – uneori

Cele mai cotate sunt moldovencele. În urma unei anchete coordonate de Serviciul de instruire profesională şi politică de amplasare în câmpul muncii din Provincia Pesaro, cu participarea activă a altor 30 de structuri din diverse instituţii, familiile pesareze care necesită asistenţa unei îngrijitoare permanente, în 20 la sută din cazuri, preferă moldovencele, subliniază coordonatorul Provinciei, Flavio Nucci.

Se ştie că în această provincie româncele constituie 36 la sută din «badante» – femei care îngrijesc persoane aflate în dificultate la domiciliu, moldovencele ajungând la o cotă de 27 la sută. Cine sunt aceste femei, preferate de familiile provinciei Pesaro, care vin în Italia fugind de pe pământul lor, de criza care ţine de câteva decenii?

Din cele câteva persoane intervievate, pe prima o vom numi Maria, ea dorind să-şi păstreze anonimatul. De Crăciun a fost acasă, şi-a revăzut fiica, Mariana, şi părinţii îmbătrâniţi. Le-a dus cadouri de sărbători. Pentru fiică – un tricou albastru ca ochii ei, ne spuse Maria la telefon, cu dor pentru unicul său copil, lăsat de mic în grija bunicilor.

Celelalte femei din Moldova – Mariana Lozanu, Ana Lungu şi Tatiana Burlac – nu au avut posibilitate să plece acasă de sărbători, au muncit şi-n aceste zile, deşi dorul pentru cei lăsaţi le răscoleşte mereu sufletul. Cu două ore libere pe zi – povestesc ele – şi doar duminica liberă, nu reuşesc să aibă o viaţă privată prea interesantă.

Biblioteca – viaţa privată

La fel este şi pentru Maria: «În casa unde muncesc sunt mereu un oaspete. Doamne fereşte să schimb vreun obiect, sunt pusă la punct imediat. În fine, în familia în care lucrez este cel mai bine să fiu «transparentă», spune ea.

Când sunt libere, femeile din Moldova se întâlnesc în oraş. «Vara este marea, zice Mariana, iarna frecventez biblioteca «San Giovanni» – pot citi şi naviga pe Internet.» Ana confirmă şi ea că alte distracţii nu îşi permit: «Cheltuieli pentru noi nu ne permitem. Pentru mine personal îmi las 20 de euro în fiecare lună. Restul îi trimit mamei de 81 de ani, care locuieşte la Chişinău cu fiul meu de 14 ani. Tot ce câştig le trimit lor: pentru tratamentul mamei şi pentru asigurarea unui viitor decent copilului meu. Eu rămân la urmă. Visul meu este să-mi aduc feciorul în Italia».

Ipotecarea sentimentelor

După criza economică de aproape 20 de ani din actuala R. Moldova, într-adevăr trei femei din patru nu se mai întorc la baştină. «Să cumperi azi la Chişinău un apartament cu 2 camere te costă până la 100 mii de euro (acum zece ani era nevoie doar de 4 mii de euro), mărturiseşte Mariana. Luându-l cu chirie, ajungi la 400 de euro lunar, iar un salariu mediu este de 160 de euro. Oamenii supravieţuiesc datorită părinţilor pensionari, care izbutesc să cultive câte ceva în grădina de pe lângă casă, dar mai mult – pe seama celor plecaţi la muncă în străinătate.

Ana, Mariana, Tatiana şi Maria au confirmat acest lucru la unison: «În ţara mea – din fiecare familie este plecat cineva. Sau soţia, sau soţul. Cel care pleacă ţine toată familia, iar cel care rămâne creşte copiii.» În fine, sacrificiul cel mai mare pe care îl fac aceste femei în fiecare zi nu este atât renunţarea la viaţa personală, cât ipotecarea propriilor sentimente: «Ceea ce ne doare cel mai mult, spun ele, este să nu-ţi vezi copiii cum cresc».

Visul e revenirea acasă

E ceva paradoxal: aceste mame, care dau totul pentru copiii lor, îi pot vedea doar în poze. Ceea ce m-a mişcat la ele este energia şi determinarea lor: Tatiana, în trei luni, a învăţat italiana, iar după patru ani ştie să facă spaghetti şi să întindă turta mai bine decât o italiancă. «Le datorez totul doamnelor pentru care am muncit, povesteşte ea. Le mulţumesc mult, pentru că, doar lucrând la ele, am avut posibilitatea să-mi întreţin fiii la Universitate. În Moldova, lucram în calitate de contabilă, iar soţul meu era militar. Trăisem bine cândva, dar odată cu venirea crizei, a trebuit să muncesc orice, să lucrez pământul, şi tot nu ieşeam din impas. De aceea am plecat de acasă. M-a ajutat prietena mea Ana, e din Moldova şi ea. Am avut noroc să întâlnesc persoane oneste şi cu suflet mare. Visul meu rămâne totuşi revenirea acasă, în Moldova. Nu ştiu când anume, dar inima mă trage mereu la baştină.»

Tradaptat de L. Bicec

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *