Principală  —  Reporter Special  —  Reportaje   —   La 88 de ani, riscă…

La 88 de ani, riscă să ajungă în stradă

Olga Golub, originară din satul Cernoleuca, raionul Donduşeni, riscă să ajungă în stradă la cei 88 de ani ai săi. Atunci când am vizitat-o, m-a întâmpinat zâmbind, cu vorbe bune. Doar privirea sa trăda durerea şi neliniştea sufletească. Şi cei 46 de ani de muncă, de boală şi de suferinţă şi-au lăsat amprenta pe chipul femeii.

Olga Golub s-a născut la 4 iulie 1923, în satul Cernoleuca, Donduşeni. A avut o copilărie obişnuită, ca, de altfel, toţi cei din generaţia sa. Imediat după căsătorie, soţul său a plecat pe front, de unde nu s-a mai întors. S-a  recăsătorit, iar în iulie 1949, toată familia sa, împreună cu părinţii şi cu buneii, a fost deportată. Olga a scăpat ca prin minune de oroarea deportării în Siberia, doar pentru că nu era acasă atunci când apropiaţii săi au fost deportaţi. După expulzarea părinţilor şi a buneilor, le-au fost luate toate cele trei gospodării, cu toată averea. Aşa au rămas în drum, fără nimic: fără salariu, fără casă, fără masă. La rude nu puteau să se ducă, deoarece erau daţi în căutare şi riscau să fie identificaţi.

„Când am plecat, am împrăştiat toată agoniseala”

După acea perioadă de incertitudine, a făcut facultatea, la frecvenţă redusă, devenind profesoară de limba şi literatura română, pe atunci – moldovenească. Ulterior, s-a stabilit cu traiul în satul Ţaul, pe atunci raionul Târnova, unde a muncit în calitate de profesoară la şcoala din sat. În anul 1950, a primit şi o locuinţă. La şcoala din Ţaul a lucrat timp de 20 de ani, dar odată cu venirea fiicei la studii la Chişinău, ca să nu fie singură, peste un an, a decis să se mute şi ea cu traiul în capitală. S-a angajat la o şcoală din Chişinău, unde a şi locuit, într-un spaţiu acordat de acea instituţie. În 1973, fiica sa, Ala, a decedat. Olga Golub nu mai putea munci, descurcându-se doar cu ajutorul colegilor. Ulterior, directorul şcolii a ajutat-o să-şi cumpere un apartament, într-o casă cooperatistă.

„Peste un timp, fiul meu, care lucra la Chişinău, a plecat în România, la Bucureşti. Iniţial, nu am acceptat să plec cu el, după care, însă, m-a convins că trebuie şi am plecat. Era prin anul 1994.  Am vândut tot ce aveam şi am plecat”,  îşi aminteşte Olga Golub.

În 2007, fiul său, Alexandru, a decedat într-un accident, iar maică-sa a revenit la Chişinău. „M-am întors, dar pentru că, atunci când am plecat, am împrăştiat toată agoniseala, nu am mai avut unde trăi. De atunci trăiesc pe unde pot”, spune bătrâna.

„Ar trebui să mai aştepte, pentru că e pe locul 13”

În aceste condiţii, Olga Golub a încercat să facă demersuri pentru a-i fi restabilită averea confiscată de la familia sa în anul 1949. Şi-a amintit şi de conturile pe care, în perioada sovietică, le avea la Banca de Economii. Pe atunci, avea 132000 de ruble, care, în urma devalorizării, au valorat doar 1320 de lei.

În prezent, Olga Golub locuieşte la nişte cunoscuţi ai pământencei sale, Silvia Gangan. Stanislav şi Elena Frumusachi închiriază un apartament cu două camere. Într-o cameră locuiesc ei împreună cu  fiica lor, iar cealaltă cameră i-au oferit-o bătrânei. În aprilie, însă, vor trebui să-şi caute alt apartament cu chirie. Stanislav zice că, dacă vor găsi un apartament similar, nu o vor lăsa pe Olga Golub pe drumuri. Deocamdată, însă, nu-i poate promite nimic.

Solicitat de ZdG, Petru Gontea, şeful Direcţiei locativ-comunale şi amenajare a Primăriei municipiului Chişinău, spune că ştie despre cazul Olgăi Golub. Gontea afirmă că s-ar afla în căutarea unor soluţii, pentru a găsi cel puţin o cameră pentru ea. „Ar trebui să mai aştepte, pentru că se află pe locul 13 în lista reabilitaţilor care solicită îmbunătăţirea condiţiilor de trai”, precizează şeful Direcţiei locativ-comunale şi amenajare a Primăriei municipiului Chişinău.

75% din pensie — pentru azil, indiferent de mărime

O altă soluţie ar fi cazarea la vreun azil pentru bătrâni. Olga Golub spune, însă, că la azil nu are cum să fie găzduită, deoarece, pentru a locui acolo, ar trebui să transfere din România pensia oferită de statul român. Ea mai spune că ar accepta un loc la azil dacă i s-ar permite să-şi gestioneze pensia, astfel încât să-şi poată procura medicamentele de care are nevoie pentru astm şi pentru bradicardie cardiacă, dar să-şi poată ajuta şi nepotul, rămas singur.

Responsabili de la Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei susţin că, în urma unui acord semnat de R. Moldova şi România, cetăţenii moldoveni care beneficiază de pensia oferită de statul român pot obţine un loc la un azil pentru bătrâni, doar dacă depun dosarul completat cu actele necesare la Casa Naţională de Asigurări Sociale din Chişinău. Potrivit regulamentului azilului, 75% din pensie va fi alocată pentru întreţinere, indiferent de mărimea pensiei.

„Statul mi-i dator, nu mi-a restituit nimic”

Olga Golub, însă, îmi arată nişte reţete şi spune că medicamentele pe care trebuie să le administreze zilnic sunt foarte scumpe, şi dacă nu le ia de 3 ori pe zi – suportă crize de sănătate care pot fi ireversibile. Deşi a apelat şi la Ministerul Educaţiei, şi la Primăria Chişinău, solicitând ajutor, nu a primit nimic. „Statul mi-a luat totul, mărturiseşte Olga Golub, mă gândeam că ceva mi-ar putea restitui. Am bătut pe la toate uşile, dar deocamdată nu am primit nimic. Nu ştiu ce voi face mai departe… Statul mi-i dator, nu mi-a restituit nimic, nici averile confiscate, nici banii de la bancă. Din toate punctele de vedere merit un loc, să am unde pune un pat…”

Valentina Sturza, preşedinta Asociaţiei foştilor deportaţi şi deţinuţi politici, consideră că singura soluţie pentru Olga Golub ar fi un loc la azilul de bătrâni.

Contactat de ZdG, Dorin Chirtoacă, primarul municipiului Chişinău, spune că „Olga Golub şi-a agravat singură situaţia. Ea a avut un apartament, dar l-a vândut, iar conform legii, noi nu putem să-i oferim alt apartament. Noi am putea oferi doar un ajutor material, pentru a-şi găsi o altă locuinţă, pentru a plăti chirie, eventual, timp de câteva luni”.

Ce va fi peste câteva zile cu Olga Golub, profesoara care are în spate peste 40 de ani de muncă şi este posesoare a mai multor distincţii şi diplome de merit? Nimeni nu poate răspunde astăzi la această întrebare.

Ecaterina GAIBER