La 23 de ani: „Mă simt singură şi bătrână”

Are 23 de ani, dar se află la azilul de bătrâni. Ştie literele, dar nu ştie să citească sau să scrie. Colegele ei de cameră au 65 şi 70 de ani. Visele ei se înmulţesc, dar nu se împlinesc.Zinaida Ieşanu trăieşte de trei ani la azilul de bătrâni din Cimişlia. I-ar plăcea să se afle în preajma tinerilor, să aibă prieteni, să studieze. Deşi soarta a fost dură cu ea, nu se resemnează şi speră că, în viitor, lucrurile se vor schimba.

Zinaida Ieşanu (23 de ani) nu şi-a văzut niciodată părinţii. Mama a abandonat-o la naştere, iar despre tatăl său ştie şì mai puţin. A învăţat nouă ani la şcoala specială pentru copiii cu retard mintal. De când a terminat şcoala, însă, nimeni nu s-a mai ocupat cu ea şi tânăra a uitat să citească şi să scrie. Zinaida spune că şi-ar fi dorit mult să înveţe, dar n-avea cine să se ocupe cu ea. Mai mult, tânăra recunoaşte că are o memorie slabă, ceea ce limitează mult capacităţile ei de a învăţa.

Tânără, dar deja la azilul de bătrâni

La casa de copii s-a aflat până la vârsta de 21 de ani. Între timp, a învăţat şi la o şcoală profesională pentru copiii cu dizabilităţi, unde li s-a predat agricultura. De la casa de copii a fost adusă în localitatea în care s-a născut. Aici, neavând unde locui, a fost adăpostită la azil. Acesta însă este un azil de bătrâni şi invalizi. Astfel, a putut să rămână aici doar după ce comisia medicală i-a pus diagnosticul de retard mintal. Leonid Nepeivoda, asistent social în oraşul Cimişlia,spune că obţinerea certificatului de invaliditate este unicul lucru cu care a putut-o ajuta: “Datorită faptului căare pensie de invaliditate, acum poate trăi la azil. Altfel, ar sta în drum”.

Pensia de invaliditate a Zinaidei este de 250 de lei. Potrivit regulamentului azilului, 75% din pensie plăteşte la azil, ceea ce constituie 200 de lei, iar de restul banilor îşi cumpără cele necesare, deseori îşi cumpără dulciuri, care-i plac foarte mult. Tudor Ghenciu, directorul Azilului de bătrâni şi invalizi din Cimişlia, spune că, din moment ce azilul este finanţat din bugetul raional, toţi cei care locuiesc aici achită 75% din pensie.

Centrul de Creaţie în loc de psihoterapie

Colegele Zinaidei de la azil sunt de o vârstă mult mai avansată şi, în preajma lor, fata recunoaşte că se simte “singură şi bătrână”. Cea mai tânără femeie de la azil are 52 de ani, iar cea mai vârstnică 89 de ani. Regimul de zi al fetei este ca şi al celorlalţi: deşteptarea la 07.00 şi culcarea la 21.30, dejunul, prânzul, gustarea, cina. Între mese, femeile fac curăţenie în cameră sau în curte, îngrijesc florile, vizionează filme sau emisiuni TV.

Totuşi, spre deosebire de ceilalţi, Zinaida mai are o ocupaţie. De trei ori pe săptămână, ea frecventează Centrul de Creaţie a Copiilor din Cimişlia. Este locul unde fata se simte bine, înconjurată de persoane preocupate de lucruri similare. Aici a învăţat să croşeteze, dar şi să comunice cu alte persoane: “Mai ieşi în lume, mai vezi copiii, dar aşa, aici (în azil – n. r.), n-ai cu cine vorbi”. De când frecventează orele de la centru, Zinaida a făcut mari progrese. Natalia Prisăcaru, profesoară la Centrul de Creaţie a Copiilor, îşi aminteşte că, iniţial, “fata plângea mult, era închisă şi nu comunica cu ceilalţi. Acum s-a schimbat, interacţionează cu colegii, este mai veselă”.

La centru sunt două secţii, pentru copiii sănătoşi şi pentru cei cu dizabilităţi, numită “Alături de Ei”. Pe lângă copii, aici vin şi tineri cu vârsta de până la 28 de ani. Centrul dispune de un autobuz, care îi transportă pe cei care frecventează cursurile. Zinaida, însă, vrea să vină mai des, de aceea, în celelalte zile vine pe jos. Cristina Arabadji, directorul Centrului de Creaţie a Copiilor, spune că, pentru a fi siguri că totul este în ordine şi Zinaida a ajuns cu bine înapoi, sună la azil, colaborând cu directorul de aici.

Visele Zinaidei

Ca orice persoană, Zinaida are şi ea visele sale. Deşi locuieşte în azil deja de doi ani, viseasă să aibă propria sa casă, unde să facă ordine, să gătească. Spune că, în trecut, ştia să gătească, acum, însă, a uitat. Şi-ar dori ca cineva s-o înveţe din nou, ba chiar ar vrea să devină bucătar. Un alt vis al său este să-şi serbeze ziua de naştere, aşa cum o fac alţii: “Nu mi-am făcut niciodată ziua de naştere. N-am făcut-o pentru că n-am cu cine”.

Zinaida n-are prietene. Despre cele pe care le avea la casa de copii spune că “toate s-au căsătorit”. E supărată pe soartă şi consideră că mama sa e vinovată de situaţia creată, pentru că a părăsit-o. Tânăra spune că a fost crescută de o femeie de la casa de copii. “Era acolo o femeie. Pe urmă, a crescut şi alţi copii”. Fata mărturiseşte că a fost jignită, ba chiar agresată fizic toată viaţa ei, însă nu s-a plâns nimănui: “Eram mai slabă, şi dacă n-am cui mă jelui… Cui să mă jelui? N-am mai spus la nimeni nimic. Sunt singură şi mi-e foarte greu să trec prin atâtea greutăţi”.

Zinaida îşi aminteşte că la casa de copii, în ajun de sărbători, li se aduceau jucării, pe care “le aruncau pe o pocrivală (cuvertură – n. r.), şi care ce-şi alegea, aceea avea. Aş vrea să am o jucărie, dar să fie a mea. S-o pun în pat şi să dorm cu dânsa”. În prezent, însă, tânăra visează să-şi găsească un serviciu şi să câştige bani. Spune că ştie să facă multe lucruri: “Am învăţat de toate: şi cu vopsea am dat, şi curăţenie ştiu să fac, şi rufe să spăl. Ştiu multe să fac. Aş vrea să lucrez undeva, măcar cât de puţin, dar nu ştiu unde”.

Trebuia să fiu dată la tineret

Deşi nu mai ştie cum să citească şi să scrie, păstrează toate fişele pe care a învăţat a scrie. Dar  acum nu poate citi nici ceea ce a scris cândva ea însăşi. Îşi aminteşte literele, dar nu le mai poate uni în cuvinte. Îşi păstrează desenele, pe care le arată şi altora cu multă mândrie. Se bucură când îi reuşesc lucrările pe care le face la centru, ştie să facă “un maiou, ştiu a face ciupici. Am făcut mai multe”. Recent, o femeie de la azil a rugat-o să-i croşeteze nişte ciorăpei pentru viitorul nepoţel, iar Zinaida s-a apucat de lucru cu multă dăruire de sine.

Natalia Prisăcaru, profesoară la Centrul de Creaţie pentru Copii, spune că fata “are mânuţe bune. Are răbdare, o interesează lucrul. Anul trecut am făcut un panou cu seminţe. Acum brodează. La început nu-i reuşea, acum a evoluat. Dacă-şi alege o lucrare anume, ca regulă, o duce până la sfârşit. E muncitoare”. Totuşi, Tudor Ghenciu, directorul Azilului de bătrâni şi invalizi, spune că Zinaida, ca orice copil, este o fire conflictuală: “Are un caracter complicat şi nu întotdeauna este ascultătoare. E destul de încăpăţânată şi, de aceea, uneori putem fi mai severi cu ea”.

Zinaida spune că şi-ar dori să îngrijească de copiii care, ca şi ea, n-au pe nimeni. Şi-ar dori, de asemenea, să aibă o familie, să se căsătorească, dar mărturiseşte că nu-i place modul de viaţă actual al tinerilor, care “se căsătoresc, iar peste o jumătate de an divorţează”. Tânăra consideră că, pentru căsătorie, e nevoie ca tinerii să se cunoască mai bine, să aibă deja o locuinţă. Deşi, în prezent, azilul este unica sa locuinţă, Zinaidei nu-i place aici. Ea consideră că nu este la locul său: “De mult trebuia să fiu dată la tineret”.

Olga Bulat, Tatiana Scutaru