Judecătorii, în rând după distincţii

Nouă judecători urmează a fi propuşi preşedintelui ţării pentru a fi decoraţi cu distincţii de stat. Lista a fost definitivată la şedinţa din 22 ianuarie a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). Deşi, faţă de lista iniţială, au fost operate unele modificări, pentru decorare au fost înaintaţi şi magistraţi cu un trecut suspect.

Marţi, 22 ianuarie, membrii CSM au definitivat lista judecătorilor care urmează a fi propuşi şefului statului pentru acordarea distincţiilor de stat. Lista urma să fie discutată şi la şedinţele anterioare, dar, din diverse motive, dezbaterile s-au tot amânat. La şedinţa trecută, membrii CSM au abordat subiectul şi au făcut unele modificări faţă de lista primară.

Lista judecătorilor propuşi pentru decorare cu distincţii de stat
1. Nelea Budăi, judecătoare, CA Chişinău
2. Lidia Bulgac, judecătoare, CA Chişinău
3. Tatiana RăducanU, judecătoare, CSJ
4. Constantin Gurschii, judecător, CSJ
5. Valeriu Doagă, judecător, CSJ
6. Luiza Gafton, Judecătoria Botanica
7. Valentina Tripăduş, CA Bălţi
8. Ludmila Cernei, inspector judecător CSM
9. Vasile Creţu, membru CSM

Astfel, pentru că pe numele său a fost pornită o procedură disciplinară, Xenofon Ulianovschi a fost exclus din listă. Totodată, din lista iniţială, propusă de CSM şi de colectivele de muncă ale instanţelor judecătoreşti, au mai fost eliminaţi alţi trei magistraţi: Domnica Manole şi Boris Bârcă, de la Curtea de Apel Chişinău, dar şi Vera Macinskaia, de la Curtea Supremă de Justiţie.

Totuşi, deşi cu epurări, lista conţine magistraţi numele cărora sunt legate de unele dosare în care s-a vorbit despre corupţie. Numele lui Valeriu Doagă este legat de dosare pierdute de R. Moldova la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO), dar şi de cazul “La Izvor”, când insulele din acest parc au trecut din proprietate municipală în proprietatea firmei Finpar Invest, administrată de Ghenadie Sajin, cunoscut ca fiind un apropiat al lui Vlad Plahotniuc. Chiar Dorin Chirtoacă, primarul capitalei, a vorbit despre lucruri necurate în acel proces de judecată. Şi numele Nelei Budăi, o altă magistrată care urmează a fi decorată, apare ca fiind vinovată de condamnarea R. Moldova la CtEDO. Presa a scris că Lidia Bulgac ar fi intransparentă, pe motiv că împreună cu ceilalţi judecători din completul din care face parte nu permitea filmarea pronunţării sentinţelor. Ea a apărut şi în alte articole de presă, fiind acuzată că nu ar fi luat deciziile care se cuveneau.

Contactat de ZdG, Nichifor Corochii, preşedinte interimar al CSM, a spus că susţine aceste candidaturi, venite pe două căi. Unii au fost propuşi de colectivele din care fac parte, fiindu-le apreciat profesionalismul, modul de interacţiune cu particianţii la proces, relaţiile sociale. În a doua categorie au fost propuşi de către CSM judecători cu mare vechime în muncă, cu peste 25 de ani de activitate, cei care au făcut parte din grupul de lucru pentru implementarea strategiei de reformare a justiţiei, cei care predau în cadrul instituţiilor superioare. “S-a hotărât ca ei să fie într-un fel susţinuţi”, afirmă Corochii. “Eu înţeleg că cineva crede că ceva nu e corect, dar credeţi-mă, noi am verificat şi alte candidaturi, dar până la urmă am ales ce e mai bun. Chiar dacă în decursul activităţii unui judecător există vreo hotărâre despre care se spune că nu e legală, socot că nu trebuie de şters cu buretele tot ce a făcut el bun în justiţie”, zice Corochii. “Oamenii ăştia au lucrat, şi trebuie apreciaţi. Nu ştiu dacă, după ce vor primi aceste distincţii, vor lucra mai bine sau mai rău. Lăsăm asta la conştiinţa fiecăruia”, conchide preşedintele CSM.

Victor MOŞNEAG

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

9 comentarii

  1. aleaxandru

    Din judecătorii nominalizaţi sunt unii care pe bune merită să fie apreciaţi, decoraţi, dar majoritatea sunt cu “pufuşor pe botişor”. Dl Corochi cu CSM-ul său urma să mai ia cunoştinţă şi cu cele ce scriu pe site-ul JUDECĂTORI.EVALUEZ.EU persoanele care s-au ciocnit în procese cu aceşti magistraţi. Cît priveşte Lidia Bulgac, m-am ciocnit personal într-un proces. Hotărîrea emisă de ea este una formală, nemotivată şi la comandă pîrîtului. Acum se află pentru precăutare la CSJ în recurs. Nu se exclude că ulterior statul va plăti despăgubiri de pe urma hotărîrilor emise de această “magistrată” după ce va fi decorată. Din spusele lui Corochi reiese că ei i-au ales pe cei mai buni din cei mai răi.(Лучшие из худших). Halal de aşa membri ai CSM şi aşa apreciere. Sau ei tot la comanda cuiva i-au ales pe cei cere lucrează la comandă? E clar ce fel de reforme fac ei.

  2. aleaxandru

    În sistemul judecătoresc încă mai sunt adevăraţi magistraţi, care merită să fie decoraţi, dar după cum constat, în lista propusă sunt doar 1-2 din aceştea. Restul sunt cei care lucrează la comanda celor de la putere şi a celor care au bani.

  3. asandi

    interesant, dar doamna gavrilitade la CAC, n-a meritat oare o distinctie de stat? are vecime in munca si nu sa auzit de greseli profesionale cum au unii inaintati! ori cei care nu se baga in ochii sefilor, nu merita? pacat, la noi, ca de obicei, obraznicul, maninca preznicul!

  4. Mara

    DAR OARE  dl TIMOFTI NU POATE ÎNCHIDE CASOAIA ASTA DE UNDE SE DAU MEDALII   PE UN CAP  FUNCTIONARILOR  MAFIOTI SI CORUPTI ? 
    S-O ÎNCHIDĂ  MACAR PE PERIOADA EVALUARII CADRELOR IN JUSTIȚIA MOLDAVA,  PE  PEROADA   REFORMEI  PE  CARE A PROCLAMAT-O ! 
    Si dacă nu se poate fără  medalii , sa le dea : 
    1) Celor bătrâni si invalizi, pt puterea  si rezistența de care dau dovada in condițiile inumane de trai in  Moldova.
    2) Mamelor ce au educatsi mai educa mulți  copii in condiții de sărăcie,  au lucrat neobservate de nimeni  câte 35- 40 ani , oneste si tacute. 
    3) Romanilor ce  trăiesc peste Nistrul, sub ocupatia Rusa, zi de zi sub ținta calasnicurilor in mana banditeasca straina,-
    –  PT REZISTENȚA SI ONESTITATEA  IMENSA DE CARE DAU DOVADA ZI  DE  ZI IN  FATA OCUPANTI LOR.
    – PT  RABDAREA  NEMASURATA  FATA DE PUTEREA DE LA CHISINAU,  CARE NU CA   NU-I  APARĂ,  DAR  NICI NU-SI AMINTESC  DE  EI  PE LA SARBATORILE STATALE  (CEI DE LA PUTERE AU  ALTE INDELETNICIRI SI MENIRI:    SA FURE , SA ACAPAREZE TOTUL SI SA RĂMÂNĂ  IN ACELAS TIMP ,, CURATI SI ONESTI ” ,  SA CORUPA TOTUL CA SA NU MAI ÎNȚELEAGĂ  NIMENI  NIMIC, SA DEA LA   ,,MOACA”  UNUL-ALTUIA  MĂCAR DE OCHII LUMII , STRIGAND   CA  O FAC PT BINELE POPORULUI)   ! 
    SUNT DOBITOACE FARA SIMȚ SI RĂSPUNDERE! 
     Oare nici un sat din stânga Nistrului ( ori de lângă Nistrul ) , care cât de cat se apară si rezista tuturor intimidarilor si  atacurilor armate  de ocupatie rusa nu merita o medalie?
    Oare satul lui Vadim Pisari, împușcat  anul trecut de criminalul armatei ruse,  care lupta fără cuvinte, varsand lacrime amare  de neputinta ( pt ca  nu pot trai si nu au pace in casele proprii) ori o școala cu prredarea in limba româna de paste Nistrul  ce rezista de 20 ani  in conditii de razboi deschis nu merita  o ditinctie de stat măcar pe hârtie?
    Dl Timofti ar trebui sa se întoarcă  la 180* !  Deajuns atâtea  medalii si distinctii de stat  functionarilor publici  din verigile superioare de stat! Ei sunt obligați sa activeze  intru binele cetateanului si a statului!    AJUTOARE comunelor,  scolilor si bibliotecilor   din sate, batranilor si invalizilor,  orbilor, celor fara maini , fara picioare.  Ei  o merita! 
    IMI PERMIT SA SPUN CA AR FI  FOST  CORECT SA I SE OFERE MERITUL CIVIC LUI MIRCEA DRUC , PT CURAJUL DE A NU SEMNA IN ACEL MOMENT ISTORIC ACTUL DE INDEPENDENȚA A REPUBLICII MOLDOVA, SPUNÂND CU INDRAZNEALA  CA TREBUIE   SA NE UNIM CU TARA, PT CA IN MILENIUL III ,  IN FATA LUI DUMNEZEU, LUMEA NU   SE V-A  REZENTA  DEZBINATA,  CI PE NATIUNI! 

    Stimate VICTORE ! Nu pot sa amplasez ceia ce gândesc pe  siteul președintelui. Dacă  gasesti de cuviinta fa -o din partea mea.
    Îți mulțumesc anticipat.

  5. jude

    Rusine acestei tari ,cind se inainteaza la distinctii de stat oameni ,care nu au lucrat pentru stat ,ci si-au indeplinit atributiile de serviciu .in functie de judecator ,dar de ce fostul conducator al Directiei principale judiciare ,notariat si avocatura a Ministerului Justitiei al RM NU SE GASESTE PRINTRE ACESTEA .Halal de asa situatie .E putred totul in RM .

  6. maria

    judecatorul nelia budai este un judecator adevarat totul face dupa leje la noi in moldova ar trebui saf fie mai multi asa judecatori ca nelia budai tinetio tot asa si in tara noastra o sa fia dreptate

  7. mos colea

    Lumea si-a iesit din minti in Moldova. Numai este nici demnitate, nici mindrie, nici valori.
    Poate mai bine ar fi fost daca Timofti nu premia pe nimeni, decit sa arunce cu premii in baza unor criterii care numai el le cunoaste(cu unul am lucrat, cu altul am preetenit, cu alta m-am culcat etc…).
    Da ce sa mai vorbim daca de la inceputul puterii comuniste – cu venirea lui Lucinschi, dar mai ales cu Voronin, dupa care acestea asa numiti dimocrati si liberali totul a luat o alta intorsatura.
    Fericit de acei care s-au orientat la timp si au plecat. Noi,insa ne luptam cu morile de vint… Poporul nostru mai crede in basme spuse de politiceni.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *