Itinerarul Drochia—Siberia

242-drochia1Pe linia de cale ferată care trece prin raionul Drochia, mai pot fi observate vagoanele vechi, pline de rugină, de care mulţi ţărani nu pot uita, deoarece în astfel de vagoane fuseseră încărcaţi atunci când cineva a decis împotriva voinţei lor să parcurgă itinerarul Drochia – Siberia. Ţăranii, în special bătrânii din Drochia, povestesc despre nopţile lungi în care erau căutaţi, ridicaţi şi deportaţi. Potrivit Vitaliei Pavlicenco, în prezent nu există o Lege privind accesul la dosarele securităţii, pentru că şi KGB a fost implicat într-o mare măsură în desfăşurarea evenimentelor din acea perioadă.

242-drochia2Lângă linia de calea ferată din Drochia l-am întâlnit pe un ex-membru al PCUS, Dumitru Bujor. Are 72 de ani şi a fost membru de partid din 1960 până la sfârşitul anului 1998. Bătrânul, care vorbea cu mine, la o distanţă de 10 metri de la vagoanele fabricate în perioada sovietică, îmi spunea despre deportările şi teroarea la care au fost supuse rudele şi vecinii săi. “Motoc (o rudă de-a sa – n.r.) şi părinţii mei au fost ridicaţi noaptea, de miliţie, care era bine informată despre fiecare localnic în parte. Din ce mi-au spus părinţii, au fost duşi în Siberia, pentru că erau consideraţi ca fiind bogaţi. Pe atunci era foame mare şi nu prea erau lemne de foc. De fapt, bogăţia părinţilor a fost o maşină cu lemne”, ne-a spus fostul membru de partid.

Cu lux de amănunte, Dumitru Bujor ne-a relatat cum se ascundeau ţăranii de securitate. “Când un vecin era ridicat noaptea, a doua zi, ceilalţi fugeau prin pădure. Părinţii mei au reuşit să se ascundă în cuptor, ca să nu fie găsiţi. Dar, miliţia cunoştea deja aceste trucuri. Aşa că, şi părinţii mei au fost deportaţi. Au fost chinuiţi şi cu forţa urcaţi în vagoane”. Bătrânul îşi aduce aminte că rudele au fost deportate prin anii 1941 şi în 1947. Însă, după ce au fost chinuiţi vreo 12 ani în Siberia, s-au întors la Drochia. Tot Bujor susţine că, prin chinurile la care au fost supuşi acei deportaţi ar trebui să primească o recompensă mai mare decât cea de 200 de lei. Tot în acel raion, la 50 de metri distanţă de calea ferată, este ridicat un monument în memoria celor deportaţi. “Urmaşii îndureraţi aduc omagiu victimelor represiunilor stalinist-comuniste din anii 1940, 1941 şi 1949”, scrie pe o plăcuţă ataşată în partea de jos a monumentului.

Potrivit “Cărţii Memoriei”, care cuprinde patru volume, coordonate de Elena Postică, doctor în istorie, în acei ani, din raionul Drochia au fost arestaţi şi deportaţi circa 1645 de locuitori. În calitate de ghid al Centrului Cultural Memoria Neamului, Teodosia Cozmin susţine că numărul celor deportaţi din raionul Drochia este mult mai mare. “Explicaţia este că multe dintre datele statistice au fost culese din arhiva securităţii”. Ea susţine că cifra exactă a celor deportaţi se va cunoaşte abia atunci când vom avea acces în întregime la dosarele securităţii. Teodosia Cozmin este de baştină din satul Bobuleşti, raionul Floreşti. În “Cartea Memoriei”, Gheorghe Cozmin, tatăl ei, ocupă nr. 1 în lista persoanelor care au fost arestate şi deportate din satul Bobuleşti. “Condamnat în 1945 la 7 ani de muncă silnică. Cap de acuzare «colaboraţionism». În 1961 a survenit încetarea procesului penal”, se arată în sursă citată.

Pe aceeaşi listă, Teodosia figurează cu nr. 7. Astfel, ea a fost deportată în 1949 în RASS Iakută, ca membru al familiei unui «colaboraţionist», adică a unui spion, ne-a explicat femeia ajunsă în surghiun la numai 10 ani. “Aproape în fiecare zi, tata citea ziare şi spunea în public tot ce gândea. El s-a opus intrării în colhoz a familiei noastre. Din acest motiv, militarii sovietici l-au considerat român şi l-au numit spion”, a continuat Teodosia Cozmin.

După o zi grea, petrecută în câmp, la prăşit, în noaptea de 5 spre 6 iulie 1949, la ora 2.00, în curtea familiei Cozmin a intrat un camion. Secretarul, Damian Procopie, i-a anunţat că trebuie să urce în camion. Au urcat, fără a şti unde urmeză să fie transportaţi. “Mama bocea şi a început să sărute pereţii. Sora mea, care avea copil mic, a reuşit să adune doar o legătură cu scutece. Am urcat în maşină. Vecinii s-au repezit şi ne-au aruncat nişte haine. Mama le-a spus că boarfele n-o să ne ajute, deoarece ei ne duc la moarte. Ne-au transportat la Gara feroviară din Floreşti, unde ne-au urcat în tren şi ne-au dus în RASS Iakută”, continuă Teodosia Cozmin. Tot ea ne-a povestit că, la întoarcerea acasă, toate obiectele care erau prin casă, inclusiv fotografiile familiei, au fost arse. Au trecut 60 de ani de la ziua în care ea a fost deportată. În prezent, este ghid la Centrul Cultural Memoria Neamului din Chişinău. Le povesteşte vizitatorilor despre chinurile prin care a trecut împreună cu alţi consăteni de-ai săi. La centrul respectiv am descoperit mai multe fotografii ale familiilor celor arestaţi şi deportaţi de sovietici. Foarte puţini dintre aceştia au reuşit să-şi cunoască dosarul, închis la securitate.

Ex-deputata Vitalia Pavlicenco susţine că nu există claritate în contextul accesului cetăţenilor la dosarele securităţii. “În calitate de deputat, am fost rugată să fac o interpelare pentru scriitorul Dumitru Matcovschi, ca să aibă acces la dosar. Am făcut interpelarea după ce solicitarea scriitorului a fost respinsă de SIS. Oricum, nu i-au permis accesul”. Cât priveşte deportările, aceeaşi sursă a explicat că cetăţenii care au făcut demersuri către instituţiile abilitate au fost trataţi deseori cu refuz. “Probabil, au fost acceptate doar cererile deportaţilor reabilitaţi”.

“Din câte ştiu, datele sunt concentrate în arhiva MAI şi SIS, dosarele fiind depozitate la Arhiva de Stat. În prezent, nu există o lege privind accesul la dosarele secrete, pentru că şi KGB a fost implicat într-o mare măsură în desfăşurarea evenimentelor de la acea perioadă. Datele pot fi verificate doar de persoanele care au avut acces la dosarele respective. Valeriu Pasat a studiat acest fenomen. El are şi o carte în care datele privind numărul deportaţilor pare a fi mai aproape de realitate”, a conchis Vitalia Pavlicenco.

Amintim că, la 5 ianuarie 2000, Valeriu Pasat a fost numit în funcţia de director al SIS. Un an mai tărziu, Parlamentul l-a eliberat din funcţie. Preşedintele Parlamentului de atunci, Eugenia Ostapciuc, le-a comunicat deputaţilor că şeful statului, Vladimir Voronin, a propus Legislativului ca directorul SIS să fie înlocuit, fără a vorbi despre motivele destituirii acestuia.

Iurie Sanduţa



Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *