Ion Balan: „şi eu pot să conduc!”

Dizabilitatea locomotorie l-a învăţat să lupte pentru ceea ce-şi doreşte. Mama l-a învăţat că trebuie să conteze doar pe forţele proprii. Recent, a învăţat că trebuie să lupte chiar şi pentru obţinerea permisului de conducere.

Ion Balan din s. ştefăneşti, Floreşti, are doar 27 de ani, însă viaţa sa este o luptă continuă. S-a născut cu paralizie cerebrală. Din momentul pronunţării diagnozei, părinţilor le-a fost frică de faptul că băiatul lor va duce un alt mod de viaţă decât fraţii săi. Acesta însă s-a dovedit a fi cu o voinţă de fier, care-l ajută să meargă mai departe, indiferent de obstacolele ce-i stau în cale.

Diagnoza: paralizie cerebrală

Ion este mezinul familiei, având încă trei fraţi şi două surori. Medicii n-au depistat nicio deficienţă la naştere, însă la vârsta de un an şi opt luni, “era sărbătoarea lui Chirică şchiopu, mama s-a dus la grădină, înainte se numea grădină de colhoz, am rămas acasă cu una dintre surori. Am încercat să apuc mânerul cu mâna stângă să deschid uşa, dar trei degete mi-au înţepenit şi nu mi se dezlipeau. Sora le-a forţat şi le-a despărţit”, relatează tânărul. Jucându-se, şi-a dorit să deseneze alături de sora sa, însă degetele de la mâna stângă iarăşi i se blocaseră şi nu reuşea să apuce creionul cu mâna. Seara, fetiţa i-a povestit mamei cele întâmplate.

Îngrijorată, femeia a mers chiar a doua zi cu băiatul la medicul din sat, care le-a dat îndreptare la policlinica din raion, apoi la Chişinău. În sfârşit, au aflat diagnoza – paralizie cerebrală a părţii stângi. La scurt timp, într-adevăr, au început problemele cu mâna şi piciorul stâng. Ion spune că nu-şi aminteşte perioada când putea să şi le mişte în voie. Această dificultate însă nu l-a făcut mai puţin activ, chiar dacă nu putea să se joace în curte cu prietenii. “Când semenii mei jucau fotbal, eu îmi găseam alte ocupaţii, chiar mai interesante. Există şi sport în care nu e nevoie să alergi, precum ar fi şahul sau damele”, spune Ion Balan, pasiunea căruia este computerul.

La şcoală, alături de ceilalţi copii

Deşi urma să studieze la domiciliu, Ion s-a opus din start acestei metode de studiu. Îşi dorea să se afle în clasă alături de alţi colegi, să studieze împreună cu ei, să comunice cu semenii. Studiile la domiciliu i-ar fi închis accesul la comunicare. A insistat să fie dus la şcoală. Astfel, în clasele primare a învăţat alături de colegii de clasă, deplasându-se în scaunul cu rotile. După lecţii, rămânea să-şi facă temele tot la şcoală, fiind îndrumat de profesoară. Ulterior, a fost operat la picior. Speranţele erau mari, însă rezultatul n-a fost pe măsura aşteptărilor. Starea tânărului s-a agravat şi mai mult. A urmat o perioadă lungă de reabilitare.

Astfel, după ce a luptat patru ani de zile să poată merge la şcoală, în clasa a V-a a fost nevoit să renunţe. Intervenţia chirurgicală a fost una nereuşită şi tânărul s-a văzut nevoit să-şi continue studiile la domiciliu. Clasele liceale însă a insistat iarăşi să le facă alături de colegii săi. Această insistenţă, cultivată chiar de mama sa, i-a ajutat ulterior mult în viaţă. “Când eram mici şi nu puteam rezolva o problemă, mama se uita, o rezolva pe o foaie şi-i dădea foc. Nu ne lăsa să vedem rezultatul. Noi acompaniam procesul cu scâncetele noastre, că tare am fi vrut să aflăm şi noi ce scria acolo, dar aceasta ne-a învăţat să fim de sine stătători şi să contăm doar pe noi înşine”, conclude Ion.

Studii continue

Mai departe, a ales să studieze istoria, pentru că “e mai aproape de neam şi trebuie să ne cunoaştem rădăcinile”, explică tânărul. A intrat la facultate, la frecvenţă redusă, şi a decis că trebuie, în paralel, să-şi găsească şi un loc de muncă. Anterior, Ion făcuse cursuri de computer. S-a adresat directorului şcolii unde învăţase, care l-a angajat în calitate de laborant în sala de informatică. Tânărul însă nu s-a limitat la cele obţinute, a mai făcut cursuri de contabilitate, secretariat etc. Mama încerca să-l oprească, întrebându-l la ce bun “atâta învăţătură”, însă mezinul familiei ştia bine că vrea să înveţe.

În timp ce studia şi muncea concomitent, a reuşit să participe şi la diverse traininguri, destinate, în mare parte, tinerilor. Astfel, a obţinut un şir de diplome pentru participare activă în diverse domenii, precum promovarea politicii de gen în societate, Photovoice “şi eu pot să lucrez!”, “Premiul pentru Tineret 2012” pentru realizări şi performanţe deosebite în domeniul activism civic etc. După facultate, n-a mai ajuns să predea potrivit specialităţii obţinute, pentru că-i plăcea munca de laborant, dar şi cea de operator şi administrator de reţea la centrul de acces şi informare “Info-Flux”, unde vin sătenii care-şi doresc să trimită un fax, să facă un xerox, să-şi facă temele sau să se recreeze.

INAPT pentru a conduce?

În perioada şcolară, lui Ion îi era greu să se deplaseze pe jos la distanţă. De aceea, era nevoit să vină cu căruciorul, însă circulaţia pe drumul de ţară s-a dovedit a fi la fel dificilă, îndeosebi când ploua. “Nu conduceam cu mâinile. Mă aşezam în el şi conduceam cu piciorul drept. Aşa urcam la deal, aşa coboram în vale, iar când era noroi, era foarte greu”, îşi aminteşte tânărul. şi-a cumpărat, ulterior, o motocicletă ATV pe patru roţi, care însă s-a defectat la scurt timp. Conştient că nu poate să se deplaseze la distanţă pe propriile-i picioare şi nici cu scaunul cu rotile, care se defecta frecvent, dorindu-şi totuşi să muncească, Ion a decis să obţină permisul de conducere şi să-şi cumpere o maşină, chiar şi uzată, dar care-i va facilita circulaţia. “şi eu pot să conduc şi sunt foarte atent la drum”, declară Ion.

Obţinerea permisului însă a fost mult mai dificilă decât se aştepta tânărul. Totul a pornit de la imposibilitatea de a obţine certificatul medical, în care medicii i-au scris INAPT. “Din experienţa noastră, persoanele cu dizabilităţi locomotorii mereu au probleme la obţinerea permisului de conducere. Când trebuie să treacă comisia medicală, medicii îi refuză, deşi trebuie, în caz de necesitate, să aplice nişte restricţii cu caracter medical sau tehnic, dar nu să-i refuze”, susţine Ion Cibotărică, juristul Centrului de Asistenţă Juridică pentru Persoanele cu Dizabilităţi. Ion Balan împreună cu juristul s-au adresat Ministerului Sănătăţii. În circa o lună de zile au obţinut şi răspunsul, care prevedea să treacă încă o dată comisia medicală.

Permisul de conducere – un document important

A obţinut certificatul mult dorit, dar cu restricţia că poate să circule doar pe teritoriul R. Moldova. Totodată, conform Ordinului 157 din 2012 privind forma şi conţinutul permisului de conducere, autovehiculul trebuie să suporte anumite adaptări: 10.02 – schimbător de viteze automat şi

35.04 – dispozitive de comandă care pot fi acţionate cu mâna dreaptă fără eliberarea volanului şi a accesoriilor (mâner sferic, furcă etc.). Deşi a susţinut teoria din prima încercare, la proba practică a întâmpinat iarăşi dificultăţi, deoarece şcoala auto nu avea maşini dotate cu schimbător de viteze automat.

A venit la Chişinău să ceară permisiunea de a lua examenul la volanul propriei maşini, care este dotată cu toate cele necesare. “Am făcut drumuri multe, când la Bălţi, când la Floreşti, când la Chişinău”, îşi aminteşte Ion. “Peste o lună de zile trebuie să mă duc să-mi iau permisul. Mulţi băieţi optează pentru permis. Este un document important nu doar pentru mine”, mărturiseşte Ion Balan, care promite să nu se oprească la cele obţinute. Următorul său pas este să devină programator IT. Şi unul dintre fraţii tânărului visa să se dedice acestei meserii, însă a fost nevoit să plece la muncă peste hotare. “Îmi spune: măcar tu nu renunţa. Aceasta mă motivează”, zâmbeşte Ion.