Principală  —  Reporter Special  —  Reportaje   —   Intelectualii la piaţa de second-hand

Intelectualii la piaţa de second-hand

În R. Moldova piaţa de mărfuri la mâna a doua a început să se dezvolte la mijlocul anilor ‘90. La început hainele se vindeau prin apartamentele din Chişinău, neautorizat, apoi au inundat aproape toate pieţele din republică. În prezent, aproape în fiecare piaţă există un loc unde se vinde marfă second-hand. Unii preferă să cumpere doar haine second-hand, care, deşi mai vechi, poartă eticheta unor branduri renumite, alţii nu le cumpără din principiu, pentru că au fost purtate cândva de o altă persoană. Oricum, la aceste pieţe e mereu multă lume, de aceea vânzătorii îşi petrec acolo şi iernile, şi verile.

Piaţa din strada Dokuceaiev din Chişinău are de asemenea un compartiment de second-hand. Locul unde vinde Sergiu Negru mi-a atras imediat atenţia prin grija cu care erau aranjate hainele şi prin teancul de ziare, care nu lipseşte de pe taraba sa. S-a bucurat că, în sfârşit, „cineva din presă şi-a amintit şi de oamenii mai simpli. Că peste tot în presă vezi doar somităţi, cu super-realizări”. Mi-a povestit că vinde haine la mâna a doua din 1996, când, proaspăt absolvent al Facultăţii de Filologie a USM, a realizat că din salariul său de 150 de lei nu putea sa-şi întreţină familia şi să plătească datoriile pentru apartamentul proaspăt cumpărat. Când a scris cererea de concediere, administraţia uzinei „Introscop”, unde lucra, i-a propus un adaos de 30 de lei la salariu pentru a-l menţine, deoarece „eram apreciat pentru lucrul pe care îl făceam. Am tradus din rusă în romană toate documentele întreprinderii timp de câţiva ani”, mi-a spus Sergiu. „Atunci am decis să mă retrag până voi acumula măcar bani pentru a-mi plăti datoriile. Au trecut atâţia ani şi încă nu le-am achitat pe toate.”

Orice marfă are cumpărător

Afacerea, care la început era convenabilă, acum îi aduce un venit curat de aproximativ 1000 de lei pe lună. „La început, când abia intrasem în afacere şi nu erau prea mulţi care să vândă haine second-hand, cumpăram câte 50 kg de marfă pe săptămână. O găseam uşor. Cunoşteam persoane care aduceau marfă bună. Apoi, când s-au mărit taxele vamale pentru marfa second-hand importată, cei cu care lucram au abandonat afacerea. A început să fie tot mai greu de a găsi marfă de calitate. Acum aceasta este foarte scumpă şi, respectiv, noi, vânzătorii cu amănuntul, câştigăm foarte puţin.” Acest lucru a dus şi la pierderea clienţilor. „Când aveam haine de calitate, aveam şi clienţi cu mulţi bani. Aceşti oameni erau siguri că vor găsi la mine exact marfa de care aveau nevoie şi îi interesa doar ziua când voi aduce marfă nouă.”

Totuşi, Sergiu nu e pesimist. El crede că orice marfă îşi are cumpărătorul ei. „Clienţii sunt diferiţi. Cu bani, care îşi permit să dea până la 100 de lei pentru o maletă, şi dintr-acei cu venituri modeste, care caută ceva de 5-10 lei. Eu am marfă pentru toţi.”

În timp ce discutam, s-a apropiat de tejghea o bătrânică şi a spus că are şi ea un costum vechi pe care vrea să-l vândă, rugându-l pe Sergiu să o ajute. „Mulţi oameni nu înţeleg că marfa pe care o vindem nu este luată din drum, ci este însoţită de un certificat sanitar, pe care îl primim de la cel care ne vinde marfa”, spune Sergiu, adăugând că există un control foarte strict în acest sens, or, pe lângă patentă, contract de arendă, este obligatoriu să deţină acest certificat sanitar, care confirmă că marfa a fost tratată şi că nu este periculoasă. Sergiu susţine că şi el însuşi poartă haine second-hand şi că este mulţumit de calitatea lor. „Poţi fi sigur că la spălare haina nu se va decolora, lungi sau strâmta.”
Am văzut în teancul de haine nume de branduri foarte cunoscute. Hainele „cu etichetă” sunt într-un teanc aparte. „Acestea, probabil, nu s-au vândut într-un magazin de peste hotare şi au ajuns la noi.” Alături sunt hainele bine păstrate, care „posibil au fost îmbrăcate de câteva ori sau chiar deloc”. Majoritatea sunt cu nivel de uzură mediu. „Sunt cele mai solicitate, fiind accesibile ca preţ şi într-o stare bună.” Alături de masă este o cutie pe care scrie „5 lei”. Acestea sunt haine propuse ca şi cârpe, dar sunt unii care găsesc şi acolo ceva util.

Traducător la second-hand

Cristina Boaghe vine deseori să-şi cumpere tricouri „anume de la Sergiu. El are cele mai rezonabile preţuri şi cea mai îngrijită marfă. Şi nu este insistent sau supărăcios atunci când nu cumperi haina pe care ai tot potrivit-o. Când mă apropii de masă – el deja ştie dacă are sau nu ceva pentru mine”. Întrebat de concurenţă, mi-a spus că vânzătorii de second-hand n-o să-ţi divulge niciodată locul sau persoana de la care au achiziţionat marfa. „La început le spuneam tuturor de unde iau marfa, la ce preţ. Am observat însă mai apoi că nu sunt tot atât de deschişi colegii mei şi am decis să păstrez, la rându-mi, secretul.”

Printr-o pură coincidenţă, am absolvit ambii aceeaşi facultate şi chiar am lucrat ambii în domeniul traductologiei. Sergiu mi-a mărturisit că regretă faptul că nu a avut posibilitatea să se realizeze în domeniul lui de specialitate. „Dar nu sunt unicul pe aici, e plină piaţa de persoane cu studii superioare. Nivelul intelectual al pieţei a crescut foarte mult în ultimul timp. E trist, dar adevărat. Aproape toţi vânzătorii de aici au studii superioare. Iată, Svetlana este medic. Şi ceilalţi au studii superioare – pedagogice, tehnice, economice. Vecina de alături are studii manageriale.” Svetlana Poradovschi, cu studii medicale superioare, mi-a spus că „aşa sunt vremurile. Intelectualii s-au mutat în piaţă. Nu de viaţă bună”. Cât despre Sergiu, „este cel mai inteligent, cel mai organizat şi e o onoare să ai aşa colegi, pentru că piaţa e piaţă, şi oamenii aici sunt foarte diferiţi. El ne ţine la curent cu tot ce se întâmplă în ţară. Nu a bârfit niciodată şi nu a intrat în nici un conflict în toţi anii de când lucrăm împreună”. Galina Ponomarenco, fost manager, acum vânzător de second-hand, spune că „la noi în piaţă toţi îl cunosc pe Sergiu. Cine are o întrebare sau ceva neclarităţi – cu toţii apelăm la el. Locul lui chiar nu e aici”.

Sergiu este revoltat de mulţimea de greşeli lingvistice, ortografice şi de alt ordin din presă. „Uneori citesc şi mă îngrozesc. Există nişte regului elementare, pe care chiar dacă nu le-ai învăţat la facultate, măcar fură-le de la alţii, din breaslă.” Şi are un vis: „Să revin în domeniul care îmi place. Lucrez la un birou de traduceri, personal nescriptic, dar simt că nu e suficient. Aş reîncepe cu orice, chiar şi pentru un salariu foarte mic”.

N.B. Numele persoanei este unul convenţional. El nu a dorit să-şi publice numele adevărat, deoarece este incomodat de situaţia în care se află şi nu doreşte ca persoanele care l-au cunoscut cândva ca fiind un profesionist în domeniul traductologiei să afle că este de 13 ani vânzător de second-hand.

Violeta Terguţă, 
şcoala de studii avansate în jurnalism