Principală  —  Reporter Special  —  Reportaje   —   În Franța, am născut fără…

În Franța, am născut fără bani în plic, cutii cu ciocolate sau flori

Am venit în Franța în anul 2008, pe vremea când era complicat să obții o viză într-o țară europeană, dar cu ajutorul unui intermediar și contra plată am obținut viza mult așteptată. Perioada de acomodare a fost una grea pentru mine, dorul de casă și de părinți mă măcina în fiecare zi, cu toate că îl aveam pe soțul meu alături.

La scurt timp am rămas însărcinată, iar gândul că sunt într-o țară străină, în care nu cunoșteam aproape nimic, mă speria. Am avut mare noroc de prieteni, care ne-au ajutat și am fost plăcut surprinsă să descopăr cât de bine este pus la punct sistemul medical în Franța. Medicii au o atitudine profesională indiferent de culoarea pielii tale, indiferent de accentul pe care-l ai. Nicio clipă nu m-am simțit discriminată sau privită de sus pentru faptul că nu sunt de-a lor.

Ziua în care venea pe lume fetița mea a fost cea mai frumoasă, am avut parte de atenție și profesionism din partea echipei medicale, și asta într-un spital de stat, fără bani în plic, cutii cu ciocolate sau flori.

Când am nevoie de o consultație la medicul meu de familie, înscrierea e obligatorie, o obții destul de repede, iar copiii mei știu deja că vor primi bomboane la ieșirea din cabinet. O metodă des întâlnită aici pentru a face vizita la medic mai plăcută.

Ca emigrant, nu poți să nu faci comparaţie și să nu dorești ca și la tine acasă să fie la fel de bine. Sunt convinsă că împreună putem schimba lucrurile în R. Moldova, căci schimbarea începe cu fiecare în parte – fie că te afli în afara țării sau acasă, suntem un tot întreg.

Diana NEGREI