Hărţuirea sexuală: realitatea vs legislaţia
O campanie globală spontană de blamare a hărţuirii sexuale, desfăşurată cu genericul „me too”, a adus în atenţia publică sute de nume de personalităţi notorii, care ar fi abuzat de situaţia lor ca să obţină favoruri sexuale de la femeile din anturajul profesional. Campania a cauzat sistarea carierei pentru multe vedete în SUA şi diverse state europene.
La Chişinău, „hărţuirea sexuală” însă pare să fie încă o temă tabu, or, multe persoane susţin că fenomenul există, dar cadrul legal care incriminează hărţuirea sexuală, existent deja de un deceniu, nu funcţionează adecvat.
***
Diana Guja, activistă civică. S-a confruntat cu fenomenul hărțuirii sexuale încă în perioada anilor de liceu. Însă, la acel moment, nu știa cum să acționeze în astfel de cazuri.Astfel, ambele situații au rămas doar niște experiențe neplăcute în viața Dianei, acțiunile persoanelor vinovate nefiind sancționată în niciun fel.
Ce prevede legislaţia?
Pentru prima dată, în legislaţia R. Moldova, noţiunea de hărţuire sexuală a fost definită în Legea R. Moldova cu privire la asigurarea egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi din 2006. Ulterior, în 2016, definiţia noţiunii „hărţuire sexuală” a fost completată, având în prezent următorul cuprins: „manifestare a unui comportament fizic, verbal sau non-verbal, care lezează demnitatea persoanei ori creează o atmosferă neplăcută, ostilă, degradantă, umilitoare sau insultătoare în scopul de a determina o persoană la raporturi sexuale ori la alte acţiuni cu caracter sexual nedorite, săvârşite prin ameninţare, constrângere, şantaj”.
Deşi hărţuirea sexuală a fost definită încă în 2006, în legislaţia penală a R. Moldova acest fenomen a fost inclus abia în 2010, art.173 al Codului Penal al R. Moldova fiind supus unor modificări. Atunci, fapta de constrângere la acţiuni cu caracter sexual a fost dezincriminată, fiind incriminată fapta de hărţuire sexuală. Sancţiunea prevede o amendă de până la 850 de unităţi convenţionale (1 unitate – 50 de lei), muncă neremunerată în folosul comunităţii până la 240 de ore, sau închisoare de până la 3 ani. În 2016, s-au făcut completări şi la Codul Contravenţional printr-un nou articol, intitulat „acte de persecuţie”. Acesta prevede că „persecutarea în mod repetat a unei persoane căreia i s-a cauzat o stare de anxietate, frică pentru siguranţa proprie ori a rudelor apropiate, fiind constrânsă să-şi modifice conduita de viaţă, săvârşită prin urmărirea persoanei sau contactarea sau încercarea de a contacta prin orice mijloc sau prin intermediul altei persoane”. În cazul acţiunilor de persecuţie, pedeapsa poate fi aplicată sub formă de până la 60 de unităţi convenţionale, muncă neremunerată în folosul comunităţii până la 40 de ore, sau arest contravenţional până la 15 zile.
Dispoziţii cu caracter extra penal, privind hartuirea sexuală, pot fi găsite în actele normative ale mai multor instituţii publice, în mare parte, în regulamente interne ce ţin de etica angajaţilor.
Doar 44% din cazurile de hărţuire ajung în instanţă
Hărţuirea sexuală rămâne a fi, de regulă, greu de probat juridic, deoarece asemenea cazuri sunt privite de părţi mai mult ca o problemă de percepere şi receptare a unor semnale şi comportamente. Unii avocaţi recunosc că înainte de a merge în instanţă cu o cauză penală pe hărţuire sexuală, aceştia ţin să-şi informeze clienţii despre presiunea emoţională la care ar putea fi supuşi.
Din 2010, în R. Moldova au fost înregistrate sub 100 de cauze penale privind infracţiunea prevăzută de art.173, „hărţuire sexuală”, dintre care pentru 67% urmărirea penală a finalizat. Dintre acestea, 44% au fost transmise în judecată, 37% dintre cauzele penale au fost încetate, 16% dintre cauze au fost clasate şi circa 2% suspendate.
Avocata Doina Ioana Străisteanu spune că este solicitată deseori, inclusiv prin intermediul reţelelor de socializare, să ofere consultanţă în cazuri de hărţuire sexuală. „Situaţiile se referă la foşti iubiţi, concubini sau soţi. Altă categorie se referă la relaţii de muncă sau relaţii student-profesor la universitate. Este o studentă care deseori se consultă, descrie situaţii noi pe care le-a avut cu profesorul, dar mai departe de consultaţii, de întrebări, nu văd ca femeile să acţioneze şi cred că asta se întâmplă deoarece nu au încredere în sistemul judecătoresc, nu au încredere în poliţie şi în procurori, care ca şi în cazurile de viol, consideră deseori că femeia ar fi de vină: că se îmbracă într-un fel au altul, că se machiază, sau că dă de înţeles anumite lucruri. Procurorii, poliţiştii, care în mare parte sunt bărbaţi, consideră că hărţuirea sexuală se egalează cu flirtul sau curtarea persoanei. De obicei, la astfel de plângeri ei reacţionează neutru sau negativ”, explică Străisteanu.
„Pe acte de persecuţie, stipulate în Codul Contravenţional, sunt înregistrate mai multe plângeri şi asta, probabil, pentru că nu se intitulează „hărţuire sexuală””, consideră avocata. „În cazul actelor de persecuţie, aşa cum este stabilit în Codul Contravenţional al R. Moldova, nu se cere demonstrarea comportamentului sexual. E suficient să fii urmărit de o anumită persoană, acest lucru să nu-ţi fie plăcut, să te simţi înfricoşat şi deja poţi cere ca persoanei să i se aplice o amendă de până la 3000 de lei”, susţine Străisteanu.
***
Gheorghe Iordache, redactor Wikipedia. Tânărul spune că din totalul biografiilor de pe Wikipedia doar 20% sunt despre femei, iar numărul femeilor care scriu pe Wikipedia, la fel, este unul foarte mic – doar 15% dintre redactori sunt femei. Astfel, tânărul a decis că scrierea materialelor despre femei pe Wikipedia, va fi metoda lui de luptă cu hărțuirea on-line a femeilor.
Hărţuirea sexuală reflectată în mass-media din R. Moldova
Şi în presa din R. Moldova asemenea subiecte ajung extrem de rar, iar cele abordate sunt tratate cu echivoc. Printre primele cazuri răsunătoare de hărţuire sexuală la locul de muncă a fost cel descris în 2009, în care preşedintele de atunci al Judecătoriei Căuşeni era acuzat de mai multe angajate că au fost hărţuite să-i ofere favoruri sexuale, în schimbul păstrării locului de muncă. Una dintre angajatele instanţei a povestit detalii despre cum era hărţuită, ea fiind determinată să abandoneze serviciul. Preşedintele judecătoriei a negat acuzaţiile şi a acţionat-o în judecată. Ulterior, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a anunţat că s-au luat măsuri pe acest caz, iar peste doi ani acesta şi-a pierdut postul de preşedinte al instanţei, rămânând simplu judecător şi demisionând ulterior din proprie iniţiativă.
Un alt caz răsunător de hărţuire sexuală a avut loc în august 2012, cu implicarea şefului Serviciului Hidrometeorologic de Stat din R. Moldova. Atunci, au fost făcute publice imagini video ce demonstrau acţiunile acestuia de hărţuire sexuală asupra mai multor angajate din cadrul instituţiei. Ulterior, pe numele funcţionarului au fost pornite două cauze penale. Pe motiv că art. 173 din Codul Penal nu prevede suspendarea din funcţie, funcţionarul şi-a continuat activitatea chiar şi atunci când era cercetat de oamenii legii. S-a constatat că organele de drept primiseră informaţii despre acest caz încă în 2010, dar nu au intervenit. Mai mult ca atât, ministrul Mediului de atunci nu l-a disponibilizat pe funcţionar prin procedură disciplinară, ci a admis demisia sa „de onoare”. Ulterior, în ianuarie 2013, părţile implicate în dosar au ajuns la o înţelegere, cauza penală pe acest caz fiind clasată.
***
Sociologul Vitalie Sprânceană consideră că hărțuirea sexuală și, în general, violența sexuală reprezintă una dintre cele mai importante teme pentru acasă pentru societate. „Aici nu putem să arătăm cu degetul că doar poliția este de vină sau doar judecătorii, toți suntem într-o măsură mai mare sau mai mică, vinovați”, crede Vitalie.
Hărţuirea sexuală în R. Moldova: birocraţia descurajează
În 2017, Centrul Internaţional pentru Protecţia şi Promovarea Drepturilor Femeii „La Strada” a publicat un studiu care reflectă aspectele practicii judiciare privind infracţiunile sexuale în R. Moldova, dar care scoate la iveală deficienţele atestate în gestionarea şi instrumentarea acestei categorii de infracţiuni. În concluzie, din 240 de cauze penale legate de agresiuni sexule care au fost cercetate, dintre care 6 vizează infracţiunea „hărţuire sexuală”, autorii studiului au constatat că victimele infracţiunilor de hărţuire sexuală se confruntă cu un sistem birocratic, care nu este pregătit să le ofere protecţie, asistenţă şi realizarea dreptului la un proces echitabil. Din momentul săvârşirii infracţiunii până la condamnarea persoanei, victimele se confruntă cu o serie de încălcări ale drepturilor lor, abordări preconcepute, stereotipuri, intimidări, acţiuni discriminatorii. Aceste încălcări descurajează victimele să susţină plângerile până la capăt, fiind de cele mai multe ori nevoite să cedeze prin retragerea plângerilor şi împăcare. Autorii studiului au venit la final cu o serie de recomandări la nivel de reglementare, propuneri pentru efectuarea şi controlul urmăririi penale, propuneri pentru faza de judecare a cauzelor, dar şi propunerea de creare a parteneriatelor între organele de drept şi subiecţii interesaţi.
