Handicapul societăţii în faţa persoanelor cu disabilităţi care vor să muncească

Persoanele cu disabilităţi fac studii, asimilează profesii şi vor să muncească, pentru a se întreţine, pentru a-şi ajuta familiile şi pentzru a despovăra statul. Totuşi, având diplome de studii şi CV-uri competitive, puţini dintre ei reuşesc să obţină in loc de muncă.

Roman Guţu are 26 de ani. El este practic, total nevăzător. Însă cu toate acestea, a absolvit o facultate în 2012, după care a efectuat şi un master pe care l-a încheiat în 2014. Acum Roman este specialist în tehnologii informaţionale. Imediat după absolvirea facultăţii, a început să-şi caute un loc de muncă. Era constrâns de situaţia materială grea din familie, crescut de mic fără tată, decedat în urma unei boli.

A trimis o sumedenie de CV-uri către angajatori, s-a prezentat personal în faţa lor pentru a-şi demonstra capacităţile, dar nu a fost admis deocamdată la un post de muncă. El spune că suferă foarte mult când vede reacţii neadecvate din partea unor potenţiali angajatori. Au trecut deja doi ani de căutări. Unicul job pe care l-a putut obţine, timp de aproape jumătate de an a fost într-un proiect al SOM (Societatea Orbilor din Moldova). A muncit ca operator la calculatoare într-un centru de suport pentru studenţi cu disabilităţi de vedere.

„Mă convingea că din cauza disabilităţii nu voi putea face lucrului”

Roman povesteşte că prin tumultul de refuzuri, unul l-a durut cel mai mult. Găsind un anunţ pe un site referitor la faptul că Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale este în căutarea unui specialist IT, Roman a trimis CV-ul său şi peste câteva zile a fost chemat la interviu. „Ajuns acolo, un specialist a coborât, iar de cum m-a văzut, imediat a început să mă întrebe cine m-a invitat pe mine aici. Nici măcar nu m-a invitat în birou, cum ar fi normal pentru a susţine acel interviu de angajare, dar, acolo, în holul ministerului a început să argumenteze în fel şi chip că eu, din cauza disabilităţii pe care o am nu voi putea face faţă lucrului. Însă nici măcar nu a adresat vreo întrebare legată de tema interviului », explică Roman.
Această întâmplare l-a descurajat şi demoralizat foarte mult pe Roman pentru că nu s-a aşteptat ca tocmai de la ministerul abilitat, care militează de ani de zile pentru eradicarea discriminării, să primească un astfel de tratament. După aceasta devenise din ce în ce mai nesigur în acţiuni când se gândea la angajare, încrederea în sine şi în oameni avusese de suferit foarte mult. Acum Roman ar fi bucuros dacă cineva din jurişti află despre cazul său şi se oferă să-i ofere un sfat.

Ludmila Ababi este în ultimul an de facultate la Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării, USM. În urma unei boli din copilărie, vederea ei a scăzut foarte mult. Ca şi persoană slabvăzătoare, spune ea, este cam neîncrezătoare în şansele ei de a găsi un loc de muncă, deşi de mai bine de 2 ani trimite CV-uri pe la angajatori, atunci când găseşte vreun anunţ de angajare potrivit. Ludmila spune că ori de câte ori trimitea CV-ul şi nu menţiona că este slabvăzătoare, imediat era chemată la interviu. Însă, la faţa locului anagajatorul de cum o vedea, începea să argumenteze cât mai convingător că nu este omul potrivit la locul potrivit, mai ales din cauza vederii slabe; sau că între timp a apărut cineva înaintea ei, care corespundea cerinţelor fişei de post şi a fost selectat.

Acum Ludmila a renunţat la complexul său şi întreabă direct la telefon sau scrie în CV, pentru a nu mai pierde timp şi energie, dacă nu ar fi o problemă pentru acel angajator, faptul că ea este slabvăzătoare, şi dacă ar fi dispus s-o primească. Aceasta ar contraveni legii, dar ţinând cont de realităţile prin care i-a fost dat să treacă, Ludmila nu poate proceda altfel. ,,Unii dintre ei, erau mai receptivi şi nu mă refuzau direct. Dar cert este faptul că încă nu am găsit pe cineva dispus să mă angajeze, să-mi ofere un loc de muncă”. Ludmila spune ca de cateva ori s+a preyentat în faţa angajatorului cu laptopul personal, pentru a-i demonstra angajatorului că ea cunoaşte foarte bine programa pentru nevăzători şi slabvăzători (numită ,,jaws,,) şi este eficientă la compiuter. În opinia Ludmilei, o problemă mare este şi lipsa informării angajatorilor în ceea ce priveşte posibilităţile şi drepturile persoanelor cu disabilităţi, necunoaşterea aproape totală a legislaţiei privind încadrarea în câmpul muncii a persoanelor cu disabilităţi şi chiar a eventualelor oportunităţi, deşi extrem de modeste pe care le oferă statul pentru angajatorii de persoane cu disabilităţi, dezinteresul în acest sens.

Regiunea transnistreană – aceleaşi probleme

Situaţia privind angajarea în câmpul muncii a persoanelor cu disabilităţi nu este mai bună nici în regiunea transnistreană. Şi aici persoanele cu disabilităţi se confruntă cu aceleaşi probleme privind incluziunea socială şi integrarea în câmpul muncii.

Tiraspoleanul Denis Bejenari este invalid pe vedere. Pe la 11 ani , în urma unei traume, el a pierdut capacitatea de a desluşi obiectele. Ochii lui reacţionează doar la lumina puternică. Acum are 23 ani şi are o mare dorinţă de a munci. Deşi a încercat să se angajeze, nu a reuşit din prima încercare. Întrun final s-a angajat la o întreprindere care produce prize şi întrerupătoare, prelungitoare.

La fel de acută este problema integrării în câmpul muncii pentru persoanele hipoacuzice. La Râbniţa au fost înregistrate 138 de persoane cu acest diagnostic. Fiecare din ele în prezent se acomodează cum poate la noile condiţii economice care nu oferă garanţii sociale prea mari. Doar 71 dintre ei primesc pensia pentru limită de vârstă. Din cei rămaşi au putut să se angajeze doar 33 de oameni. Câteva persoane din această categorie au reuşit să se angajeze la întreprinderea de încălţăminte „Sofshoes” şi la alte întreprinderi private, şase dintre ei au apelat la Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă din regiune.

Unii dintre ei, având disabilităţi, se hotărăsc să meargă la lucru în Rusia. Deoarece, pensia de invaliditate nu le permite o existenţă decentă. Valoarea pensiei sociale pentru invaliditate pe care autorităţile regionale o acordă unei persoane hipoacuzice astăzi ajunge la 303 ruble transnistrene (426 lei MDL). Ulterior, însă, mărimea pensiei pentru limită de vârstă se va calcula conform stagiului de muncă şi coeficientului plăţilor acumulate, astfel încât persoanele cu invaliditate vor fi din nou cele cu venituri mici şi pensie calculată mică.

13000 de persoane cu grad de invaliditate în regiunea transnistreană

Astăzi, în regiunea transnistreană sunt peste 13 mii de invalizi care au vârsta corespunzătoare pentru angajarea în câmpul muncii. Practic fiecare din ei este capabil de a munci. Potrivit legislaţiei locale privind incluziunea socială, există multe garanţii în sfera incluziunii, pentru categorii aparte de populaţie în rândul cărora sunt şi persoanele cu dizabilităţi. Garanţiile adăugătoare incluziunii sociale se pot realiza pe calea implementării şi realizării diferitor programe teritoriale privind incluziunea, înfiinţarea locurilor noi de muncă şi deschiderea unor întreprinderi specializate (inclusiv organizaţii de muncă pentru invalizi).

La propunerea Centrului pentru Ocuparea Forţei de muncă din regiune au fost stabilite cote de 7% pentru angajare a persoanelor cu disabilităţi la întreprinderi, instituţii, organizaţii de toate formele organizaţionale şi juridice, indiferent de tipul de proprietate. În particular, programul privind incluziunea socială a populaţiei raionului Râbniţa prevede de a ridica nivelul angajărilor în 2014 prin includerea a 20 persoane neprotejate social, cât şi a 10 invalizi. Sunt prevăyute activităţi de pregătire a invalizilor pentru a munci, dar şi implementarea unor programe de stat pentru protecţia socială a invalizilor, interesaşi de a-şi găsi un loc de muncă.

„Oficial nu deţinem o statistică a plângerilor”

Reprezentanţii de la Coaliţia Nediscriminare, ONG din R. Moldova specializat în lupta contra discriminării de orice gen, susţin că nu au parvenit la ei până acum adresări din partea unor persoane cu disabilităţi pe motive de discriminare la angajare. Însă, dacă ar primi asemenea apeluri sunt gata de a acorda ajutor şi consultanţă şi de a susţine în cauzele lor această categorie de persoane.

Vasile Cuşca, şeful Direcţiei Protecţia Persoanelor cu Disabilităţi din cadrul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale al R. Moldova spune că la minister se înregistrează zilnic demersuri sau plângeri din partea persoanelor cu disabilităţi legate de probleme apărute la angajarea în câmpul muncii.

,,Oficial nu deţinem o statistică a acestor petiţii parvenite la minister deoarece, odată ce vin la noi, aceste documente sunt redirecţionate către Inspecţia Muncii, o subdiviziune din cadrul ministerului care se ocupă de ele. Ei se ocupă de înlăturarea eventualelor abateri de la respectarea legii şi sunt în drept să aplice sancţiuni şi chiar pot merge până la instanţa de judecată în anumite cazuri… Lucrurile nu sunt simple deloc, deşi există cadrul legal referitor la angajarea acestei categorii de persoane, mulţi încă nu conştientizează drepturile şi necesităţile persoanelor cu disabilităţi. În lipsa unui mecanism clar de constrângere şi sancţionare a celor care nu respectă legislaţia în vigoare e greu să vorbeşti de paşi concreţi în implementarea legislaţiei privind persoanele cu disabilităţi – a menţionat Vasile Cuşca”. Întrebat dacă până la ora actuală a existat vreun caz soluţionat în cazul persoanelor cu disabilităţi sau vreun caz de constrângere/sancţionare a nerespectării legislaţiei muncii pentru persoane cu disabilităţi, Vasile Cuşca nu a putut să ne răspundă concret la această întrebare.

Am solicitat şi opinia specialiştilor de la Inspecţia Muncii pentru a vedea dacă parvin plângeri sau demersuri din partea persoanelor cu disabilităţi, ni s-a răspuns că putem primi orice răspuns doar printr-o scrisoare oficială, respectând toate procedurile legale.

„Studiile m-au salvat”

Există însă şi cazuri în care persoanele cu disabilităţi reuşesc să se angajeze şi să se integreze perfect în colectivele de muncă, succesul fiind asigurat de pregătirea persoanei înseşi, dar şi a liderilor unor organiyaţii şi a membrilor echipelor lor.

Natalia Dvorschi suferă încă din copilărie de o boală a oaselor. În rezultatul expertizării vitalităţii muncii, i-a fost acordat gradul doi de invaliditate. Toate acestea, însă nu au descurajat-o. S-a gândit că salvarea ei este să facă studii, « altfel rămâneam un om pierdut », spune Natalia. După absolvirea şcolii Internat de la Hânceşti a venit la Chişinău şi s-a înscris la Colegiul de informatică şi Drept pe care l-a absolvit cu note excelente. « Dar, cu toate acestea nu mă simţeam deloc pregătită pentru a mă integra în câmpul muncii », spune ea. A urmat FRIŞPA la USM, apoi studiile la master. În paralel a început să caute un loc de muncă. O colegă a ei de facultate se angajase la un serviciu de asistenţă socială din Chişinău şi i-a povestit Nataliei cât este de interesant să lucrezi cu oamenii. Natalia nu a stat mult pe gânduri şi s-a prezentat la Direcţia de Asistenţă Socială Centru a mun. Chişinău. A depus CV-ul şi a fost admisă pentru interviu de către Eudochia Parancenco, şefa DASC. După susţinerea interviului, Natalia a fost angajată în calitatea de asistentă socială, unde activează deja de mai bine de 5 ani. « Cred că am avut mare noroc şi m-am orientat corect. Am ales un domeniu apropiat de studiile mele, multe lucruri le-am învăţat din practică dar sunt mulţumită în primul rând de colectivul în care activez, care este foarte prietenos şi receptiv. M-a ajutat şi m-a susţinut de la bun început. Nu contează atât banii, ci oamenii pe care îi ai alături zi de zi care ştiu să creeze o atmosferă pozitivă şi plăcută la locul de muncă », spune Natalia.

Ea crede că totuşi pentru unele persoane cu disabilităţi este mai greu să convingă angajatorul, mai ales când este vorba de o persoană în scaun rulant sau de o persoană nevăzătoare care are nevoie de un însoţitor, (ceea ce presupune o anumită dependenţă) şi de un spaţiu de lucru adaptat, mai ales că statul nu-i susţine în nici un fel pe aceşti angajatori pentru efectuarea acestor adaptări. « Cu cât disabilitatea este mai accentuată, cu atât posibilitatea de a te încadra în câmpul muncii de la noi este mai dificilă. Sper că oamenii vor înţelege corect aceste lucruri şi vor deveni din ce în ce mai receptivi faţă de cei cu o situaţie mai dificilă », menţionează Natalia.

« La locul de muncă contează profesionalismul »

Eudochia Parancenco, şefa DASC, este cea care a angajat-o de la bun început pe Natalia Dvorschi. « Am observat şi eu, desigur ca şi alţi oameni atunci că este o persoană cu disabilităţi dar am admis-o la concurs ca şi pe oricare alt candidat. La interviu s-a prezentat foarte bine şi merita să fie angajată. Nu am făcut niciodată vreo diferenţiere între oameni, mai ales pe criteriu de disabilitate, pentru mine conta profesionalismul. Iar Natalia a arătat că este o persoană inteligentă, pregătită şi cu o mare dorinţă de a munci. Ceea ce deseori nu se prea vede la unii sănătoşi », explică Eudochia Parancenco, Natalia este foarte apropiată de beneficiari.

„Aşa-i mai „cocoleşte” să zic aşa mai popular, le dă mereu sfaturi, îi întreabă de sănătate şi cum o mai duc, de parcă ar fi o rudă a lor apropiată, un prieten drag. Ştie să stabilească foarte uşor legătura cu ei, pur şi simplu îi înţelege”. Eudochia Parancenco crede că unii angajatori ar trebui să-şi schimbe radical atitudinea, să nu discrimineze: „Sfatul meu pentru ei este să încerce să se imagineze pe ei în situaţia dată, să dea dovadă de omenie şi bun simţ. Să uite de stereotipuri şi de mitul trecutului că aceste persoane ar trebui să stea între patru pereţi ».

Acest articol a fost publicat în cadrul proiectului „Promovarea drepturilor minorităţilor şi ale grupurilor marginalizate din regiunea transnistreană şi UTA Gagauz-Yeri prin intermediul mass-media”, implementat de Centrul pentru Jurnalism Independent, în parteneriat şi cu suportul organizaţiei Civil Rights Defenders din Suedia. Responsabilitatea pentru opiniile exprimate în articol aparţine autorilor acestora şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al Centrului pentru Jurnalism Independent sau Civil Rights Defenders, nici al redacşiei care publică acest articol.

Autori: Tatiana Mîrza, Irina Şlaeva