Principală  —  Reporter Special  —  Reportaje   —   "Guvern şi încredere? Îmi par…

„Guvern şi încredere? Îmi par antonime”

Vacanţa demnitarilor i-a dezamăgit pe sinistraţi

 

După ce la nord stihia a şters sute de case de pe faţa pământului, viitura a făcut dezastru şi la sud. Acum sinistraţii din valea Nistrului, r. Ştefan Vodă, urmăresc de pe deal cum, piatră cu piatră, li se surpă locuinţele. Chiar dacă apele s-au retras, valea satelor Talmaza, Răscăieţi, Cioburciu şi Purcari pare a fi părăsită. De-a lungul Nistrului au rămas 8 mii de hectare de terenuri agricole inundate, iar zeci de familii au fost lipsite de adăpost. Apele retrase au făcut să crească dezamăgirea sutelor de cetăţeni în autorităţile de la Chişinău, care au preferat să plece în vacanţă exact când R. Moldova se confruntă, poate, cu unul dintre cele mai dure fenomene ale naturii din ultimii 100 de ani.

De-a lungul Nistrului apele încă nu s-au retras în totalitate. Se pare că terenurile agricole, stâlpii de curent electric, câteva case mai aproape de digul de protecţie mai stau înecate în Nistru. Aparent, inundaţiile i-au alungat aproape pe toţi locuitorii din valea râului. E doar o aparenţă, pentru că, de fapt, o bună parte dintre săteni au preferat să rămână în case.

Îi crede, dar nu cu toată inima

Pornim prin valea satului Purcari. Încercăm să batem pe la porţile care, din cauza că au stat câteva zile bune în apă, abia de se mai ţin. Nu răspunde nimeni. Uşile deschise, pereţii fisuraţi, câinii dezlegaţi ne vorbesc despre faptul că inundaţiile au alungat locuitorii acestei mahalale. Nu renunţăm. Mergem mai departe. Îl găsim la o margine de şosea pe Ilie Roată, de 47 de ani. Bărbatul spală covoarele. Cu o perie, cu săpun de rufe, încearcă să pună la punct ordinea în casă. „Soţia nu poate”, ne explică Ilie Roată ceea ce l-a determinat să se apuce de gospodărie. „E ocupată, are grijă de cei şase copii ai noştri”. După ce le-a fost inundată casa, aflată doar la câteva sute de metri de Nistru, covoarele au mucezit. „Le spăl şi le pun la uscat. Ce ne facem dacă vine şi al doilea val? Trebuie să rămânem măcar cu ceva”. Ilie Roată şi-a cumpărat casa pe malul Nistrului acum patru ani, la un preţ de zece mii de lei. „Ei, atunci nu-mi închipuiam că s-ar putea întâmpla aşa ceva. Credeam că voi merge la pescuit şi îmi voi întreţine în acest mod cei şase copii”, spune bărbatul. În acest an, Ilie Roată nu a prins niciun peşte, pierzând şi întreaga roadă agricolă, cu care se gândea să îşi hrănească familia pe timp de iarnă. Îl întrebăm dacă are încredere în promisiunile Guvernului de a ajuta sinistraţii. „Sigur că am”, ne spune el. „Dar nu cu toată inima! Nu ne-a rămas decât să-i credem”.

Ei, cică, au plecat în vacanţă!”

Maria Roată, de 43 de ani, soţia lui Ilie, zilnic se culcă şi se trezeşte cu spaima că Nistrul va inunda din nou localitatea lor. „De fapt, nici somnul nu mă prinde când mă gândesc că am putea rămâne cu şase copii în drum”, spune femeia, ştergându-şi fruntea cu dosul palmei. Maria Roată spăla de cu zor hainele celor şapte bărbaţi, soţul său şi şase feciori ai lor. Se mai gândea să gătească şi de ale gurii, doar că nu prea mai avea produse. Grădina e înnămolită, iar rezervele alimentare pe care le aveau în casă au fost consumate deja. Speranţa mai rămâne la peştele pe care ar putea să îl prindă Ilie. Din cei şase băieţi, familia Roată mai poartă de grijă unui copil de 12 ani, invalid. „Aproape toţi au rămas fără haine”, ne spune Maria în timp ce, de după spatele ei, apare dezbrăcat Costel, de 2 ani, mezinul familiei. Băieţelul e plin de pete de verde de briliant. „Din cauza acestor inundaţii, suportăm un miros foarte urât. Au apărut şi nişte insecte, care ar putea să ne infecteze grav”, explică ea de ce băieţelul are picioarele, mâinile şi burta pătate cu verde de briliant.

„Să mai stăm sau să plecăm?”, se întreabă retoric Maria. „Dar unde să plecăm? Unde? Mai departe decât satul nostru? Am aflat că ar putea veni un al doilea val. De ceva timp trăim fără a avea siguranţa zilei de mâine”.

Nici vecinii familiei Roată nu au părăsit mahalaua. „Plâng, sărmanii, că nu au unde locui”, spune Maria Roată despre nenorocirea sa şi a vecinilor săi. „Guvern şi încredere? Îmi par antonime. De unde să avem încredere că ne vor ajuta? Cică au plecat în vacanţă”, îşi exprimă femeia supărarea. „Noi vom continua să ne rugăm. E mare Dumnezeu”, zice ea, arătând cu mâna spre biserica satului din apropierea zonei inundate.

Inundată de ziua ei

Ajungem în satul Răscăieţi, r. Ştefan-Vodă. Chiar la marginea satului o întâlnim pe Iulia Puşcă, de 50 de ani. Femeia împlinise această vârstă chiar în ziua în care i-au fost inundate 60 ha de porumb şi 12 ha de alte culturi. De fapt, e întreaga avere a familiei Puşcă. „Apa încă nu s-a retras”, ne arată femeia direcţia în care se află loturile care îi aparţin. Iulia Puşcă vântura nişte năut. Cele câteva kilograme de năut sunt cam tot ce i-a mai rămas familiei sale din întreaga roadă. „Auzisem de pe la vecini că urmează să primim ajutor de la Primărie”, ne spune femeia, vânturând năutul fără să se oprească. „Ne-am dori să fie adevărat…”

La vreo doi kilometri de Iulia Puşcă, îl întâlnim pe Pavel Ciugulschi, de 79 de ani. Aşezat, bătrânul se odihnea la marginea şoselei. Urmărea atent apa care i-a înecat tot porumbul. Sunt roadele pe care bărbatul urma să le vândă, să câştige nişte bani pentru a avea din ce trăi la iarnă. Apele Nistrului au venit chiar până în pragul casei sale. El se consideră norocos că a rămas cu casa întreagă. „Am rămas cu casa întreagă, dar şi cu un venit de doar 300 de lei, atât cât e pensia”, ne spune bătrânul cu ochii în lacrimi. La vârsta sa, nu îşi mai aminteşte de o răzbunare ca asta a naturii. „S-a mai retras Nistrul?”, se apropie o vecină, vrând să ştie dacă în ultima jumătate de oră s-a mai schimbat ceva. Nu se schimbase nimic, pentru că Pavel Ciugulschi urmărea atent tot ce se întâmplă. Ca şi jumătate de oră în urmă, porumbul său a rămas înecat tot până mai sus de mijloc.

Ne despărţim de bătrânul dezamăgit şi de Guvern, şi de preşedinte, dar şi de pensia sa de 300 de lei, sumă care, cu siguranţă, nu-i va permite să se descurce.

Andrei a plâns

Valentina Ilisenco, de 35 de ani, gospodărea prin curtea inundată. Refuză să-şi părăsească casă. De fapt, nu refuză, ci nu are unde se retrage de aici. „Dacă Guvernul şi-ar ţine promisiunea cu adevărat, ar fi prea frumos”, consideră ea. Valentina auzise de o posibilă inundaţie, dar nu credea că ar putea fi chiar atât de periculoasă. S-a convins acum, când casa riscă să i se prăbuşească. „Acolo peretele e crăpat”, ne arată femeia o fisură de jos până sus la peretele casei. În interior, casa pare a fi pustie. Nu au rămas decât câteva paturi de fier şi o icoană înrămată în prosop, pe perete.

Vecina Valentinei Ilisenco, Ana Nigai, de 52 de ani, ştie cu siguranţă că va rămâne acasă. Ambele case din gospodăria sa sunt demolate de ape. „Unde să mă duc?”, se întreabă femeia, refuzând propunerile autorităţilor, plecate în vacanţă. „Nu vreau să plec. Părinţii au decedat, lăsându-mi moştenire această gospodărie. Aici rămân”, spune femeia, care arată cu mâna la una dintre case, căzută la pământ aproape în întregime. A rămas doar un perete şi o uşă cu perdea albă la fereastră. Cealaltă casă, ridicată acum câţiva ani, e prăbuşită doar pe jumătate. Femeia, fără soţ, cu trei copii şi doi nepoţi, speră să-şi reconstruiască gospodăria. „Plutea totul prin casă”, spune Ana Nigai. Ea are un fecior în armată. Datorită faptului că i-au permis să vină acasă pentru o săptămână, femeia a reuşit să mai scoată câteva lucruri din casă. „Andrei e băiat mare, dar văzând acest dezastru, a început a plânge”, povesteşte femeia. „M-a îndemnat să nu plec din casă. Să îl aştept să revină din armată.” Până atunci, mama celor trei copii şi bunica a doi nepoţi se întreabă ce va mânca la iarnă.

Anastasia NANI