Griji şi bucurii de la Sălcuţa

La 2 august, ziua în care am ajuns la Sălcuţa, Căuşeni, soarele strălucea puternic, făcând arşiţa insuportabilă. Unii săteni se grăbeau să se ascundă la umbră. Alţii şi-au luat fie un pahar de coca-cola, o halbă de bere, supraveghindu-şi nepoţii care se zbenguiau. Micile lor bucurii erau chiar în faţa ochilor. Nu erau averi, erau clipe care aşteptau să fie savurate şi poveşti de viaţă care ar trebui memorate, pentru a fi spuse şi altora.

Ala Novac

Ala Novac. Sunt medic din 1990, am venit aici de pe băncile Universităţii de Medicină. În acea perioadă, în Sălcuţa, erau 5000 de locuitori. Eram în altă clădire. Cabinetul de proceduri avea pereţi din placaj. Era frig, că nu se făcea focul. Am îngheţat de frig până au refăcut sistemul de încălzire. În 1997, când s-a deschis oficiul medicilor de familie, am devenit medic de familie. De atunci lucrez singură medic de familie. Mai fusese repartizat un medic rezident, dar a refuzat. Şi primarul insistă ca Ministerul să ne mai dea un medic, dar de unde, dacă în Moldova sunt vreo 350 de sate fără medici de familie?

Azi au fost 50 de pacienţi. Când sunt epidemii, ajung şi până la 100. Lucrez împreună cu şase asistente medicale. Se mai întâmplă ca asistenta medicală din localitate să ne spună să vedem vreun pacient la domiciliu. Chiar dacă ai 60-70 de persoane la uşă, laşi totul şi ieşi, deşi nu e bine.

Cele mai multe probleme de sănătate au copiii şi vârstnicii. Copiii – infecţii virale respiratorii acute, vârstnicii – hipertensiune, diabet, insuficienţă cardiacă, probleme ale aparatului locomotor.

Inventează orice ca să nu să se vaccineze

Cei mai mulţi vin fără programare zicând: „Da ce, chiar n-ai să mă primeşti?” Deşi mi se pare că i-am educat să respecte ziua programărilor pentru copii, marţea şi vinerea, uită de asta şi nu prea vin.

Recent, o fetiţă de 11 ani trebuia să fie vaccinată împotriva virusului Papiloma Uman şi cancerului de col uterin. Vine tatăl ei, discutăm, ne spune că chiar atunci va trimite copilul, dar, ajuns acasă, îi spune soţiei: „Nu dă Domnul să-i permiţi fetei vaccinul”. Fel de fel de lucruri inventează, ca să nu se vaccineze. Citesc pe internet, fel de fel de site-uri care n-au nimic în comun cu medicina. Spun chiar că vaccinul face cancer uterin.

Dacă nu acceptă vaccinarea – li se dă o coală de hârtie ca să scrie: „Eu, cutare şi cutare, refuz vaccinarea şi îmi asum responsabilitatea pentru viaţa şi sănătatea copilului meu”. Eu păstrez foaia în jurnalul de vaccinări. Când va împlini copilul 18 ani, nu dă Doamne să se întâmple ceva, o să-i arăt să vadă cine-i vinovat. A fost un caz când un părinte m-a brutalizat şi nu a vrut să scrie refuz. M-am adresat la poliţie, să scrie măcar că nu vrea să vaccineze copilul. Singurul lucru care ne salvează e că, fără vaccin, nu primesc la grădiniţă.

E o lege care spune că vaccinarea e obligatorie. Poate interveni şi administraţia locală, şi poliţiştii. Dar nu s-a intentat nici un dosar, nu a fost nici o judecată.

Avem nevoie de un laborator de imagistică medicală

În incinta Centrului de Sănătate funcţionează un laborator, o secţie de triaj, cabinet de proceduri, cabinet de perinatologie, un cabinet stomatologic privat şi o filială farmaceutică. Nu avem un laborator de imagistică medicală. Ne-am adresat primarului să ne ajute să deschidem un laborator în incinta Centrului de Sănătate. Cabinet avem, dar trebuie reparaţie capitală şi ne trebuie în jur la 100 de mii de lei, dacă nu şi mai mult. Numai utilajul..nouă mii – centrifuga, două mii – microscopul, analizator biochimic – era 35 de mii de lei cel mai ieftin şi un analizator hematologic – 65 de mii de lei. Uşi, ferestre, faianţă, sisteme de ventilare – cam 100 de mii de lei. Nouă ne este convenabil să avem laboratorul nostru, pentru că, lunar, plătim pentru investigaţii câte 10-17 mii de lei la laboratorul din Căuşeni. Potrivit facturii, achităm servicii de laborator, imagistică şi radiologie. Se adună o sumă bunişoară. În 10 luni, se cheltuie cam 170 de mii de lei. De ce nu am cheltui aceşti bani ca să avem un laborator propriu? Persoană este, a şi trecut specializarea. Şi reactivele nu o să mă coste atât de mult. În schimb, s-ar extinde spectrul de servicii şi accesibilitatea populaţiei.

Mai este şi problema reparaţiei capitale, pe care nu o putem face. Clădirea aparţine Consiliului raional Căuşeni şi facem doar reparaţie cosmetică. Am discutat cu ei. Urmează să decidă dacă vor transmite sau nu clădirea în gestiunea noastră. Acum căutăm investitori.

Mă bucur că am un loc de muncă şi mai uit de necazurile de acasă

Maria Cincilei (foto sus). Lucrez în calitate de asistentă medicală de mai bine de 40 de ani. Încep zilnic la ora 8 şi sunt aici până la 17.00. Bucuria mea este că sunt sănătoasă, am un loc de muncă şi mai uiţi de necazurile de acasă. Că, la sat, fuga încolo, ba pasăre, ba iepure, ba răneşte, ba dă-le apă. Faci totul la fuguliţa. Doar mergând pe drum te mai relaxezi, că puterea nu mai este ca la 20 de ani. Vrei să faci cum ai mai făcut, dar nu reuşeşti.

Acum, vara, vin nepoţeii la mine. Mai coc în cuptor. Îmbrobodesc nepoţica şi ea, cu mânuţele celea mici, frământă aluatul. Bunelul a luat-o la moară, i-a arătat unde se toarnă grâul, cum se face făina. Anul trecut, am fost eu la ei în vizită, în Rusia. În rest, ne bucurăm când este sănătate şi putem lucra. Avem nevoie de bani, ca să mai ajutăm copiii, nepoţii. Bunica le-a cumpărat un bazin mare, la asta micuţă – scrânciob. Şi nu ne mai ajung bani.

Azi, cum eram la lucru, mi-am adus aminte de bunelul meu, Ilie. Dacă azi e Sfântul Ilie. Chiar dacă eu nu-l cunosc, mama îmi povestea multe despre el.

„Nu-i om care să nu-mi zică: Bună ziua”

Alexandru Țurcan

Alexandru Ţurcan. Şi străbunelul, şi bunelul, şi tata, toţi au locuit, pe rând, în aceeaşi casă din Sălcuţa. Am lucrat la colhoz şi am hotărât să rămân şi eu aici. Am lângă casă jumate de hectar de pământ. Am viţă-de-vie, porumb… Acum stau şi păzesc casa. De 16 ani sunt divorţat şi locuiesc singur. Cu soţia m-am văzut de două ori în 16 ani. Odată, când am scris casa pe băiat, şi altă dată – nu mai ţin minte când.

Am trei băieţi, dar nu-i niciunul aici. Doi trăiesc la Anenii-Noi, altul, pe care am scris casa, e în Italia. Băiatul din Italia vine în fiecare an şi mă vede. Băieţii din Anenii Noi nu au fost 14 ani, dar de vreo doi ani vin şi mă mai văd.

În fiecare zi, mă trezesc la 5 dimineaţa. Am nişte căţei mititei, învăţaţi, ştiu totul. Mai am un motan şi nişte păsări. Le dau mâncare, mai fac ce mai fac pe deal şi vin în centru. Mai beau nişte bere. Şi vin beau. Rachiu – nu.

Da ştiţi ce mă bucură cel mai tare? Când merg pe drum, nu-i om să nu-mi zică „Bună ziua”. Cu toţii am trăit şi trăim bine. Şi aşa este în fiecare zi.

Ce poate să ne aducă bucurie? Viaţa!

Olga Arter. Sunt casnică, soţie şi bunică. Băiatul e în Irlanda, fata lucrează la Călăraşi. Am o fetiţă la Ialoveni. Asta e mai aproape şi fug mai des la ea. Băiatul meu şi-a cumpărat apartament la al treilea etaj în Chişinău. Mă duc pe la el când am treabă la spital. El îmi zice să vin să locuiesc cu ei. Eu le zic că am casa mea şi nu mă duc. Avem bucurii că avem copii, dar sunt prin străinătate.

În fiecare dimineaţă îi mulţumesc Domnului că m-am trezit şi mai am o zi înainte. Seara ajung şi zic: „Doamne, oare o să ajung până dimineaţă?” Avem nişte iepuraşi. Nu ca să vând sau să cumpăr. Îi ţin pentru copii. Până nu demult îi ţineam în cuşcă, iar acum îi ţinem într-o cameră betonată. Când vin nepoţii, n-aveţi idee ce bucurie. Ei zburdă, aleargă, intră acolo, se joacă. Mă întrebau mulţi, hai, te rog, vinde-mi nişte iepuri, da eu cresc pentru nepoţei. Eu sunt o fire bună la inimă şi când aud cât e de scumpă carnea de iepure, mai bine o dau la copii. Să mănânce sănătoşi. Nu-mi trebuie nimic. În rest, dacă munceşti – ai, dacă nu – tare-i greu.

Azi am fost la vie şi am văzut. Soţul era la lucru. Am zis, hai să ducem bomboana (nepoţica) să se joace. Nu prea voiam să merg, că sunt obosită. Şi vârsta… Dar am şi mult de lucru. Lumea îşi permite să mai iasă, dar eu nu prea ies nicăieri. Când am venit aici, la magazin, şi m-a văzut lumea, m-a întrebat dacă am venit de peste hotare, dacă nu m-au văzut demult. Nouă, la sat, nu ştiu ce ar putea să ne placă şi să ne aducă bucurie. Cred că viaţa. Copiii sunt viaţa noastră.

Liuba Veveriţă şi Olga Arter spun că nu s+au mai văzut de câteva luni

Ne bucurăm că avem copii şi nepoţi. Pentru ei trăim

Liuba Veveriţă. Am o fată şi un băiat. Am rămas de tânără singură, că bărbatul s-a înecat. Avea 35 de ani. Viaţa mea e numai în lucru, în lucru, în lucru. Până în 1992, până s-a închis colhozul, lucram acolo. După asta, munceam cu ziua, ba la cules poama, ba la prăşit. Acum doi ani, copiii, care locuiesc la Moscova, au zis că mă iau cu dânşii, dar ei stau la etajul 11-12. Da noi, dacă suntem de la sat, suntem învăţaţi să ţinem şi o pasăre, aici aerul e curat, ai vrut – te duci în grădină, ai vrut – ieşi în livadă, îţi iei ce vrei şi mănânci. Jumate de an am lucrat la un bar care s-a închis. Ştergeam mesele. Acum lucrez la Marketul nr. 1.

La 58 de ani, parcă nu ar trebui să lucrez până la ora 2 de noapte, ca să mă hrănesc. Nu zic, fata şi băiatul mă ajută, dar ei trebuie să-şi facă pentru ei. Ei acolo plătesc apartamentul, da şi aici e greu să trăieşti cu o pensie de 700-800 de lei. Plăteşti serviciile comunale, te mai duci la o farmacie şi gata – aşteaptă cealaltă lună.

Tare chinuiţi suntem. Drept vă spun. Nu ştiu cum la oraş, dar la sat tare chinuiţi suntem. Cu ziua şi cu ziua. Noaptea te duci şi noaptea vii pentru o sută de lei. Greu. Da trăim, ce să facem. Ne bucurăm că avem copii şi nepoţi, că să fii singur, tare-i greu. Pentru nepoţi trăim. Ne rugăm să avem sănătate şi ploaie. Că la sat alte bucurii nu prea sunt.

La 2 august, Sălcuţa a sărbătorit ridicarea la cer a Sfântului Mare Proroc Ilie. Potrivit tradiţiei, s-au mâncat mere, pere, castraveţi cu miere. Cei 4360 de locuitori şi-au dat întâlnire în centrul satului, aşa cum mai rar fac în timpul săptămânii. În zilele de sărbătoare, parcă şi lumea e mai bună şi bucurii sunt mai multe.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *