Grijă americană pentru orfanii din R. Moldova

Nina Pâslaru din s. Cupcui, r. Leova, a trăit 35 de ani la ţară. A venit la Chişinău cu o misiune nobilă – să ajute copiii orfani şi fără ajutor. A lucrat la orfelinatul din sat 16 ani. Pe când muncea acolo, a cunoscut numeroase delegaţii care veneau în vizită la copii. Într-o bună zi, la Cupcui venise o familie de americani, care trecuseră pe la mai multe orfelinate din R. Moldova.

Atunci, câtorva copii de la orfelinatul din Cupcui le-a surâs norocul să aibă o soartă mai bună. Familia oaspete venea din statul Alabama, Montgomery. Americanii au fost sensibilizaţi de acei copii care, absolvind gimnaziul din cadrul orfelinatului, nu mai aveau unde se duce, rămânând ai nimănui, fără susţinere materială şi morală. Anume atunci acea familie a decis să fondeze la Chişinău o casă de copii de tip familie, unde copiii din orfelinat ar trăi, continuându-şi studiile. Astfel, din 2006, Nina, împreună cu familia sa, a trecut cu traiul la Chişinău, devenind manager al noii instituţii.

Suntem o familie, deşi nu avem acelaşi sânge

A fost cumpărată casa, amenajată cu toate cele necesare. La primul nivel locuieşte Nina cu copiii şi cu soţul, iar la nivelele doi şi trei sunt fetele. Nu i-a fost uşor să se acomodeze la condiţiile Chişinăului. „Psihologic, ne-a venit greu, mi-am lăsat părinţii bătrâni, au câte 80 de ani, eu fiind singura lor fiică. Cu greu s-a împăcat cu această idee şi tatăl meu, deoarece el îşi crescuse nepoţii. Mi-am sacrificat părinţii pentru binele acestor copii. La început, era dureros. Seara, când ne aşezam la masă, îmi aminteam de părinţii mei, rămaşi singuri, şi, fără să vreau, îmi curgeau lacrimi. Mă gândeam şi la aceşti copii, tot singuri pe lume, fără casă şi fără masă”.

Nina Pâslaru ştie cum e să-ţi pierzi un părinte, deoarece, de la 9 ani, a rămas fără mamă. „Tata s-a recăsătorit, e o femeie cumsecade, dar totuşi nu e mama mea.” La serviciu, e mereu în mijlocul copiilor. Lucrează în calitate de învăţătoare în cadrul Liceului teoretic Univers Lions din Chişinău. „Primii doi ani am activat ca o casă de copii de tip familie, apoi, deoarece numărul copiilor a crescut, casa şi-a schimbat statutul, devenind Centru de Plasament. „Iniţial au fost 8 copii, 7 fete şi un băiat, apoi au venit şi alţi copii, fiind în total 12.” Acum aici locuiesc 10 fete şi familia biologică a Ninei Pâslaru. În familia Pâslaru cresc 2 feciori: de 9 şi de 14 ani. S-au integrat ca într-o familie. Mănâncă, se joacă împreună. „Încerc să nu fac diferenţe între copii. Toţi sunt ai mei. Pe majoritatea îi cunosc de mici, deoarece veneau de la orfelinatul în care am lucrat. Sunt mândră că, la 39 de ani, am ajuns mamă a 12 copii.”

Se bucură şi pentru cei 4 absolvenţi ai acestui centru, care şi-au continuat studiile la Liceul Profesional nr. 1 din Chişinău. Două fete sunt croitorese, iar un frate şi o soră sunt bucătari. „Deseori ne vizitează. Când bucătarii vin pe acasă, ne gătesc ceva deosebit. Eu, ca femeie, sunt uimită de tenacitatea lor.”

În 2007, după ce au plecat cei 4 copii, au venit alţi 3, tot de la orfelinatul de la Cupcui, apoi 3 copii de la internatul din Străşeni. Fetele acum îşi fac studiile la Colegiul Pedagogic Alexei Mateevici, la Universitatea de Stat, Facultatea de Limbi Moderne, la Colegiul Naţional din Stăuceni, la Liceul Univers Lions, la Colegiul Industrial, la Colegiul de Comerţ.

Dumitriţa e de origine din s. Pleşeni, r. Cantemir. Mai are 4 surori mai mari. De mică a rămas fără mamă. De la 9 până la 13 ani s-a aflat la casa de copii din satul Cupcui. De la 14 ani se află în familia Pâslaru şi e foarte mulţumită, fiind recunoscătoare acestei familii, dar şi familiei americane. Acum studiază în clasa a X-a la Liceul Univers Lions şi vrea să ajungă studentă la universitate, fiind pasionată de limbile moderne. De altfel, toţi copiii învaţă şi limba engleză, pentru a se înţelege cu familia din America, când vine în vizită. În această casă, copiii nu duc lipsă de nimic. Ei au şi dragoste, şi înţelegere din partea familiilor Pâslaru şi Cameron, care au curajul de a se dedica educării şi susţinerii acestor copii.
În 2009, la Ialoveni, s-a mai deschis o casă de copii, sponsorizată de aceeaşi familie americană. Tot americanii au înfiinţat fundaţia „O nouă speranţă şi încredere în Moldova”.

Bine faci, bine găseşti

Discutând cu familia lui Philip Cameron, am rămas impresionată de atitudinea acesteia faţă de copiii din R. Moldova. Săptămâna trecută, familia Cameron a ajuns în Moldova pentru a vizita copiii pe care îi ajută. Prima lor vizită la noi a avut loc în 1995. De atunci Moldova este considerată a doua lor ţară. «Deşi aveţi multe probleme financiare, respectaţi cultura şi tradiţiile. Atât cât voi avea posibilitate, voi ajuta copiii din Moldova. Fac bine, deoarece binele e răsplătit cu bine, iar răsplata pe care mi-o doresc e ca aceşti copii să se realizeze în viaţă», spune fondatorul instituţiei.
Multe orfelinate au beneficiat de ajutorul lui Philip: la Străşeni a schimbat geamurile, la Cupcui a construit acoperişul. Actele de binefacere nu se opresc aici. Are de gând să mai construiască la Ialoveni un centru de plasament, în care să stea adolescenţii de la orfelinate care doresc să-şi continue studiile şi n-au unde locui. Nu aşteaptă nimic în schimb, vrea doar să ştie că a făcut un bine pentru cei care au nevoie de el. Statutul copiilor de aici e diferit: sunt orfani, monoparentali şi vulnerabili. Philip ştie totul despre ei, de la amănunte din viaţa lor până la mărimile de la haine şi încălţăminte.

Un viitor mai sigur

Puţine familii din Moldova îşi asumă o responsabilitate similară celei asumate de familia Pâslaru. În prezent, la noi sunt 74 de case de tip familie, în care sunt amplasaţi 308 copii.

Casa de copii de tip familie reprezintă o instituţie creată în baza unei familii în scopul întreţinerii parţiale şi educaţiei copiilor orfani şi a celor rămaşi fără ocrotire părintească. Fondatorii caselor de copii de tip familie se numesc părinţi-educatori. Ei sunt selectaţi în funcţie de aptitudinile lor personale, de starea sănătăţii, dispunerea de un spaţiu locativ adecvat şi de pregătirea pe care o au pentru a îndeplini obligaţiile ce ţin de îngrijirea şi educaţia copiilor. La fondarea unei case de copii se va lua în considerare opinia tuturor membrilor familiei care locuiesc împreună, inclusiv a copiilor proprii şi a celor adoptaţi, iar celor care au împlinit 10 ani li se va cere acordul.

Casa de copii se creează prin decizia autorităţii administraţiei publice locale şi poate fi întemeiată doar în baza unei familii complete, fiind finanţată de stat. Familia Pâslaru este mai norocoasă. Are susţinerea materială a sponsorilor din SUA, o familie cu suflet mare, care doreşte să vadă pe chipurile copiilor numai împlinire sufletească.

Lilia Zaharia