Principală  —  Reporter Special  —  Reportaje   —   Omul de Gardă: Grigore Gorea

Omul de Gardă: Grigore Gorea

273-goreaÎn decembrie 2004, Grigore Gorea, fiind angajat al CCCEC, a dezvăluit public modul în care a fost forţat, prin comandă politică, să fabrice dosare penale. A fost un gest unic în felul său, pentru că nici până atunci, nici după asta niciun alt reprezentant al organelor de drept nu a comis un act de atare curaj.

„Presiunea la care am fost supus şi, nu în ultimul rând, fărădelegile care se comit la CCCEC, unde am activat până mai ieri, nu-mi dau dreptul moral să tac… (Grigore Gorea de la 23 decembrie, 2004).

Curajul lui Grigore Gorea a fost apreciat înalt de societatea civilă, care prezentase până atunci nenumărate semnale că poliţia, CCCEC, organele procuraturii activează la comanda unor demnitari politici.

Dar curajul lui Gorea a fost pedepsit inimaginabil. Au urmat 30 de zile de arest, ameninţări severe în adresa familiei şi o profundă tăcere din partea colegilor de breaslă. Acuzaţiile care i s-au adus îl făceau pasibil de o pedeapsă cu detenţia de cel puţin 10 ani. „Sper că dreptatea va triumfa!” – a fost singura frază rostită jurnaliştilor pe coridoarele justiţiei.

Totuşi, o muncă insistentă pentru adevăr şi justiţie l-au adus la CEDO. Instanţa europeană a constatat violarea, în privinţa dreptului la libertate şi siguranţă, stabilindu-se că a fost menţinut ilegal în arest. Deşi a avut dreptate, deşi a fost cel mai curajos dintre angajaţii CCCEC, nu a mai fost admis în organele de drept. A muncit pe şantiere în Rusia, continuând să creadă că adevărul e mai presus de toate.

Articole la temă:

Abuz de serviciu sau abuz de razbunare?

Pe onoarea de ofiter

Premiul «Omul de gardă» este instituit pentru a încuraja, a susţine şi a promova persoanele care, în condiţii inegale, dificile, periculoase, dau dovadă de insistenţă, determinare şi dedicaţie pentru promovarea adevărului şi dreptăţii.
Premiul este instituit pentru a încuraja oamenii care rămân neobservaţi, luptând cu nedreptăţile, pentru binele şi viitorul oamenilor din R.Moldova, dar şi pentru a promova exemplul acestor persoane în societate. Premiile pentru luna aprilie vor fi înmânate la începutul lunii mai în cadrul unui eveniment special organizat de ZdG.