Funeralii groteşti pentru un Om nemuritor. Iartă-ne, Dumitru Matcovschi!

Am ezitat să scriu despre lucrurile de mai jos dintr-o explicabilă lehamite, completată de o durere incomensurabilă şi starea de martor la o piesă din zona teatrului absurdului, montată de către cei care au organizat şi asistat la funeraliile lui Dumitru Matcovschi: rude, prieteni, oameni de cultură, politicieni şi consăteni.

La ceremonie au participat oficiali de la Bucureşti şi Chişinău, printre care preşedintele R. Moldova, Nicolae Timofti, premierul Iurie Leancă, ambasadorul României în R. Moldova, Marius Lazurcă, şi deputatul român Eugen Tomac, preşedintele Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării a Camerei Deputaţilor.

Printre alte feţe importante – preşedintele Academiei de Ştiinţe a R. Moldova, Gheorghe Duca, preşedintele PLDM, Vlad Filat (care a stat doar la serviciul divin oficiat la biserică, nu l-am văzut să meargă şi la cimitir), politicianul cu doi plămâni şi zero idealuri, Iurie Roşca, fostul ministru al Educaţiei, Mihai Şleahtiţchi, politicianul şi poetul Ion Hadârcă, interpretul Gheorghe Ţopa, actorul Mihai Volontir şi alte figuri mai mult sau mai puţin cunoscute.

Drapele necoborâte în bernă

Prima palmă dată memoriei lui Matcovschi a venit de la cei care nu erau prezenţi la funeraliile din satul natal al poetului, Vadul Raşcov. Sâmbătă, în R. Moldova a fost decretată zi de doliu naţional în memoria lui Dumitru Matcovschi, drapelele au fost coborâte în bernă, iar la ora 12.00 a fost păstrat un minut de reculegere. Mai puţin la Bălţi. Acolo unde autorităţile locale şi-au permis să ignore un decret prezidenţial.

Transnistrenii cu frontiera, posturile vamale la Varniţa şi cei 4 poliţişti moldoveni reţinuţi la Tighina, găgăuzarii cu organizaţii de cazaci şi cu independenţă, cum să lipsească Bălţiul din peisajul celor mai recente provocări şi sfidări la adresa guvernanţilor R. Moldova şi a statului de drept? Drapelul de pe clădirea Primăriei municipiului Bălţi nu a fost coborât ieri în bernă, aşa cum prevede decretul semnat de preşedintele Nicolae Timofti. Nu este pentru prima dată când la Bălţi sunt sfidate deciziile luate de autorităţile centrale. În anul 2010, municipalitatea a refuzat să coboare în bernă drapelele naţionale pe 28 iunie, deşi această zi a fost decretată zi de doliu naţional de către fostul preşedinte interimar Mihai Ghimpu. Iar în acest an, administraţia din Bălţi a boicotat ordinul Ministerului Sănătăţii, care interzice comercializarea unor alimente dăunătoare sănătăţii copiilor în aproprierea instituţiilor de învăţământ. Dacă ne aducem aminte şi de povestea cu bicolorul, constatăm cu amărăciune că autorităţile R. Moldova nu au, de fapt, niciun fel de autoritate. Poate doar pe hârtie.

Niciun reprezentant al Mitropoliei Basarabiei

Deşi au postat pe site un mesaj de condoleanţe la trecerea la cele veşnice a poetului Dumitru Matcovschi, niciun reprezentant al Mitropoliei Basarabiei nu s-a sinchisit să îşi facă apariţia la Vadul Raşcov. Nu contează că biserica din satul respectiv e subordonată sau nu Mitropoliei Moldovei, era de datoria celor care ne reprezintă din punct de vedere religios să fie prezenţi la căpătâiul unui mare apostol al românismului în Basarabia. Nu e prima dată când ÎPS Mitropolitul Petru şi ai săi nasc nemulţumiri şi nedumeriri, tot mai multe fiind vocile celor care îl vor înlocuit.

Parcă şi din partea Mitropoliei Moldovei m-aş fi aşteptat să trimită un minicor, care să facă mai plăcut urechii parastasul oficiat în satul poetului…

De larma din biserică în timpul slujbei, de comportamentul inadecvat observat în cazul soţiei preotului, care, atunci când vindea lumânări la intrare, vorbea mai tare decât preotul, nici nu mai vorbesc.

Praful şi ploaia

Drumul spre cimitir, o parte din care îl vedeţi în poză, era asemeni unui râu de praf. Din cer însă picau pe agale stropi de ploaie, deşi tunetele păreau să anunţe averse, iar până la ieşirea din biserică a fost soare şi zăpuşeală. Era, dacă vreţi, un amestec simbolic de praf pământesc şi răcoarea, curăţenia cerească care a însoţit viaţa poetului, unii care au încercat să-i închidă gura, să-l astupe cu praf, un praf din care a renăscut cu vigoare datorită unor picături nevăzute de putere venită de sus.

Iuda Roşca şi nebunul Ghimpu

Sunt obişnuit cu comportamentul oarecum neobrăzat al celor care participă la astfel de ritualuri fără a le trece prin sine. Se fac glume, comentarii. Dar aici m-au deranjat cumplit aceste lucruri, totuşi, nu era îngropat un om oarecare. Nu că nu ar fi avut dreptate cei care făceau comentarii de genul “Unde e nebunul de Ghimpu? De ce nu a venit? Nici Chirtoacă nu a venit. Până şi Iuda de Roşca a venit, da’ aiştia doi nu au venit…”.

Sărmanii oameni, dacă ştiau şi ei ce am aflat eu – că în seara zilei respective cei 2 au participat la nunta Stelei Popa şi a lui Dan Dungaciu – îşi făceau cruce de câteva ori în plus.

Mortul neîngropat şi doi gropari

Scenele de groază au urmat atunci când, după ce prietenii şi rudele şi-au luat rămas bun, după ce s-au tras trei salve de armă şi a fost intonat imnul R. Moldova, după ce s-au aruncat câţiva bulgări de ţărână, cineva a anunţat că toţi cei prezenţi sunt aşteptaţi la praznic. Toţi au plecat, chiar dacă mortul nu era îngropat. Cimitirul s-a golit în câteva minute.

Eu am rămas cu jurnalistul Doru Dendiu şi cu domnul deputat Eugen Tomac, neînţelegând ce se întâmplă, urmărindu-i pe cei 2 gropari, dintre care unul era o femeie, culmea, cum împing pământ peste un Om nemuritor, în timp ce coroanele aduse de oficiali stăteau trântite una peste alta într-un hal fără de hal. În scurt timp, a revenit alături de noi ambasadorul României la Chişinău, Marius Lazurcă. Un nepot de-al lui Dumitru Matcovschi ne-a spus că aşa e obiceiul, că lumea nu aşteaptă până la final… Nu am vrut să îl contrazic, nu avea sens.

Am lăsat braţul de crizanteme galbene alături, în timp ce Eugen Tomac şi Marius Lazurcă au depus într-un minim cadru simbolic cele 2 coroane din partea Preşedinţiei României şi, respectiv, din partea Guvernului României.

Priveam neputincioşi cum oamenii nu ştiu să preţuiască alţi oameni, lucruri şi momente importante. Nu era doar mormântul lui Matcovschi, ci un mormânt al omeniei şi al respectului pentru o personalitate impunătoare. Era o imensă groapă a respectului de sine, în fond.

Vadul Raşcov – satul peste sat

La plecarea din cimitir, am făcut o poză unui deal de deasupra satului, parte din care era surpat. Nepotul lui Matcovschi, cel care a rămas la final pentru a se asigura că toţi au primit invitaţia la praznic, de parcă acesta era lucrul cel mai important, ne-a povestit că satul de acum este construit peste un alt sat, înghiţit de o parte din dealul din imagine în urma unui cutremur din anii ‘40 ai secolului trecut.

M-am gândit atunci la o altă legătură simbolică între felul în care a renăscut acest sat şi felul în care a renăscut după accident Dumitru Matcovschi.

Dumitru Matcovschi s-a născut la 20 octombrie 1939 în satul Vadul-Raşcov, judeţul Soroca, într-o familie de ţărani. În 1961 a absolvit Facultatea de Filologie a Universităţii de Stat din Moldova. A debutat cu poezie, în 1963, cu placheta Maci în rouă. Peste şase ani publică volumul de versuri Descântece de alb şi negru care, fiind considerat subversiv de cenzura sovietică, a fost interzis de către autorităţile de atunci. Opera sa literară este constituită din peste 50 de volume de poezie, proză, teatru, publicistică. Poetul a decedat la 26 iunie 2013.

Constantin Codreanu http://inconstantin.ro