Principală  —  Reporter Special  —  Reportaje   —   Funcţia de 1 milion de…

Funcţia de 1 milion de la CFM a fost ocupată

261-garaGheorghe Efrim, noul şi totodată vechiul director al Întreprinderii de Stat Căile Ferate ale Moldovei (CFM), a „fost un om persecutat de comunişti”, a anunţat ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, Anatol Şalaru. În anul 2000, înainte de a pleca din funcţia de director al CFM, Efrim a fost ameninţat şi chiar bătut de persoane necunoscute, chiar în blocul în care locuia.

Gheorghe Efrim, cel care a fost numit marţi în funcţia lăsată vacantă de Miron Găgăuz, a mai deţinut postul de director al CFM timp de un an, în perioada 1999—2000. Ministrul Anatol Şalaru a declarat că deşi au fost mai mulţi candidaţi pentru funcţia de director al CFM, iar unii chiar au încercat să-l mituiască pentru a o obţine, se bucură că a refuzat toate ofertele în favoarea lui Gheorghe Efrim, „un om persecutat de comunişti”.

În 2000 a fost bătut

În anul 2000, Efrim a fost somat de puterea comunistă să plece de la conducerea CFM. Tot în acea perioadă, înainte de a pleca, acesta a fost bătut în blocul în care locuia. Gheorghe Efrim nu ar vrea să-şi amintească acea perioadă, însă este convins că tot ce s-a întâmplat a fost din cauza că a descoperit şi chiar s-a opus spălării de bani de la întreprindere. „Atunci am stopat spălarea banilor la CFM, care era posibilă prin multiple canale. Cei care m-au presat şi care se simţeau vinovaţi au vrut ori să mă sperie, ori poate chiar să mă ucidă”, ne-a declarat Gheorghe Efrim.

„În 1999, când a fost numit director general interimar, a procedat la diverse reforme, încercând să închidă firmele căpuşe, să taie accesul la banii publici, să anuleze anumite contracte, şi pentru asta a fost ameninţat el şi familia sa de mai multe ori cu moartea, a fost bătut şi lăsat fără cunoştinţă. Are şi cicatrice pe faţă de atunci. Este, însă, un om care nu a cedat”, ne-a povestit ministrul Anatol Şalaru.

După ce a renunţat la funcţia de director, Efrim a fost numit şef al Serviciului Mişcare din cadrul CFM. De fapt, proaspătul director a activat în cadrul acestei întreprinderi timp de 45 de ani.

Primele acţiuni

La investirea în funcţie, Efrim a promis că în fiecare an va construi câte 50 km de cale ferată. „Timp de două săptămâni, voi face un plan de restructurare a cadrelor. Vom încerca să învăţăm de la prietenii noştri din România, însă nu vom repeta greşelile lor. Cu siguranţă, trebuie de făcut ceva, pentru că 13 mii de angajaţi ai CFM nu au din ce primi salariile. Cea mai mare problemă e reducerea traficului de marfă şi de călători, care a condus la diminuarea veniturilor. Acum lucrăm la 40% faţă de anul trecut”, a mai menţionat directorul CFM.

El susţine ideea întineririi specialiştilor şi crede că tinerii au nevoie de cursuri de pregătire peste hotare, inclusiv în România. Deşi a considerat că nu este momentul potrivit pentru a da nume, Efrim ne-a spus că mai multe persoane din vechea conducere a CFM vor pleca.

„Directorul o să-mi prezinte timp de 2 săptămâni un program de restructurare a CFM. Proiectul e deja făcut. La el s-a lucrat mai mulţi ani. Practic, totul e pregătit, depinde de curaj şi de susţinerea politică pe care o va avea”, a adăugat Şalaru.

Despre Moraru

„Directorul va face ordine în instituţia pe care o conduce”, e sigur ministrul, „Găgăuz mi-a recunoscut că i-a fost frică să-l dea afară pe Gheorghe Moraru. Vom pregăti o astfel de restructurare, încât să avem temeiul legal de a-l destitui. Un singur om nu poate schimba sistemul, dar o echipă – da. Vreau să schimbăm toată echipa şi să aducem profesionişti”, a mai spus ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor.

L-am întrebat pe Gheorghe Efrim în ce fel de relaţii este cu Gheorghe Moraru, şeful secţiei Deservirera Călătorilor. „Cu Moraru întotdeauna ne-am înţeles bine. Când eram eu director, Moraru încă nu era „murdărit”, ne-a răspuns Efrim. „Până acum el nu a fost în subordinea mea, dar cu siguranţă o să facem ceva schimbări în Direcţia pe care o conduce. Probabil îl vom schimba, iar dacă o vom face, vom numi şef o persoană din afara direcţiei. Oricum, le transmit celor implicaţi în ilegalităţi că vom găsi modalităţi legitime pentru a-i disponibiliza”, a subliniat Gheorghe Efrim.

„Corect, profesionist, patriot”

Pentru funcţia ocupată, în sfârşit, de Gheorghe Efrim şi-au propus candidatura multe persoane. „Au venit şi scrisori de la colective. Au fost vreo 3 sau 4 propuneri pentru anumite persoane, şi sume de la 500 de mii până la mai mult de 1 milion. De Euro. Multora nu le convine că am numit director un om cinstit, pentru că sunt foarte mulţi paraziţi care sug de acolo şi aceştia trebuie să dispară, iar un om corect este un pericol foarte mare pentru ei”, crede Şalaru.

„Efrim este o persoană care lucrează de peste 40 de ani la CFM. Am studiat trecutul lui. Este o persoană corectă şi cinstită, un om care merge cu troleibuzul la lucru. Şi este un patriot. Foarte mulţi au dorit să fie şef la CFM, dar eu pe dânsul l-am bătut mult la cap până a acceptat. El este conştient de responsabilitatea pe care o are şi e foarte greu să găseşti un om corect, profesionist, patriot, ceea ce ne dorim noi aici”, a mai afirmat Anatol Şalaru.

Sursele noastre, angajaţi ai CFM, susţin că Efrim este cea mai bună alegere dintre cadidaturile discutate printre colegi. Aceştia ne-au spus că noul director este un om foarte bun şi corect, iar când a lucrat şef avusese conflicte cu Moraru, activităţile căruia nu le agrea. Totuşi, aceştia sunt de părere că Efrim poate reuşi doar dacă va avea sprijin politic şi dacă politicul nu îi va dicta cum să procedeze, aşa cum se întâmpla până acum.

Tatiana EŢCO, Victor MOŞNEAG