Principală  —  Reporter Special  —  Reportaje   —   Fertilizarea in vitro sub semnul…

Fertilizarea in vitro sub semnul aşteptării

Monopolul statului în domeniul reproducerii asistate se află în incertitudine. Guvernul încă nu are o poziţie oficială vis-a-vis de conflictul fertilizării in vitro şi a prevederilor legale care ar permite sau nu această practică în cadrul instituţiilor private. Autorităţile nu se grăbesc să abroge nimic, în lipsa investigaţiei legislaţiei naţionale şi a studierei experienţei României, susţine serviciul de presă al Guvernului.

În şedinţa Guvernului din 17 februarie curent, ministrul Sănătăţii, Vladimir Hotineanu, a prezentat proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii cu privire la ocrotirea sănătăţii reproductive şi planificarea familiei. Fără prezentarea argumentării sau a analizei cost-beneficiu, Guvernul a adoptat hotărârea privind aprobarea proiectului. Acesta urma să fie prezentat Parlamentului spre examinare.

Proiectul de lege prevede că «fecundarea artificială şi implantarea embrionului se efectuează, în exclusivitate, în instituţiile medico-sanitare publice». După ce Consiliul Naţional de Participare, care reprezintă societatea civilă şi este instituit pe lângă Guvern «cu scopul de a facilita participarea părţilor interesate în procesul de elaborare, implementare, monitorizare, evaluare şi actualizare a documentelor de planificare strategică a ţării» a adresat o scrisoare premierului Filat, solicitând retragerea respectivei Hotărâri de Guvern, aceast subiect planează, într-un fel, în aer.

Serviciul de presă al Guvernului a declarat că, în cel mai scurt timp, va avea loc o şedinţă de lucru cu ONG-urile din domeniul sănătăţii, cu factorii de decizie din cadrul Cancelariei de stat şi cu reprezentanţii MS, în care va fi luat în discuţie acest subiect. Între timp, Ion Pleşca, preşedintele Comisiei juridice, numiri şi imunităţi din Parlament, care săptămâna trecută susţinea că nu cunoaşte nimic despre această lege şi posibilele modificări, evită să răspundă la apelurile ZdG.

Încă în decembrie 2009, Ion Pleşca îi răspundea printr-o scrisoare oficială ministrului Hotineanu, care solicitase explicaţii cu privire la reglementările legale ce ţin de fertilizarea în vitro. Acesta informa că «prevederile legale indică cu certitudine şi univoc: fecundarea artificială şi implantarea embrionului ţin de competenţa exclusivă a instituţiilor medico-sanitare publice abilitate şi nu pot fi atribuite unor persoane fizice sau juridice private».

În temeiul acestei scrisori, ministrul Sănătăţii s-a adresat, la începutul lunii trecute, Camerei de Licenţiere cu propunerea de a exclude genul respectiv de activitate (fertilizarea în vitro de către instituţiile private, n.r.), în pofida unei Hotărâri a Curţii de Apel, care obliga Camera să ofere licenţă de activitate în acest domeniu unei clinici private.

În ediţia de săptămâna trecută a ZdG, Nicolae Sadovei, doctor în drept, conferenţiar universitar la Facultatea de Drept, ne-a explicat ce prevede legislaţia în acest domeniu şi a confirmat că fertilizarea in vitro în sectorul privat este legală. Doctorul în drept susţine că, deşi înţelege politica MS, ar fi vorba de o concurenţă neloială.

Tatiana EŢCO