Familii diverse, dar cu valori comune

Familie reîntregită prin internet

Gata de culcare, în pijamale şi cu temele făcute, Loredana şi Dumitraş aşteaptă ora zece seara, pentru a împărţi scaunul din faţa calculatorului. Minimum o dată pe săptămână, copiii îşi întâlnesc părinţii, pe internet. Mii de kilometri sunt reduşi la un apel on-line, prin intermediul căruia familia nu doar se vede şi comunică, dar şi se menţine unită.

Primul an de şcoală al lui Dumitraş şi toţi cinci ai Loredanei s-au scurs în absenţa mamei şi a tatălui. Experienţa primelor note, a primelor decepţii, a primelor teme pentru acasă şi multe altele copiii le-au trăit doar cu gândul la părinţi, care au asistat, mai mult telefonic, la creşterea propriilor copii.

«Copiii i-am lăsat de mici şi acum sunt mari. Am pierdut poate timpul lor cel mai important, sperăm să reuşim să recuperăm. Faptul că nu suntem lângă ei înseamnă foarte mult. Simţim această distanţă la fiecare discuţie. E greşeala noastră că am plecat, dar am fost nevoiţi să o facem. A trebuit să jertfim, pentru a le asigura un viitor mai bun. În curând îi vom aduce lângă noi», se completează în discuţii soţii Lida şi Ghenadie.

Atunci când tinerii au plecat, pe rând, în Italia, trăiau cu părinţii, aveau un venit care nu le asigura existenţa şi nu puteau să-şi permită nici să viseze la propria casă. Aşa au decis că plecarea peste hotare este singura opţiune ce le-ar permite să le asigure copiilor un viitor mai bun. Copiii i-au lăsat în grija rudelor, unul la o bunică, iar altul la o mătuşă. În câţiva ani, au reuşit să adune ban cu ban şi au procurat un apartament, în care, acum, locuiesc ambii fraţi. Aceştia au propria cameră, propriile paturi şi propriul computer, prin intermediul căruia au loc întâlnirile familiei. Acesta este unul dintre succesele părinţilor şi un mare rezultat al absenţei lor, sunt convinşi soţii. Mătuşa care creşte cei doi copii spune că  e mult mai bine că fraţii acum locuiesc împreună, în casa care este a lor  şi în care pot spune că sunt o familie, chiar dacă îi separă o distanţă mult prea mare.

Dumitraş, timid, nici nu ştie ce ar face dacă şi-ar petrece tot timpul lângă părinţi, nu că nu ar avea ce face, doar că prea multe îşi doreşte să le trăiască lângă mama şi tata. Loredana, însă, ştie sigur că îşi doreşte să plece împreună cu fratele «acolo unde sunt ei».

T.E.

 

O altă mamă: mai bună, mai frumoasă

Liuba şi Valeriu Harea au devenit părinţi educatori pentru opt copii care creşteau la orfelinat. Acum sunt numiţi mamă şi tată de cei pe care i-au primit în familie şi se bucură în fiecare zi împreună de o nouă viaţă. Copiii sunt fericiţi: merg la şcoală, îşi fac temele cu părinţii şi petrec sărbătorile în familie.

Cu istorii de viaţă foarte triste, cei opt copii de la casa de tip familial a soţilor Harea au trecut mai întâi pe la internate şi centre de plasament. Pe prima fetiţă, Maria, soţii au luat-o chiar de la maternitate, când avea doar patru luni. Apoi au venit şi fraţii ei în familie, iar la începutul acestui an, două surori au păşit pragul casei. Înainte de sărbătorile de Paşti, încă trei fetiţe au fost luate în plasament.

Cei opt copii stau în jurul femeii şi o strâng de mână, o cuprind şi o privesc cu mult drag. Maria, fetiţa care a fost crescută de la patru luni, nu se dezlipeşte nici noaptea de mama ei. În schimb, cei doi băieţi sunt geloşi atunci când mama lor petrece mai mult timp cu fetele. „Eu le spun că ei trebuie să meargă afară, cu soţul, însă ei vin toţi din urma mea”, povesteşte Liuba Harea.

De Paşti, copiii au vopsit ouă împreună şi apoi le-au ciocnit. Cristina, cea mai mare dintre ei, spune că niciodată nu sărbătoreau acasă, aşa cum au făcut aici. Ea este mereu alături de mama Liuba, de la care învaţă să gătească  şi să fie o bună gospodină. Împreună cu sora ei, se bucură de o adevărată familie în casa soţilor Harea.

Pentru a lua masa, cei opt copii se aşează la două mese. Astăzi mănâncă zeamă de casă şi macaroane cu brânză. Cristina taie pâine, Maria aranjează lingurile, iar Liuba Harea apucă să toarne dintr-o cratiţă mare, în care găteşte de obicei ca să ajungă la toţi. Pentru o zi, soţii Harea cumpără câte şase, opt pâini, iar atunci când primesc banii, merg la o piaţă en-gross şi se aprovizionează cu produse alimentare pe o lună înainte.

Copiii spun despre Liuba Harea că este o mamă bună şi frumoasă, apoi se înghesuie să o îmbrăţişeze şi să o strângă de mână. Ea zice că a creşte copiii altora este un lucru total diferit de a creşte propriii copii, implică mai multă muncă şi responsabilitate. Chiar dacă a auzit reproşuri de la unii oameni, care s-au indignat de noul lor statut, Liuba Harea spune că nu găseşte nimic mai frumos decât să educi şi să creşti nişte copii.

N.D.

 

«Dacă-ţi doreşti, poţi reuşi, indiferent de dizabilitate»

Până a-şi întâlni viitorul soţ, nici nu ştia ce înseamnă o persoană cu dizabilitate şi nici nu-şi imagina cum e posibil să trăieşti cu proteze în loc de picioare, să te mişti în cârje sau cu ajutorul unui cărucior. «Deoarece este o persoană deosebită, m-a cucerit prin felul său de a fi», spune Svetlana, care nu doar că nu observă problemele soţului, dar nici nu-l consideră invalid.

La începutul relaţiei, părinţii ei erau împotrivă, dar Svetlana le-a răspuns ferm că ştie că alături de acest bărbat va trăi bine şi niciodată nu va suporta lipsuri. Între timp, soacra-mică şi-a schimbat opinia, acceptând că nu a avut dreptate. Acum, tot ea recunoaşte că este mândră de familia fiicei sale. Relaţia Svetlanei cu Mihai a trecut de majorat. Timp de 20 de ani, de când sunt împreună, s-au confruntat cu destule probleme, dar toate le-au rezolvat împreună, spun soţii, marea lor bucurie fiind cei doi copii, ambii adolescenţi.

«Nu am simţit niciodată că este altfel, în sensul dizabilităţii. Mereu ne-am ajutat reciproc. Ne place să primim oaspeţi şi se întâmplă destul de des», spune soţia, mai des decât pleacă ei pe ospeţe.  Cât despre curăţatul veselei, dereticatul casei, prepararea mâncării sau îngrijitul copiilor, nici nu se discută. Chiar şi când îi este mai dificil, soţul se implică, în măsură egală, alături de ea. Uneori, spune Svetlana, nici nu-şi explică cum de face faţă muncilor solicitante. Cel mai important, însă, e că soţia niciodată nu a pus la îndoială capacităţile şi abilităţile soţului, iar el nu şi-a decepţionat niciodată consoarta.

Singurele momente în care simte prezenţa dizabilităţii, poate nu atât a lui Mihai, cât a societăţii în care trăiesc, sunt cele în care oamenii se uită cu milă sau curiozitate la ei sau atunci când îi compătimesc. Astfel de situaţii sunt nu doar neplăcute şi ofensatoare pentru soţi, dar şi nejustificate.

«Dacă-ţi doreşti, orice poţi reuşi, indiferent de dizabilitate, dar dacă psihologic nu te-ai reîncadrat în societate, e mai problematic. Sunt sănătoşi care nu reuşesc în viaţă, dar eu mă consider fericit şi cu familie împlinită», spune scurt, dar sigur, Mihai.

«Fiica spune tot timpul că «noi suntem o familie tare fericită». Dacă un copil care nu ar putea şi nu ar avea motive să mintă, dar şi care vede în jurul ei experienţele altor familii, a vecinilor, colegilor de şcoală, prietenilor, zice acest lucru, cred că noi nu mai avem ce adăuga», conchide zâmbind Svetlana.

T.E.

 

«Am cules tot ce-i bun din cultura şi tradiţiile ambelor etnii»

S-au întâlnit la un spectacol, pe atunci, Vasile cânta într-o orchestră de muzică populară, iar Vera învăţa la Colegiul pedagogic. Aşa a început propriul spectacol al familiei Stânga. De atunci au trecut 30 de ani, timp în care au obţinut tot ce şi-au dorit. Au construit o casă, au crescut, au educat şi i-au pus la calea lor pe cei trei copii. Faptul că un soţ este rom, iar altul de etnie rus nu i-a împiedicat să constituie o familie frumoasă. Nu şi-au ascuns niciodată apartenenţa, deşi actele lor de identitate spun că sunt moldoveni. «Am cules tot ce-i mai bun din cultura şi tradiţiile ambelor etnii», spune sigur de sine soţul, convins că acesta este unul din secretele familiei lor. Vasile Stânga a crescut într-o familie de ţărani cahuleni de etnie romă. Este muzicant cu studii superioare  şi, împreună cu soţia, a crescut cei doi feciori şi o fiică în spiritul unei familii mixte, în sensul pozitiv: în casă se vorbeau două sau chiar trei limbi, tradiţiile şi obiceiurile au fost mai complexe, pentru că veneau din două comunităţi etnice diferite. Căsniciile mixte, este convinsă  Vera, sunt mai trainice şi mai interesante, dacă diferenţele de cultură sunt folosite în favoarea familiei. Anume aşa s-au străduit ei să facă.

«Am văzut la părinţi momente ce nu mi-au plăcut. La vecini, care erau nu doar romi, dar şi moldoveni, am văzut lucruri urâte, cuvinte nepotrivite, lipsa celor şapte ani de casă şi din toate acestea am luat aminte şi ne-am străduit ca în familia noastră să nu se întâmple toate acestea», spune soţul. Deşi în casa lor e firesc faptul că bărbatul este capul familiei, deciziile întotdeauna le-au luat împreună, după discuţii şi schimburi de sfaturi. Viaţa nu le-a fost unsă cu miere, recunoaşte cuplul, dar au încercat cu înţelepciune să înfrunte barierele. Soluţia problemelor, zice soţia din exeprienţa anilor trăiţi împreună, este faptul că «soţii trebuie să se ajute, să comunice şi, desigur, să se iubească».

Când la un pahar de vorbă cu prietenii se ajunge la discuţia «da ce băieţi ai, ce familie…», Vasile spune că nu-i place. Nu că s-ar vorbi neadevăr, pur şi simplu nu-i place lauda. Mai bine în fapte să se vadă lucrurile, este convins bărbatul. Aşa şi-a învăţat şi copiii. «Da, am o familie sănătoasă. Este cum mi-am dorit-o, pentru că am muncit şi mă bucur că este aşa. Familia, poate nu-i cea mai reuşită, dar, ştiţi, dacă vorbeşte lumea, înseamnă că e ceva», spune cu modestie părintele.  Atunci când s-au căsătorit, se considera o ruşine ca un rom să ia de nevastă o fată de altă etnie. Între timp, lucrurile s-au mai schimbat. «Important e om să fii, nu ce etnie ai. Etnia, naţionalitatea nu trebuie şi nu pot fi o barieră în relaţiile dintre oameni, cu atât mai mult în familie», s-au completat în discuţie soţii Stânga.

T.E.

 

Diversitatea familiilor promovată de ONU

În acest an, în cadrul Festivalului „Familia” este promovată diversitatea familiilor din R. Moldova şi respectul pentru acestea. Familiile monoparentale, interetnice, familiile cu persoane cu dizabilităţi, familiile alternative, casele de tip familial şi asistenţii parentali profesionişti, care au devenit case gazde pentru copiii orfani, dar şi alte tipuri de familie, vor fi celebrate inclusiv pe 15 mai, când va avea loc Ziua Internaţională a Familiei.

“Când privim în jur, vedem cum acest fenomen extraordinar şi divers este redat printr-un simplu cuvânt – familie. Ceea ce îi uneşte pe toţi este speranţa şi dragostea de a reuşi în condiţiile dificile ale acestei lumi nesigure, de a crea un viitor mai bun pentru generaţiile care ne vor urma”, a spus Kaarina Immonen, coordonator Rezident ONU în Moldova.

Respectul pentru familii, care se va reflecta în activităţile propuse în acest an, va oferi răspuns nevoilor diferitor tipuri de familii, indiferent de forma lor şi/sau aparţinând diverselor categorii sociale, susţine Mihai Moldovanu, viceprim-ministru, responsabil de probleme sociale.

Festivalul “Familia”, desfăşurat în perioada 10-15 mai, e la a treia ediţie. Evenimentul se desfăşoară sub egida Guvernului R. Moldova, cu susţinerea Organizaţiei Naţiunilor Unite şi este dedicat Zilei Familiei, celebrată tradiţional pe 15 mai.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *