Principală  —  Reporter Special  —  Reportaje   —   Familia judecătoarei şi testamentul unei…

Familia judecătoarei şi testamentul unei bătrâne de 81 de ani

451-casa2Elisaveta Cheptine are 81 de ani. Nu a fost căsătorită vreodată şi nici copii nu are. În schimb, are o casă şi câteva terenuri la Coloniţa, la doar 11 km de Chişinău. Aceste proprietăţi, însă, îi oferă o bătrâneţe nu prea liniştită, pentru că sunt mai multe persoane care râvnesc la ele.

În 2000, pe când încă nu împlinise 70 de ani, bătrâna, în urma unui testament, şi-a lăsat averea pe mâinile lui Ion şi Ruslan Cimpoi, soţul şi, respectiv, fiul judecătoarei Iulia Cimpoi, pe atunci, judecătoare la Judecătoria Criuleni, acolo unde, anterior, Elisaveta Cheptine avusese un alt dosar, legat de partajarea averii cu fratele său, dosar câştigat de ea, până la urmă. Doar că, din câte se pare, peste câţiva ani, femeia s-ar fi răzgândit. Astfel, în noiembrie 2010, în faţa unui notar, şi-ar fi testat bunurile Nataliei Verdeş, una dintre nepoatele sale de pe frate, şi asta cu condiţia întreţinerii sale pe viaţă.

Plângere către Timofti şi CSM

„În mai 2009, mătuşa Elisaveta mi-a propus să cumpăr de la ea un lot de pământ, pe motiv că nu se poate folosi de el. Am încheiat un contract de vânzare-cumpărare, pe care l-am autentificat la notar şi l-au înregistrat la Cadastru. Ulterior, în decembrie 2009, la dorinţa mătuşii, am dus-o la acelaşi notar, iar ea a întocmit pe numele meu, Verdeş Natalia, un testament pe întreg patrimoniul ei – casa de locuit şi terenul aferent cu construcţii auxiliare”, scrie Natalia Verdeş într-o plângere adresată şefului statului, Nicolae Timofti.

Din plângere mai aflăm că, atunci, bătrâna ar fi fost conştientă de pasul pe care-l face, dar şi de faptul că, anterior, semnase un alt testament. „Iarna anului 2009-2010 fiind cu multe ninsori, am fost nevoiţi să trecem, împreună cu soţul, în casa mătuşii. Atunci, ne-am chinuit mai mult: am purtat-o pe mătuşă la un şir de clinici private, la analize, în vederea unor intervenţii chirurgicale la ochi, pentru care, ulterior, am achitat 25 mii de lei. În vara anului 2010, împreună cu nişte persoane angajate de noi, am recoltat grâul mătuşii. Soţul a reconstruit bucătăria de vară, am făcut reparaţie în curte, am schimbat gardul”, mai spune Verdeş.

„Fiind mulţumită, în 2010, din propria-i voinţă, Elisaveta Cheptine a întocmit pe numele meu contractul de înstrăinare asupra întregului patrimoniu, cu condiţia întreţinerii sale pe viaţă. Ulterior, toate acestea le-am înscris pe numele meu. În noiembrie 2011, am fost însă citată la Procuratură şi recunoscută în calitate de bănuit pentru faptul că „în scopul obţinerii ilegale a bunurilor materiale, am falsificat semnătura Elisavetei Cheptine din contractul de vânzare-cumpărare a terenului şi din contractul de înstrăinare, cu condiţia întreţinerii pe viaţă”, se mai spune în cererea Nataliei Verdeş, adresată şefului statului.

451-casa245354Urmărire penală încetată

Procurorii au început ancheta în urma depoziţiilor bătrânei, care le-ar fi spus că ea nu ar fi fost la notar şi nu ar fi semnat contractul de înstrăinare cu condiţia întreţinerii sale pe viaţă, astfel că, semnătura i-ar fi fost falsificată. Ea a mai declarat că a aflat întâmplător, când se afla într-o vizită la primărie, că bunurile sale au fost înscrise pe numele nepoatei Natalia.

Urmărirea penală pe numele Nataliei Verdeş a fost încetată în primăvara anului 2012, „din lipsa faptei infracţiunii”. Expertiza grafoscopică a arătat că semnăturile aparţineau anume Elisavetei Cheptine. Vitalie Caldâba, avocatul bătrânei, a atacat la judecătorul de instrucţie ordonanţa procurorilor, iar acesta, în aprilie, a dispus anularea ei. Totuşi, pe 23 august 2012, procurorii decid din nou încetarea urmăririi penale pe numele Nataliei Verdeş, din aceleaşi motive.

Între timp, prin intermediul avocatului, Elisaveta Cheptine se adresează în judecată, cerând anularea celor două contracte semnate cu Natalia Verdeş. Pe 10 august 2013, cu două săptămâni înainte ca Verdeş să fie scoasă de sub urmărire penală, Victor Burduh, preşedintele Judecătoriei Ciocana, îi dă dreptate. Acesta, după ce a audiat mai mulţi martori, a decis să anuleze contractul de vânzare-cumpărare a terenului, dar şi contractul de înstrăinare cu condiţia întreţinerii pe viaţă. Contractul de vânzare-cumpărare a fost anulat cu precizarea că Elisaveta Cheptine urma să-i întoarcă cei aproape şase mii de lei, primiţi pentru teren, Nataliei Verdeş, iar celălalt contract, de întreţinere pe viaţă, pentru că Verdeş nu şi-ar fi onorat obligaţiile asumate în el. Asta deşi, în motivarea instanţei, mai mulţi martori confirmă faptul că, deseori, Natalia Verdeş şi soţul ei, Valeriu Opincă, dar şi alte persoane angajate de ei, au executat mai multe lucrări în câmp sau în jurul casei Elisavetei Cheptine, în perioada 2008—2011.

451-casa-jud121Descifrări telefonice

În plângerea adresată lui Nicolae Timofti, dar şi în alte două plângeri, remise pe adresa Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Verdeş afirmă că dosarul penal intentat pe numele său, dar şi decizia instanţelor de judecată ar fi rezultatul relaţiei pe care mătuşa sa o are cu Iulia Cimpoi, fostă judecătoare la CSJ, retrogradată în 2012, împreună cu Ion Muruianu, Nina Cernat şi alţi patru magistraţi la CA Chişinău. Anume familiei judecătoarei, în 2000, Elisaveta Cheptine îi lăsase averea sa. Natalia Verdeş susţine că o bătrână de 82 de ani nu avea cum să găsească un avocat, nu avea cum să-l plătească şi nu avea cum să scrie plângere la procuratură fără a fi ajutată.

În calitate de probe, Natalia Verdeş aduce mai multe descifrări telefonice, în care este vizibilă relaţia dintre familia judecătoarei şi mătuşa sa. De exemplu, pe 10 august 2012, în ziua în care instanţa de judecată decidea anularea contractelor dintre Elisaveta Cheptine şi Natalia Verdeş, se constată că aceasta a telefonat familiei Cimpoi, la numărul înregistrat în baza de date a Moldtelecom pe numele Iuliei Cimpoi. De fapt, în luna respectivă, se atestă zeci de discuţii dintre familia Cimpoi şi Elisaveta Cheptine. Pe 10 septembrie 2012, descifrările demonstrează o discuţie dintre aceasta şi Iulia Cimpoi chiar de pe numărul de fix din biroul său de la Curtea Supremă de Justiţie (CSJ). Descifrările telefonice demonstrează că bătrâna a discutat şi cu Ion Cimpoi, angajat al Direcţiei asistenţă socială a sect. Râşcani, Chişinău, la numărul de la serviciu al acestuia, cât şi la numărul de mobil.

În martie 2013, Anatolie Ţurcan, membru al CSM, îi răspundea Nataliei Verdeş că „afirmaţiile dvs. precum că judecătorul CA Chişinău, Iulia Cimpoi, o consultă pe Cheptine Elisaveta şi a exercitat influenţă asupra judecătorului Judecătoriei Ciocana nu s-au confirmat cu probe concludente şi pertinente, fiind negate de judecătorii vizaţi în petiţie”. Două luni mai târziu, Ţurcan îi răspundea din nou Nataliei Verdeş: „Descifrările serviciilor prestate confirmă convorbirile dintre Elisaveta Cheptine şi Iulia Cimpoi, însă acestea nu denotă faptul că judecătorul a comis imixtiune în activitatea de judecată”.

„Dacă ar veni, i-aş arăta eu”

Ion Cimpoi, soţul magistratei Iulia Cimpoi şi posesorul averii bătrânei, din momentul în care instanţa a desfăcut contractul dintre Elisaveta Cheptine şi Natalia Verdeş, neagă orice legătură cu acest caz. „Să fie sănătoasă (Elisaveta Cheptine, n.r.). Eu îmi cer scuze, dar spune-i dnei Verdeş să nu umble cu paiele în cap. Să mă iertaţi de cuvântul pe care l-am spus. Ştiu că a scris murdării bune, dar Cel de Sus o s-o trăsnească bine în cap. Umblă cu prostii. Eu nu am ce mă amesteca. Să nu umble cu bârfe şi cu minciuni. Nu-mi trebuie nimic şi n-am nevoie să am ceva din asta. Nu-i frumos pentru o doamnă în vârstă să umble cu bârfe”, ne-a zis Ion Cimpoi.

„Eu nu i-am dat ei nimic. Ea a furat. Să nu umble cu minciuni. Ea a furat documentul şi a făcut singură tot. Să nu fi fost la primărie, nici astăzi nu ştiam. Eu nu am semnat nimic. Am fost şi la poliţie, şi la procuratură. Ea umblă doar cu minciuni. Ce are cu femeia ceia? (Iulia Cimpoi, n.r.) Nu ştiu nimic de doamna ceia. Eu am avocat. În afară de el nu am nevoie de nimic. El mă sfătuie. Eu am găsit avocatul”, ne-a spus Elisaveta Cheptine.

Bătrâna neagă că ar fi discutat cu magistrata Cimpoi, deşi actele confirmă acest lucru. „Am fost (prietene – n.r.) când am fost cu Criuleniul. De atunci, nici nu ştiu unde s-a dus şi ce face. Cu cine vorbesc? Nu, nu vorbesc cu nimeni, doar cu avocatul”, ne-a spus bătrâna. „Ea (Verdeş, n.r.) de ce nu vine să vorbească personal cu mine? Dacă ar veni, i-aş arăta eu. Eu nu am poftit-o la mine. Ea singură a venit şi fuma în jurul casei. Ea venea cu toţi bărbaţii pe care i-a avut, iar eu îi hrăneam… Îi umpleam şi ei torba, după ce se jeluia că nu are la cine se duce. Ce a făcut ea? Ce reparaţie? E zero. E casa mea. Eu am muncit aici. Singură am făcut-o, cu puterea mea, fără ajutor”, ne-a spus revoltată mătuşa Elisaveta.