Principală  —  Reporter Special  —  Reportaje   —   Experţi: Moneda euro nu va…

Experţi: Moneda euro nu va muri

Păreri împărţite vis-a-vis de situaţia monedei unice europene. Totuşi, chiar dacă la casele de schimb valutar euro înregistrează aproape zilnic deprecieri faţă de leul moldovenesc şi faţă de dolarul american, majoritatea economiştilor ne sfătuiesc să nu schimbăm în alte valute economiile pe care le avem în euro. “Nu va muri euro”, ne asigură Veaceslav Ioniţă, preşedintele Comisiei parlamentare pentru economie, buget şi finanţe. “Criza zonei euro este mai mult o criză a încrederii”, spune şi Dorin Drăguţanu, guvernatorul Băncii Naţionale a Moldovei (BNM).

BNM a stabilit pentru miercuri, 14 decembrie 2011 o rată de schimb de 15,579 lei pentru un euro, cu 1,9 bani mai puţin decât în ajun, când  euro s-a depreciat până la cel mai redus nivel din ultimele 11 luni faţă de dolarul american. Cursul stabilit de BNM pentru miercuri, 14 dcembrie este mai mic cu 53 bani decât în perioada similiară a anului trecut şi cu 2 lei şi 30 bani decât la 14 decembrie 2009.

Nu schimbaţi economiile în euro pe care le aveţi

„Nu va muri euro”, spune Veaceslav Ioniţă, preşedintele Comisiei parlamentare pentru economie, buget şi finanţe. “Eu până în prezent sugerez la toţi să aleagă euro în favoarea altor valute. Categoric nu încurajez pe nimeni să schimbe euro în altă valută. Cei care au economii în euro să le păstreze în euro. N-are cum să moară euro. S-a discutat de mai multe ori acest aspect şi i s-a prezis moartea de mai multe ori, dar euro a rezistat. Euro va vibra şi în continuare aşa cum se întâmplă în fiecare an, dar, dacă vă uitaţi atent, el reuşeşte întotdeauna să-şi recupereze poziţiile. Nu ar trebui să ne facem niciun fel de probleme”, crede oficialul.

Dorin Drăguţanu, guvernatorul BNM, afirmă că în ultima perioadă oamenii nu au dat impresia că ar fi îngrijoraţi şi nu au dat buzna la casele de schimb valutar pentru a schimba euro pe alte valute.

„Urmărim zilnic tranzacţiile de vânzare/cumpărare a persoanelor fizice la casele de schimb valutar, la bănci. De mult timp, de fapt, pe tot parcursul acestui an, volumul a fost unul absolut normal. Nu se observă nicio problemă. Remitenţele sunt în creştere, chiar dacă creşterea s-a încetinit puţin în noiembrie, per total, în 2011 volumul remitenţelor va creşte cu vreo 15%. O parte semnificativă din remitenţe, circa 40%, vin în euro. Deci, euro este, oamenii continuă să transmită bani în euro. Cei care primesc euro nici nu pot să le spună rudelor să le trimită banii în alte valute, pentru că altă valută acolo nu-i”, afirmă Drăguţanu.

Drăguţanu: Nu există o criză a monedei euro, ci o criză a încrederii

„Acum e cel mai important să ne păstrăm calmul, să urmărim evenimentele pe plan internaţional şi să sperăm că marile puteri mondiale vor găsi un numitor comun privind măsurile care trebuie luate ca să calmeze pieţele. Nu trebuie să intrăm în criza încrederii. Noi acum nu vorbim de criza euro, ci de criza încrederii, atunci când oamenii nu au încredere într-o valută. Anul trecut au fost discuţii serioase că mai nu cade dolarul. Acum se vorbeşte aşa despre euro. Dacă nu va fi euro, ce va fi? Amintiţi-vă doar că marea majoritatea a economiilor în trecut au fost păstrate în mărci germane. A suferit populaţia din convertirea mărcilor germane în euro? Lumea s-a adaptat. Este nevoie de timp. Se preschimbă o monedă în alta şi atât”, mai spune Drăguţanu, care îndeamnă la calm. “Deciziile luate la summit-ul de săptămâna trecută sunt în direcţia corectă pentru asigurarea stabilităţii euro. Dar, e clar că trăim într-o perioadă de incertitudine şi riscuri majore”, a punctat acesta.

Tarlev este circumspect: Oamenii de afaceri suferă

Vasile Tarlev, fost prim-ministru al R. Moldova în perioada 2001-2008, ajuns acum în mediul de afaceri, spune că instabilitatea monedei unice europene afectează businessmenii locali. “La ora actuală, nimeni din Moldova şi nu doar din Moldova nu poate cotrazice faptul că zona euro este într-o criză profundă, că starea monedei euro este instabilă şi poate aduce chiar şi cele mai neaşteptate surprize. Cunoaştem faptul că leul este legat de euro, pentru că toţi moldovenii plecaţi la muncă în străinătate aduc euro aici, iar instabilitatea acestei monede influenţează negativ asupra tuturor producătorilor autohtoni, cei care importă şi exportă materie primă şi produse în zona euro”, spune fostul premier.

Tarlev îi sfătuieşte pe cetăţenii R. Moldova să-şi păstreze economiile în valută naţională. “Pe cei care primesc surse financiare de peste hotare în euro, eu îi sfătuiesc să le amplaseze în bănci de încredere şi mai puţin – acasă. I-aş sfătui pe moldoveni să schimbe euro în lei sau în dolari, pentru că dolarul dă semne de stabilitate. Totuşi, tind spre leul moldovenesc. Să-i schimbe, că altfel pot avea pierderi mult mai mari. La mine încă nu s-a pus această problemă”, a precizat Vasile Tarlev.

Expert: Dispariţia monedei euro — un dialog prematur

„Fără îndoială că paritatea cursului leu-euro pe piaţa internă va depinde mult de cum vor evolua lucrurile pe extern”, crede expertul economic Iurie Gotişan. Acesta  consideră însă că diferenţele cursului leu-euro din ultimele luni sunt nesemnificative. “Este de fapt o dinamică firească. Nu ar trebui să se speculeze pe marginea cursului, fapt ce ar incita panica populaţiei. Este adevărat că în jur de 40% din remitenţe sunt anume în euro, dar nu trebuie să uităm că o bună parte din acestea se întorc de unde au venit, prin achiziţionarea de produse şi mărfuri de import. Îndemn populaţia să-şi păstreze economiile în valuta în care o au sau în care şi-au făcut plasamente bancare, fară a recurge la conversii nechibzuite”, recomandă Gotişan.

„Este absolut prematur să concepem dispariţia monedei euro. În primul rând, deoarece mult timp şi resurse au fost irosite pentru punerea acesteia în circulaţie, iar dispariţia ei peste noapte este ireală. Invalidarea monedei euro devine reală doar dacă, dintr-o  dată, toate ţările ar ieşi din zona euro şi s-ar întoarce la monedele naţionale – ceea ce nu se poate întâmpla”, afirmă expertul.

„Sigur că am putea asista la o prăbuşire a sistemului bancar, la ieşirea unor ţări din zona euro, cum ar fi Grecia, putem asista la nişte falimente bancare, dar nimic mai mult. Am putea să ne întrebăm despre supravieţuirea monedei euro doar dacă un stat precum Italia ar ieşi din această zonă”, continuă Gotişan. “E clar însă că se va scurge mult timp până când situaţia actuală pe pieţele financiare va fi într-un fel sau altul depăşită, stare care implică o reglementare mai bună a pieţelor, recapitalizarea unor bănci şi injecţii regulate de lichidităţi efectuate de băncile centrale. Cred eu că creditul pentru întreprinderi, firme, companii, dar şi pentru simpli cetăţeni va fi relativ scump pentru mult timp înainte, R. Moldova nefiind o excepţie în acest sens”, punctează Iurie Gotişan.

Victor MOŞNEAG