„Evadarea” din orfelinate. Părinţii găsiţi printre străini

Peste 3000 de copii din orfelinatele R. Moldova aşteaptă să fie luaţi de către părinţii biologici, sau să îşi găsească o nouă familie, unde s-ar simţi acasă. În prezent, doar 340 de copii sunt îngrijiţi în 83 de case de copii de tip familial. În aceste case ei îşi găsesc familiile temporare, unde află ce înseamnă dragostea, grija şi blândeţea.

Casele de copii de tip familial sunt instituţii create pe baza unei familii complete, care oferă copilului rămas fără ocrotire părintească îngrijire substitutivă în familia părintelui-educator. În aceste case pot fi plasaţi de la trei până la şapte copii cu vârste de până la 18 ani. După care statul încetează să acorde indemnizaţii.

„Au găsit-o lângă un cimitir din Chişinău”

Ajunşi la Stăuceni, ne-am îndreptat spre casa familiei Preda, unde cresc 7 copii. Poarta ne-a deschis-o Ecaterina Preda, o femeie cu privirea caldă şi zâmbetul larg, care ne-a invitat în casă să ne încălzim. „Adineauri am venit de la spital, unde a fost internată una dintre fetiţe, care a răcit, are angină. Am tras aşa o frică când m-am trezit noaptea şi ea avea febră de peste 40 de grade! Am chemat repede ambulanţa. Îţi faci griji pentru copilul tău, dar şi mai multe griji pentru cel pe care-l ai în îngrijire”, ne spune Ecaterina, care este asistent parental de aproape 15 ani.

„Am o familie mare. Cresc acum 7 copii. Două fete au împlinit vârsta de 18 ani şi au ieşit deja din plasament. Dar tot la mine au rămas”, ne povesteşte Ecaterina despre „fiicele” sale care au absolvit, recent, şcoala profesională. „Fiecare are nevoie să cunoască vreo meserie, ca să-i fie mai uşor să se aranjeze în viaţă şi să-şi întemeieze o familie”, spune Ecaterina privind spre fotografiile de pe peretele bucătăriei, din care zâmbesc două fete de vreo 7 ani. „Erau mici când au ajuns la mine. Erau speriate şi tăcute, iar acum sunt adevărate domnişoare”, adaugă ea.

Asistenta parentală ne spune că, de obicei, copiii cu probleme de sănătate au mai puţine şanse de a fi înfiaţi. Una dintre primele fete pe care familia Preda a luat-o sub tutelă avea deficienţă mentală. „Atunci când am adus-o acasă era speriată. Ne-au spus că au găsit-o lângă un cimitir din Chişinău. Iniţial nici nu prea vorbea, dar treptat, acomodându-se cu noi, a început să fie mai deschisă, să vorbească, să înveţe. Acum este o tânără ca toate celelalte şi o adevărată gospodină”, ne spune Ecaterina.

„Mă vei da cu capul de baie?”

„Off, sărmanii copii aduşi de la orfelinate! Am nevoie de vreo 4-5 ani să lucrez cu ei ca să-i integrez în societate. Copiii din orfelinate sunt parcă rupţi de lume… Fetele erau speriate. Nu ştiau cum se numesc obiectele din jur. Pentru ele tot ce se mânca era prună. Când găteam, le arătam cum se face un terci, o supă, ce conţine fiecare mâncare. Nu au văzut asta la orfelinat, sau poate nimeni nici nu prea vorbeşte cu aceşti copii. La început, aveau frică de întuneric, de apă… Când încercam să le băiesc, ele începeau să plângă şi să mă întrebe îngrozite: Mă vei da cu capul de baie?”, îşi aminteşte Ecaterina, încercând să-şi stăpânească lacrimile.

Potrivit femeii, copiii rămân cu amintirile acelor luni sau ani petrecuţi la orfelinate. „De câte ori mâncăm bomboane şi hârtiile rămân pe masă, una dintre fetiţe ne spune că-şi aminteşte cum educatoarele mâncau dulciurile trimise de donatori, iar copiilor le aruncau doar hârtiile, iar ei, la rândul lor, mâncau firimiturile care rămâneau în ambalaj. Acest moment negativ din copilărie i s-a întipărit în memorie şi nu uită de el nici după 10 ani”, povesteşte asistenta parentală, strângând între palme ceaşca cu ceai.

Alegerea de a fi în familie

Printre copiii de care îngrijeşte Ecaterina este şi Sergiu. „Avea trei ani când a devenit parte a familiei noastre. A stat la noi 7 ani, după care a fost reintegrat în familia sa biologică. Ne-a fost greu să ne despărţim, pentru că devenise membru al familiei noastre, dar aşa spune regulamentul şi el trebuie respectat”, se linişteşte Ecaterina.

Sergiu a stat în familia biologică doar jumătate de an, după care a fugit de acolo şi s-a întors la casa unde era iubit şi aşteptat mereu. „Cât timp a stat la părinţii biologici noi îl vizitam periodic, apoi, într-o zi, ne-am trezit cu el stând la uşa casei noastre şi de atunci nu ne mai despărţim. Nu mai putem fără el…”, zâmbeşte Ecaterina. Statul nu plăteşte indemnizaţii nici pentru Sergiu, care are acum 16 ani şi învaţă lemnăria la o şcoală profesională. „Pentru mine e o bucurie când îl văd că reuşeşte să cioplească un desen. Mă bucur că-şi axează energia pe lucruri utile, care au să-l ajute în viaţă să-şi câştige propriul ban”, spune Ecaterina, rugându-l pe Sergiu să ne arate icoana la care a lucrat în ultimele zile. 

„Misiunea noastră, a asistenţilor parentali, este să-i învăţăm pe copii să trăiască, să se bucure de viaţă şi să-i punem pe calea cea dreaptă, iar atunci când sunt întorşi la părinţii biologici, toată munca noastră este dată peste cap uneori şi devine zadarnică… Nu primesc niciun ban pentru creşterea lui Sergiu, pentru că a fost alegerea lui să nu stea cu părinţii biologici şi alegerea noastră să-l primim înapoi”, explică, resemnată, asistenta.

Toţi copiii vor sub „aripa mamei”

Ecaterina Preda este asistent parental încă de la începutul anului 2001. Potrivit ei, cel mai uşor este să îngrijeşti de un copil care nu a reuşit să stea prea mult la orfelinat: „Cu cât copilul e mai mic şi e rupt mai devreme de la casa de copii, cu atât e mai uşor să-l educi, să-l ajuţi să se dezvolte intelectual”. Copilul cel mai mic de care a îngrijit Ecaterina avea 10 luni. „L-am crescut de la vârsta de 10 luni. În toţi aceşti ani el s-a ataşat de noi, iar noi de el, aşa că atunci când am aflat că urmează să fie căutaţi oameni care să-l crească, fiica mea a decis să-l adopte. Nu ne imaginam să fie luat din familia noastră, mai ales că i-am văzut primii paşi, i-am auzit primele cuvinte…”, ne povesteşte cu emoţie Ecaterina.

În prezent, femeia mai îngrijeşte de încă trei copii. Un băieţel de 2 ani şi două fete, una de 11 şi cealaltă de 13 ani. „Când vine un copil nou în familie, cei mai mici încep să fie geloşi, dar le explicăm că-i iubesc pe toţi la fel. Toţi copiii vor sub „aripa mamei”, să aibă părinţi şi să ştie că cineva îi aşteaptă şi-i iubeşte”, explică Ecaterina, una dintre cele patru asistente parentale din Stăuceni.

Potrivit ei, nu poţi să devii asistent parental dacă nu-ţi plac copiii. „Trebuie să fii mai inimos. Copiii au nevoie de afecţiune şi dăruire. Când eram tânără, nu am reuşit să dedic prea mult timp copiilor mei biologici. Trebuia să lucrez, ca să am bani să-i hrănesc. Eu lucram câte 12 ore, părinţii mei mă ajutau. Iar acum am posibilitatea să-mi împart iubirea acestor copii care au fost lipsiţi de ea. Inima mi se umple de lumină atunci când înţeleg că eu i-am plămădit…”, povesteşte Ecaterina.

Serviciu de răgaz

Părintele-educator este persoana care asigură la domiciliul său îngrijirea, creşterea şi educarea temporară a copilului în vederea (re)integrării lui în familia biologică sau a adopţiei. „Părintele-educator îşi ia misiunea să ajute copilul părăsit, care se simte singuratic şi rătăcit, să-şi revină, să fie mai liber în acţiuni şi mai deschis cu oamenii. Odată ce ai luat copilul, nu ai cum să dai înapoi, oricât de greu ţi-ar fi”, ne spune Ecaterina Preda.

Pentru îngrijirea fiecărui copil, Ecaterina primeşte zilnic câte 27 de lei. „Bani din care trebuie să-l îmbraci, încalţi, hrăneşti, speli, încălzeşti… Facturile care vin sunt mai mari decât tot salariul şi pensia mea. Noroc de grădină şi de roada pe care o strâng. Mai primeşte soţul salariu şi deja fiica mai mare mă ajută, că în caz contrar nu ne-ar ajunge. Copilul este un organism viu care creşte şi are nevoie de cât mai multă mâncare. Dacă este vacanţă, copiii vor să mănânce peste fiecare oră. Suntem nouă persoane în casă, ceea ce înseamnă că ceaunele trebuie mereu să fie pline cu mâncare. Ceea ce presupune şi cheltuieli mai mari. Îi învăţ pe copii să-şi poarte şi singuri de grijă, să ştie să-şi facă mâncare, că o să le prindă bine în viaţă. E greu… Dacă ar fi alocaţia copiilor mai mare, ca să ne permită să le cumpărăm haine mai noi… Fetele sunt adolescente şi vor haine mai moderne, dar le dau ceea ce a rămas de la fiicele mele”, mărturiseşte femeia.

Suplimentar, Ecaterina a îngrijit şi de doi copii cu dizabilităţi, în cadrul serviciilor de răgaz. „Dacă părinţii care au copii cu dizabilităţi au nevoie de câteva zile libere pentru a-şi perfecta nişte documente, sau să facă un tratament medical, atunci solicită un asistent de răgaz. Iniţial ne era frică, din cauza necunoaşterii şi pentru că nu ne-am mai întâlnit cu aşa ceva, apoi, cunoscându-i, descopeream nişte copii minunaţi, cu suflete curate, care nu ştiu ce e invidia, ura…”, explică asistenta parentală. 

Până în 2020, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale îşi propune ca în R. Moldova să nu mai existe copii fără familii.

* * *
Amintim că în perioada sărbătorilor de iarnă ZdG, împreună cu lanţul de supermarketuri Green Hills Market şi Velmart, a organizat o campanie socială destinată familiilor cu mulţi copii, dar cu posibilităţi materiale reduse. Familia Preda este una dintre familiile care a beneficiat de darurile strânse în cadrul campaniei sociale.