Ea e eroina mea

Ciufleşti, un sat pitoresc, în care mai răsună un cântec sovietic. Poate în mintea localnicilor, poate prin ruinele unor edificii sau poate e doar o iluzie. Stătea pe prispa casei sale, tristă şi singuratică. Deşi are 10 copii, nu era nimeni prin prejmă. De când i-a aranjat pe la casele lor, copiii, cuprinşi de grijile cotidiene, uită să mai treacă pe la casa părintească, nu-şi mai fac timp pentru Mama.

Mihai, cel mai mare dintre copii, e acum şi el prins în mrejele sorţii. E de meserie vânător, dar adesea munceşte la oamenii din sat. Are trei copii. Un băiat şi două fete, şi toţi sunt plecaţi prin ţări străine. Vaniuşa e prin Rusia, dar mai mult caută aventuri decât munceşte, Lenuţa e căsătorita cu un moldovean, dar e şi ea prin Statele Unite. Irina s-a dus să înveţe în România, dar şi-a găsit un gagel şi se pare ca e treaba serioasă. Nimeni nu îşi face timp pentru mama. Nici nepoţii nu mai trag pe la bunica. Poate că au uitat cum arată. Poate că şi ea i-a uitat la înfăţişare, deşi ochii săi nevinovaţi cu siguranţă îi ţin minte.

Vasile e cel mai chinuit dintre fraţi. Munceşte cu ziua în sat. Asta e meseria lui – Om al câmpului. Are o soţie şi patru copii. Gheorghiţă e însurat, Lilia e la muncă în Rusia, Doina e măritată, iar Petrică, cel mai mic, după ce a terminat 9 clase a plecat şi el să lucreze în construcţii la Moscova. Acum vin rar pe acasă, aşa cum şi părinţii lor trec rar pe la bunica.

Alungaţi de probleme, în străinătate

Olga e în Italia, a plecat alungată de greutăţile de aici. Soţul său, cu care a făcut trei fete, o ducea bine cu păhărelul, aşa că a decis că e mai cu cale să încheie o asemenea relaţie. Acum fiicele ei sunt aranjate la casele lor, dar tot printre străini. Valentina e în Israel, are doi copii cu un arab, Natalia e în Italia, are un copil, iar Lenuţa e departe de familia ei, la Chişinău. Deşi se află la mulţi kilometri de mama, Olga îşi face timp să sune acasă, mai trimite pachete, în care îşi pune toată dragostea şi dorul. Poate că ar fi venit mai des pe la mama, la casa părintească, dar e departe şi asta e tot ce poate face.

Ileana e la Moscova, cu soţul ei, muncesc la o mănăstire. Are şi ea două fete, una lucrează la grădiniţa din sat, alta e încă studentă. Ele au timp să treacă pe la bunica, dar nu o fac.

Aproape, dar departe de mama

Nechifor e feciorul mijlociu. Are patru copii. De fapt, a avut cinci. Fiica sa cea mai mare a murit în primii ani de viaţă. Valiuşa trebuia să fie de-o seamă cu mine. Ceilalţi trei fii şi o fiică sunt deja mărişori şi au timp să treacă pe la bunica, dar nu o vizitează.

Maria e la Căuşeni. Are doi băieţi. Soţul său e la Moscova. Ea are timp să treacă pe la mama, dar nu prea-i permit problemele financiare să meargă la casa părintească.

Liuba e fiica care trece aproape zilnic pe la mama. Are un soţ muncitor, electrician, şi o fiică care e studentă la Chişinău. Liuba e miloasă, darnică şi înţelegătoare, plânge când cineva îşi revarsă durerea.

Vera e şi ea măritată, şi are şi ea patru copii, doi băieţi gemeni, un băiat mai mare şi o fată. Toţi lucrează, dar care şi pe unde apucă. Ea acum e bucătăreasă, iar soţul său – şofer. Au timp să treacă pe la mama, dar…

Grigore e feciorul cel mai mic. Are trei copii, două fete şi un băiat. Acum locuieşte la Ungheni, dar cât a trăit mai aproape de mama o vizita tot timpul. Şi acum face asta cât de des e posibil. Uneori se întâmplă să treacă pe la ea mai des decât fraţii săi care s-au stabilit mai aproape.

Valentina e medic de meserie. Trăieşte în satul vecin. Are doi copii şi un soţ care munceşte şi el cu ziua în sat. Vine des pe la mama, dar e prinsă şi ea în mrejele destinului şi mai uită să ajungă la casa părintească, măcar de sărbători.

Singură. Deşi are zece copii, sunt zile când niciunul dintre ei nu îi trece pragul. Uneori îşi face inimă rea, se gândeşte că copiii s-au supărat pe ea, că n-a făcut ceva cum trebuia. Rar se întâmplă ca să-i vină doi copii odată. De obicei, asta se întâmplă de sărbători, dar de mult nu s-au mai întâlnit cei zece la o masă. Deşi a muncit o viaţă ca să-i facă mari, şi i-a fost greu, că era singură… Partenerul ei de viaţă a murit după război, când copilul cel mai mic nu avea nici măcar un an. Dar nu a lăsat mâinile în jos, a ridicat fruntea sus şi a mers mai departe.

4 Fii, 6 Fiice, 28 de Nepoţi şi 4 Strănepoţi nu au stat niciodată la aceeaşi masă cu Mama!

Ea e eroul meu. A reuşit să le facă pe toate, a înfruntat cele mai mari greutăţi. Păcat că acum cei pe care i-a crescut cu greu nu îi mai păşesc pragul. Când merg la ea, mă simt ca un copil, îmi aduc aminte de lucruri frumoase care s-au petrecut când eram micuţă. Clipe de neuitat.

Da, ea e eroul meu. Are de la stat distincţia de mamă-eroină, dar nu pentru asta – ea este un adevărat exemplu de putere, voinţă, curaj şi gândire.

Mihaela MUNTEAN