Principală  —  Reporter Special  —  Reportaje   —   Dresori fără arenă la Chişinău

Dresori fără arenă la Chişinău

451-dresori2Trăiesc în rulotă, alături de urşi. În turnee, la fel ca şi melcii, îşi poartă casa după ei. Au revenit în R. Moldova în speranţa că vor putea activa pe arena circului din Chişinău, dar visul li s-a spulberat în scurt timp.

Svetlana şi Ion Rotari sunt dresorii circului din Chişinău. Deoarece circul nu mai activează de ani buni, familia îşi prezintă numerele în suburbii sau semnează contracte cu circuri de peste hotare. Deşi situţia lor financiară este precară, copiii păşesc pe urmele părinţilor, pentru că nu-şi pot imagina viaţa fără circ.

O casă pe roţi

Acum 18 ani, fostul director al circului a convins familia, care muncea de mai mulţi ani în Rusia, să revină acasă, promiţându-le un loc de muncă şi un salariu stabil. Erau bucuroşi să revină şi să fie iarăşi alături de cei dragi. Aşteptările lor erau mari, dar nimic din cele promise nu s-a realizat. „Ni s-a promis marea şi sarea. Veniţi. O să lucraţi în scena mare. Veţi dresa diverse animale. Ni s-a promis şi locuinţă. Dar, n-a fost să fie”, spune cu tristeţe Svetlana. Au început să împrumute bani, ca să-şi hrănească animalele. Turneele în diverse localităţi din R. Moldova, dar şi din afară le oferă posibilitatea de a restitui datoriile, însă, în scurt timp, se văd iarăşi înglodaţi în datorii, împrumuturile fiind, deocamdată, singura soluţie de supravieţuire pentru ei.

Timp de 18 ani, de când a revenit, cuplul Rotari, împreună cu cei doi copii ai lor, de 19 şi de 13 ani, locuieşte în curtea circului, într-o rulotă. Aici dorm, aici mănâncă, aici fac baie, aici lucrează, aici copiii îşi fac temele pentru acasă. Alături de rulota lor, se află şi cuştile urşilor. Acum construiesc o nouă cuşcă pentru ursuleţul Goşa, care aşteaptă nerăbdător noua sa „locuinţă”. Tot aici gătesc bucate atât pentru ei, cât şi pentru animale. Sunt la muncă 24 din 24 de ore. „Rulota a devenit casa noastră. Nu ştiu dacă pot spune că ne-am obişnuit. Încă mai visăm la o casă adevărată, să avem unde ne întoarce. Deocamdată, însă, aceasta este realitatea”, spune femeia cu voce resemnată. Tot în rulotă circulă în turneele pe care le efectuează, purtând, ca şi melcii, casa după ei.

451-dresori223Nu pot fără circ

Viaţa de dresor, însă, nu a început peste noapte. Ion Rotari a visat dintotdeauna la această meserie. A plecat în Rusia, unde a muncit o perioadă în calitate de asistent de dresor, lucrând cu urşi, dar şi cu alte animale, precum leii de mare. Când a întâlnit-o pe Svetlana, a ademenit-o şi pe ea să se implice în activitatea sa. „Nu m-am gândit niciodată că voi lucra la circ. Mi se pare că e o cu totul altă lume. Acum, însă, nu pot fără circ. Nu-mi închipui să am o altă meserie”, remarcă dresoarea. Deşi Ion se ocupă de urşi, iar Svetlana de câini, soţii se ajută reciproc, subliniind că e greu să te descurci de unul singur.

Ziua lor de muncă începe dimineaţa devreme şi este foarte încărcată. Trezirea e la 06:30, chiar şi în weekend, pentru că familia Rotari nu are zile de odihnă. De la această oră încep toate grijile. Mă duc repede la câinişori. Fac curat. Îi plimb. După care fug în manej, unde mă aşteaptă soţul cu Goşa (urs, n.r.), să-l ajut. Revin la câini, să le spăl covoraşele. Imediat mă duc să le prepar terci, apoi gătesc şi pentru urşi. Până reuşesc să le gătesc, iarăşi trebuie să mă duc la câini, să-i plimb, să le fac curat, să facem repetiţii. Cei mici trebuie dresaţi, căci sunt încă la început de cale. Şi aşa toată ziua, şapte zile pe săptămână. Seara nu mă ţin pe picioare de oboseală”, povesteşte Svetlana.

Urşii, ca şi oamenii, pleacă la pensie

Ion şi Svetlana Rotari au în grija lor doi urşi şi 12 câini. Maşa (ursoaică) are un an şi jumătate, iar ursuleţul Goşa – şapte luni. Când ne-am apropiat de cuşca ursoaicei, aceasta a început să danseze. „Se bucură când vine cineva să o vadă. Este un semn de bunăvoinţă şi de fericire”, explică Svetlana. Artiştii spun că este important ca dresarea să fie efectuată ca un joc, pentru ca animalele să aibă plăcere de la ceea ce fac. De aceea, ei repetă momente din numerele lor chiar şi fără să li se spună, doar pentru că aşa le place. Maşa, deşi e mai mare, nu este primul urs. Înaintea ei, au fost alţii. „Activează o perioadă, după care, ca şi oamenii, pleacă la pensie”, spune dresoarea.

Trei urşi, care au muncit, anterior, împreună cu familia Rotari, în prezent se află la Poieniţa Veselă. „Sunt două fetiţe şi un băieţel. La primăvară, aşteptăm să se mărească familia”, spune Svetlana zâmbind. Dresorii îi învaţă pe urşi să meargă pe funie, lucru pe care îl pot face doar până la o anumită vârstă, după care pleacă la odihna binemeritată. În schimbul acestuia vine un alt ursuleţ, care preia ştafeta. Cei care nu vor mai ieşi în scenă sunt plasaţi în volierul de la Poieniţa Veselă, unde sunt îngrijiţi. Dresorii însă nu uită de ei. „Acolo e pădure. Ei se simt bine acolo. Mergem să-i vizităm, pentru că, oricum, rămânem ataşaţi de ei”, spune Ion.

Mănâncă tot ce mănâncă oamenii

Familia Rotari dresează şi 12 câinişori. Unii sunt încă mici şi trebuie învăţaţi să facă diverse trucuri. „Sperăm ca, până în primăvară, să reuşim să facem şi cu cei mici un număr artistic”, zice Svetlana. Deşi numerele pe care le pregătesc sunt destinate pentru a fi efectuate în manejul mare, deocamdată, situaţia circului din R. Moldova nu le permite acest fapt. De aceea, artiştii sunt nevoiţi să călătorească prin raioane, unde susţin concerte. Uneori, sunt invitaţi şi peste hotare: în Rusia, Azerbaidjan, Georgia etc. „Din asta trăim. Împrumutăm bani şi cumpărăm hrană pentru animale, după care organizăm concerte, dăm datoriile şi iar împrumutăm pentru hrană”, explică Svetlana.

Animalele nu par capricioase. Câinii preferă carnea. În rest, mănâncă orice: terci, legume, chiar şi fructe. „Mănâncă tot, ca şi oamenii, doar că urşilor nu le dăm carne. Le dăm peşte de mare (merluciu, merlan etc.), foarte necesar pentru ei. Carnea chiar le este interzisă. Ei nu trebuie să simtă gust de sânge. Cei din grădina zoologică pot mănânca şi carne”, explică dresoarea, care mai accentuează că nu le dă şi hrană uscată. „Ca să fie în forţe şi să nu se îmbolnăvească, trebuie să se hrănească bine şi sănătos. Hrana uscată nu poate fi considerată mâncare sănătoasă, oricâtă publicitate s-ar face în acest sens”, consideră Svetlana. Lunar, familia cheltuieşte cel puţin 7000 de lei pentru hrana animalelor.

Cărniţa şi dulciurile fac minuni

Dresarea nu este deloc o meserie uşoară iar, uneori poate fi şi periculoasă. Important e să-ţi păstrezi calmul, spun dresorii. „Nu înţeleg întotdeauna ce vrei de la ele. Atunci se enervează. Pot să te muşte, dar nu trebuie să te superi. Trebuie să ai răbdare şi, în niciun caz, să nu pedepseşti animalul. Dacă-l sperii, nu va face absolut nimic din ce intenţionai să-l înveţi. Doar cu răbdare şi cu ceva bunişor poţi să-l convingi. Cărniţa şi dulciurile fac minuni”, îşi dezvăluie secretul meseriei Svetlana. În timp ce discutăm, Goşa şi Ion se joacă. Ursuleţul se face că vrea să-l muşte, dar se opreşte şi-l linge. „Noi purtăm răspundere pentru cei pe care i-am domesticit, iar bunăstarea lor e şi bunăstarea noastră”, continuă Svetlana.

Deşi au ani de experienţă în spate, dresorii mărturisesc faptul că au şi azi emoţii când trebuie să iasă în manej. „Este atâta adrenalină! Suntem transpiraţi de emoţie încă înainte de a ieşi în manej. Totodată, îţi faci griji ca animalele să facă exact ceea ce trebuie şi tu să nu greşeşti cu nimic”, relatează soţii. În cazul în care unul dintre animale se îmbolnăveşte, artiştii ştiu exact cui să se adreseze. Este medicul-veterinar cu care familia Rotari lucrează deja de ani buni şi care răspunde la primul apel al acestora, indiferent de ce oră sau ce zi a săptămânii este.

E dureros să nu-ţi vezi copilul câte o jumătate de an

Familia şi-ar dori să lucreze şi cu altfel de animale. Deocamdată, însă, situaţia financiară nu le permite acest lucru. Mezina familiei, de 13 ani, spune că şi-ar dori să lucreze cu câinii, la fel ca şi mama sa. Deocamdată, are dubii. Totuşi, ca un adevărat descendent dintr-o familie de circari, la vârsta de patru ani deja avea un număr artistic – rotirea cercurilor în jurul taliei. Ulterior, a început şcoala şi părinţii au decis să nu întrerupă studiile fiicei lor. Când pleacă în deplasare, care poate dura până la şase luni, fiica locuieşte la bunei. „E dureros să nu-ţi vezi copilul câte o jumătate de an”, spune mama cu durere în glas.

Fiul soţilor Rotari, de 19 ani, deja nu-şi închipuie viaţa fără circ. Nici nu s-a gândit că ar putea urma o altă cale. Tânărul este jongler şi echilibrist pe role. „Nu avea nici 14 ani când a ieşit în arenă. Merge împreună cu noi în turnee. Eu lucrez cu câinii. Am şi un număr de iluzie. Soţul dresează urşii. Băiatul are numerele sale. În turnee, doar familia noastră prezintă cinci numere. Alături de noi însă participă şi clovni, şi jongleri”, remarcă Svetlana. Totuşi, visul tânărului este să urmeze tradiţia familiei, adică să devină dresor, dar unul de lei. Părinţii îl opresc, pentru că hrana pentru lei e şi mai scumpă decât pentru urşi sau câini. Leii se hrănesc exclusiv cu carne. Visul familiei este să poată activa pe arena circului din Chişinău, lucru pentru care au şi revenit acasă.