Principală  —  Reporter Special  —  Reportaje   —   "Drama" asistenţilor parentali: "Mamă, te…

„Drama” asistenţilor parentali: „Mamă, te iubesc ca cerul”

Copiii străini devin propriii lor copii. Aceste persoane îi ajută să se integreze în familia lor biologică sau într-o familie nouă. Deşi copiii sunt la curent că nu pot rămâne pentru totdeauna în aceste familii, aici ei pronunţă, după o pauză îndelungată, iar uneori chiar şi pentru prima dată, cuvântul “mamă”.

Pe 7 martie, cu ocazia Zilei Internaţionale a Femeii, a fost organizat evenimentul “Mame pentru alţi copii”, dedicat asistenţilor parentali profesionişti.

Aceştia asigură la domiciliul lor îngrijirea, creşterea şi educarea temporară a copilului, pentru ca acesta ulterior să fie reintegrat în familia biologică sau în familia extinsă, sau să fie dat spre adopţie. Totodată, asistentul parental profesionist este angajat în câmpul muncii, potrivit tuturor regulilor.

Tu poţi deveni familia mea

Valentina Cosma este asistent parental profesionist timp de doi ani. Pe parcursul acestei perioade a îngrijit şi continuă să îngrijească un băieţel. Asistentul parental s-a ataşat foarte mult de acest copil, care, între timp, a reuşit să devină un membru al familiei cu drepturi depline. Nicolae (nume modificat, n.r.) are un caracter impulsiv şi este foarte energic, iar la grădiniţă este actorul grupei. Recent, a început să citească, şi asta la doar cinci ani. Când a venit în familia Valentinei, băiatul vorbea doar rusa. Acum însă vorbeşte şi româna. A fost dorinţa lui, decizia fiind determinată de faptul că noua lui “mamă” vorbea cu soţul în română şi micuţul îşi dorea să înţeleagă ce se spune. Într-un an de zile a reuşit să însuşească limba, astfel încât acum îşi miră “părinţii” cu expresii pe care le aude la televizor, cum ar fi: “vai, ce magie”, “oh, ce miros oribil” etc.

Valentina şi soţul ei, deşi provin dintr-o familie numeroasă, n-au propriii lor copii. Mai mult, timp de zece ani, Valentina Cosma a predat în clasele primare, fiind profesoară şi, totodată, mamă pentru zeci de copii străini. “N-am avut copiii noştri biologici. Aşa a fost să fie. Când a apărut acest copil, în casa noastră a răsărit soarele”, mărturiseşte femeia. Ea îşi aminteşte şi azi cum a decis să devină asistent parental. După mai multe încercări de a rămâne însărcinată, după foarte multe tratamente, Valentina a decis să se angajeze la un centru de creaţie pentru copii. În troleibuz a văzut un spot publicitar în care se spunea: “Eu sunt singur. Tu poţi deveni familia mea”. Femeia a simţit că este o şansă care nu trebuie ratată. “Am coborât din transport, m-am dus acasă şi am format imediat numărul indicat”, îşi aminteşte ea.

De ce nu vrei să-ţi spun mamă?

Băiatul nu se deosebeşte cu nimic de ceilalţi copii, decât poate prin faptul că are două mame. Deşi, potrivit cerinţelor, Valentina a insistat iniţial ca Nicolae să-i spună “tanti”, iar soţului “nenea”, în una dintre dimineţi, când îl ducea la grădiniţă, băiatul i-a pus un şir de întrebări: “Sunt urât? Nu, eşti cel mai frumos. Sunt rău? Nu, eşti cel mai bun. Mă iubeşti? Te iubesc. Atunci de ce nu vrei să-ţi spun mamă?”. La auzul acestor cuvinte, femeia a simţit fierbinţeala lacrimilor pe obraji. Atunci, i-a răspuns: “Puiu, spune-mi cum vrei”. Din acea zi, băiatul s-a ales cu două mame. “Sunt foarte fericită că am făcut acest pas, pentru că astfel am posibilitatea să văd fericirea şi bucuria în ochii acestui copil. Făcând fericit un copil, o femeie se simte împlinită, se simte regină”, consideră Valentina.

Cu toate acestea, asistentul parental este conştient că, într-o bună zi, acest băieţel se va întoarce la mama sa biologică. Deocamdată, însă, ea este bolnavă şi nu are posibilitate să-l îngrijească. O dată pe săptămână, Nicolae îşi vede mama biologică. Întâlnirile sunt organizate pentru ca băieţelul să nu uite de ea. Livia Marginean, psiholog, coordonator al Serviciului de asistenţă parentală profesionistă din cadrul organizaţiei CCF Moldova, susţine că nu sunt selectaţi copiii care să beneficieze de asistenţi parentali. Aceştia “îşi expun dorinţa de a lua un copil de o anumită vârstă şi de un anumit sex. La fel, când este evaluat solicitantul la funcţia de asistent parental, sunt identificate abilităţile, capacităţile lui. Ca rezultat, alegem asistentul parental şi copilul care se potrivesc”, explică Livia Marginean.

O nouă surioară în familie

Ana Vatamanu, de asemenea, a decis să devină asistent parental acum doi ani. Ea are în îngrijire o fetiţă de şase anişori. Ana are doi copii biologici deja adulţi, care aşteptau cu nerăbdare ziua când va veni noua lor surioară. Mai mult, Ana Vatamanu este şi bunică. Nepoţica sa în vârstă de doar doi ani şi jumătate este totodată şi cea mai bună prietenă a Veronicăi (nume modificat, n.r.), fetiţa care este luată în îngrijire de familia Vatamanu. Acestea se joacă împreună şi fiecare întâlnire pentru ele este o bucurie. Ana spune că mereu şi-a dorit să ajute un copil, iar atunci când copiii săi biologici au plecat la casele lor, a decis să-şi realizeze visul. Femeia îşi aminteşte că, atunci când a luat-o pe Veronica, aceasta era mereu tristă, nu ştia cum să mănânce, îşi ştergea guriţa cu mâneca. Lucrurile s-au schimbat însă chiar din primele luni.

„Copilul, aflându-se doar o lună într-o instituţie rezidenţială, se reţine deja în dezvoltare cu trei luni. De aceea, este important ca acesta să fie plasat în familia asistentului parental în perioada fragedă, ca să acumuleze tot necesarul pentru a deveni cineva în viaţă”, remarcă Olga Zaharia, manager al Serviciului de asistenţă parentală profesionistă din cadrul Direcţiei municipale pentru protecţia drepturilor copiilor. În prezent, Veronica s-a înviorat şi şi-a îndrăgit noua familie. “Uneori, dimineaţa, vine la mine în cameră şi-mi spune: “Mamă, te iubesc ca cerul” – o comparaţie pe care niciodată n-am auzit-o de la copiii mei biologici, poate pentru că niciodată nu le-am lipsit”, remarcă Ana. Care va fi soarta de mai departe a Veronicăi nu se ştie, deoarece mama biologică a fetiţei nu se interesează de ea.

La noi soarele luminează şi noaptea

Larisa Covalschi, acum o lună şi jumătate, a luat în familie o fetiţă în vârstă de cinci anişori. Femeia îşi aminteşte că a fost emoţionată când s-a dus la casa de copii pentru a o cunoaşte pe Violeta (nume modificat, n.r.). Chiar din prima zi, fetiţa i-a spus Larisei că şi-ar dori o astfel de mamă. Pe parcursul următoarelor vizite, ea tot întreba când va fi luată acasă. Violeta s-a simţit foarte bine în noua casă, care-i era deja familiară datorită fotografiilor pe care Larisa le aducea la întrevederi. Cel mai mult s-a bucurat să vadă tigrul – o jucărie mare de pluş pe care, de asemenea, o remarcase în poze. “A îmbrăţişat această jucărie şi nu s-a despărţit de ea timp de câteva minute”, îşi aminteşte Larisa emoţionată. Violeta a fost plasată la casa de copii acum un an şi jumătate. În această perioadă n-a fost vizitată de nimeni.

Astfel, relaţia cu familia ei biologică a fost întreruptă. Nu se ştie nimic despre mama ei. Larisa Covalschi mărturiseşte că şi-ar dori foarte mult s-o înfieze pe Violeta. Însă fetiţa nu poate primi statut de adopţie atât timp cât mama şi rudele sale n-au renunţat oficial la ea. Femeia speră că va reuşi totuşi să o adopte. “De când a venit în familia noastră, soarele luminează la noi şi noaptea”, spune Larisa cu lacrimi de bucurie şi de speranţă. Femeia mărturiseşte că şi soţul adoră fetiţa. Mai mult, ei s-au născut în aceeaşi zi, femeia considerând că acesta este un semn de la Cel-de-Sus. Până-n prezent, de asistenţă parentală au beneficiat 79 de copii şi au fost realizate 17 integrări ale copiilor în familiile lor biologice. Astăzi, în mun. Chişinău activează 23 de asistenţi parentali.