Dmitri Voloşin, „şobolanul de birou” care s-a transformat într-un „Om de Oţel”
Dmitri Voloşin are 44 de ani, deţine afaceri prospere, iar de câţiva ani şi-a dedicat viaţa sportului, fluturând drapelul Moldovei la finalul celor mai dificile maratoane din lume. Luni, 14 ianuarie 2019, Dmitri Voloşin a reuşit să alerge 50 de km în unul dintre cele mai reci puncte de pe glob – localitatea Oymyakon (Republica Sakha, Rusia), cunoscută şi sub denumirea de „Polul gerului” deoarece aici sunt înregistrate temperaturi de până la –71°C. Voloşin a devenit astfel primul sportiv care a parcurs de sine stătător distanţa în condiţii de ger extrem, fără ajutorul medicilor sau salvatorilor. Deşi Dmitri a alergat distanţa de 50 km la temperatura de –60°C, temperatura percepută de corpul uman era de –67°C.
„A fost cea mai grea încercare din cariera mea sportivă. E ca și cum ai ieși dintr-o navă cosmică în spațiu deschis, un ger teribil și lipsă de aer. Niciun echipament nu te poate proteja de așa ger. Sper că nu mi-a înghețat fața în timpul cursei. Mi-a fost foarte greu să respir, în aer este foarte puțin oxigen, iar masca e îmbibată cu gheață”, a spus Voloșin după ce a încheiat cursa în 6 ore, rezultatul său devenind record de alergare la temperaturi scăzute.
A alergat pentru un scop nobil
Pe lângă reușita sportivă, cursa de la Oymyakon a avut, în primul rând, un scop caritabil — ajutorarea unei fetițe de 4 anișori, pe nume Eva, care suferă de paralizie cerebrală. Inspirat de tăria de caracter și dragostea de viață demonstrate de fetiță, Dmitri a decis să spună această poveste tuturor pe blogul personal voloshin.md și să inițieze o colectare de fonduri pentru ca fetița să poată urma cursuri de reabilitare fizică și neuropsihologică.
Voloșin este un obișnuit al întrecerilor sportive în condiții extreme. În aprilie 2018, acesta a alergat și la renumitul Maraton de la Polul Nord, unde a obținut locul doi, iar în 2017 a luat parte la Marathon Des Sables, devenind primul moldovean care a participat la prestigiosul ultramaraton pe distanța de 251 km prin nisipurile fierbinți ale pustiului Sahara.
Printre alte realizări sportive ale lui Dmitri Voloșin se numără cursa de triatlon IronMan (Omul de oțel) din 2014 de la Zurich, unde atletul a parcurs 3,9 km înot, 180 km pe bicicletă și 42 km alergare. În 2017, Dmitri a traversat înot strâmtoarea Gibraltar, cu o lungime de 18 km. La fel, Dmitri este maestru al sportului la freediving, recordul său personal fiind de 6 minute și 30 secunde sub apă fără aer.
Deși acum Dmitri Voloșin are un palmares sportiv de invidiat, acesta a început să practice sportul abia la 38 de ani, până atunci fiind „un șobolan de birou” așa cum s-a autointitulat atletul într-un articol de pe blogul voloshin.md. Redăm în continuare un fragment din destăinuirile lui Dmitri Voloșin despre noaptea care i-a schimbat viața.
„Anul 2012, o seară de iulie. Deja e ora 11, iar eu mai stau la oficiu. De vreo jumătate de oră tot port de colo colo un folder cu raporturi financiare pe desktop, fără sens, gândindu-mă că poate e mai bine să-l dau la coșul de reciclare.
Până la 38 de ani am reușit să obțin tot ceea la ce visează un mascul normal — o soție iubită, doi copilași, o afacere de succes în creștere (100 de angajați), o mulțime de prieteni, apartament în centru, mașină, burtă de bere, iar în plus, cum spunea unul dintre prietenii mei, eram un tip destul de influent în oraș. Mi-am realizat deja ambițiile financiare, creative, manageriale și sociale. Dar, cu toate astea, undeva în interior nu aveam sentimentul de victorie și mândrie, ci simțeam un gol.
De când mă țin minte, mereu am luptat. Mai întâi am luptat ca să supraviețuiesc într-un oraș străin. Apoi a apărut Simpals și, ani la rând, am lucrat serile și în week-end pentru ca acesta să supraviețuiască și să devină o companie prosperă. Au urmat desenele animate și m-am dedicat totalmente creației, ca mai apoi să obțin 40 de premii la zeci de festivaluri din întreaga lume.
Și în fundal, am luptat pentru fericirea în familie, pentru că soția cu greu îmi suporta temperamentul impulsiv și o dată la trei luni își făcea valiza, cu intenția fermă de a deveni fericită.
Iar acum, când s-a făcut liniște și pace, nu știam încotro s-o apuc. Banii nu mă mai interesau, studioul de animație lucra bine și fără mine, chefurile și bețiile cu prietenii nu mă mai bucurau, iar relația de cuplu era într-un impas. În plus, hipertensiunea moștenită de la taică-meu îmi dădea de furcă în ultimul timp.
Stăteam și mă gândeam că sunt un șobolan de birou, că trăiesc o viață cenușie și lipsită de interes și că încetișor mor din cauza bolilor și a lenii. Această stare a durat cam jumătate de an. Nu înțelegeam ce trebuie să fac ca să-mi schimb viața, pentru ca iarăși să-mi sclipească ochii și să fiu cuprins de entuziasm. Pe atunci deja știam că-mi doresc să trăiesc de parcă aș scrie o carte, capitol cu capitol. Dar nu o carte simplă, ci una interesantă, pe care să le-o citești nepoțeilor înainte de culcare. Nu prea cred să le pară interesant capitolul în care bunicul ridică rentabilitatea departamentului de publicitate cu 14%… Dar iată că ultimul capitol tocmai așa îmi ieșea – plicticos, impersonal, plin de referințe la capitolele trecute și citate ale personalităților ilustre”, povestește Voloșin.
Linkul care i-a separat viața în două etape: „înainte” și „după”
„Gândurile mi le-a întrerupt un nou mesaj, venit prin skype. Am lăsat folderul cu raporturi și, oftând, am deschis mesajul. Am dat cu indiferență click pe linkul din mesaj, fără să-mi dau seama că el îmi va separa viața în două etape. „Raport de cursă Ironman”. L-am citit și am rămas tablou. L-am mai citit o dată. În acel moment încă nu-mi dădeam seama că am fost molipsit incurabil. Am citit mai departe și alte raporturi ale participanților la Ironman. Parcă erau oameni obișnuiți, așa ca mine, dar totuși s-au dovedit a fi de fier, pentru că au putut înota 4 km, merge cu bicicleta 180 km și alerga 42 km fără a se opri.
În noaptea aceea n-am mers acasă, iar dimineața, cu ochii înroșiți de oboseală, mă gândeam la un singur lucru – că am nevoie de adidași. Așa a început totul. De atunci s-au scurs 5 ani, iar eu nu mai sunt acel grăsunel trist, cu privirea absentă și cu hipertensiune. Viața mi s-a schimbat complet: am alergat zeci de maratoane, deșerturi, lacuri înghețate, m-am cățărat prin munți, am trecut înot râuri, lacuri, strâmtori și canale, m-am scufundat la mare adâncime, mi-am ținut respirația, am făcut swimrun și triatlon, am participat la campionatele mondiale, am devenit om de fier (ironman). A fost dificil, dar am reușit să molipsesc zeci de prieteni și de cunoștințe cu dragostea pentru sport, iar aceștia, la rândul lor, i-au molipsit pe alții. Împreună cu echipa mea Sporter, am organizat Maratonul Internațional Chișinău și zeci de evenimente sportive.
Sute de ore de antrenament, petrecute ca meditații în singurătate, m-au schimbat profund. Am devenit mai calm și mai încrezător, am învățat să-mi ascult corpul, să fiu aici și acum. Aceasta a afectat imediat relația de cuplu – acum eu și Vica suntem de nedespărțit. Deși ea nu prea aprobă activitatea mea sportivă.
Sigur că viața mea e încă departe de ideal – ea s-a transformat într-o luptă. Cea mai mare satisfacție o am când mă întorc acasă după încă o aventură, sub scut sau pe scut (nu contează), îi cuprind pe cei dragi, mă culc cu ei pe pat și îmi permit tot ce-mi trece prin minte. Mănânc și beau ce vreau, renunț la lucru, stau împreună cu copiii, cu iubita sau prietenii. Numai atunci simt gustul vieții.
Nu mă simt comod în zona de confort. Pentru mine e ca un răgaz scurt între bătălii. Așa m-a dat Dumnezeu că mă simt fericit doar când îmi ating scopul, prin chin și suferință. Nu știu cu ce l-am supărat pe Cel-de-sus în existențele mele anterioare, dar în această viață, la sigur, va trebui să-mi car piatra în vârful muntelui până la sfârșit…
Dar principalul lucru, care îmi dă puterea de a mișca, este certitudinea că cineva foarte obosit de viață, într-o noapte va da întâmplător de vreun raport de-al meu, și din acea clipă, viața i se va schimba”, își încheie atletul povestea de pe blog.
Sursa: voloshin.md; sporter.md
